ocna de sare

”Lumina se plimba afară. Şi iar se căznea, aşa orb, s-o afle. Dar nu putea decît să şi-o închipuie”. Sînt rîndurile scrise de poetul Vasile Voiculescu despre coborîrea eroului său, Zahei Orbul, în ocnă, în vremuri în care pe pămînt domnea iadul închisorilor comuniste. Aşa s-a întîmplat şi în salina de la Ocnele Mari, unde robii regimului săpau la sare, chinuiţi de slujbaşii acestuia. Cei din urmă aveau resentimente puternice faţă de credinţă şi de poezie. Pe prima erau asmuţiţi să o sfărîme; pe cea de-a doua o distrugeau pentru că, pur şi simplu, nu intra în puterea înţelegerii lor. Aşa cum bine spunea unul dintre comandanţii Securităţii din acei ani, generalul Pintilie Gheorghe, despre cadrele Securităţii şi gardienii închisorilor: „La noi nu au ce să caute oameni care cred în Dumnezeu!”. Dar a venit vremea ca Dumnezeu să coboare şi în ocna de sare a orbului Zahei, iar de acolo să izvorască lumina, pînă la cer. Cu aceste sentimente am trăit Sfînta Liturghie Arhierească, oficiată de Înalt Preasfinţitul Varsanufie de la Rîmnic, de Sfînta Varvara, ocrotitoarea minerilor, în capela de la Ocnele Mari: un loc al suferinţei, preschimbat într-o grădină a rugăciunii. Şi a minunilor zilnice.