num r de telefon

Izolarea nu o ţine pe Maria Sharapova departe de fani. Sportiva şi-a făcut public numărul de telefon

Aflată în autoizolare, Maria Sharapova a vrut să ţină legătura cu fanii săi. Astfel, fosta jucătoare de tenis a organizat o videoconferinţă la care au participat peste 150 de persoane. Sharapova a spus că vrea mai mult de atât şi şi-a făcut public numărul de telefon pe contul personal de Instagram. Aceasta spune că a […]

Ioan Oltean, victima unei farse

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a ţinut să-i facă, miercuri, o farsă preşedintelui de şedinţă, Ioan Oltean, la dezbaterea bugetului de stat pe 2009, propunând votului plenului numărul acestuia de telefon, sub formă de amendament.

Transferul în reţeaua Vodafone fără schimbarea numărului, gratuit până la sfârşitul anului

Utilizatorii care doresc să se transfere de la un alt operator de telefonie la Vodafone România, fără să-şi schimbe numărul, pot face acest lucru gratuit până la sfârşitul anului, compania anunţând că va acoperi tariful de portare în acest interval.