orban

Orban, despre susţinerea unui guvern de uniune condus de Tăriceanu: E o aiureală

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică la un post TV, întrebat dacă ar accepta un guvern de uniune condus de Călin Popescu Tăriceanu, că este o aiureală, având în vedere că acesta este "locotenentul lui Dragnea", iar ALDE este "un PSD mai micuţ şi mai gălăgios".

Orban spune că Legea spălării banilor este un atac la finanţarea organizaţiilor neguvernamentale

Ludovic Orban a declarat, referitor la Legea combaterii spălării banilor, că e un proiect menit să atace finanţarea organizaţiilor neguvernamentale, iar dacă suntem amendaţi pentru netranspunerea directivei UE, atunci cei din majoritatea parlamentară şi Guvernul să plătească din propriul buzunar.

Primul partid care a anunţat că va participa la CONSULTĂRI la Cotroceni

Ludovic Orban a declarat că liberalii se vor prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni, dacă şeful statului Klaus Iohannis va declanşa, săptămâna viitoare, astfel de discuţii, precizând că "vom pune umărul" pentru ca Legile Justiţiei şi Codurile Penale să fie conforme cu normele europene.

Orban, prima reacţie după ce BNR a limitat creditarea: Decizia, luată prea târziu. Consumul a fost alimentat artificial

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, referitor la decizia BNR de a limita gradul de îndatorare pentru creditele de consum şi ipotecare, că această hotărâre a fost luată prea târziu deoarece restrângerea consumului se manifestă pe piaţă de aproximativ trei luni.

Ludovic Orban, despre îngheţarea salariilor: Parşivi cu două feţe. Una spun la UE, alta comunică în România

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, referitor la documentul trimis de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorivici, către CE care prevede îngheţarea salariilor din anul 2019, că social-democraţii sunt nişte "parşivi cu două feţe", una spun instituţiilor UE şi alta comunică public în România.

Orban, despre cererea lui Iohannis: E mult prea puţin demisia lui Tudorel Toader/ Comisia de la Veneţia a spus că Guvernul sau conducerea Parlamentului pot cere asistenţă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică la Craiova, că partidul susţine solicitarea şefului statului Klaus Iohannis, care i-a cerut demisia lui Tudorel Toader, însă acest lucru este insuficient, având în vedere criticile Comisiei de la Veneţia pe Legile justiţiei şi Codurile Penale.

Orban, despre OUG pe legile justiţiei: Sunt respectate doar două recomandări ale Comisiei de la Veneţia. Guvernul a adus modificări suplimentare

Ludovic Orban a declarat că Ordonanţa de urgenţă care modifică Legile justiţiei, adoptată luni de Guvern, dezinformează opinia publică şi instituţiile europene, precizând că Tudorel Toader este "ministrul infractorilor" şi "un instrument politic al lui Dragnea şi Tăriceanu".

DECLARAŢIA ZILEI | Orban, despre eliminarea pragului de participare la referendum propusă de Dragnea: E o obrăznicie. Nu îi este ruşine?

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este "o obrăznicie" din partea lui Liviu Dragnea să propună eliminarea pragului de participare la referendum, necesar validării, iar afirmaţiile liderului PSD sunt un pretext ca să ascundă faptul că oamenii nu au votat din cauza acestuia.

Orban îi dă replica lui Dragnea: E o obrăznicie. Nu îi e ruşine?

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este "o obrăznicie" din partea lui Liviu Dragnea să propună eliminarea pragului de participare la referendum, necesar validării, iar afirmaţiile liderului PSD sunt un pretext ca să ascundă faptul că oamenii nu au votat din cauza acestuia.

Preşedintele PNL acuză PSD că a tăiat pensiile: În mod normal ele trebuiau să crească de la 1 ianuarie cu 8%

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat PSD că a tăiat în acest an pensiile, în condiţiile în care social-democraţii îşi asumaseră, prin programul de guvernare, o creştere de 8% a pensiilor, de la 1 ianuarie 2018.

REFERENDUM eşuat. Lider politic: Să iniţieze şi cei care vor parteneriat civil un referendum

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a propus ca cei care susţin parteneriatul civil să iniţieze un referendum, la fel ca cetăţenii care au susţinut redefinirea familiei, adăugând că în proiectul pe acest subiect care se discută în Parlament nu e nicio diferenţă între căsătorie şi parteneriatul civil.

Ludovic Orban, despre puciul eşuat din PNL: Am fost atacat în mod violent. Nu înţeleg ce mi-au reproşat

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu a înţeles ce i-au reproşat liberalii care l-au contestat şi că a fost atacat "într-un mod violent" pentru că a votat "da" la referendum şi a spus public că este creştin şi familist, însă fără a obliga pe nimeni să-i împărtăşească opinia.

Ludovic Orban: Holocaustul e unul dintre momentele care fac omenirea să lase privirea în pământ de ruşine

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, precizând că Holocaustul este unul dintre momentele care fac omenirea "să lase privirea în pământ de ruşine".

Orban, despre offshore: Obiectivul PNL e o justă împărţire a câştigurilor între stat şi investitori

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că obiectivul partidului cu privire de Legea offshore este o formă a actului normativ prin care să existe o împărţire corectă a câştigurile între statul român şi investitori, iar resursele de gaze naturale să fie utilizate în beneficiul populaţiei.

Crin Antonescu temperează spritele în PNL: Sunt dezamăgit de rezultatul referendumului, dar nu cred că Orban a greşit/ Viorel Cataramă, de altă părere

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat luni pentru MEDIAFAX că este dezamăgit de rezultatul referendumului şi de absentism, însă nu consideră că eşecul acestuia trebuie plasat actorilor politici. El susţine că nu se impune demisia lui Ludovic Orban de la şefia partidului.

Scandal major în PNL, după referendum. Predoiu îl contestă pe Orban: Nu poate şterge cu buretele palmaresul său: zero!/ Cezar Preda: Eu sunt creştin, nu cretin

Liberalul Cătălin Predoiu l-a acuzat, luni, pe liderul partidului, Ludovic Orban, de lipsă de clarviziune şi de corectitudine, afirmând că acesta nu poate şterge cu buretele palmaresul său pentru PNL: zero!

Ludovic Orban: Guvernul şi-a dorit ca interesul pentru acest referendum să fie cât mai mic

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus, duminică, la sediul PNL, că absenteismul de la vot a fost „un vot de blam” pentru Liviu Dragnea şi pentru partidele de guvernământ, precizând că din partea Executivului nu a existat o campanie de informare.

SCANDAL în PNL, imediat după terminarea referendumului, la care şeful partidului a votat „Da”. Mai mulţi liberali îi spun „#ajunge” lui Ludovic Orban

Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista au postat duminică seara, pe Facebook, un mesaj comun împotriva conducerii PNL, despre care spune că dezbină şi propune o politică retrogradă.

Orban, atac la Dragnea: E ultimul care poate să devină un susţinător corect şi cinstit al acestui referendum

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că Liviu Dragnea nu ar trebui să se „bată în piept” că este familist şi niciun partid politic nu ar trebui să folosească referendumul pentru redefinirea familiei în interes politic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Orban: Guvernul a jefuit administraţiile locale cu 7 miliarde de lei/ Guvernanţii nu fură doar resursele publice, ci şi idei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declară că Guvernul ”a jefuit” administraţiile locale cu 7 miliarde de lei. ”Foarte multe primării riscă să îşi închidă porţile”, afirmă Orban.

Ludovic Orban: Probabil voi depune plângere la rezoluţia DIICOT. Nu am auzit să fi fost chemaţi la audieri Dragnea sau Dăncilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că probabil va formula o plângere împotriva rezoluţiei procurorului în cazul premierului Viorica Dăncilă. ”Nu am auzit să fi fost chemaţi la audieri Dragnea sau Dăncilă", a spus Orban.

Lider PSD: Viorica Dăncilă „ar trebui să se gândească serios” să facă o plângere împotriva lui Ludovic Orban

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, după ce DIICOT a clasat dosarul de înaltă trădare, că premierul Viorica Dăncilă „ar trebui să se gândească serios” să facă o plângere pentru denunţ calomnios împotriva lui Ludovic Orban.

Ludovic Orban, despre decizia de clasare a dosarului de înaltă trădare: Mi se pare extrem de ciudat, faptele sunt evidente

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că nu face nicio acuzaţie la adresa procurorilor DIICOT, dar că i se pare „extrem de ciudat” faptul că s-a clasat dosarul de înaltă trădare, în condiţiile în care „faptele sunt evidente”.

Nicolae Robu, despre dosarul Vioricăi Dăncilă: Orban s-a pripit, dar nu va afecta semnificativ imaginea PNL

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Ludovic Orban s-a „pripit” când a depus plângerea penală pentru înaltă trădare împotriva premierului Viorica Dăncilă, dar că gestul „nu va afecta negativ în mod semnificativ imaginea partidului”.

Vicepreşedintele ALDE, despre dosarul DIICOT: Normalitatea a învins. Orban ar fi trebuit să se abţină

Vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, după ce DIICOT a clasat dosarul de înaltă trădare deschis la sesizarea lui Ludovic Orban, că „normalitatea a învins” şi că acţiunea liderului PNL a fost una „ipocrită”.

Eugen Nicolicea spune că Ludovic Orban merită închisoare sau amendă după clasarea dosarului Vioricăi Dăncilă

Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, după ce DIICOT a clasat dosarul de înaltă trădare deschis la sesizarea lui Ludovic Orban, că liderul PNL a indus în eroare organele judiciare, faptă sancţionată cu închisoare sau cu amendă.

Viorel Cataramă: Nu am atacat niciun moment PNL. E o dezinformare. Eu iubesc acest partid

Viorel Cataramă a declarat că nu a atacat niciodată PNL, ci doar a intrat în conflict cu unele persoane care au încălcat statutul partidului, au fraudat alegerile şi au încălcat drepturile fundamentale ale omului. Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2 a precizat că iubeşte această formaţiune.

Orban: Numirea lui Greblă la SGG nu e întâmplătoare. E legată de OUG privind amnistia şi graţierea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că nu consideră că este întâmplătoarea numirea fostului judecător al CCR, Toni Greblă, la conducerea Secretariatului General al Guvernului, ea având legătură cu Ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea.

Ludovic Orban: Chiar dacă a supravieţuit, PSD e mai slab. Dragnea va încerca să se răzbune pe constestatari

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă pentru MEDIAFAX, că PSD e mai slab după CExN de vineri, chiar dacă partidul a supravieţuit şi că, liderul PSD, Liviu Dragnea, va încerca să se răzbune pe contestatarii care au semnat scrisoarea pentru demiterea acestuia.

Referendum pentru familie. Un lider al opoziţiei anunţă cum va proceda la vot

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, joi, că va participa la referendumul pentru redefinirea familiei, liberalul neprecizând însă cum va vota.

Ludovic Orban, audiat la DNA după plângerea lui Viorel Cataramă: Acţionează ca un agent al PSD, nicidecum ca un membru al PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost audiat joi la sediul DNA, în calitate de martor, după sesizarea făcută de Viorel Cataramă, care a contestat decizia de excludere a sa din partid şi a sesizat mai multe nereguli.

Şeful PNL, îndemn pentru filialele locale: Hai să nu mai căutăm pe la alte partide candidaţi de primar/ Orban: Vă prezint şi o nouă escrocherie pe care o pune la cale PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la o reuniune de partid la Râmnicu Vâlcea, că filialele partidului nu trebuie să mai caute în alte formaţiuni candidaţi pentru alegerile locale şi i-a îndemnat pe colegii săi de partid să coboare din „turnurile de fildeş” către oameni.

Orban: Miniştri aşa inculţi nu am văzut în viaţa mea/ Cu ce notă a terminat, potrivit şefului PNL, Carmen Dan la Universitatea Ecologică

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, că nu a văzut în viaţa lui miniştri „atât de inculţi” precum cei actuali şi a apreciat că Guvernul PSD este „cel mai idiot” din istoria României.

Ludovic Orban: PNL va participa la alegerile europarlamentare pe propriile picioare

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, duminică, după şedinţa BPN, că liberalii vor „participa la alegerile europarlamentare pe propriile picioare”, după ce liderul PMP, Eugen Tomac anunţase sâmbătă că va sta de vorbă cu cei din opoziţie pentru a participa împreună la europarlamentare.

PNL şi PMP au demarat procedura pentru înfiinţarea unei comisii privind gestionarea pestei porcine

PNL şi PMP au demarat, joi, procedura pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind modul în care autorităţile au gestionat situaţia creată de pesta porcină africană în România.

Orban: Giuliani nu deține nicio funcție în statul american

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că, luni seara, că Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal și fost primar al New York, nu deține nicio funcție oficială și că, prin scrisoarea sa, nu angajează în niciun fel niciun fel nicio instutuție.

Ludovic Orban: Tudorel Toader acţionează în numele grupului de infractori care conduce România

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut, sâmbătă, Tudorel Toader acţionează în numele grupului de infractori care conduce România, pentru a îndepărta din funcţiile de conducere pe orice procuror care a îndrăznit să întocmească dosare unui potenţat al zilei, unor lideri ai PSD şi ALDE.

Ludovic Orban despre presupusa tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea: O poveste de adormit copiii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, crede că presupusa tentativă de asasinat asupra liderului PSD, Liviu Dragnea, este „o poveste de adormit copiii” şi dezbaterea cu această „năzdrăvănie” nu trebuie prelungită.

Ludovic Orban: Înscrierile pentru europarlamentare se vor face până la data 1 octombrie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că înscrierile pentru europarlamentare se vor face până la data 1 octombrie, iar lista finală ar putea fi cunoscută până la finalul anului.

Ludovic Orban: Nu vom vota actuala rectificare bugetară. Este o mare minciună

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că partidul pe care îl conduce nu va vota actuala rectificare bugetară, pe care o consideră „o mare minciună”, deoarece sunt prevăzute cheltuieli mai mari decât încasările.