onu

Donald Trump, critic la adresa ONU: Nu şi-a atins potenţialul maxim, din cauza birocraţiei

Preşedintele american Donald Trump a declarat, luni, într-un discurs în cadrul Adunării Generale a ONU, că Organizaţia Naţiunilor Unite "nu şi-a atins potenţialul maxim din cauza birocraţiei şi a gestionării incorecte" şi a îndemnat statele membre să propună reforme, relatează publicaţia Time.

Coreea de Nord respinge poziţia ONU privind ultimul test cu rachetă balistică

Coreea de Nord a respins, luni, ultimul comunicat al Consiliului de Securitate al ONU care condamnă testul cu rachetă balistică de săptămâna trecută, regimul de la Phenian avertizând că presiunea internaţională va accelera procesul de completare a forţei nucleare, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Rusia anunţă că Washingtonul şi Kievul resping propunerea privind desfăşurarea unei misiuni ONU în estul Ucrainei

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite a declarat că oficialii americani şi ucraineni au transmis că nu doresc să discute pe tema propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin privind trimiterea unei misiuni ONU în estul Ucrainei, informează Reuters, citând agenţia de ştiri Tass.

Preşedintele Klaus Iohannis merge la New York, la Adunarea Generală a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-23 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, unde va rosti un discurs, va participa la recepţia organizată de către preşedintele SUA Donald Trump, va avea întrevederi bilaterale cu secretarul general ONU, precum şi cu omologi din alte state.

Oficial rus: Nu sunt sigur că Rusia va semna declaraţia Statelor Unite privind reforma ONU

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a afirmat, sâmbătă, că nu este sigur că Rusia va semna declaraţia SUA pentru reformarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, relatează site-ul agenţiei Tass.

Consiliul de Securitate al ONU condamnă recentul test balistic al Coreei de Nord

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat, sâmbătă, recentul test balistic al Phenianului catologându-l drept ”provocator” şi a cerut Phenianului să acţioneze imediat pentru a-şi demonstra angajamentul privind denuclearizarea Peninsulei Coreea, relatează Washington Post.

Rusia solicită ONU să se implice în mod activ în rezolvarea crizei umanitare din Siria: „Este mare nevoie de renovarea şcolilor, a spitalelor, a unităţilor de alimentare a apei şi energiei”

Moscova a solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) să se implice activ în problemele umanitare din Siria, conform unui purtător de cuvânt al ministerului rus de Externe, citat de Tass.

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni de urgenţă, după recentul test balistic al Phenianului

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni vineri, la cererea Statelor Unite, pentru a discuta despre ultimul test balistic efectuat de regimul de la Phenian, informează Reuters şi CNN.

ONU: Lumea are de suferit din cauza deteriorării relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că multe din problemele la nivel global ar putea fi rezolvate mult mai uşor dacă Statele Unite şi Rusia ar avea o poziţie comună, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

O organizaţie nord-coreeană cere „scufundarea” Japoniei şi transformarea SUA în „cenuşă şi întuneric”

Organizaţia Comitetul de pace Coreea Asia-Pacific (KAPPC) cere "anihilarea agresorilor imperialişti americani" şi transformarea Statelor Unite în "cenuşă şi întuneric", după ce Consiliul de Securitate al ONU a aprobat impunerea de noi sancţiuni împotriva Phenianului, informează France 24.

ONU: Musulmanii rohingya din Myanmar se confruntă cu o situaţie umanitară „catastrofală”

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că musulmanii rohingya din Myanmar se confruntă cu o situaţie umanitară "catastrofală" şi a cerut autorităţilor din această ţară să suspende acţiunile militare împotriva lor, informează BBC News online.

Agenţia ONU pentru Refugiaţi: Garantarea securităţii şi protecţia refugiaţilor sunt compatibile

Protecţia refugiaţilor nu este incompatibilă cu garantarea securităţii, a declarat şeful Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, într-o conferinţă de presă la Budapesta, cu referire la decizia Ungariei de a nu aplica planul UE de relocare a refugiaţilor, relatează agenţia MTI.

Coreea de Nord anunţă că îşi va dubla eforturile pentru a-şi spori puterea

Ministerul de Externe nord-coreean a transmis, miercuri, un comunicat preluat de agenţia KCNA în care a promis că Phenianul îşi va accelera programul nuclear, ca reacţie la noile sancţiuni impuse de Consiliul de Securitate al ONU, informează site-ul postului France 24.

AVERTISMENTUL lui Donald Trump privind sancţiunile ONU pentru Coreea de Nord: Sunt doar un alt pas foarte mic. Sunt nimic în comparaţie cu ce se va întâmpla

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a declarat, marţi, că noile sancţiuni ONU împotriva Coreei de Nord reprezintă "doar un alt pas foarte mic" şi "sunt nimic în comparaţie cu ce se va întâmpla în cele din urmă", informează agenţia de ştiri The Associated Press.

Oficial rus: Moscova nu va accepta pretenţiile Coreei de Nord de a dobândi statutul de putere nucleară

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a afirmat, marţi, că Moscova nu acceptă pretenţia Coreei de Nord de a deveni o putere nucleară, adăugând că Rusia nu putea lăsa nepedepsit recentul test nuclear al regimului de la Phenian, relatează site-ul agenţiei Tass.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord. O nouă blocadă economică pentru regimul de la Phenian. Ce rol au jucat Rusia şi China în reducerea embargoului

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, marţi, în unanimitate rezoluţia înaintată de Statele Unite care prevede impunerea de noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, la o săptămână după ce regimul de la Phenian a efectuat cel de al şaselea test nuclear, informează CNN.

Statele Unite au revizuit propunerea de înăsprire a sancţiunilor împotriva Phenianului

Statele Unite au prezentat o propunere revizuită privind înăsprirea sancţiunilor împotriva Phenianului, făcând o serie de concesii Chinei şi Rusiei în încercarea de a convinge Consiliul de Securitate al ONU să aprobe aceste măsuri, au declarat mai mulţi diplomaţi, informează postul France 24.

Coreea de Nord transmite un avertisment Statelor Unite: Vă vom provoca cea mai mare durere

Coreea de Nord a avertizat, luni, că va provoca ”cea mai mare durere şi suferinţă” Statelor Unite, dacă Washingtonul va persista în încercarea de a impune sancţiuni mai severe asupra Phenianului după cel de al şaselea test nuclear nord-coreean, informează France 24.

SUA au solicitat în mod oficial votul Consiliului de Securitate al ONU pentru noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

Statele Unite au cerut în mod oficial, sâmbătă, Consiliului de Securitate al ONU să organizeze în data de 11 septembrie un vot asupra unui proiect de rezoluţie care impune sancţiuni noi împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la cel de-al şaselea test nuclear efectuat de către regimul de la Phenian, relatează agenţia Yonhap.

Siria respinge acuzaţiile ONU privind utilizarea de către forţele guvernamentale a unor arme chimice

Guvernul de la Damasc a respins acuzaţiile ONU privind utilizarea de către forţele sale a gazului sarin într-un atac asupra unui oraş controlat de opoziţie, catalogând afirmaţiile drept motivate politic şi fără temei, informează The Associated Press.

Un număr record de refugiaţi au ajuns în Grecia în luna august

Un număr record de refugiaţi au ajuns pe insulele Greciei venind din Turcia în luna august, potrivit datelor prezentate joi de către Agenţia ONU pentru Refugiaţi, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

SUA vor să impună un embargo asupra exporturilor de produse petroliere către Coreea de Nord

Statele Unite vor să impună un embargo asupra exporturilor de produse petroliere şi textile către Coreea de Nord şi să interzică angajarea muncitorilor nord-coreeni în străinătate, potrivit unui proiect de rezoluţie în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, relatează agenţia Reuters.

Rusia: Este necesară implicarea ONU pentru rezolvarea conflictului din Ucraina

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a declarat miercuri că o misiune a ONU este crucială pentru asigurarea unui acord de pace între forţele guvernamentale şi separatiştii angajaţi în conflictul din Donbass, relatează site-ul agenţiei Tass.

Ambasadorul Rusiei la ONU acordă şanse mici adoptării unei noi rezoluţii privind Coreea de Nord

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat marţi că sunt şanse mici privind adoptarea unei noi rezoluţii împotriva Coreei de Nord la 11 septembrie, aşa cum ar dori Statele Unite, întrucât este un proces complex care trebuie să asigure obţinerea unor rezultate concrete, relatează Tass.

Vladimir Putin afirmă că Rusia plănuieşte să ceară desfăşurarea unei misiuni ONU în estul Ucrainei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, marţi, că Moscova intenţionează să propună Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite un proiect de rezoluţie prin care să ceară desfăşurarea unei misiuni de menţinere a păcii în estul Ucrainei, informează agenţia de ştiri Tass.

Ambasadorul Coreei de Nord la ONU: Statele Unite vor mai primi ”pachete cadou”

Han Tae Song, ambasadorul Coreei de Nord la ONU, a declarat, marţi, că Statele Unite vor mai primi ”pachete cadou” atât timp cât vor continua ”provocările şi presiunile” asupra regimului de la Phenian, informează Reuters şi The Independent.

Grupul statelor BRICS solicită reformarea Consiliului de Securitate al ONU, pledând pentru măsuri mai dure împotriva grupărilor teroriste

Grupul statelor BRICS, format din cinci dintre marile economii emergente ale lumii, au solicitat, luni, reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite, au pledat pentru măsuri mai dure împotriva grupărilor teroriste şi au condamnat ultimul test nuclear al Phenianului, informează The Associated Press.

Ambasadorul SUA la ONU spune că liderul nord coreean „cerşeşte războiul” şi cere „cele mai dure măsuri posibile”: Răbdarea Statelor Unite nu este nelimitată

Nikky Haley, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a cerut, luni, Consiliului de Securitate să ia "cele mai dure măsuri posibile" împotriva Coreei de Nord, după ce Phenianul a efectuat un nou test nuclear, informează BBC News. Haley a mai spus că liderul Kim Jong Un "cerşeşte războiul".

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni luni pentru a discuta problema nord-coreeană

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se va întruni luni pentru a discuta despre recentul test nuclear al Coreei de Nord, la cererea SUA, Japoniei, Marii Brtanii, Franţei şi Coreei de Sud, relatează Reuters şi CNN.

Ambasadorul Rusiei la ONU: Relaţiile cu SUA sunt la un nivel nepermis de jos

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat, sâmbătă că relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia au ajuns la un nivel nepermis de jos, adăugând că o bună dinamică a relaţiilor bilaterale ar influenţa în mod pozitiv scena internaţională, relatază Tass.

Donald Trump va organiza un summit privind reformarea ONU

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, intenţionează să organizeze un summit pe tema reformării Organizaţiei Naţiunilor Unite, pe data de 18 septembrie, potrivit unui proiect de declaraţie a Administraţiei de la Washington, informează agenţia de ştiri Tass.

Coreea de Nord respinge poziţia Consiliului de Securitate al ONU şi anunţă că va continua testele

Coreea de Nord a respins, vineri, declaraţia Consiliului de Securitate al ONU prin care a fost condamnată recenta lansare a unei rachete balistice, Phenianul precizând că va continua testele, a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului nord-coreean de Externe, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

ONU raportează utilizarea sistematică a forţei excesive în Venezuela asupra protestatarilor. Guvernanţii folosesc „o metodă de reprimare a disidenţei politice şi de inducere a fricii”

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat, miercuri, prin intermediul unui nou raport, că forţele de securitate din Venezuela au comis încălcări grave şi deliberate ale drepturilor omului, prin folosirea forţei excesive în timpul protestelor antiguvernamentale, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Republica Moldova a reiterat intenţia de a cere la ONU retragerea forţelor militare străine din ţară/ Liderul regimului separatist de la Tiraspol avertizează Chişinăul să nu-i încerce „curajul”

Vicepremierul şi ministrul de Externe moldovean Andrei Galbur a reconfirmat, marţi, intenţia Chişinăului de a promova includerea pe agenda Adunării Generale a ONU a unui subiect intitulat "Retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova", relatează moldpres.md.

Consiliul de Securitate ONU denunţă drept „revoltător” testul balistic efectuat de Coreea de Nord/Kim Jong Un ameninţă cu lansarea de noi rachete

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat testul balistic efectuat de Coreea de Nord, catalogându-l drept "revoltător" şi cerând Phenianului să nu mai lanseze alte rachete şi să renunţe la programul de dezvoltare de arme nucleare, informează site-ul postului France 24.

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, după testul balistic efectuat de Coreea de Nord/ Statele Unite cer măsuri „dure” împotriva regimului de la Phenian

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va întruni marţi seară în sesiune de urgenţă pentru a discuta criza generată de testele balistice efectuate de Coreea de Nord, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Republica Moldova cere ca retragerea trupelor militare ruse din Transnistria să fie discutată la ONU

Reprezentantul permanent al Republicii Moldova la Organizaţia Naţiunilor Unite, Victor Moraru, a solicitat ONU să includă subiectul retragerii trupelor militare ruse din Transnistria pe agenda următoarei sesiuni a Adunării Generale, relatează site-ul agenţiei Moldpres.

Raport ONU: Două transporturi de armament din Coreea de Nord către Siria au fost interceptate în ultimele şase luni

Două transporturi nord-coreene către o agenţie guvernamentală siriană responsabilă de programul cu armament chimic al ţării au fost interceptate în ultimele şase luni, potrivit unui raport confidenţial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, informează Reuters.

Secretarul general ONU şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa crizei nord-coreeane şi cere soluţii diplomatice

Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a exprimat îngrijorare în legătură cu amplificarea tensiunilor în Peninsula Coreea, cerând măsuri diplomatice pentru depăşirea crizei, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Ambasadorul Statelor Unite la ONU: Iranul trebuie tras la răspundere

Nikki Haley, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a declarat, miercuri, că Iranul trebuie să fie tras la răspundere pentru testele cu rachete, susţinerea terorismului, nerespectarea drepturilor omului şi violarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, relatează CNBC şi Reuters.