papa francisc

„Multe dictaturi au încercat să facă astfel de lucruri”. Critici dure ale Papei Francisc la adresa Comisiei Europeane, după apariţia ghidului care cerea înlocuirea unor termeni precum „Crăciun” şi „creştin”

Papa Francisc a criticat eforturile Comisiei Europene de a face comunicările oficiale mai incluzive, comparând ghidurile recent retrase, ce vizau înlocuirea unor termeni precum „Crăciun” şi „creştin” cu acţiunile dictatoriale din trecut. „În istorie, multe, multe dictaturi au încercat să facă astfel de lucruri. Gândiţi-vă la Napoleon… gândiţi-vă la dictatura nazistă, la cea comunistă”, a […]

Mesajul Papei Francisc pentru tineri: Nu fiţi prizonieri ai telefonului mobil. Realizaţi că valoarea voastră constă în ceea ce sunteţi

Papa Francisc şi-a încheiat luni vizita în Grecia printr-o întâlnire şi cu tinerii catolici de la Şcoala Catolică Sfântul Dionisie din Atena. În timpul discursului său adresat copiilor, Papa i-a îndemnat pe tineri să îşi urmeze visele, să nu se lase tentaţi de bunuri şi să nu „devină obsedaţi de aparenţe”. „Mulţi oameni din ziua […]

COMENTARIU Lelia Munteanu | Papa: „Există şi pentru tine o vară care înmugureşte în inima iernii”

Astăzi, în predica de Ziua Săracilor, Papa Francisc a vorbit mai ales despre speranţă: „(…) Ce se cere de la noi, creştinii, faţă cu această realitate? Să hrănim speranţa de mâine vindecând durerea de astăzi (…). Speranţa creştină nu e totuna cu optimismul fericit sau cu optimismul adolescentin al celui care trage nădejde că lucrurile […]

Suveranul Pontif va realiza a treia călătorie în străinătate din acest an. Ce destinaţie va avea

A treia călătorie în străinătate a Papei Francisc din acest an, după cele din Irak (5-8 martie) şi Ungaria şi Slovacia (12-15 septembrie). Suveranul Pontif merge în Cipru şi Grecia, între 2 şi 6 decembrie.

Papa Francisc şi Joe Biden au vorbit despre protecţia mediului şi respectarea drepturilor omului

Papa Francisc şi preşedintele SUA, Joseph Biden, au abordat vineri, în cursul întrevederii de la Vatican, subiecte legate de protecţia mediului, de situaţia pandemiei, protejarea drepturilor omului şi a persoanelor vulnerabile, anunţă Vaticanul şi Casa Albă.

Biden se va întâlni cu Papa Francisc la Vatican. Când va avea loc întrevederea

Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu Papa Francisc la Vatican, pe 29 octombrie, înaintea summitului de două zile programat liderii celor mai mari 20 de economii ale lumii, a declarat Casa Albă. Biden este catolic practicant şi va aborda diferite probleme de actualitate în compania papei. Prima doamnă Jill Biden va participa, de […]

Papa Francisc vrea o reformare a Bisericii: „Suntem pregătiţi pentru aventura acestei călătorii?”

Papa Francisc a lansat ceea ce unii descriu ca fiind cea mai ambiţioasă încercare de reformă a bisericii catolice din ultimii 60 de ani, anunţă BBC.

Raport-şoc al bisericii franceze: 216.000 de victime ale pedofiliei „preoţilor prădători”. Papa Francisc a fost informat

Cu două zile în urmă, Jean-Marc Sauvé, un executiv francez de rang înalt responsabil pentru raportul comandat de episcopii de peste Alpi, dezvăluise primele date dintr-o lucrare care a durat doi ani şi jumătate, oferind un prim indiciu în măsura dezvăluirilor: în ultimii 70de ani de istorie ecleziastică, ar fi între 2.900 şi 3.200 de […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Papa Francisc: „A ne recunoaşte mici – o premisă pentru a deveni mari”

În predica de ieri, Papa Francisc a indicat credincioşilor locul în care Se sălăşluieşte Dumnezeu:

COMENTARIU Lelia Munteanu: Papa Francisc: spaima de libertate şi colonizarea minţilor

În cel mai recent pelerinaj, Papa Francisc s-a întâlnit cu 53 de iezuiţi (ordinul din care face parte) slovaci. Conform relatării părintelui Antonio Spadaro, redactorul-şef al revistei „La Civiltà Cattolica", Suvernul Pontif a răspuns relaxat şi cu umor întrebărilor, începând cu „Ce mai faceţi?" („Încă în viaţă, chiar dacă unii m-ar vrea mort").

COMENTARIU Lelia Munteanu. „Dacă vrei să fii primul, du-te la coadă să fii ultimul”

În predica sa duminicală, Papa Francisc a vorbit ieri despre slujire.

Papa Francisc, în trend cu mobilitatea hiper-tehnologică: a vizitat în Slovacia la bordul unui vehicul electric

Aşteptând să vadă şi să intre în posesia noul papamobil complet electric, care va fi construit de Fisker, Papa Francisc a început deja tranziţia către emisiile zero şi mobilitatea hiper-tehnologică. Este concluzia care reiese din alegerea Papei de a folosi două EnyaQ iV, SUV-uri electrice de la Skoda, pentru vizita oficială în Slovacia (la ultima […]

Papa Francisc, despre Covid: „Există faima unor vaccinuri că sunt puţin mai mult decât apă distilată”

Papa Francisc s-a aflat duminică la Budapesta, apoi a mers în Slovacia. În avionul de întoarcere la Vatican, a abordat cu jurnaliştii italieni temele care frământă la ora actuală popoarele lumii: frica faţă de vaccin la un loc cu tema generală Covid, tema avortului şi statutul comunităţii LGBT. Papa Francisc a repetat că „avortul este […]

Papa Francisc a ajuns în Ungaria pentru o vizită oficială. Urmează o scurtă întâlnire cu Viktor Orban

Papa Francis, în vârstă de 84 de ani, va petrece doar şapte ore în capitala Ungariei pentru a încheia o întâlnire internaţională romano-catolică înainte de a se muta în Slovacia, unde va sta mult mai mult, vizitând patru oraşe, scrie Reuters. „Reluăm călătoriile, iar acest lucru este foarte important, deoarece putem aduce cuvintele şi saluturile […]

Întâlnirea dintre Papa Francisc şi premierul Ungariei Viktor Orbán a fost confirmată. Când va avea loc

În cele câteva ore pe care le va petrece la Budapesta pentru a celebra slujba de închidere a celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internaţional, Papa Francisc se va întâlni cu premierul ungar Viktor Orbán duminică, la Muzeul de Arte Frumoase. La întâlnire va participa şi preşedintele Ungariei, Ader Janos. Confirmarea a venit joi din partea […]

Papa Francisc: „Să ne vaccinăm este un act de iubire”

Papa Francisc a transmis un mesaj despre vaccinare spunând că vaccinarea reprezintă un act de iubire şi o modalitate simplă de a arăta grijă faţă de cei vulnerabili.

Un plic cu trei gloanţe a fost trimis pe adresa Papei Francisc tocmai din Franţa

Plicul cu ameninţarea la adresa Papei Francisc a fost interceptat duminică de către autorităţi, la Milano. În plic erau puse trei cartuşe, iar din informaţiile publicate până acum reiese că plicul cu ameninţarea la adresa Papei a fost expediat din Franţa. Jurnaliştii de la publicaţia Affaritaliani din Milano scriu că pe plic este trecută adresa […]

Papa Francisc reia audienţele generale la exact o lună de când a fost operat

Papa Francisc a reluat, miercuri, audienţele generale în aula Paul al VI-lea, la exact o lună de când a fost operat.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Querida Amazonia. Politica datului la o parte

Revista "Nature" a publicat zilele trecute un studiu care arată că Pădurea Amazoniană a început să respire bioxid de carbon.

Papa Francisc a fost externat după operaţia suferită la colon

Papa Francisc a părăsit în această dimineaţă spitalul Gemelli din Roma unde s-a recuperat după o intervenţie suferită la colon, informează Le Figaro.   Suvernul Pontif, în vârstă de 84 de ani, a părăsit spitalul după zece zile. El a fost operat de colectomie stângă, pentru îndepărtarea unei porţiuni din colon şi se află într-o stare […]

Papa va rosti rugăciunea duminicală din spital. Când va fi externat

Papa Francisc se recuperează după operaţia de colon. Vaticanul a anunţat că acesta îşi va da binecuvântarea săptămânală duminicală din spital. Doctorii nu au dat o dată exactă când înaltul prelat va fi externat, dar acesta va petrece aproximativ şapte zile în spital, cu excepţia complicaţiilor. Este pentru prima dată când papa este internat în […]

Prima declaraţie a Papei Francisc după intervenţia suferită la colon

Perioada de convalescenţă a Papei Francisc, operat duminică 4 iulie la colon, decurge într-un mod „normal şi satisfăcător”, a precizat Vaticanul miercuri, 7 iulie.   Papa, în vârstă de 84 de ani, care şi-a petrecut cea de-a treia noapte la spitalul Gemelli din Roma, „a continuat să mănânce în mod regulat şi nu se mai […]

Papa Francisc a fost internat pentru o intervenţie chirurgicală

Anunţul biroului de presă al Sfântului Scaun nu a spus exact când va fi efectuată intervenţia chirurgicală, dar a precizat că va da un anunţ la finalizatea operaţiei. Cu doar trei ore mai devreme, Papa a întâmpint publicul în Piaţa Sf. Petru, în conformitate cu tradiţia duminicală, şi anunţase că va merge în Ungaria şi […]

Şoferul Papei Francisc se pensionează: „Aplauze pentru Renzo şi pentru fidelitatea sa”

„Aici, în Vatican, există o mare varietate de oameni, preoţi, cardinali, călugăriţe care lucrează, mulţi laici, mulţi”, a spus Papa Francisc la sfârşitul audienţei generale, potrivit ANSA. „Şi astăzi aş dori să fac o pauză pentru a mulţumi unui laic care se retrage, Renzo Cece. A început să lucreze la 14 ani, venea cu bicicleta. […]

COMENTARIU Lelia Munteanu | Papa Francisc: “Numai iubirea vindecă viaţa”

În urmă cu câteva ore, din balconul basilicii Sântului Petru, Suveranul Pontif le-a dăruit celor prezenţi o Liturghie a Speranţei:

Francisc Doboş despre scandalul abuzurilor sexuale din Biserica Catolică. De ce a refuzat Papa demisia lui Reinhard Marx

Refuzându-i demisia, Papa i-a arătat că are mare încredere în el. „Tocmai cuvintele acestea i le spune: <Dacă eşti ispitit să crezi că dacă nu ţi-am acceptat demisia nu te înţeleg, gândeşte-te la ce a făcut Cristos cu Petru>. Făcând referire la Petru care spune <îndepărtează-te Doamne de mine că sunt un om păcătos>. E […]

Scandalul abuzurilor sexuale din Biserica Catolică. Papa Francisc nu acceptă demisia cardinalului german Reinhard Marx

Papa Francisc refuză să accepte demisia cardinalului german Reinhard Marx, scrie dpa. Cardinalul Reinhard Marx s-a oferit să demisioneze ca modalitate de asumare a responsabilităţii pentru erorile în investigarea unui scandal de abuz asupra copiilor, spune Sfântul Scaun. Conform vaticannews.va.ro, cardinalul Reinhard Marx, arhiepiscop de München şi Freising şi membru al Consiliului cardinalilor pentru reforma […]

O carte pe zi. „Să reîncepem să visăm,” de Papa Francisc

Papa Francisc consideră că „transformând demnitatea popoarelor noastre în obiectiv central al lumii post-Covid, facem din demnitatea tuturor cheia acţiunilor noastre.” În anul 2020, la scurtă vreme după ce se anunţase pandemia de covid şi imediat după Paşte, Papa Francisc a numit o comisie la Vatican pentru a consulta experţi din întreaga lume cu privire […]

Apelul Papei Francisc pentru pace în Israel: „Moartea copiilor este inacceptabilă. Este un semn că nu vrem să construim viitorul, ci să-l distrugem”

Din balconul din Piaţa Sf. Petru, Papa Francisc a lansat tradiţionalul mesaj duminical. Suveranul Pontif i-a salutat pe credincioşi şi apoi a vorbit despre conflictul care a inflamat Orientul Mijlociu de şapte zile, notează Rai News.   Peste 150 de persoane, printre care şi zeci de copii, au căzut victime atacurilor dintre Fâşia Gaza şi […]

Premieră: Papa a revenit la audienţele cu credincioşii. Vaticanul a finalizat campania de vaccinare la începutul anului

După o întrerupere de şase luni din cauza pandemiei, Papa Francisc a revenit la întâlnirea fizică cu credincioşii. Acesta a salutat câteva sute de vizitatori distanţi social în spaţiul exterior al curţii San Domaso al Palatului Apostolic.   „Sunt bucuros să rezum această întâlnire faţă în faţă pentru că, permiteţi-mi să vă spun ceva, nu […]

Biserica Romano-Catolică, decizie inedită în cazul unui judecător italian, Rosario Livatino, ucis de mafie. Mesajul Papei

Tânărul judecător a fost beatificat în cadrul unei slujbe care a avut loc în catedrala Agrigento din Sicilia, unde a fost expusă o cutie de sticlă cu cămaşa sa pătată de sânge, ca relicvă, conform The Catholic Telegraph.   Judecătorul Livatino a fost împuşcat de câţi membri ai mafiei siciliene, în 1990. Acesta se afla […]

COMENTARIU Lelia Munteanu | Rugăciunea Papei pentru dezgheţarea inimilor

Astăzi, la Vatican, a fost comunicat mesajul Papei Francisc, pregătit pentru Ziua Migrantului şi Refugiatului, care urmează să se desfăşoare, pretutindeni în lume, pe 26 septembrie. E una dintre acele zile care se bifează (anul acesta a o sută şaptea oară) fără tragere de inimă, urmând aşa-numita corectitudine politică. Singurul care a însufleţit-o, adăugându-i mereu […]

Papa Francisc, „maraton de rugăciuni” contra pandemiei de COVID-19

Papa Francisc, susţinător al vaccinării contra COVID-19 îi îndeamnă pe oameni să se roage, conform Vatican News.   Astfel, acesta a trecut la acţiune, sâmbătă seara, în Bazilica Sfântul Petru, când a deschis maratonul cu o „rugăciune pentru o lume rănită”.    Sâmbătă, sanctuarul Notre-Dame din Waslingham a realizat „o rugăciune pentru defuncţi”, urmând ca […]

Revoluţie la Vatican. Papa a decis ca episcopii şi cardinalii să fie judecaţi de tribunalul penal al Vaticanului

Papa Francisc a făcut un pas decisiv vineri, 30 aprilie. Episcopii şi cardinalii, până acum ultraprotejaţi, pot fi judecaţi şi condamnaţi de tribunalul penal laic al Cetăţii Vaticanului, unde judecă magistraţi laici italieni şi nu preoţi, relatează Le Figaro.   Decizia, văzută ca o mini-revoluţie, a fost anunţată într-un text semnat de Papa şi va […]

COMENTARIU Lelia Munteanu. Ziua Bunicilor

Începând din 25 iulie, în fiecare an, în ultima duminică a lunii iulie, Biserica Romano-Catolică, la iniţiativa Papei Francisc, va celebra Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor. Mă bucur pentru toţi cei care mai au bunici. Tot într-o zi de 25 iulie, în urmă cu opt ani, la doar patru luni după intronizare, Suveranul […]

Papa Francisc, îngrijorat de intensificarea activităţilor militare din estul Ucrainei: ”Vă rog! Sper cu tărie că poate fi evitată o creştere a tensiunii”

Papa Francisc şi-a exprimat în această duminică îngrijorarea pentru „intensificarea activităţilor militare” din estul Ucrainei, notează Reuters.   „Vă rog! Sper cu tărie că poate fi evitată o creştere a tensiunii. Dimpotrivă, este nevoie de gesturi care să promoveze încrederea reciprocă şi să încurajeze reconcilierea şi pacea, atât de necesare şi atât de dorite,” a […]

Papa Francisc s-a întors la balconul bazilicii Sf. Petru în ziua în care se împlinesc 515 ani de la momentul când Papa Iulian al II-lea a pus prima piatră de temelie

Prima piatră de temelie a pus-o Papa Iulian al II-lea, iar lucrările s-au terminat după mai bine de un secol, pe vremea Papei Paul al V – lea, în 1626. Cupola bisericii domină toate acoperişurile din centrul Romei şi bazilica este considerată inima creştinătăţii catolice şi un loc de pelerinaj pentru milioane de oameni.   […]

Papa Francisc, mesaj emoţionant de Paştele catolic: ”Cu toţii avem nevoie de a experimenta relaţii umane reale şi nu doar virtuale”

Papa Francisc a oficiat Liturghia de Paşte şi a oferit binecuvântarea „Urbi et Orbi” din Bazilica Sf. Petru, a notat Le Figaro.   Papa Francis nu a ratat ocazia şi a condamnat scandalurile, conflictele armate care continuă cu consolidarea arsenalelor militare, în special minele antipersonal, în timp ce efectele sociale şi economice cauzate de pandemiei […]

GALERIE FOTO Papa Francisc a oficiat slujba de Paşte în Bazilica Sfântului Petru: „Să nu ne pierdem niciodată speranţa”

Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi la slujba oficiată la Vatican sâmbătă seara să nu îşi piardă speranţa „în aceste luni întunecoase de pandemie”, potrivit Reuters.

Papa Francisc, cu ocazia slujbei de Florii: ”Să trecem de la admiraţie la uimire”

Slujba de Florii marchează intrarea în Săptămâna Paştelui pentru credincioşii catolici. În faţa lui Dumnezeu, atitudinea trebuie să fie aceea a „uimirii”, nu a „admiraţiei”, a spus Papa Francisc: „În cazul în care credinţa îşi pierde uimirea, devine surdă”. „Cerem harul uimirii. Viaţa creştină, fără uimire, devine plictisitoare”, a adăugat Papa. Odată cu sărbătoarea Duminicii […]