oltchim

Romania’s Govt Puts Oltchim Sale In Stand-By

The privatization of Romanian chemical plant Oltchim (OLT.RO) is currently in stand-by, and the sale will be resumed when the market ensures favorable conditions to keep the plant’s employees, in the meantime the company being supported by state aids approved by the European Commission.

Guvernul decide să pună „în stand by” privatizarea Oltchim

Procesul de privatizare a combinatului Oltchim a fost pus "în stand by", iar procedurile vor fi lansate atunci când piaţa va asigura condiţii favorabile care să permită menţinerea locurilor de muncă, compania urmând să fie susţinută prin ajutoare de stat avizate de Comisia Europeană.

Băsescu: Le-aş spune angajaţilor Oltchim că nu au perspectiva şomajului în momentul de faţă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după ce a discutat cu conducerea Combinatului Oltchim, că le-ar spune angajaţilor companiei că nu au în moementul de faţă perspectiva şomajului pentru că se ştie ce trebuie făcut în relaţia cu OMV şi cu AVAS.

Layoffs Are Not Currently An Option At Oltchim – Romanian Pres

Romanian President Traian Basescu said Monday after talking with the management of chemical plant Oltchim that he would tell the employees unemployment is not in their current outlook, as measures are planned in relation with oil company OMV and state privatization authority AVAS.

Avădanii: La Oltchim vreau şi pot să demonstrez că am valoare

Handbalista Elena Avădanii a declarat că s-a acomodat rapid la Oltchim Râmnicu Vâlcea, formaţie la care s-a transferat în urmă cu puţin timp şi crede că în perioada imediat următoare îşi va intra în ritm şi va ajuta echipa campioană.

Carmen Amariei are drept de joc în derbiul cu Oltchim

Handbalista Carmen Amariei a semnat, vineri, contractul pe următorii trei ani, cu vicecampioana Rulmentul Braşov, astfel încât va avea drept de joc în derbiul cu campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, din deplasare, programat duminică, de la ora 11.00.

Rimanici vrea să introducă la Oltchim metode moderne de antrenament

Tehnicianul de la Oltchim Râmnicul Vâlcea, croatul Ivica Rimanici, al doilea antrenor străin din istoria campioanei României, după sârbul Rasic, a declarat că vrea să introducă metode moderne de pregătire ale handbalistelor pentru a intra în rândul marilor cluburi din handbalul feminin european.

Atanasiu: AVAS ar putea scoate la privatizare Oltchim Râmnicu Vâlcea

Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că instituţia ar putea scoate la privatizare, în această toamnă, compania Oltchim Râmnicu Vâlcea, de care s-au arătat interesaţi mai mulţi investitori români şi străini.

Muller a refuzat, Kovacs este favorit la Oltchim

Preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat că tehnicianul Herbert Muller a refuzat funcţia de antrenor al echipei şi sunt şanse mari ca ungurul Peter Kovacs să devină noul principal după despărţirea de Gheorghe Tadici.

Oltchim îşi va alege viitorul antrenor dintre patru străini

Viitorul antrenor al echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea se va alege dintre Herbert Muller (FC Nurnberg), Peter Kovacs (fost la naţionala Turciei), Tomas Ryde (fost la Viborg) şi Christian Dalmose (fost la Aalborg), conform unor surse oficiale.

Tadici: Este posibil să plec şi de la naţională

Fostul antrenor al echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Tadici, nu exclude varianta să părăsească şi conducerea tehnică a reprezentativei României după ce şi-a reziliat contractul cu gruparea vâlceană, deşi le-a calificat pe "tricolore" la JO 2008.

Romanian PM Wishes In-House Privatization For Chemical Plant Oltchim

Romanian prime minister Calin Tariceanu said he would like chemical plant Oltchim to be privatized with Romanian capital, “if possible,” and not sold to foreign investors.

Tăriceanu vrea ca Oltchim să fie privatizată cu capital românesc

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la Râmnicu Vâlcea, că ar dori ca societatea Oltchim să fie privatizată cu capital românesc, "dacă se poate", şi nu cu investitori străni.

Rulmentul va juca returul finalei Cupei Cupelor cu trofeul pe masă

Meciul tur al finalei Cupei Cupelor, dintre Larvik HK şi Rulmentul Braşov, va avea loc în Norvegia, iar returul la Braşov, liderul Ligii Naţionale, Rulmentul, urmând să joace cu trofeul pe masă, conform tragerii la sorţi, care a avut loc, marţi, la Viena.

Oltchim a suferit a doua înfrângere în grupa întâi principală a Ligii Campionilor

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 27-30 (14-16), meciul cu Lada Togliatti, din etapa a patra a grupei principale întâi din Liga Campionilor, în care a înregistrat al doilea eşec în această fază a competiţiei.

Programul echipei Oltchim în grupa principală 1 a Ligii Campionilor

Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a dat publicităţii programul meciurilor din cadrul celor două grupe principale ale Ligii Campionilor, conform cărora, campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va debuta în deplasare, la 9 sau 10 februarie.

Oltchim în grupă cu Gyor ETO, Lada Togliati şi FC Nurnberg

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca în grupa principală A a Ligii Campionilor cu formaţiile Gyor ETO (Ungaria), Lada Togliati (Rusia) şi FC Nurnberg (Germania), conform tragerii la sorţi, de marţi, de la sediul EHF, din Viena.

Oltchim Râmnicu Vâlcea calificată mai departe în Liga Campionilor

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 34-28 (18-9), formaţia ungară Ferencvaros Budapesta, în cel de-al patrulea meci din grupa D a Ligii Campionilor, obţinând calificarea în faza următoare a competiţiei.

Tăriceanu a cerut MEF şi AVAS soluţii pentru eficientizarea combinatului Oltchim

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vor propune un set de măsuri de eficientizare a combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea, astfel încât unitatea să se poată dezvolta în continuare, a afirmat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Oltchim va fi privatizat în 2008

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, una dintre cele mai mari companii din portofoliul statului, va fi scoasă la privatizare în 2008, după ce va prelua unele active ale Societăţii Naţionale a Sării Salrom şi divizia de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, deţinută de Petrom.

Oltchim a câştigat Trofeul Campioanelor

Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat, duminică, pe teren propriu, Trofeul Campioanelor, fosta Supercupă a Europei, după ce a învins în finala competiţiei, cu scorul de 23-19 (9-9), câştigătoarea Cupei EHF, Zvezda Zvenigorod, cotată cu prima şansă la câştigarea actualei ediţii a Lgii Campionilor.

Oltchim va începe negocierile cu Petrom pentru preluarea Petrochemicals

Combinatul chimic Oltchim şi Petrom vor începe, la 5 septembrie, negocierile pentru preluarea de către combinat a companiei Petrochemicals Argeş, firmă înfiinţată de Petrom pentru transferul activităţilor de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti, a anunţat, joi, compania din Râmnicu-Vâlcea.

Ajutoare financiare pentru victimele accidentului de la Oltchim

Familiile persoanelor decedate sau grav rănite în urma exploziei produse, în urmă cu o săptămână, la combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea vor primi ajutoare de urgenţă cuprinse între 7.500 şi 15.000 lei.

Ajutoare de 75.000 lei pentru familiile victimelor de la Oltchim

Familiile persoanelor decedate sau grav rănite în urma exploziei produse, în urmă cu o săptămână, la combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea vor primi ajutoare de urgenţă acordate de Guvern, în limita sumei totale de 75.000 lei.

Încă una din victimele exploziei de la Oltchim a murit

Încă una din victimele exploziei de la Oltichim Vâlcea a decedat, duminică noaptea, în Spitalul de Chirugie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală, a declarat Sorin Stegărescu, managerul unităţii sanitare.

AVAS vrea să reanalizeze programul de investiţii la Oltchim

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), acţionarul majoritar al Oltchim Râmnicu Vâlcea, va solicita modificarea programului de investiţii al companiei, pentru prevenirea accidentelor, a anunţat instituţia, după explozia de marţi de la combinatul chimic.

Starea a doi dintre răniţii de la Oltchim, în continuare foarte gravă

Starea a doi dintre cei patru răniţi în explozia de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea care au fost la Spitalul de Arşi din Capitală continuă să fie foarte gravă, deşi este staţionară şi au fost echilibraţi, a declarat miercuri, managerul unităţii, Sorin Stegărescu.

Una dintre victimele exploziei de la Oltchim a murit

Una dintre victimele exploziei produse, marţi, la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, care trebuia să ajungă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a murit în timp ce era adusă de la Vâlcea cu elicopterul, medicii aplicând fără succes procedurile de resuscitare. Aceasta a fost dusă la morga unităţii medicale bucureştene.

Vosganian: Nu sunt emanaţii toxice în urma accidentului de la Oltchim

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a asigurat, marţi, populaţia din Râmnicu Vâlcea, că nu există niciun fel de îngrijorare în privinţa existenţei unor emanaţii toxice în urma accidentului de la Oltchim şi că la ora actuală combinatul funcţionează la întreaga capacitate.

Prognostic rezervat în cazul a doi răniţi în explozia de la Oltchim

Cei doi răniţi grav în explozia de la combinatul Oltchim internaţi la Spitalul de Arşi din Capitală sunt în stare foarte gravă, medicii având un prognostic rezervat în privinţa şanselor lor de supravieţuire.

Pierderi de 1,4 milioane de euro pentru Oltchim, după explozia de marţi

Explozia produsă marţi la secţia propenoxid a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea a dus la oprirea activităţii pentru o perioadă estimată la 3-4 zile, pierderile de producţie fiind evaluate la 1,4 milioane de euro, a declarat Constantin Roibu, preşedintele consiliului de administraţie al firmei.

Un nou bilanţ al exploziei de la Oltchim: opt răniţi

Opt persoane au fost rănite, dintre care trei foarte grav, în explozia produsă, marţi, la combinatul Oltchim, potrivit unui nou bilanţ comunicat agenţiei MEDIAFAX de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Explozie puternică la combinatul Oltchim de la Râmnicu Vâlcea (VIDEO)

O explozie puternică s-a produs marţi, la orele prânzului, la secţia propenoxid a combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, trei persoane fiind grav rănite, iar alte două suferind leziuni minore.

Liderul de sindicat de la Oltchim: Activitatea combinatului nu este afectată de explozie

Explozia produsă, marţi, la prânz, la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea nu a afectat activitatea, restul muncitorilor desfăşurându-şi lucrul normal şi nu există risc pentru populaţia din zonă, din cauza degajărilor de noxe, potrivit liderului sindical, Mihai Diculoiu

Directorul Oltchim: Explozia, posibil provocată de o pompă care nu a mai funcţionat normal

Explozia de la Oltchim a fost cauzată, cel mai probabil, de defectarea unei pompe de recirculare, oprirea acesteia ducând la creşterea presiunii într-un reactor de poliester, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, directorul Combinatului Oltchim, Constantin Roibu.

Acţiunile Oltchim, suspendate de la tranzacţionare la BVB

Acţiunile combinatului chimic Oltchim au fost suspendate, marţi, la ora 13:04, de la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti, după ce o explozie puternică s-a produs la capacităţile de producţie, în jurul prânzului.

Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat Supercupa României

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a câştigat, miercuri, prima ediţie a Supercupei României, după ce a învins echipa Rulmentul Braşov, cu scorul de 28-24 (14-13), într-o partidă disputată în Sala Sporturilor din Chiajna.

Oltchim propune un consorţiu pentru privatizarea Salrom

Oltchim Râmnicu Vâlcea propune consumatorilor de sare lichidă din România, firmele Uzinele Sodice Govora, Upsom Ocna Mureş şi Chimcomplex Borzeşti, să constituie un consorţiu la privatizarea Societăţii Naţionale a Sării, de care s-a arătat interesată şi firma austriacă Salinen.