opinie

Opinie Aurelian Dochia: Karl Marx, din nou actual?

Cel mai în vogă economist al momentului, Nouriel Roubini, a declanşat o dezbatere după ce a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că, într-un fel, Karl Marx a avut dreptate când a afirmat că sistemul capitalist se poate autodistruge din cauza dezechilibrelor create între producţie şi consum - actuala criză fiind o exemplificare a acestei tendinţe.

Opinie Cristian Hostiuc: A sosit vremea ca şi ţepele din Piaţa Victoriei să fie privatizate

Preşedintelui Băsescu nu-i este frică să iasă în faţă. Anunţurile fac ştirile pentru o întreagă săptămână, începând de la ţepele din Piaţa Victoriei pentru judecarea corupţilor lui Năstase în 2004, trebuie să împrumutăm de la FMI 20 mld. euro pentru că altfel ne prăbuşim, nu ne mai împrumută nimeni, fondul de salarii în sistemul public se reduce cu 25%, trebuie să închidem din spitale, până la "dacă tot împrumutăm pentru plata pensiilor şi salariilor, atunci dăm faliment" în august 2011.

Opinie Sorin Pâslaru: Dacă ar fi două ministere de finanţe în competiţie, ce repede ar mai răspunde la telefon când cad bursele!

Sfârşitul de săptămână marcat de turbulenţe pe pieţele financiare a fost o lecţie de comunicare pentru oficialii României.

Opinie Sorin Pâslaru: Faceţi e-licitaţie pentru angajări la stat şi veţi avea fonduri europene pe bandă rulantă

Anunţul preşedintelui Traian Băsescu de ieri că vor fi oprite toate facturile către Uniunea Europeană a fost un şoc pentru tot sistemul de atragere a fondurilor europene.

Opinie Adrian Vasilescu: Arma inflaţiei pierde putere de foc

S-ar putea să vedem la sfârşitul anului o scădere accentuată a inflaţiei, de la 8 la sută cât este în prezent la 5 la sută. Poate şi mai jos. Vestea este bună. Sunt însă şi voci care susţin că ar merita să suportăm o inflaţie în creştere ca să obţinem, în schimb, un PIB mai mare.

Opinie Adrian Vasilescu: Dacă am reuşi să facem dintr-o suferinţă o mare lecţie…

S-a împlinit un an, la sfârşitul săptămânii trecute de când - însoţind tăierile de salarii bugetare şi îngheţarea pensiilor - TVA a urcat de la 19 la 24 la sută. Era 1 iulie 2010. Şocul a fost resimţit de absolut toate preţurile.

Opinie Cristian Hostiuc: Cum se traduce noua ordine mondială anunţată de Isărescu: Dacă un apartament de două camere în Militari va ajunge din nou la 20.000 de euro?

Urmează o lume plină de restricţii şi reguli în lumea financiară. Aşa i-a avertizat guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu pe bancherii de vârf veniţi să-l vadă joi cum primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Româno- Americane şi să-l asculte cum vorbeşte despre ceea ce înseamnă macroprudenţialitate, noul concept mondial care va înlocui relaxarea şi dereglementarea financiară din ultimele decenii, ce a adus criza, cu restricţii globale şi naţionale în ceea ce priveşte mişcările de capital şi creditare. Iar BNR tocmai se pregăteşte să prezinte oficial noile reguli/restricţii pentru România în acordarea împrumuturilor.

Opinie Adrian Vasilescu: Companiile statului: sfârşitul răsfăţului?!

Încercările nereuşite ale autorităţilor de salvare a companiilor cu capital de stat, repetate an de an, au lovit dramatic piaţa de consum. Ineficienţa multora dintre aceste companii nu a putut fi vindecată decât rareori şi pentru durate scurte.

Opinie Sorin Pâslaru: Parcă făceaţi băi termale, terenuri de golf, 100.000 de locuinţe pentru tineri, 25.000 de case pentru profesori în comune. Acum desfiinţaţi judeţele?

27 octombrie 2008. Preşedintele Traian Băsescu a insistat asupra faptului că majorarea salariilor profesorilor cu 50% este sustenabilă, afirmând că "argumentul Ungaria", care a început să scadă economic după ce a majorat între 2002-2004 salariile în administraţie cu 50-70%, nu poate fi invocat, deoarece situaţia economică a celor două ţări este diferită.

Cristian Hostiuc, ZF: Din păcate Ceauşescu nu mai e să-l criticaţi

A răbdat cât a răbdat preşedintele Băsescu criticilor şi comentariilor şefilor BNR din 2009 înciace la adresa Guvernului, economiei, situaţiei din România, la modul cum ar trebui făcute lucrurile, dar într-o dimineaţă de sfârşit de mai 2011, nu s-a mai abţinut.

Judecătoare TB: Nu reiese că Vîntu i-a pretins bani lui Ghiţă, ci că l-a ameninţat

Judecătoarea Mihaela Niţă, care alături de doi colegi a judecat contestaţia procurorilor faţă de eliberarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, susţine că ameninţările acuzatului la adresa managerului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, erau determinate de suspiciunea că vrea să-i preia afacerea, fără voia sa.

Opinie Cristian Hostiuc: Cei 50 de premieri din mediul privat sunt mai politicieni decât politicienii. Cum comentaţi?

Preşedintele Băsescu caută un premier. Un alt model de premier. Premierul Boc, cel care a încasat toate şuturile căderii economice, ale programului de austeritate şi tăieri bugetare, a ajuns la mal. Dar epuizat. El nu mai poate fi un activ pentru partid, pentru ţară, chiar dacă o parte din partid face scut în jurul lui.

Sever Voinescu: Un avantaj al crizei este că se prăbuşeşte iluzia că statul este cel care dă în permanenţă

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că actuala criză economică în care se află România are şi avantaje, unul dintre acestea fiind că se prăbuşeşte iluzia că statul este cel care dă în permanenţă, fără ca nimeni să se gândească dacă mai există şi resurse financiare.

Fenechiu: Singura soluţie pentru România o reprezintă forţa oamenilor din stradă

Deputatul Relu Fenechiu (PNL) a declarat, luni seară, că singura soluţie pentru România o reprezintă forţa oamenilor din stradă, în condiţiile în care Traian Băsescu şi Emil Boc încearcă să ţină sub papuc pe oricine nu este de acord cu ei, adăugând că, deşi sună a incitare, îşi asumă ceea ce spune.

Lou Dobbs vrea să intre în politică

Lou Dobbs, jurnalist CNN care a demisionat din echipa postului TV pentru compensaţii în valoare de 8 milioane de dolari, a anunţat, joi, că ia în considerare, pentru viitor, implicarea sa în politică, inclusiv prin candidaturi pentru Senatul SUA sau chiar pentru Biroul Oval.

Judecător: Nu se schimbaseră temeiurile privind pericolul pentru ordinea publică în cazul Becali

Judecătorul George Matei, cel care s-a pronunţat pentru menţinerea în arest a lui Gigi Becali, susţine că cei doi judecători care au apreciat că acuzatul poate fi liberat condiţionat au încălcat jurisprudenţa instanţei supreme, dar şi garanţiile unui proces echitabil în sensul articolului 6 al CEDO.

Medvedev: Internetul garantează libertatea presei în Rusia

Candidatul favorit la alegerile prezidenţiale din Rusia, Dmitri Medvedev, a declarat că libertatea presei este garantată în Rusia, datorită Internetului.