onu

Consiliul de Securitate al ONU aprobă prelungirea mandatului Eufor

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat joi prelungirea cu un an a mandatului Forţei europene de stabilizare în Bosnia-Herţegovina (Eufor).

ONU trimite peste 3000 de soldaţi în Congo

Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate, joi, trimiterea a peste 3000 de soldaţi în Republica Democrată Congo, susţinând astfel cea mai mare misiune de menţinere a păcii din lume, informează CNN.

Charlize Theron a devenit ambasador al păcii pentru Naţiunile Unite

Actriţa Charlize Theron a fost numită ambasador al păcii pentru Naţiunile Unite de către secretarul general al organizaţiei, Ban Ki-Mon, informează BBC News.

Rusia susţine o eventuală prelungire a mandatului ONU pentru trupele internaţionale din Irak

Rusia nu se va opune în Consiliul de Securitate al ONU unei eventuale reînnoiri a mandatului trupelor internaţionale din Irak, a anunţat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de agenţiile de presă ruse.

Proiectul de acord SUA – Irak prevede restabilirea în totalitate a suveranităţii irakiene

Proiectul de acord negociat între Bagdad şi Washington restabileşte în totalitate suveranitatea autorităţilor irakiene asupra ţării, a declarat luni ambasadorul Statelor Unite la Bagdad, Ryan Crocker.

Interpol şi ONU vor să înfiinţeze o academie anticorupţie

Interpol şi Oficiul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi crimei (ONUDC) au anunţat că au încheiat luni un acord privind înfiinţarea, în toamna lui 2009, a primei academii anticorupţie din lume, care va avea sediul în Austria.

Rusia cere anchetarea secretarului general al ONU

Rusia cere declanşarea unei anchete împotriva secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, după semnarea unui acord care recunoaşte Alianţa Nord-Atlantică drept o "organizaţie de menţinere a păcii", a declarat, într-un interviu dat publicităţii vineri, ambasadorul rus la NATO.

România a votat în favoarea rezoluţiei sârbe de sesizare a CIJ în privinţa legalităţii Kosovo

România, Cipru, Spania, Grecia şi Slovacia au votat, miercuri, în favoarea rezoluţiei sârbe de solicitare a avizului Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) privind legalitatea independenţei Kosovo.

Cererea adresată de Serbia CIJ privind Kosovo, dezbătută de ONU în octombrie

Adunarea Generală a ONU va dezbate la 8 octombrie un proiect de rezoluţie depus de Serbia, care solicită avizul Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) privind legalitatea independenţei Kosovo, a declarat luni un purtător de cuvânt.

Consiliul de Securitate al ONU adoptă în unanimitate rezoluţia privind programul nuclear iranian

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă, în unanimitate, o rezoluţie care cere Iranului să înceteze activităţile nucleare sensibile, dar fără a-i impune noi sancţiuni.

Moscova se opune unei misiuni UE în Georgia

Rusia se opune desfăşurării unei misiuni de observatori a Uniunii Europene în Georgia, apreciind că aceasta ar conduce la o "fragmentare inutilă" a misiunilor ONU şi OSCE deja prezente, a declarat luni purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse.

Rusia respinge noul proiect de rezoluţie ONU privind criza din Georgia

Rusia a respins marţi, în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, un nou proiect de rezoluţie privind Georgia, prezentat de Franţa, pe motiv că el nu menţionează cele şase puncte ale acordului de pace acceptat de Tbilisi şi Moscova.

Circa 160.000 de refugiaţi în urma conflictului din Georgia

Circa 158.600 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza conflictului din Georgia, a anunţat duminică Înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR).

Nou proiect de rezoluţie pe tema conflictului din Caucaz

Franţa va propune în curând un nou proiect de rezoluţie în cadrul Consiliului de Securitate al ONU pe tema conflictului din Caucaz, document care va include şi planul de pace acceptat condiţionat de Rusia şi Georgia, a declarat, miercuri, ambasadorul Belgiei la Naţiunile Unite.

Rusia respinge un proiect de rezoluţie privind încetarea ostilităţilor din Georgia

Rusia nu va vota în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite o rezoluţie privind încetarea ostilităţilor în conflictul ruso-georgian, bazată pe planul de pace francez, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin.

Georgia cere ONU să mobilizeze o forţă de menţinere a păcii pe teritoriul său

Georgia face apel la Naţiunile Unite să mobilizeze o forţă de menţinere a păcii pentru a pune capăt conflictului cu Rusia, a declarat un diplomat georgian.

Tăriceanu infirmă datele ONU privind inundaţiile din România

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a infirmat datele prezentate de către Biroul de coordonare a acţiunilor umanitare ale ONU privind casele distruse în România de inundaţii, arătând că cifrele finale indică un număr mult mai mic de locuinţe afectate decât cel prezentat de organizaţia internaţională.

Rusia a cerut ONU să-şi retragă observatorii din apropiere de Abhazia

Rusia a cerut Naţiunilor Unite să îşi retragă observatorii din teritoriul situat între regiunea separatistă Abhazia şi Zugdidi, din vestul Georgiei, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului georgian de Interne, Şota Utiaşvili.

Karadzici menţionează un acord cu SUA pentru pacea de la Dayton

Fostul lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzici a invocat, joi, "o înţelegere" încheiată cu negociatorul american Richard Holbrooke în timpul semnării acordurilor de la Dayton, din 1995, în schimbul retragerii sale din viaţa politică.

ONU: Liderii ciprioţi încep negocieri de pace la 3 septembrie

Liderii Ciprului divizat etnic vor lansa negocieri directe la 3 septembrie în încercarea de a reuni comunităţile greacă şi turcă ale insulei, a anunţat vineri ONU.

ONU critică atitudinea turiştilor faţă de moartea fetiţelor de etnie romă, la Neapole

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) s-a declarat miercuri "indignat" de indiferenţa turiştilor aflaţi pe plaja de lângă Neapole, unde două fetiţe de etnie romă s-au înecat sâmbătă.

Belarus trimite în secret avioane ruseşti Sudanului

Avioane de luptă ruseşti au fost trimise din Belarus în Sudan, într-o aparentă încălcare a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU care interzice vânzările de armament acestui stat african.

Abhazia respinge un plan ONU pentru soluţionarea crizei cu Georgia

Abhazia a respins luni un plan de soluţionare a conflictului cu Georgia propus de Grupul de prieteni ai secretarului general ONU - Germania, Franţa, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite, informează agenţiile de presă ruse.

Acord ONU – Pakistan pentru o anchetă privind asasinarea lui Benazir Bhutto

Pakistanul şi ONU au ajuns la un acord de principiu pentru a forma o comisie de anchetă privind asasinarea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto, au anunţat Naţiunile Unite.

Alain Le Roy, noul şef al misunii ONU de menţinere a păcii

Diplomatul francez Alain Le Roy a fost numit şef al operaţiunilor ONU de menţinere a păcii (DPKO), unul dintre posturile strategice ale Naţiunilor Unite, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Michele Montas.

Rusia a amânat o reuniune a ONU din cauza semifinalei cu Spania, de la Euro-2008

Rusia a determinat amânarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pe tema Orientului Mijlociu, prevăzută pentru joi, din cauza meciului dintre Rusia şi Spania din semifinala Campionatului European de fotbal, potrivit ambasadorului Moscovei la ONU.

CSAT: 15 poliţişti vor participa la misiunea ONU în Congo

CSAT a aprobat, miercuri, propunerea MIRA ca România să participe cu 15 poliţişti la misiunea MONUC, a ONU, din Congo, costurile prezenţei acestora la operaţiuni urmând să fie suportate de către Naţiunile Unite.

Majoritatea locuitorilor din patru ţări susţin torturarea teroriştilor

Majoritatea locuitorilor din India, Nigeria, Turcia şi Thailanda se declară în favoarea torturării teroriştilor, în timp ce cea mai mare parte a opiniei publice se opune în alte 14 state care au participat la un studiu, ale cărui rezultate au fost publicate marţi.

Premierul sârb respinge orice reconfigurare a Misiunii ONU în Kosovo

Premierul sârb, Voislav Koştuniţa, a respins joi orice reconfigurare a Misiunii ONU în Kosovo (MINUK), dorită şi propusă de Ban Ki-moon, secretarul general al Naţiunilor Unite, potrivit agenţiei oficiale de presă sârbe Tanjug.

Hashim Thaci anunţă o „reconfigurare” a prezenţei internaţionale în Kosovo

Premierul kosovar Hashim Thaci a anunţat joi o "reconfigurare" a prezenţei internaţionale în Kosovo, după intrarea în vigoare a Constituţiei, prevăzută pentru 15 iunie.

ONU confirmă că Rusia a doborât un avion fără pilot georgian

Misiunea ONU de Observare în Georgia a conchis că un avion de vânătoare rusesc a doborât o aeronavă fără pilot aparţinând Georgiei la sfârşitul lunii aprilie, deasupra regiunii separatiste georgiene proruse Abhazia.

Myanmar: Junta militară permite accesul angajaţilor umanitari în ţară

Junta militară din Myanmar a permis vineri accesul în ţară tuturor angajaţilor organizaţiilor umanitare, pentru a ajuta cei 2,4 milioane de supravieţuitori, după trecerea ciclonului Nargis, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

UNHCR, îngrijorat de măsurile adoptate de Guvernul italian împotriva imigraţiei ilegale

Măsurile adoptate miercuri de Guvernul italian "riscă să ameninţe garanţiile fundamentale referitoare la procedura dreptului la azil", a apreciat miercuri filiala italiană a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Majoritatea supravieţuitorilor ciclonului din Birmania nu au primit încă ajutor

Naţiunile Unite au anunţat, joi, că majoritatea supravieţuitorilor ciclonului Nargis din Myanmar nu au primit încă ajutoare, chiar dacă acestea ajung la sinistraţi în cantităţi reduse.

Peste 500 de minori, deţinuţi de armata SUA în Irak şi Afganistan

Aproximativ 500 de minori sunt deţinuţi în prezent de armata americană în Irak, iar alţi zece în Afganistan, potrivit unui raport al administraţiei americane adresat ONU şi publicat miercuri de Asociaţia americană pentru Libertăţi Civile (ACLU).

Junta birmană confiscă încă două transporturi de ajutoare ONU

Junta din Myanmar a confiscat încă două transporturi de ajutoare ale Naţiunilor Unite, care au ajuns la Rangoon pe cale aeriană şi erau destinate sinistraţilor din Myanmar, a anunţat, sâmbătă, Programul alimentar mondial (PAM) al Naţiunilor Unite.

Georgia cere ONU să ancheteze sistemele de apărarea antiaeriană din Abhazia

Georgia a cerut luni ONU să ancheteze folosirea unor sisteme de apărare antiaeriană în teritoriul separatist prorus Abhazia, care a afirmat că a doborât două avioane georgiene fără pilot.

Tony Blair ar putea reveni în Parlamentul britanic la 8 mai

Fostul premier britanic Tony Blair va reveni în Parlamentul britanic la 8 mai, pentru prima dată de la plecarea lui de la Downing Street, la sfârşitul lui iunie, pentru a evoca situaţia politică din Orientul Mijlociu.

ONU va înfiinţa o celulă de criză pentru gestionarea crizei alimentare mondiale

Naţiunile Unite şi alte organizaţii internaţionale au convenit asupra înfiinţării unei celule de criză pentru gestionarea crizei alimentare mondiale, a anunţat marţi, la Berna, secretarul-general ONU, Ban Ki-moon.

Nicole Kidman a lansat un apel pentru încetarea violenţelor împotriva femeilor

Actriţa australiană Nicole Kidman a vorbit, marţi, în numele unei campanii a ONU ce vizează "să spună nu violenţelor împotriva femeilor", cerând să se renunţe la tăcerea care înconjoară această epidemie ascunsă.