pacient

Groapa salvatoare: Ritmul cardiac al unui pacient s-a stabilizat după ce ambulanţa care îl transporta a trecut printr-o gaură din şosea

Deşi gropile de pe şosele sunt un blestem pentru şoferi, există unele cazuri în care o groapă se poate dovedi a fi soluţia salvatoare.

SCANDAL la spitalul din Timişoara după moartea unui pacient: Ar fi fost operat de un medic voluntar, nu de specialist/ Medicul acuzat: Totul este o minciună

Conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a făcut o plângere la Poliţie şi la Parchet după ce fiul unui bărbat, operat de trei ori, a murit în spital. Rudele au sesizat că bărbatul a fost operat de un voluntar, nu de specialistul cel care figura în documente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

50.000 de români vor fi testaţi gratuit pentru depistarea hepatitei C. Cele patru oraşe în care se va derula proiectul

50.000 de persoane din România vor beneficia de teste rapide gratuite pentru depistarea hepatitei C, în cadrul unui proiect iniţiat de Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, care se va derula până în luna august, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sancţiuni după imaginile cu pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie din Târgu Jiu încurajaţi să întreţină relaţii sexuale

Două persoane au fost sancţionate de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, după ancheta declanşată în urma apariţiei unei filmări în care pacienţi internaţi la Psihiatrie sunt încurajaţi să întreţină relaţii sexuale.

Pacienta refuzată la consultaţie de un medic din Târgu-Jiu, nemulţumit din cauza salarizării, a murit

Femeia din comuna Borăscu, judeţul Gorj, pe care un medic pneumolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a refuzat să o consulte, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a murit la un spital din Craiova, unde a fost transferată.

Femeile victime ale falsului doctor italian. Un medic publică primele fotografii: E vorba de mutilări (Atenţie! FOTO needitate)

Medicul Radu Ionescu a prezentat, într-un videoclip postat pe contul de Instagram, fotografii alei unei foste paciente operate de falsul medic italian Matteo Politi, precizând că este vorba de "o mutilare în urma unei operaţii de augmentare cu mastopexie".

Transpiraţia excesivă a unui bărbat a primit un diagnostic total neaşteptat

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a suferit timp de trei ani de „transpiraţie excesivă”, înainte ca medicii să îi determine diagnosticul de epilepsie, conform unui studiu publicat luni în Cronicile Medicinei Interne.

Pacient care arunca cu petarde în Sanatoriul TBC Moroieni, externat disciplinar

Un pacient care înjura, consuma alcool şi arunca cu petarde în saloanele Sanatoriul TBC din Moroieni, judeţul Dâmboviţa, a fost externat disciplinar din cauza comportamentului său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O bacterie extrem de periculoasă, găsită pe lenjeria dintr-un spital. Aceasta s-a transmis deja la un pacient operat în unitate

O bacterie extrem de periculoasă, piocianic, găsită pe lenjeria Spitalului din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, a fost depistată şi în corpul unui pacient operat la această unitate medicală, unde personalul medical a fost acuzat că fumează în cabinete, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un pacient din Braşov, la care ambulanţa nu putea ajunge, a fost salvat cu o şenilată

Un bărbat de 65 de ani, din comuna Holbav, judeţul Braşov, care a suferit un accident vascular cerebral, luni, a fost salvat de pompierii braşoveni, în condiţiile în care ambulanţa nu putea ajunge la el din cauza drumului blocat de zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un pacient şi-a smuls perfuziile şi s-a aruncat de la etaj, la un spital din Craiova. Bărbatul este resuscitat

Un bărbat de 50 de ani, internat de luni la Spitalul Clinic de Urgenţă din Craiova, s-a aruncat marţi de la etajul al doilea. La această oră, bărbatul este resuscitat.

Tânărul ars la Neamţ, transportat în Belgia cu o aeronavă Spartan, folosită pentru misiuni de evacuare medicală/ A fost descoperită cauza incendiului

Tânărul ars în explozia de la Piatra Neamţ va fi transportat în Belgia, joi, cu o aeronavă C-27J Spartan a Ministerului Apărării Naţionale, configurată pentru misiuni de evacuare medicală. Pacientul are arsuri de gradul III pe 75% din corp.

Pacientul din Guineea, suspect de febră tifoidă. Medic: Se află într-o stare mai bună. Rezultatele analizelor nu au venit

Bărbatul de 62 de ani, suspect de febră tifoidă, este într-o stare mai bună, au declarat medicii de la Spitalul Victor Babeş din Capitală, precizând că momentan nu dispun de analizele medicale pentru a pune un diagnostic.

Pacientul suspect de febră tifoidă, IZOLAT. Medic: Analizele, trimise la Institutul Cantacuzino pentru confirmare

Analizele bărbatului de 62 de ani, suspect de febră tifoidă, au fost trimise de medicii de la Spitalul Victor Babeş din Capitală către Institutul Cantacuzino pentru confirmare/infirmare, doctorii precizând că, din punct de vedere clinic şi biologic, diagnosticul nu se susţine.

Pasager suspect de febră tifoidă într-o aeronavă Turkish Airlines aterizată pe aeroportul Otopeni/ Bărbatul a fost transportat la Spitalul Victor Babeş din Capitală

O aeronavă Turkish Airlines a aterizat, marţi seară, pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, fiind ulterior izolată la sol, din cauza unui pasager de cetăţenie română care prezenta simptome de febră tifoidă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Ministerul Sănătăţii a anunţat că pasagerul a fost transportat la Spitalul Victor Babeş din Capitală.

Un pacient dintr-un spital din Bistriţa a căzut pe geam, în cap. Poliţiştii au deschis o anchetă

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au deschis o anchetă după ce un bărbat de 47 de ani, internat în Secţia Boli Infecţioase a Spitalului de Urgenţă din Bistriţa, a căzut în cap de la etajul întâi al clădirii. În acest caz a fost declanşată şi o anchetă internă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiu într-un centru de recuperare din Arad: 20 de pacienţi au fost evacuaţi | FOTO, VIDEO

20 de pacienţi dintr-un centru de recuperare din comuna Vladimirescu, judeţul Arad, au fost evacuaţi, duminică dimineaţa, după ce un incendiu a izbucnit la acoperiş. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă într-un spital, după moartea unui pacient lăsat să plece acasă deşi se simţea rău. Bărbatului i s-a făcut rău chiar la ieşirea din unitatea medicală

Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal după ce un bărbat de 55 de ani a murit, în timpul nopţii de joi spre vineri, la câteva ore după ce a primit tratament la Spitalul Orăşenesc Rovinari. Pentru că nu erau locuri disponibile, bărbatul ar fi fost lăsat să plece acasă, deşi se simţea rău.

Un pacient al Spitalului Focşani s-a sinucis aruncându-se de la etajul 1 al clădirii

Un pacient internat la Spitalul Judeţean din Focşani a murit, marţi dimineaţa, după ce s-a aruncat în gol de la etajul întâi al unităţii medicale. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care au fost motivele acestui gest, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Asistentă de pe ambulanţă, lovită cu piciorul de un bărbat căruia îi oferea îngrijiri medicale

O asistentă din judeţul Dâmboviţa a fost lovită cu piciorul în cap de un bărbat beat, în timp ce încerca să-i ofere îngrijiri medicale. Femeia a fost dusă la spital şi a rămas internată.

Percheziţii la Spitalulul din Bistriţa, unde un pacient a reclamat că i-au dispărut 12.000 de euro

Mai multe percheziţii au avut loc, marţi, la Spitalul de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi la trei angajaţi ai instituţiei, după ce un pacient a reclamat că i s-a furat suma de 12.000 de euro. Imaginile de pe camerele vide au fost predate anchetatorilor, iar cei trei angajaţi au fost duşi la audieri.

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în gol de la etajul 5 al Spitalului din Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit, sâmbătă, după ce s-a aruncat în gol de la etajul 5 al Spitalului Municipal Hunedoara, unde era internat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dosarul femeii căreia i-a fost respinsă pensia de invaliditate a fost revizuit

Dosarul femeii căreia i-a fost respinsă pensia de invaliditatea deşi îşi poate folosi o mână a fost revizuit. Conducerea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi-a cerut scuze şi le-a cerut membrilor comisiei care a analizat dosarul note explicative.

Caz revoltător | Medic despre o femeie care nu primeşte pensie de boală deşi nu-şi poate folosi braţul drept: Regret că nu i-am amputat mâna

O femeie nu primeşte pensie de boală pentru că specialiştii care i-au evaluat capacitatea de muncă au decis că are o “deficienţă funcţională minimă”, deşi nu poate să-şi folosească mâna dreapta, pe care medicii i-au reconstruit-o în urma unui accident de muncă suferit.

Imaginea cu un ambulanţier care a transportat în spate o pacientă, pe o distanţă de o jumătate de kilometru, pentru a o salva, a devenit virală

Un ambulanţier a transportat în spate o jumătate de kilometru o pacientă care suferea de insuficienţă respiratorie şi tensiune arterială crescută, după ce nu a putut ajunge cu maşina la locuinţa ei, aflată într-un cătun din Munţii Apuseni. Imaginea a devenit virală pe internet.

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente: Taxa clawback a crescut, în ultimul trimestru al anului 2017. Popescu: S-a transformat într-o măsură care acţionează împotriva pacienţilor

"În ultimul trimestru al anului 2017, taxa clawback a fost în valoare de 23,45%, mai mare cu 4 puncte procentuale comparativ cu trimestrul trei al aceluiaşi an, când a fost calculată la 19,42%", potrivit unui comunicat al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Spitalul Universitar: Tânărul înjunghiat joi seara, în zona staţiei de metrou Politehnica, a fost operat. Este stabil şi conştient

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că tânărul înjunghiat joi seara este conştient şi stabil, fiind internat pe secţia de ATI, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală în zona toracelui.

Un pacient de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi a murit după ce a căzut de la etajul cinci al unităţii medicale

Un bărbat de 44 de ani, din judeţul Vaslui, pacient al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, a murit, luni seara, după ce a căzut de la etajul cinci al unităţii medicale. Poliţiştii au deschis o anchetă, transmite corespondentul Mediafax.

Pacientă din Vaslui transportată cu căruţa la ambulanţă, din cauza drumului impracticabil

O femeie din comuna Tăcuţa, judeţul Vaslui, care suferă de diabet şi a avut nevoie de intervenţie medicală de urgenţă, fiind în stare de inconştienţă, a fost transportată, vineri, până la ambulanţă, cu o căruţă, echipajul neputând ajunge cu autospeciala la pacientă din cauza drumului impracticabil.

Nereguli descoperite în cazul pacientului prăbuşit în spital, ignorat de o infirmieră care stergea cu mopul pe jos: Raport: Nu a fost o atitudine umană, etică, în niciun caz medicală

Cele două îngrijitoare de curăţenie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, aflate în tură în timpul incidentului de săptămâna trecută, când una a şters pe jos în jurul unui pacient prăbuşit la pământ, ignorându-l, nu au avut o „atitudine umană, etică şi în nici un caz una medicală”.

Un nou caz de TRANSFUZIE greşită de sânge. Un pacient al Spitalului Pantelimon din Capitală a DECEDAT/ Ministerul Sănătăţii: Asistenta care ar fi făcut transfuzia, amendată

Unui bărbat de 66 de ani, internat la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, i s-a făcut o transfuzie greşită de sânge la unitatea medicală. Când şi-au dat seama de greşeală, medicii l-au resuscitat şi l-au transferat la Spitalul Floreasca, unde a decedat. Ministerul Sănătăţii anunţă că în urma verificărilor făcute de inspectori marţi şi miercuri a reieşit că pacientului i s-a făcut o transfuzie greşită, asistenta responsabilă fiind sancţionată cu o mie de lei şi cu suspendarea contractului de muncă până la finalizarea cercetării disciplinare.

Anchetă internă la Spitalul Universitar, după ce un pacient a fost filmat căzut pe holul unităţii

Conducerea Spitalului Universitar din Capitală a demarat o anchetă internă după ce un bărbat a fost filmat întins pe holul unităţii medicale, fără a primi ajutor. Pacientul a primit îngrijiri abia ce un vizitator a filmat scena, alertând medicii.

Un pacient de la Spitalul Filantropia din Craiova, transferat la Bucureşti

Ministerul Sănătăţii anunţă cu un pacient de la Spitalul Filantropia din Craiova, unde doi pacienţi au murit după efectuarea unor transfuzii sanguine, a fost transferat la Spitalul Clinic Fundeni la solicitarea familiei.

FOTO Pacient care nu se putea alimenta din cauza unei tumori de esofag, OPERAT cu succes cu robotul Leo

Un bărbat din judeţul Timiş, care avea o tumoră la nivelul esofagului din cauza căreia nu putea mânca, a fost operat, în premieră regională, la Spitalul Judeţean Timişoara cu cel mai performant robot chirurgical din România, achiziţionat cu bani europeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O targă pe care se afla un pacient a luat foc în camera de primiri urgenţe a Spitalului Floreasca

O targă pe care se afla un pacient a luat foc, marţi seară, în camera de primiri urgenţe a Spitalului Floreasca din Capitală, bărbatul, care a suferit arsuri, primind îngrijiri de la medici, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Avocatul Poporului a sesizat CCR în legătură cu dosarul electronic de sănătate întrucât accesul la datele personale este „mult prea exhaustiv”

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare dosarul electronic de sănătate, precizând că "accesul la datele personale medicale ale pacienţilor este permis unei categorii definite mult prea exhaustiv".

Caz revoltător în Alba: Bătrân de 70 de ani grav bolnav, uitat pe holurile spitalului după analize timp de şase ore

Un pacient de 70 de ani, bolnav de scleroză multiplă, reclamă că a aşteptat şase ore, până la ora 1 dimineaţa, la Spitalul Judeţan de Urgenţă din Alba Iulia, pentru a fi transportat acasă cu ambulanţa, după investigaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un caz unic în România. Ştefăniţă Dima, medicul care repară creierul copiilor: Îmi era frică şi aveam emoţii, dar lucrurile astea mă mobilizează – VIDEO

Te-ai gândit vreodată ce-i trece prin minte unui medic în momentul în care are în faţa lui un caz cu care s-a mai întâlnit doar în poveştile spuse de colegii de breaslă sau în revistele de specialitate? Ori la rezolvarea căruia doar a asistat, fără a interveni cu propriile-i mâini? Situaţia devine şi mai complicată atunci când pacientul este un copil.

Anchetă la Spitalul de Urgenţă din Craiova unde un pacient s-a sinucis

Poliţia face verificări la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova după ce un pacient al unităţii medicale s-a aruncat, marţi, de la etajul şase al clădirii şi a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iniţiativă: Exploatarea pădurilor să fie condiţionată de execuţia de lucrări de regenerare

Exploatarea forestieră ar putea fi condiţionată de realizarea unor lucrări de regenerare a pădurii şi vor fi plantaţi cu zece la sută mai mulţi arbori decât cei tăiaţi, potrivit unei iniţiative legislative depuse de un senator, transmite corespondentul MEDIAFAX.