p ccj

Procurorul Manea (PÎCCJ), despre OUG 6/2016: Numai SRI deţine semnalul tehnic pentru mandatele de supraveghere

Procurorul Tamara Manea (PÎCCJ) a declarat, marţi, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, că una din „problemele” pe care le ridică discuţiile pe marginea OUG 6/2016 se referă la faptul că SRI este singura instituţie abilitată să emită semnalul tehnic pentru mandatele de supraveghere tehnică.

Procurorii din Alba Iulia au declinat plângerea pe numele lui Klaus Iohannis către PÎCCJ

Plângerea trimisă de DNA către Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, împotriva familiei Iohannis, în legătură cu modul în care familia prezidenţială ar fi intrat în posesia a două imobile, a fost declinată în favoarea PÎCCJ, având în vedere calitatea persoanei.

DNA Ploieşti, acuzată că ar fi folosit documente FALSE pentru cererea de extrădare a lui Ghiţă/ Parchetul General anunţă oficial punerea sub învinuire a procurorilor Negulescu şi Onea

Potrivit procurorilor de la Parchetul General, DNA Ploieşti ar fi folosit probe false în două dosare şi în susţinerea unei cereri de extrădare, fiind vorba despre aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă, spun surse judiciare.

Lucian Onea, şeful DNA Ploieşti, urmărit penal de procurorii de la Parchetul General, alături de Mircea Negulescu

Lucian Onea, şeful DNA Ploieşti, este urmărit penal de procurorii de la Parchetul General, alături de Mircea Negulescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Protocol PG-MAI din 2012: Evaluările, în funcţie de numărul de rechizitorii şi măsuri preventive – FOTO

Parchetul General a încheiat, în anul 2012, un protocol cu MAI, ce avea drept scop consolidarea capacităţii în domeniul combaterii corupţiei, se arată în raportul privind activitatea desfăşurată pe perioada exercitării mandatului de procuror general (2006-2012) al lui Kovesi, actuala şefă DNA.

PÎCCJ: Avizul negativ al CSM confirmă inexistenţa unui temei legal pentru revocare

Parchetul General susţine, într-un comunicat de presă, că avizul negativ dat de Secţia pentru Procurori a CSM propunerii de revocare din funcţia de şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi confirmă "inexistenţa unui temei legal pentru luarea unei asemenea măsuri".

Bugetele de stat pe 2018 ale MAI, PÎCCJ, Avocatul Poporului, ÎCCJ, CSM au trecut de comisiile speciale/ UPDATE: Dispută între putere şi opoziţie în comisia în care se dezbate bugetul pentru transporturi

Bugetele instituţiilor din justiţie şi ordine publică au trecut de comisiile speciale din Parlament. În Şedinţa comună a Comisiei pentru transporturi ale celor două Camere, în care se dezbate proiectul de buget al Ministerului Transporturilor pentru anul 2018, s-a iscat un scandal între membrii PSD şi USR, după ce social-democraţii au propus să nu fie dezbătute şi nici votate cele 187 de amendamente.

Parchetul a ÎNCHIS dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009/ În schimb, Comisia parlamentară de anchetă ar putea lucra toată vara la acest caz

Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost închis de procurorii de la Parchetul General, stabilindu-se că "nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea că s-ar fi încercat acte/acţiuni" penale, anunţă instituţia.

DOSAR PENAL de abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale privind alegerile prezidenţiale din 2009, după dezvăluirile lui Dan Andronic/ REACŢIA lui Traian Băsescu

Parchetul General anunţă că se fac cercetări pentru abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale, ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Ministrul Justiţiei va anunţa miercuri concluziile evaluării şefilor de parchete

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, va anunţa, miercuri, care sunt concluziile evaluării şefilor de parchete, după ce acesta a avut discuţii cu Augustin Lazăr şi cu Laura Codruţa Kovesi.

Rechizitoriu Hexi Pharma: Rapoartele arată tendinţa de subraportare a infecţiilor nosocomiale la nivel naţional

Procurorii de la Parchetul General susţin, în rechizitoriul prin care Flori Dinu şi Mihai Leva au fost trimişi în judecată în dosarul Hexi Pharma, că analiza rapoarelor realizate de mai multe instituţii arată o subraportare a infecţiilor nosocomiale la nivelul României.

BREAKING NEWS: Dosarul privind OUG 13 trimis de la DNA la Parchetul General cu noi acuzaţii. DNA a clasat acuzaţia de folosire a influenţei

DNA a dispus declinarea dosarului privind OUG 13 la Parchetul General în legătură cu o parte din acuzaţii. Procurorii au clasat cauza în ceea ce priveşte infracţiunea de folosirea influenţei de lider al unui partid politic. UPDATE: Parchetul General anunta că dosarul a fost inregistrat pe rolul Sectiei de Urmarire penala si Criminalistica.

Bogdan Licu, confirmat de Klaus Iohannis în funcţia de adjunct al procurorului general

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele privind numirea adjuncţilor procurorului general al României, avizând astfel numirea în funcţia de prim-adjunct a Laurei Oprean iar în cea de adjunct a lui Bogdan Licu, pe o perioadă de trei ani.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, după discuţiile pe dosarul Revoluţiei: Procurorul general ne-a spus să avem încredere

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a declarat, miercuri, după discuţii la Parchetul General, că procurorul general Augustin Lazăr le-a cerut să aibă încredere că se vor face cercetări în dosarul Revoluţiei, cinci procurori urmând să fie aduşi din ţară pentru ancheta reluată.

Procurori: Directoarea Hexi Pharma, Flori Dinu, a coordonat personalul firmei care a promovat produsele, inducând în eroare spitalele

Procurorii de la Parchetul General au transmis că directorul general al firmei Hexi Pharma, Flori Dinu, la instigarea lui Dan Condrea, cunoscând că produsele companiei nu respectă specificaţiile din etichete, a coordonat personalul societăţii care a promovat produsele, inducând în eroare spitalele.

Judecători: Firma Hexi Pharma nu poate fi dizolvată

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis să admită cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind lichidarea societăţii Hexi Pharma, firmei fiindu-i interzisă dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor, hotărârea nefiind definitivă.

Conducerea ANRP, plângere penală împotriva a patru judecători pentru abuzuri privind despăgubirile

Şeful ANRP, George Băeşu, împreună cu restul membrilor CNCI, vor depune la Parchetul instanţei supreme o plângere penală împotriva a patru judecători care ar fi dispus ilegal acordarea unor despăgubiri fiicei fostului şef al Serviciilor Secrete Mihail Moruzow, prejudiciind statul cu 1,2 milioane lei