operatiune

Piaţă care vindea informaţii de cont furate hackerilor din întreaga lume, eliminată

IGPR anunţă că o operaţiune care implică 17 ţări a dus la eliminarea Genesis Market, una dintre cele mai periculoase pieţe, care vindea informaţii de cont furate hackerilor din întreaga lume.

Cel puţin patru morţi şi zeci de răniţi într-un raid israelian efectuat în Cisiordania

Cel puţin patru palestinieni au fost ucişi, iar câteva zeci au fost răniţi în cursul unei operaţiuni a serviciilor de securitate israeliene în oraşul Jenin din Cisiordania, afirmă surse citate de presa israeliană.

Atac armat în Germania. Bilanţul: Opt morţi şi 24 de răniţi în atacul din Hamburg

Mai multe persoane ar fi fost ucise într-un atac armat în Hamburg, Germania, relatează BBC.

Reacţia Germaniei după rapoartele care arată că un grup pro-ucrainean a sabotat Nord Stream: Ar putea să fi fost o operaţiune sub steag fals

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a avertizat miercuri împotriva acuzaţiilor premature, după apariţia unui raport care indică faptul că un grup pro-ucrainean se află în spatele atacurilor de anul trecut asupra conductelor Nord Stream.

Pe lângă „operaţiunea” din Ucraina, Putin duce un al doilea război acasă: războiul împotriva capitalului uman al Rusiei

La sfârşitul anului 2022, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat guvernului să elaboreze un pachet de măsuri pentru a creşte rata natalităţii şi speranţa de viaţă în Rusia. De asemenea, el şi-a exprimat nedumerirea faţă de scăderea ratelor natalităţii într-o serie de regiuni.

Obiect suspect depistat în spaţiul aerian canadian, doborât într-o operaţiune comună Canada-SUA

Un alt obiect suspect a fost doborât în spaţiul aerian nord-american, în cadrul unei operaţiuni efectuate în comun, deasupra Canadei, de avioane militare canadiene şi americane, informează postul de televiziune BBC News.

Noi violenţe israelo-palestiniene. Cinci palestinieni, ucişi într-o operaţiune, în Cisiordania

Cel puţin cinci militanţi palestinieni au fost ucişi luni, în Cisiordania, în cursul unei operaţiuni antiteroriste a serviciilor de securitate israeliene, pe fondul tensiunilor extreme din ultimele săptămâni.

Arderea Coranului la Stockholm, operaţiune plătită de un jurnalist pro-Putin

Turcia îngheaţă discuţiile de aderare la NATO după o demonstraţie în faţa ambasadei sale din ţara scandinavă.

Ion Cristoiu: Lupta împotriva Corupţiei la Kiev – o răfuială sîngeroasă între Clanuri

Euronews: Ukraine corruption scandal: String of officials resign in Kyiv (Scandalul de corupţie în Ucraina: la Kiev un şir de funcţionari au demisionat) BBC: Top Ukrainian officials quit in anti-corruption drive (Înalţi funcţionari ucraineni au demisionat în urma unei campanii de anti-corupţie) France24 English: Ukraine purges officials, governors in biggest shakeup of war (Ucraina a dat afară funcţionari […]

Operaţiunea de salvare de la Dnipro: ruinele au fost aproape înlăturate, 20 de persoane încă lipsesc

Resturile blocului atacat de ruşi cu o rachetă aproape au fost înlăturate, dar echipele de intervenţie încă mai caută persoane dispărute.

Operaţiune de salvare eşuată în Vietnam: copilul căzut într-un puţ adânc şi îngust a murit

Autorităţile au confirmat că băiatul în vârstă de 10 ani care a căzut într-un puţ de beton în ajunul Anului Nou a murit. „Am avut ca prioritate salvarea băiatului. Cu toate acestea, este imposibil ca băiatul să fi supravieţuit”, a declarat un oficial local, potrivit BBC. Thai Ly Hao Nam a căzut în puţul de […]

O operaţiune-blitz a poliţiei din Milano s-a lăsat cu 10 arestări în clanul mafiot ‘Ndrangheta. O activitate atipică, pe lista acuzaţiilor

Pe lângă trafic de droguri, tentativă de omor, furt calificat şi port ilegal de arme, „îndeletniciri” aflate la ordinea zilei în rândul clanurilor din Italia, pe lista capele de acuzare s-a strecurat şi o altă infracţiune.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a luat cu asalt o mânăstire istorică. Razia viza colaboratorii ruşi

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a întreprins o acţiune amplă la sediul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei din Kiev cu scopul de a demasca agenţii ruşi infiltraţi în instituţie. Biserica Ortodoxă ucraineană s-a despărţit de patriarhia Moscovei după invazia Rusiei, însă schisma a fost accelerată şi de sprijinul patriarhului rus Kirill pentru război. În ciuda […]

Ion Cristoiu: O operaţiune de stat: Căutarea unei neveste!

Printre atîtea descrieri dramatice, impuse de Căderea Constantinopolului, găsesc în Edward Gibbon, Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului roman, volumul şase, acest pasaj despre cum a plecat Georges Sphrantzès, confident al Împăratului bizantin Constantin Paleologul, în căutare unei soţii pentru Împărat, după ce acesta rămăsese văduv: „Următoarea preocupare a împăratului a fost alegerea unei soţii. I […]

Rusia a numit un nou comandant pentru „operaţiunea” din Ucraina. Cine este Serghei Surovikin

Ministerul rus al Apărării a anunţat numirea unui nou comandant pentru ceea ce numeşte "operaţiunea sa militară specială" din Ucraina, potrivit presei ruse de stat.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: “OPERAŢIUNEA BANAT”. Contrabanda cu carburanţi în fosta Iugoslavie – precursoarea afacerii prin care s-au defectat MIG-urile armatei române

Greşelile trecutului se plătesc într-un mod neaşteptat, în prezent. Nu e tocmai o coincidenţă nefericită că, în spatele aprovizionării MIG-urilor MApN-ului cu un combustibil sub standard, care le-a defectat motoarele se află inclusiv un fals ”general SRI” Dan Grigoriu, de fapt un infractor din siajul fostei Securităţi, care alături de un ”colonel plin” din Securitate, Ilie Stanciu, au fost ”braţul activ” al contrabandei cu combustibil în fosta Iugoslavie. Acum, oameni de aceeaşi factură, cu Grigoriu ca element comun, acţionează la limita dintre escrocherie şi spionaj, pentru sabotarea capabilităţii de apărare a României. Ei au scăpat, în trecut, de ”braţul legii”, pentru contrabanda cu combustibili, pe care au efectuat-o în Iugoslavia şi s-au îmbogăţit ”în serviciu comandat” – sub oblăduirea SRI-ului, care a dirijat ”Operaţiunea Banat”, cea mai mare afacere de contrabandă de stat. O poveste a cărei istorie halucinantă o prezint mai jos, pentru a înţelege legătura strînsă dintre trecut şi prezent, prin aceeaşi permanenţă – Securitatea.

Misiune în Mediterana: 147 de oameni salvaţi de poliţiştii de frontieră români de pe un yaht avariat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au salvat 147 de persoane care se aflau pe un yaht avariat din Marea Mediterană. Poliţiştii români se aflau în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „Thermis 2022” sub egida Agenţiei Frontex.

Ion Cristoiu: Zece lecţii pentru consilierii Preşedintelui

1. Cartea Bay of Bigs declassified. The Secret CIA Report on the Invasion of Cuba, practic publicarea Raportului făcut în 1961, după dezastrul din Golful Porcilor, de Inspectorul General al CIA, Lyman Kirkpatrick, păstrat secret 37 de ani, vorbeşte de o scriere publicată postmortem a lui McGeorge Bundy, consilierul pe Securitate Naţională a lui Kennedy […]

Ion Cristoiu: Un nou şi măreţ Proiect de ţară: Schimbarea becurilor!

După România educată şi România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de ţară: Schimbarea becurilor. Pentru a dovedi Ursulei von der Leyen, Marea Învăţătoare a Popoarelor din Uniunea Europeană (Stalin a fost Marele Învăţător al Popoarelor din Uniunea Sovietică), că România rămîne eleva conştiincioasă a Bruxellesului, Nicolae Ciucă a făcut un însemnat efort de gîndire […]

Dezastru în Iordania, după ce o clădirea s-a prăbuşit. Salvatorii caută supravieţuitorii de sub dărâmături

O clădire de patru etaje din capitala Iordaniei s-a prăbuşit, marţi, iar mai mulţi oameni au fost salvaţi din dărâmături, potrivit Reuters.

Ion Cristoiu: Războiul din Ucraina – efectul retragerii americanilor din Afganistan?

Rîul de cîntări înălţate lui Mihail Gorbaciov după moartea acestuia în noaptea de 30 spre 31 august 2022, marcate de sintagma Omul Păcii, m-a împins să scriu şi să public comentariul: Mihail Gorbaciov – un idiot util al Occidentului şi după moarte. Titlul exprimă esenţa conţinutului: Mihail Gorbaciov a murit în toiul Războiului din Ucraina. […]

Ion Cristoiu: S-a pus în mişcare Operaţiunea: Tragerea pe sfoară a PSD!

Alexandru Muraru nu e nu numai Reprezentantul special al Guvernului României pentru promovarea Politicilor, Memoriei, Combaterea antisemitismului, dar şi liderul organizaţiei judeţene Iaşi. În această ipostază el a făcut duminică, 7 iulie 2022, unei agenţii de presă următoarea Declaraţie în legătură cu prevederea din Acordul de Guvernare de rotire a premierului la anul astfel încît […]

Cel puţin zece morţi în Fâşia Gaza / Egiptul a iniţiat negocieri pentru oprirea operaţiunii israeliene

Diplomaţi din Egipt intermediază negocierile între Guvernul israelian şi liderii grupului fundamentalist Jihadul Islamic pentru oprirea confruntărilor militare, iar bilanţul operaţiunilor militare israeliene în teritoriul palestinian Fâşia Gaza a ajuns la zece morţi şi zeci de răniţi.

Războiul din Ucraina: căutările în ruinele mall-ului din Kremenciuk vor mai ţine câteva zile

Căutările în ruinele mall-ului din Kremenciuk vor mai ţine două-trei zile, spun autorităţile ucrainene, potrivit CNN.

Ion Cristoiu: Aşa-zisa Cucerire a Kievului a fost o simplă Maskirovka

Ori de cîte ori în presa noastră, dar şi în presa occidentală se scrie despre Ofensiva rusească din Donbas se plasează chiar la începutul rostirii, ca şi cum ar fi vorba de un mesaj obligatoriu, formularea Eşuînd în tentativa de cucerire a Kievului, ca să nu plece cu mîna goală din Ucraina, Putin a decis […]

Ion Cristoiu: Războiul din Ucraina – semnalul că Rusia a decis să se rupă de Europa

Pe 24 februarie 2022 s-au împlinit trei luni de la declanşarea a ceea ce ruşii numesc Operaţiune Specială, Occidentul, Invadarea Ucrainei de către Rusia, comentatorii de politică externă Războiul din Ucraina, iar cei care-şi pot permite să gîndească liber, Războiul dintre Rusia şi America prin intermediul Ucraina.  Cu acest prilej, al împlinirii a trei luni […]

Ion Cristoiu: De ce s-a renunţat peste noapte la Operaţiunea Termopile de la Azovstal?

Postul Tv Al Jazeera în engleză, preluat de site-urile băştinaşe după traducerea făcută de Agerpres, a închinat un amplu articol luptătorilor de din subsolurile cu trei etaje ale Azovstal, comparîndu-i direct şi fără să tresară cu cei trei sute de spartani care au luptat cu perşii la Termopile. Un nărav de care e bolnavă presa […]

Războiul din Ucraina, a 73-a zi. Continuă bombardamentele / ONU solicită Rusiei să deblocheze porturile din regiunea Odessa / Rusia este acuzată că a încălcat armistiţiul şi a obstrucţionat operaţiunea de salvare prin bombardamente repetate. Kremlinul şi Kievul au făcut schimb de prizonieri

UPDATE 23:10 Hackeri ruşi au încercat să perturbe sistemele informatice germane după decizia Berlinului de a trimite arme Ucrainei. UPDATE 23:00 OMS adună dovezi pentru posibile crime de război ale Rusiei În timpul conferinţei de presă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a avut loc astăzi la Kiev, oficialii au anunţat că adună dovezi pentru posibile crime […]

Femeile, copiii şi bătrânii au fost evacuaţi de la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol

Toate femeile, copiii şi bătrânii au fost evacuaţi de la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol, a anunţat vicepremierul Ucrainei Iryna Vereshchuk pe canalul său de Telegram.

Aproape 80 de supravieţuitori ai Holocaustului au fost evacuaţi din Ucraina

O operaţiune pentru evacuarea supravieţuitorilor Holocaustului din Ucraina este în desfăşurare, anunţă Sky News.

Războiul din Ucraina, a 63-a zi. Lupte în Transnistria. Rusia închide „robinetul” de gaze şi continuă „operaţiunea specială”. Discuţiile de pace stagnează, americanii fiind convinşi că Putin nu vrea cu adevărat negocieri. Şeful ONU îşi continuă turneul pe ruta Moscova-Kiev. Ocupanţi pregătesc referendumuri în 3 regiuni

UPDATE 23:38 Antonio Guterres a ajuns în Ucraina, în cadrul eforturilor pentru oprirea războiului  Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a ajuns miercuri după-amiază în Ucraina, după vizita efectuată în Rusia, în cadrul eforturilor umanitare şi pentru oprirea războiului. UPDATE 22:30 Mass-media: Moscova pregăteşte referendumul în Herson, la mijlocul lunii mai „Referendumul” cu care Rusia […]

Ion Cristoiu: Nicolae Ciucă a fost pus de Klaus Iohannis în fruntea PNL ca un garant al Marii Coaliţii PNL- PSD

Congresul extraordinar al PNL l-a votat în unanimitate pe singurul candidat la Preşedinţia partidului: Premierul Nicolae Ciucă. Potrivit Statutului PNL, şi cînd e un singur candidat, participanţii la Congres au posibilitatea să voteze împotriva lui. Prin urmare, Nicolae Ciucă putea să piardă alegerile. Nu s-a întîmplat aşa. Cu peste o mie de delegaţi la Congres, […]

Un fost deţinut politic al naziştilor a fost ucis de rachetele ruşilor în timpul „operaţiunii de denazificare”. Boris Romancenko supravieţuise lagărelor de la Buchenwald

Absurdul războiului dus de Putin a dus la uciderea de către armata Rusiei a unui adversar tradiţional al naziştilor: un deţinut politic de către nazişti, în calitate de comunist rus, Boris Romancenko, a reuşit să evadeze din lagărul de prizonieri, dar a fost recapturat şi condamnat la muncă forţată.

A 22-a zi de război în Ucraina. Zeci de oameni nevinovaţi au fost ucişi joi. Rusia continuă să bombardeze principalele oraşe ucrainene, declarând că totul „merge conform planului”. Erdogan îi aşteaptă pe cei doi lideri la discuţii

UPDATE 23:25 Volodimir Zelenski şi poporul Ucrainei sunt propuşi pentru a fi nominalizaţa la Premiul Nobel pentru pace. Membrii Parlamentului European şi foşti oficiali mondiali s-au adresat Comitetului Nobel cu o scrisoare corespunzătoare. UPDATE 23:10 Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat discriminarea împotriva imigranţilor din Rusia şi a spus că doar Putin este responsabil pentru război. „Vom […]

Ion Cristoiu: Primul pas spre Război s-a făcut: Rusia a recunoscut independenţa republicilor separatiste din Estul Ucrainei!

Comentariul meu din ediţia de luni, 21 februarie 2022 a rubricii Gîndurile lui Cristoiu s-a intitulat Doar printr-o minune ar mai putea fi evitat Războiul! Reaminteam în text un adevăr nu o dată subliniat de mine în chestiunea Crizei Ucraina. Nu e vorba de o Criză provocată de teama Rusiei că Ucraina ar putea fi […]

Ucraina susţine că nu pregăteşte lansarea unei operaţiuni în Donbas / SUA condamnă evacuarea civililor

Guvernul Ucrainei a negat, vineri seară, acuzaţiile insurgenţilor separatişti proruşi din Donbas privind un plan al armatei ucrainene de lansare a unei operaţiuni, iar Administraţia SUA a denunţat ordinul de evacuare a etnicilor ruşi din estul Ucrainei.

Drama unui copil de 5 ani ţine o ţară întreagă cu sufletul la gură. Micuţul a căzut într-o fântână adâncă

În Maroc, echipele de salvare sapă fără întrerupere, pentru a-l salva pe micuţul Ryan, 5 ani, care a căzut, marţi după-amiază, într-o fântână adâncă de 60 de metri. Încercările de a-l scoate la lumină au continuat pe tot parcursul nopţii în Chefchauen, Maroc. Este frig şi lipsă de oxigen, iar Ryan stă acolo de peste […]

Operaţiune masivă în Germania, după ce doi poliţişti au fost ucişi în cursul unui control rutier

Doi agenţi de poliţie din Germania au fost împuşcaţi mortal, în cursul nopţii de duminică spre luni, în cursul unui control rutier de rutină, iar autorităţile sunt în stare de alertă pentru capturarea autorilor şi aflarea motivului atacului.

Ion Cristoiu: Îşi vor da seama SUA că Rusia, pusă cu spatele la zid, e gata să meargă până la război nuclear?!

Publicistul Ion Cristoiu compară criza SUA-Rusia pe tema intrării în NATO a Ucrainei cu criza rachetelor din Cuba din octombrie 1962, afirmând că, spre deosebire de atunci, Rusia este cea care se află cu spatele la zid, nu America. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „În Jurnalul meu video anterior, atît în comentariu, cît şi […]

Ion Cristoiu: Operaţiunea Bodyguard sau despre cum ne-au dus de nas Aliaţii

1. A. D. Xenopol  în Precuvîntare la  monumentala lucrare în şase volume Istoria Românilor din Dacia Traiană: „Se va găsi poate încă un alt neajuns lucrării mele, anume de a nu fi egală în stilul ei în toate părţile sale. Aceasta însă era peste putinţă. Cînd era vorba de a fixa o dată, sau de […]