palatul buckingham

Mark Carney se întâlnește cu Regele Charles în prima sa vizită oficială ca premier al Canadei

Mark Carney, noul prim-ministru al Canadei, s-a întâlnit cu Regele Charles la Palatul Buckingham. Premierul canadian urmează să se vadă și cu Keir Starmer, în timp ce relațiile cu SUA sunt tensionate de un nou război comercial.

Prinţesa Kate va participa la două evenimente oficiale de Ziua Comemorării

Prinţesa Kate va participa la două evenimente oficiale la Londra în weekend, pentru comemorarea Zilei Comemorarii, când se marchează sfârşitul Primului Război Mondial, a anunţat Palatul Buckingham.

Regele Charles, diagnosticat cu cancer: de la abdicare la Regency Act, toate scenariile posibile / Ce rol ar putea primi Prinţul William / Mesajul lui Klaus Iohannis şi ce spune Sunak

În cazul în care evenimentele s-ar agrava din motive de sănătate, totul este deja planificat la Palatul Buckingham.

Sicriul reginei Elisabeta ajunge pentru ultima dată la Palatul Buckingham

Sicriul reginei a fost întâmpinat, marţi seara, de o mulţime de persoane în doliu la sosirea sa la Palatul Buckingham, din Londra, marţi seara.

Regina Elisabeta părăseşte pentru totdeauna Palatul Buckingham

A fost reşedinţa oficială a regalităţii din 1837, dar Elisabetei nu i-a plăcut niciodată, iar când Charles va urca pe tron, îl va transforma în muzeu.

Documente secrete de la înmormântarea Dianei. De ce a fost chemat Elton John să cânte la funeralii

Decanul de Westminster a abordat personal Palatul Buckingham, pentru a se asigura că Elton John cântă la înmormântarea Prinţesei Diana, potrivit documentelor publicate recent de Arhivele Naţionale Britanice, anunţă BBC.

Palatul Buckingham acuzat că refuza să angajeze imigranţi de culoare sau străini în funcţii înalte

Palatul Buckingham a refuzat să angajeze „imigranţi de culoare sau străini” la birouri sau în funcţii înalte, cel puţin până la sfârşitul anilor 1960 şi a obţinut derogăride la legi împotriva discriminării, a dezvăluit joi The Guardian, citat de Le Fiagro.   Ziarul a investigat utilizarea procedurii de consimţământ regal – prin care monarhul britanic […]

Noul ambasador al României la Londra. Laura Popescu i-a prezentat reginei Elisabeta a II-a scrisorile de acreditare

Laura Popescu, noul ambasador al României la Londra, i-a prezentat reginei Elisabeta a II-a scrisorile de acreditare în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Buckingham.

Palatul Buckingham aduce un omagiu Prinţului Philip

Primele declaraţii ale Palatul Buckingham şi ale politicienilor Marii Britanii.

Întâlniri de urgenţă la Palatul Buckingham după interviul cu Harry şi Meghan Markle. Reacţia lui Boris Johnson

Întâlniril de criză care implică membrii regali seniori au avut loc după dufuzarea interviului acordat de Harry şi Meghan Markle pentru Oprah Winfrey, relatează BBC.   Corespondentul BBC de la Casa Regală, Daniela Relph, a spus că ”Palatul Buckingham nu doreşte să se grăbească ca să spună ceva despre afirmaţiile făcute de prinţul Harry şi […]

Meghan Markle a dezvăluit de ce a decis să acorde un interviu realizatoarei Oprah Winfrey şi acuză palatul că nu a protejat-o în perioada primei sarcini

Meghan Markle a declarat că a acordat un interviu amplu realizatoarei americane Oprah Winfrey deoarece acum este liberă să vorbească în numele ei, după ce ea şi prinţul Harry au renunţat la îndatoririle regale, notează Reuters.   Meghan, în vârstă de 39 de ani, şi nepotul reginei Elisabeta, Harry, în vârstă de 36 de ani, […]

Meghan Markle acuză Palatul Buckingham că ”răspândeşte minciuni ”despre ea şi prinţul Harry: ”„Nu ştiu cum ar putea să se aştepte să rămânem tăcuţi”

Ducesa de Sussex a spus că Palatul Buckingham nu ar trebui să se aştepte ca ea şi prinţul Harry să tacă, dacă „răspândeşte minciuni” despre ei, relatează BBC.   Într-un teaser al interviului acordat de cuplu realizatoarei americane Oprah Winfrey, Meghan a fost întrebată cum crede că va reacţiona Palatul după ce o va auzi „spunându-şi […]

Prinţul Philip al Marii Britanii, soţul reginei Elisabeta a II-a, a petrecut a doua noapte în spital. Noi detalii, aşteptate de la Palatul Buckingham

Soţul reginei Elisabeta, în vârstă de 99 de ani, a fost internat marţi seara la Spitalul Regele Edward al VII-lea din Londra, a declarat Palatul Buckingham într-un comunicat de presă emis miercuri.   Potrivit unei surse regale, nu a fost o internare de urgenţă, iar ducele a fost transportat la spital cu maşina, fără ajutor […]

Meghan Markle spune că Palatul Buckingham a decis eliminarea numelui său din certificatul de naştere al lui Archie

Un reprezentant al lui Meghan Markle a lansat o declaraţie prin care condamna un raport „jignitor” conform căruia ducesa şi-a scos prenumele – Rachel Meghan – din documentul legal la o lună după naşterea lui Archie Harrison, în mai 2019. „Miscarea fără precedent ar putea fi considerată o umilire a ducilor de Cambridge care au […]

Cum arată o nuntă regală în pandemie. Prinţesa Beatrice a purtat rochia Reginei

Prinţesa Beatrice de York s-a măritat în secret, în dimineaţa zilei de vineri, 17 iulie, la Capela Regală din cadrul Palatului Windsor, cu Edoardo Mapelli Mozzi, un magnat italian cu afaceri în imobiliare.   Azi, Palatul Buckingham a publicat poze de la nunta regală ce a avut loc în pandemie, relatează The Guardian.     […]

Ghislaine Maxwell, presupusa complice a lui Jeffrey Epstein, şi Kevin Spacey, fotografiaţi pe tronul regal de la Buckingham

Familia Regală britanică este tărâtă iar în scandalul „Epstein”. Miliardarul a fost închis anul trecut în timp ce aştepta procesul pentru abuz sexual şi trafic de minore. El s-ar fi sinucis în celula sa la scurt timp.   Noul episod a pornit de la o poză cu presupusa complice a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, stând […]

Criza la Palatul Buckingham! Vor fi daţi afară 380 de angajaţi

Criza provocată de noul coronavirus a ajuns şi la Palatul Buckingham, unde 380 de oameni vor fi daţi afară, a declarat o purtătoare de cuvânt a Royal Collection Trust, relatează Fox Business.

Regina Elisabeta a II-a, izolată de urgenţă de teama Coronavirusului. Unde a fost transportată suverana de 93 de ani

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a părăsit Palatul Buckingham pentru a sta departe de pericolul COVID-19.

Ar putea fi ultima sa apariţie în calitate de membru senior al Familiei Regale, dar Prinţul Harry a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor – FOTO şi VIDEO

Prinţul Harry şi-a făcut prima apariţie publică după ce el şi soţia lui, Meghan Markle, au anunţat retragerea din Familia Regală britanică. Totuşi, acesta a evitat întrebările jurnaliştilor despre viitor, în timpul a ceea ce s-ar părea să fie ultima sa apariţie în calitate de membru senior, transmite Daily Mail.

Trudeau cel cu „două feţe” a recunoscut că vorbea despre Trump, în imaginile surprinse în timpul summitului NATO

După ce preşedintele Donald Trump a spus despre premierul Canadei că „are două feţe”, Justin Trudeau a recunoscut că discuţia cu alţi lideri ai lumii, surprinsă la Palatul Buckingham în timpul summitului NATO, l-a vizat pe preşedintele SUA, scrie CNN.

Cum a „rămas” Palatul Buckingham fără hârtie igienică. Ce au povestit celebrităţile care au călcat pragul reşedinţei reginei

Celebrităţi precum John Lennon, Robbie Williams, Emma Bunton, Denise Van Outen şi Piers Morgan au mărturisit că au încălcat regulile palatul Buckingham din Londra, reşedinţa oficială a reginei Elisabeta a II-a, fie furând hârtie igienică, fie consumând droguri, potrivit BBC.

SURPRIZA Gărzii Regale: Cum a omagiat Palatul Buckingham muzica trupei Queen după succesul „Bohemian Rapsody” la Globurile de Aur | VIDEO

Garda Regală de la palatul Buckingham din Londra a celebrat Globurile de Aur obţinute de pelicula "Bohemian Rapsody" cu o interpretare inedită a celebrei piese a trupei Queen, luni, la prânz, arată The Guardian.

Bărbatul care a speriat forţele de securitate de la Palatul Buckingham avea un inel de chei, nu un pistol cu electroşocuri

Turistul olandez care a fost reţinut duminică după ce declanşat alarma la Palatul Buckingham din Londra avea un inel de chei, nu un pistol cu electroşocuri, cum au crezut iniţial paznicii, au transmis luni reprezentanţii Poliţiei Metropolitane, relatează Reuters.

Primele fotografii cu consimţământul scris al reginei Elisabeta, pentru nunta prinţului Harry cu Meghan Markle

Palatul Buckingham a făcut publice fotografii cu consimţământul scris al reginei Elisabeta a II-a, în ceea ce priveşte nunta prinţului Harry cu Meghan Markle.

Garda Regală de la Palatul Buckingham a interpretat tema muzicală a serialului „Game of Thrones” – VIDEO

Membrii Regimentului Irlandez din Garda Regală de la Palatul Buckingham au interpretat, în ţinute de gală, tema muzicală a serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones".

Helen Mirren şi vedete de la Hollywood, primite de regina Elizabeth a II-a, la palatul Buckingham

Helen Mirren, Ralph Fiennes, Alan Rickman, Joan Collins şi vedete de la Hollywood au participat la o recepţie organizată luni seară la palatul Buckingham în onoarea reginei Elizabeth a II-a, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de când suverana britanică patronează The Royal Academy of Dramatic Art.

Palatul Buckingham şi personalităţi ale filmului, în serii noi de timbre emise de Poşta britanică

Palatul Buckingham, imagini din filme celebre, personalităţi din industria cinematografică şi din alte domenii care au avut o contribuţie valoroasă la dezvoltarea culturii britanice vor fi incluse în câteva serii noi de timbre ce vor fi emise în 2014 de Poşta britanică.

Natalie Portman a incendiat din greşeală o masă, la un dineu organizat la Palatul Buckingham

Actriţa americană Natalie Portman a incendiat din greşeală o masă, în faţa prinţului Charles, în timpul unui dineu organizat la Palatul Buckingham din Londra.

Rochia de mireasă a lui Kate Middleton, la Buckingham. Ce venituri atrage

Rochia de mireasă a lui Kate Middleton, expusă publicului la palatul Buckingham din Londra, în perioada 23 iulie - 3 octombrie, va atrage încasări de aproximativ 8 milioane de lire sterline (9 milioane de euro), potrivit estimărilor specialiştilor.

William şi Catherine au dansat noaptea trecută la petrecerea de la Palatul Buckingham. Vezi cum s-au îmbrăcat – GALERIE FOTO

William şi Kate au petrecut până dimineaţa după nunta regală, la Palatul Buckingham, şi au avut peste 300 de invitaţi, prieteni şi membri ai familiei celor doi tineri.

Regina Marii Britanii, trădată pentru numai 1.000 de lire sterline – VIDEO

Doi jurnalişti sub acoperire au reuşit vineri să intre în garajul unde se află limuzinele reginei Marii Britanii, din Palatul Buckingham, cu ajutorul prietenului unei prostituate lituaniene, care a plătit un şofer al Casei Regale cu 1.135 de euro, relatează News of The World.