observa ii

AMRCR: Lanţul scurt de aprovizionare nu garantează sprijin pentru producătorii români

Lanţul scurt de aprovizionare nu garantează sprijin real pentru producătorii români şi restrânge libertatea consumatorilor români de a alege, existând chiar riscul ca producătorii din Bulgaria sau Ungaria să devină mai atractivi pentru magazinele din anumite zone ale României, consideră AMRCR.

Comisia Europeană, despre Acordul de Parteneriat: Lecţii neînvăţate, alocări de fonduri dezechilibrate, neîndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante

Comisia Europeană a trimis Guvernului român mai multe observaţii la Acordul de Parteneriat, atrăgând atenţia asupra lecţiilor neînvăţate, a alocărilor dezechilibrate şi neîndeplinirii unor condiţionalităţi ex-ante, precum nerespectarea legislaţiei UE în domeniul achiziţiilor publice.

Bucureştenii vor putea face observaţii astronomice lunar

Bucureştenii vor putea face lunar observaţii astronomice, în cadrul Anului Internaţional al Astronomiei 2009, în Piaţa Universităţii, unde vor avea loc şi o expoziţie de imagini 3D şi prezentări multimedia, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Sonka, muzeograf la Observatorul Astronomic.

MP critică noile dispoziţii ale Cpp

Ministerul Public (MP) a formulat opt observaţii cu privire la modul în care va fi afectată desfăşurarea procesului penal prin modificările aduse Codului de Procedură Penală (Cpp), majoritatea referindu-se la interceptarea telefoanelor şi la restrângerea mijloacelor de anchetă ale procurorilor.

Un asteroid a trecut aproape de Pământ, fără risc de coliziune (video PROTV)

Asteroidul, numit 2007 TU24 de autorităţile NASA, a trecut, marţi, pe lângă Pământ, specialiştii afirmând că nu a existat niciun risc de coliziune, a declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantul Observatorului Astronomic, Mihai Dascălu.