pacienti

Pacienţi cu boli grave, trataţi cu succes de echipe pluridisciplinare de la Medlife

Echipe medicale multidisciplinare au realizat şi realizează în continuare operaţii complexe în diferite specialităţi, de la Ortopedie, Oncologie, Pediatrie, Nefrologie, Neurochirurgie, Cardiologie şi până la Chirurgia obezităţii.

România vs. Spania: 0-1 la construit spitale. Cea mai modernă secţie ATI din Madrid, gata în timpul necesar obţinerii autorizaţiilor în Iaşi

0 la 1, că egal sigur nu e. Nu îţi vorbesc despre un meci de fotbal, ci despre cum construim spitale.  Spitalul Isabel Zendal din Madrid, construit în trei luni Madridul are de astăzi un nou spital de urgenţă cu 3 pavilioane moderne şi cu o capacitate de 1056 de locuri. 100 de milioane de […]

Solidaritate şi recunoştinţă, de Ziua Naţională a României. Pe 1 decembrie, gândurile bune ale românilor se îndreaptă şi către medici

1 Decembrie este despre recunoştinţă. Tu spre cine îţi întorci acum gândurile bune? Să ştii că mulţi dintre noi le mulţumesc medicilor, asistenţilor şi infirmierilor. Consideră că ei au dus greul în acest an. Personalul medical are o altă părere: fiecare dintre noi a fost în acest an, un mic erou. „Tuturor oamenilor le-aş mulţumi, […]

Cum scapi de oboseală, după ce ai avut Covid-19. Medic: Astenia fizică apare şi în cazul formelor uşoare şi variază de la un pacient la altul

Oboseala este unul dintre cele mai comune simptome la persoanele infectate cu Sars-Cov-2 . Însă, se pare că nu doar pe perioada bolii. Mai mult de jumătate dintre aceste persoane rămân cu o oboseală persistentă timp de aproape zece săptămâni, spune un studiu realizat de Trinity College din Irlanda.  Iar în România, pe lângă leziunile pulmonare, […]

Medicament pentru gută, speranţă la tratament pentru Covid-19. Medic român: Poate opri din procesul de inflamaţie

Un nou medicament ar putea fi de ajutor în cazul infecţiei cu Sars-Cov-2. Colchicina antiinflamatoare va fi testată în UK ca un posibil tratament COVID-19 într-unul dintre cele mai mari studii din lume. Studiul RECOVERY, care este cel mai mare studiu clinic din lume de tratamente pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19, va alege cel puţin […]

Incendiu la secţia ATI a unui spital din India: 5 oameni au murit şi alţi 28 au fost răniţi

Se pare că nu se întâmplă doar la noi. În India a izbucnit aseară un incendiu într-un spital privat. Focul a pornit de la secţia de Terapie Intensivă în care erau internaţi 11 pacienţi covid. Cinci dintre ei au murit şi şi alţi 28 de pacienţi au fost răniţi. Focul a izbucnit aseară într-un spital […]

România testează la jumătate din capacitate, iar cinci judeţe nu pot testa nici 100 de oameni zilnic

Problema testării COVID-19 în plină pandemie, când spitalele sunt copleşite de numărul mare de pacienţi, se pune în contextul „cerere şi ofertă“ în perspectiva lui Klaus Iohannis, preşedintele României. Şeful statului a spus într-o conferinţă de presă că nu există cerere pentru mai multe teste decât se fac deja, adică maxim 38.000 pe zi, în […]

Avem 1.428 de paturi ATI dotate COVID-19 dar prea puţini medici

Auzi periodic declaraţii despre creşterea numărului de paturi de ATI Covid-19. Îţi vorbesc despre declaraţii, pentru că de multe ori sunt făcute în pripă, fără ca guvernanţii să fie siguri că promisiunile se pot transpune în fapte. Ludovic Orban vorbea săptămâna trecută despre 280 de paturi noi pentru Covid-19, create într-o săptămână. La două zile, […]

Pacient batjocorit într-un spital din România, după moarte. Rudă: „Am observat cu stupoare, că a fost aruncat într-un morman de gunoaie, într-un tir”

Ai tot auzit în ultima vreme de pacienţi umiliţi în spitale. Dar asta, parcă le întrece pe toate. Uite cum şi-a găsit Lidia, cumnatul care a murit în spitalul din Lugoj. „Am observat cu stupoare, că el de fapt a fost aruncat într-un morman de gunoaie, într-un tir. Era singur, nu mai erau alte cadavre, […]

Povestea din spatele imaginilor de la Spitalul Matei Balş. Experienţa lui Constatin Ifteme, pacient cu COVID-19

Ai văzut imaginile de la camera de gardă de la Matei Balş. Zeci de pacienţi aşteaptă ore în şir să se elibereze un pat ca să poată fi internaţi sau transferaţi într-un spital în care mai pot fi trataţi. Constatin Ifteme este medic veterinar şi este autorul imaginilor. Atunci când simptomele sale au început să […]

FOTO&VIDEO Sistemul medical, surprins în imagini tulburătoare: Spitalul Matei Balş, neîncăpător pentru Covid-19

Nu este o surpriză pentru nimeni că spitalele sunt tot mai aglomerate şi că medicii fac faţă cu greu numărului mare de pacienţi. COVID-19 pune o presiune uriaşă asupra sistemului medical, care trebuie să se descurce cu resurse limitate. Dar chiar dacă aceste lucruri sunt discutate de luni de zile, imaginile surprinse de un medic […]

Perioada de carantină pentru americanii infectaţi cu noul coronavirus ar putea fi redusă. Ce au spus reprezentanţii Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA

Carantina pentru americanii infectaţi cu noul coronavirus ar putea fi micşorată. Însă, pentru ca perioada să fie mai scurtă, ar fi nevoie şi o testare a pacienţilor în timpul carantinei. Reprezentanţii Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA au spus, potrivit Wall Street Journal, că o nouă perioadă de carantină ar urma să aibă […]

Salvarea medicilor din România. Sute de studenţi voluntari s-au înscris şi au fost repartizaţi în spitalele suport COVID-19

Autorităţile au anunţat că marţi au fost semnate primele ordine de repartizare a studenţilor voluntari în diferite spitale din ţară. Este vorba despre 720 de voluntari din totalul de 1.992 de studenţi care s-au înscris până acum în cadrul programului. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor şi al conducerii Universităţilor şi Facultăţilor […]

Comisia Europeană anunţă că va cumpăra 200 de roboţi de dezinfectare pentru spitalele din statele memebre care au nevoie

Comisia Europeană a anunţat că va cumpăra 200 de roboţi pentru dezinfectare după ce spitale din majoritatea statelor membre şi-au exprimat nevoia şi interesul pentru aceştia. Durează numai 15 minute ca un robot să dezinfecteze camerele standard pentru pacienţi. Recent, start-up-ul românesc Modulab l-a creat pe Victor. Roboţelul care omoară coronavirusul la Spitalul Universitar din […]

Studiu România: 79% dintre persoanele infectate cu Sars-Cov-2 au anticorpi

Până la vaccin, avem imunitatea. Momentan, este o cale importantă de a măsura rezistenţa la virus. Reţeaua de sănătate Regina Maria a desfăşurat un studiu în perioada august – septembrie 2020, pentru a afla mai multe despre impactul virusului asupra unei persoane care s-a vindecat de infecţie. Un procent de 79% dintre persoanele infectate cu […]

Telemedicina prinde avânt. ClujMedicApp, aplicaţia care îţi permite să fii consultat de medici de la distanţă

Digitalizarea salvează sistemul medical din România în vreme de COVID. Săptămâna trecută telemedicina a devenit oficială şi la noi în ţară printr-o ordonanţă de urgenţă. La Cluj însă medicii împreună cu IT-iştii testează de aproape un an telemedicina, iar acum au pus-o în aplicare. Aplicaţia ClujMedicApp se poate descărca momentan de pe telefoanele care folosesc […]

Studiu: Sub 80 la sută dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 prezintă anticorpi detectabili

În timp ce oamenii de ştiinţă lucrează pe mai multe fronturi în pandemia de COVID, imunitatea dezvoltată de pacienţi rămâne o cale importantă pentru a măsura recuperarea şi rezistenţa la virus. Un studiu realizat de specialiştii „Regina Maria” arată că sub 80% dintre peroane au anticorpi detectabili Reţeaua de sănătate „Regina Maria” a lansat în […]

Alegeri parlamentare 2020. Himena, kinetoterapeut în Timişoara, speră ca viitorul parlamentar să rezolve inechităţile din sistem

Mai sunt câteva zile până la alegerile parlamentare. Candidaţii îţi cer din nou votul. Unii o fac pentru prima dată, dar pe alţii i-ai mai votat. Şi-au respectat promisiunile? Au făcut ceea ce aşteptai de la ei? Himena, kinetoterapeut în Timişoara, spune că nu. Lucrează la Direcţia de Asistenţă Socială din 2015. De atunci, tot […]

Presiune pe spitalele COVID-19: Consumul zilnic de oxigen a crescut cu sute de metri cubi la Victor Babeş, în Timişoara

Tot auzi în ultima vreme ce presiune e pe spitalele COVID-19, mai ales pe secţiile de terapie intensivă. Dar cum poţi cuantifica asta, în afară de numărul de pacienţi? Uite cât a crescut, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, consumul de oxigen, vital pentru bolnavii în stare gravă. „Dacă înainte consumam 1.300-1.500 de metri cubi […]

Cum prevenim o tragedie? Managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara îţi spune cum ţine accidentele departe

După tragedia de la Piatra Neamţ, ai o mulţime de întrebări. Şi eu la fel. Una dintre ele este: cum prevenim astfel de accidente? Medicul Cristian Oancea de la Timişoara îţi spune ce face în spitalul lui. Are un departament tehnic, iar angajaţii de aici fac verificări în fiecare dimineaţă. „Dimineaţa când vin lucruri, mă […]

Vaccinul ROR împotriva COVID-19, indicat persoanelor de peste 40 de ani

Avem un alt posibil vaccin care ne-ar putea proteja de coronavirus. Un studiu American spune că vaccinul împotriva rujeolei (MMR) ar putea să ne ferească de Sars Cov 2. Studiul a fost făcut cu 80 de persoane împărţite în două grupuri. Un grup din SUA cu anticorpi MMR din vaccinul pe care l-au făcut în […]

Misterul locurilor la Terapie Intensivă. Avem sau nu suficiente paturi ATI în România? Nelu Tătaru spune că situaţia e sub control

Tot auzi în ultima vreme că nu sunt paturi la ATI, pentru bolnavii de coronavirus. Dar, pe hârtie totul arată bine. Sau mai bine spus în declaraţiile lui Tătaru şi ale lui Orban. Mereu ne spun alte cifre şi mereu ne anunţă că numărul de locuri va creşte. Dar câte sunt în realitate? Greu de […]

Nu mai sunt locuri la ATI în Bucureşti. Pacienţii sunt transferaţi în alte oraşe

În ceea ce priveşte locurile la ATI, situaţia din Capitală este una critică. Ieri cinci pacienţi de la Spitalele Universitar şi Bagdasar au ajuns în spitale din Moldova, cu un avion militar. Peste 1.000 de oameni infectaţi cu SARS COV 2, se luptă pentru viaţa lor în secţiile ATI.  De aceea bolnavii de Covid-19 care […]

Spitalele COVID-19 din Capitală sunt pline. Emilian Imbri, manager la Victor Babeş: 550 de paturi funcţionale şi 520 de persoane internate

Pacienţii COVID-19 sunt transferaţi în spitalele din ţară. La terapie intensivă, în Capitală, nu mai sunt locuri libere. Iată care este situaţia spitalelor în Bucureşti. Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeş ne explică. „Noi avem, cred, cel mai mare număr de paturi din ţară care sunt alocate acestei infecţii cu SARS-CoV-2. Mai clar, 550 de […]

Încă un deces în urma incendiului de la Spitalul din Piatra Neamţ

Încă un pacient transferat de la SJU Neamţ la Spitalul Leţcani a murit în seara asta. Este vorba despre o femeie în vârstă de 68 de ani, transferată după incendiul care a avut loc sâmbătă în Terapia Intensivă a Spitalului Judeţean Neamţ. Iată ce ştiam până acum: 10 oameni au murit în urma unui incendiu […]

15 pacienţi COVID-19, aflaţi în stare gravă, sunt transferaţi de la Bucureşti în Moldova

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale anunţă că joi sunt pregătiţi să transporte din Bucureşti la spitale din regiunea Moldovei, 15 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă. O primă misiune este deja în desfăşurare. O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgenţă, pe ruta Otopeni […]

Cinci psihologi oferă consiliere gratuită celor implicaţi în incendiul de la Piatra Neamţ

O echipă formată din cinci psihologi s-au oferit să acorde consiliere gratuită rudelor celor decedaţi în incendiul de la ATI Neamţ, dar şi personalului medical. Viorica Cucu face parte din echipa de psihologi voluntari. Lucrează ca psiholog şi psihoterapeut de peste 20 de ani. Ea a fost alături de cadrele medicale de la Neamţ încă […]

Ramona Leonida vrea paturi pentru arşi şi în oraşul ei. Constănţenii o pot susţine cu ajutorul unei petiţii online

Ramona Leonida locuieşte în Constanţa şi s-a implicat mereu în activităţi de volutariat. Tragedia de la Piatra Neamţ a determinat-o să lase pe locul doi proiectele în care era implicată şi să se documenteze despre paturile pentru arşi din Constanţa. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa există 25 de paturi pentru chirurgie plastică. Aici […]

Fără oxigen la Terapie Intensivă. Opt pacienţi au rămas fără oxigen, după ce ventilatoarele din tirul ATI s-au blocat

Ai tot auzit, zilele astea, de tragedia de la Piatra Neamţ. Era pe punctul să se repete la Timişoara. Ventilatoarele din tirul de terapie intensivă de la Spitalul Municipal s-au oprit. Opt bolnavi, dintre care trei intubaţi, au rămas fără aer. Norocul a fost că personalul medical era pe fază şi a decis transferul lor. […]

Al 12-lea deces după incendiul de la Spitalul din Neamţ

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat că un pacient transferat de la Neamţ la Iaşi a murit. „Cu regret trebuie să anunţăm că a decedat un pacient din cei 6 de la Neamţ. Este vorba despre o femeie de 70 de ani cu multiple comorbidităţi”, a spus Carmen Dorobăţ. 10 oameni […]

Puiu Sîrbu, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali, dezvăluie ce probleme erau în spitalul din Piatra Neamţ

Au trecut 3 zile de la cumplitul incendiu din Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Încep să iasă la iveală multe nereguli, dar şi multe lipsuri. Puiu Sîrbu, preşedintele Colegiului Asistenţilor Medicali din Neamţ îţi spune că spitalul avea multe probleme. Pe lângă asta, personalul medical era pur şi simplu epuizat. Puiu Sîrbu, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali […]

Cristina Văduva, medic român la Madrid: „Ca să nu ne infectăm toţi, ne-am împărţit în echipe”

Ca să nu se îmbolnăvească cu toţii, colegii Cristinei s-au împărţit de la început în două echipe, în funcţie de vârstă. Cei sub 50 de ani s-au ocupat în mod direct de pacienţii cu COVID-19, iar medicii mai în vârstă au preluat alte sarcini şi alţi bolnavi. Cristina Văduva, medic ORL la Madrid: Asta a […]

Incendiul de la Piatra-Neamţ reaprinde solidaritatea. Doi români din Belgia oferă sprijin familiei medicului erou de la ATI, transferat în străinătate

Este nevoie de solidaritate în momente dificile iar românii ştiu bine asta, după momentul Colectiv. Mai mulţi români din Belgia s-au mobilizat şi vor să ofere ajutor familiei medicului erou, Cătălin Denciu, care a intrat în foc pentru a-şi salva pacienţii. Acesta a fost transferat duminică dimineaţa la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia. Rog pe […]

Infecţioniştii cer, medicii de familie răspund. Când starea pacientului bolnav de Covid-19 se agravează acasă, în izolare

Avem spitalele pline, dar nu uităm nici de cei care sunt acasă în izolare. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi îţi spune că a observat că bolanvii ajung târziu la spital. Vina ar putea fi chiar a pacienţilor, care nu spun medicilor de familie dacă s-a schimbat ceva în starea lor.   […]

Un studiu britanic analizează efectele medicamentelor pentru scleroză multiplă asupra COVID-19

Misterioase sunt căile… medicamentelor. Cercetătorii britanici spun că un medicament folosit pentru tratamentul pacienţilor cu scleroză multiplă reduce riscul de a face o formă gravă pentru COVID-19.  Aceştia au descoperit că noua versiune experimentală a interferonului beta-1a, a companiei britanice de biotehnologie Synairgen, a crescut şansele de recuperare în rândul pacienţilor internaţi cu COVID-19, într-un […]

Necazul nu vine niciodată singur. Un oraş din India se confruntă cu poluare extremă, frig şi agravarea situaţiei COVID

Delhi se confruntă cu 3 probleme majore: COVID, vreme rece şi poluarea aerului. Autorităţile au confirmat 8.500 cazuri noi de COVID-19 – cel mai înalt record momentan, conform BBC. În plus, 85 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore.   Situaţia din Delhi este destul de gravă: are cele […]

Iohannis despre cazul celor şase pacienţi morţi în Timişoara, fără pat ATI: Comunicare suboptimală

Comunicarea nu a fost optimă în cazul celor şase pacienţi care au murit la Timişoara, pentru că nu s-a găsit pat de terapie intensivă, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, potrivit căruia erau locuri chiar în spitale din oraş „dar unii cu alţii nu s-au întâlnit”.

Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer şi BioNTech SE are o eficienţă de peste 90%. „Astăzi este o zi minunată pentru ştiinţă şi umanitate”

UPDATE   Pfizer Inc a anunţat luni că vaccinul său experimental împotriva COVID-19 are o eficienţă de peste 90%, o victorie majoră în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste un milion de oameni şi a afectat economia lumii, relatează Reuters. Pfizer şi partenerul german BioNTech SE sunt primii producători de medicamente care anunţă […]

Criză de Remdesivir în Galaţi. La spitalele COVID-19 au mai rămas doar câteva doze de medicament

Conform datelor centralizate de autorităţile judeţene, la principalele spitale din Galaţi unde există paturi pentru bolnavii de Covid-19 nu mai sunt decât foarte puţine doze de Remdesivir. Asta deşi autorităţile şi spitalele au solicitat Ministerului Sănătăţii să le fie distribuite medicamentele utilizate în tratamentul bolnavilor infectaţi cu virusul SARS CoV-2. „Spitalul Judeţean a cerut 1.080 […]

Aspirina, tratament la îndemână pentru Covid-19

Aspirina ar putea veni în ajutorul bolnavilor de Covid-19. Conform cercetătorilor de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Maryland, o doză zilnică de aspirină poate ajuta la reducerea riscului de complicaţii grave. Au fost examinate dosarele medicale a 412 pacienţi, care au fost internaţi în spital şi au observat că cei care au luat […]