papa

Emmanuel Macron a avut o întâlnire cu Papa Francisc. Discuţia a fost privată

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avut, luni, o discuţie privată timp de aproape o oră, cu Papa Francisc, fiind de aşteptat ca principala temă să fi fost criza din Ucraina şi perspectivele de pace în această ţară, scrie Reuters.

Papa Francisc i-a acordat o audienţă privată şefului companiei Apple

Papa Francisc, care a spus deseori că oamenii ar trebui să limiteze utilizarea telefoanelor mobile şi să acorde prioritate comunicării personale, i-a acordat luni o audienţă privată directorului general al Apple, Tim Cook, potrivit Reuters.

Papa Francisc va vizita Bahrainul în luna noiembrie

Papa va vizita Bahrainul în luna noiembrie pentru a participa o conferinţă, anunţă Vaticanul, potrivit Reuters.

Papa spune că Ucraina este supusă sălbăticiei, monstruozităţilor şi torturii

Papa Francisc a declarat miercuri că ucrainenii sunt supuşi la sălbăticie, monstruozităţi şi tortură, numindu-i membri au unui popor „nobil" care este martirizat, potrivit Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ar trebui sau nu să primească Ucraina arme? Răspunsul Papei

O parte interesantă a vizitei apostolice a Papilor (inaugurată de Papa Ioan Paul al II-lea) e discuţia din avion cu jurnaliştii, pe drumul de întoarcere. Primeşte toate întrebările şi răspunde degajat. La fel şi joi, după întoarcerea din Kazahstan. Cea mai interesantă întrebare a sunat astfel: ar trebui sau nu să primească Ucraina arme? Iată […]

Papa, către oamenii de afaceri din Italia: impozitele pot fi cheia justiţiei sociale

Impozitele sunt un instrument de justiţie socială „adesea neînţeles" şi nu ar trebui să fie privite ca un exemplu de depăşire a puterilor de către guvern, a declarat, luni, Papa Francisc în timpul unei întâlniri cu liderii oamenilor de afaceri italieni, potrivit Reuters.

Papa este bolnav. Şi-a amânat vizitele în Rusia şi Ucraina din cauza problemelor medicale

Papa Francisc a anunţat că este nevoit să amâne vizitele în Rusia şi Ucraina din cauza problemelor pe care le are le genunchi, potrivit Sky News.

Papa Francisc a dizolvat conducerea Cavalerilor de Malta

Papa Francisc a dizolvat sâmbătă conducerea Cavalerilor de Malta. Ordinul religios va avea o conducere provizorie înainte de alegerea unui nou Mare Maestru, potrivit Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Papa Celor 33 de Zile care îi scria lui Pinocchio

Fostul partriarh al Veneţiei, Albino Luciani (1912-1978), a fost ales în scaunul Sfântului Apostol Petru la 26 august 1978 şi, după numai 33 de zile, la 28 septembrie, s-a stins în somn

Papa îşi cere scuze pentru răul comis şcolilor indigene canadiene

Papa Francisc şi-a cerut scuze luni nativilor din Canada pentru rolul Bisericii în şcolile în care copiii indigeni au fost abuzaţi, catalogând asimilarea culturală forţată drept un „rău deplorabil” şi o „eroare dezastruoasă”, scrie Reuters.

Papa începe duminică un „pelerinaj de penitenţă” în Canada

Papa Francisc ajunge duminică în Canada, în ceea ce el a numit un „pelerinaj de penitenţă” pentru a-şi cere scuze pentru abuzurile suferite de copiii indigeni din partea şcolilor administrate în mare parte de catolici, transmite Reuters.

Schismă în cadrul Bisericii Catolice? Vaticanul avertizează mişcarea progresistă din Germania

Vaticanul a declarat că mişcarea progresistă "Calea Sinodală" din Germania, care urmăreşte să le ofere membrilor laici un cuvânt de spus în conducerea Bisericii Catolice, nu are autoritatea de a-i instrui pe episcopi cu privire la doctrină sau moralitate şi a avertizat împotriva divizării Bisericii.

Papa Francisc speră că vizita în Canada va ajuta la vindecarea „răului” făcut populaţiei indigene

Papa Francisc a declarat că deplasarea sa în Canada, săptămâna viitoare, va fi un "pelerinaj de penitenţă" care speră să ajute la vindecarea nedreptăţilor făcute indigenilor de către preoţii şi călugăriţele romano-catolice care au condus şcoli rezidenţiale abuzive.

Premieră: Papa a numit femei în comitetul consultativ al episcopilor

Papa a dezvăluit decizia într-un interviu exclusiv acordat Reuters la începutul lunii iulie. Papa a spus atunci că vrea să acorde femeilor mai multe funcţii de conducere şi influente în cadrul Sfântului Scaun. Cele trei femei sunt sora Raffaella Petrini, o italiancă ce ocupă în prezent funcţia de viceguvernator al Vaticanului, călugăriţa franceză Yvonne Reungoat, […]

Papa le-a transmis liderilor din Sri Lanka să nu ignore nevoile poporului

Papa Francisc le-a transmis liderilor din Sri Lanka „să nu ignore strigătul celor săraci şi nevoile oamenilor" şi a făcut apel la pace în ţara asiatică, potrivit Reuters.

Papa a vorbit despre expansionism şi imperialism în Ucraina în faţa unor lideri ortodocşi

Papa a vorbit despre expansionism şi imperialism în Ucraina adresându-se unor lideri ortodocşi şi făcând referire la politica Rusiei, potrivit Reuters.

Papa condamnă bombardamentul „barbar” asupra centrului comercial din Kremenciuk

Papa Francisc a vorbit despre atacul aerian care a lovit un mall din Ucraina şi a condamnat bombardamentul „barbar", potrivit Sky News.

Papa Francisc a renunţat la o călătorie în Africa din cauza problemelor de sănătate, dar va merge în Canada

Călătoria Papei în Canada, în iulie, este inclusă în programul oficial al Vaticanului, în ciuda unei probleme la genunchi, potrivit Reuters.

Panică pe străzile Vaticanului: un bărbat a rupt cordonul poliţiei

Un albanez în vârstă de 39 de ani aflat la volanul unei maşini a refuzat să se supună controlului când o patrulă de carabinieri a încercat să îl oprească. Bărbatul a fugit, iar carabinierii l-au urmărit, trăgând focuri de armă în cauciucurile maşinii. Totul s-a petrecut în faţa mulţimii de turişti din zona Catedralei Sfântul […]

Papa, un nou mesaj despre războiul din Ucraina: rugăciunea noastră merge către oamenii care suferă

Papa Francisc a transmis miercuri un nou mesaj despre războiul din Ucraina. Rugăciunea noastră merge către oamenii care suferă, a spus Papa, referindu-se la civilii afectaţi de război.

Papa Francisc anulează o călătorie în Africa din cauza problemelor de sănătate

„La cererea medicilor săi şi pentru a nu periclita rezultatele terapiei pe care o urmează pentru genunchiul său, Sfântul Părinte a fost nevoit să amâne, cu regret, călătoria sa apostolică în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud”, a precizat Vaticanul într-un comunicat, potrivit AP. Francisc a folosit un scaun cu rotile timp de […]

Papa se va întâlni cu oficiali ucraineni pentru a discuta despre o posibilă călătorie în Ucraina

Papa Francisc a declarat sâmbătă că se va întâlni în curând cu oficiali ucraineni pentru a discuta despre o posibilă vizită în Ucraina, potrivit Reuters.

Tragedia din Texas: Papa cere control strict asupra armelor de foc

Papa Francisc a declarat miercuri, după tragedia de la şcoala din Texas, că are „inima frântă" şi a cerut control strict asupra armelor de foc.

Papa Francisc speră că bisericile din China funcţionează în „libertate şi linişte”. Un cardinal a fost arestat recent în Hong Kong

Papa Francisc şi-a exprimat duminică apropierea spirituală faţă de catolicii din China, exprimându-şi speranţa că biserica de acolo funcţionează în "libertate şi linişte", dar nu a făcut nicio referire la un cardinal în vârstă de 90 de ani care a fost arestat recent în Hong Kong.

Gărzile elveţiene ale Vaticanului ar putea primi femei. Principala misiune a unităţii este de a-l proteja pe papă

Noua cazarmă a gărzilor elveţiene de la Vatican va fi construită pentru a putea găzdui membri de sex feminin, dacă Papa Francisc sau succesorii săi vor permite femeilor să se alăture acestui corp de elită. Oficialii fundaţiei elveţiene care trebuie să strângă aproximativ 46 de milioane de dolari pentru a înlocui actuala cazarmă, veche de […]

Apelurile Papei pentru o lume mai bună: războiul din Ucraina este o „regresie macabră a umanităţii”

Papa califică războiul drept o „regresie macabră a umanităţii" care îl face „să sufere şi să plângă”. Comentariile au fost făcute în faţa a mii de oameni, în timpul slujbei de duminică de la Vatican, potrivit Sky News.

Papa Francisc, mesaj de Paşte Ortodox în Piaţa Sfântul Petru

Papa Francisc a profitat de weekendul Paştelui ortodox pentru a face din nou apel la un armistiţiu în Ucraina "pentru a uşura suferinţa oamenilor epuizaţi".

Papa Francisc nu va vizita Ucraina: La ce ar folosi să mă duc la Kiev?

Suveranul Pontif a spus că este „dispus să facă totul pentru a opri războiul” din Ucraina, dar o vizită papală ar putea interfera cu „obiective mai înalte”, cum ar fi eforturile de a pune capăt războiului, aşa că nu va merge la Kiev.

Papa îşi anulează întâlnirea cu şeful Bisericii Ortodoxe Ruse

Papa Francisc şi-a suspendat planurile de a se întâlni cu şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, aliat de lungă durată al preşedintelui Vladimir Putin, potrivit ziarului argentinian La Nacion, citat de Sky News.

Papa Francisc a participat, dar nu a prezidat slujba de veghe pascală din Bazilica Sfântul Petru

Papa Francisc a participat sâmbătă seara, dar nu a prezidat slujba de veghe pascală din Bazilica Sfântul Petru, probabil din cauza unor dureri la picior care l-au forţat să îşi restrângă unele activităţi, anunţă Reuters.

Papa aduce un ultim omagiu jurnaliştilor căzuţi pe fronturile din Ucraina

Papa Francisc a adus duminică un ultim omagiu jurnaliştilor căzuţi în timpul războiului dintre Ucraina şi Rusia. Suveranul Pontif şi-a exprimat regretul şi are speranţa că Dumnezeu îi va răsplăti pe toţi cei care servesc pentru binele comun, indiferent de ce parte a baricadei s-ar afla. „Aş dori să-mi exprim sincerele condoleanţe pentru toţi cei căzuţi, […]

Papa Francisc evocă spectrul războiului din Ucraina care ar putea declanşa un conflict global

Papa Francisc a declarat că ameninţarea unui conflict global generat de invazia Rusiei în Ucraina ar trebui să îi convingă pe toţi că a venit timpul ca omenirea să abolească războiul înainte ca acesta să „abolească” omenirea.

Papa Francisc este în vizită la un spital din Roma unde se află copii din Ucraina VIDEO

Papa Francisc a vizitat 19 copii ucraineni aflaţi la Spitalul Bambino Gesù din Roma. Vizita s-a desfăşurat sâmbătă după amiaza. Cel mai tânăr pacient a fugit din Ucraina în primele zile ale războiului care a început pe 24 februarie. El primeşte tratament pentru afecţiuni oncologice şi neurologice, dar şi pentru răni severe provocate de explozii, […]

Papa Francisc a afirmat că în Ucraina este un război, nu o „operaţiune militară specială” cum susţine Rusia

Papa Francisc a respins duminică afirmaţia Rusiei potrivit căreia desfăşoară "o operaţiune militară specială" în Ucraina, afirmând că ţara este lovită de război.

Vaticanul se declară gata să „medieze dialogul” între Rusia şi Ucraina

Papa Francisc a făcut duminică un apel pentru asigurarea coridoarelor umanitare pentru a ajuta refugiaţii să părăsească Ucraina şi a spus că cei care sunt implicaţi în război nu ar trebui să se lase înşelaţi crezând că Dumnezeu este de partea lor.

Papa îndeamnă ţările să primească refugiaţii ucraineni

Papa a declarat, duminică, că există o "nevoie urgentă de a deschide coridoare umanitare" pentru refugiaţii ucraineni şi de a-i primi, relatează Sky News.

Papa Francisc şi OMS sunt printre candidaţii la Premiul Nobel pentru Pace

Prezentatorul britanic de emisiuni TV despre natură David Attenborough, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi disidenta belarusă Sviatlana Tsikhanouskaya se numără printre candidaţii la Premiul Nobel pentru Pace din acest an, anunţă Reuters.

Declaraţie surprinzătoare la Vatican. Papa Francisc a recomandat părinţilor să-şi sprijine copiii homosexuali

Papa Francisc a vorbit despre dificultăţile relaţiei dintre părinţi şi copii şi problemele lor. Printre aceste probleme se numără „părinţii care văd orientări sexuale diferite la copiii lor şi nu ştiu cum să gestioneze acest lucru, cum să îşi însoţească copiii şi să nu se ascundă în spatele unei atitudini de condamnare„, potrivit Reuters. De […]

„Război liturgic” la Vatican. Papa i-a atacat direct pe conservatorii care se opun schimbării Bisericii: „Am fost blocaţi prea mult timp în interiorul unei religiozităţi convenţionale”

Papa Francisc i-a atacat joi pe conservatorii care se opun schimbării în Biserica Romano-Catolică, deplângându-i pe cei a căror religie, a spus el, este autoreferenţială şi învelită într-o "armură". Declaraţiile sunt ultimele dintr-o serie de evenimente ce au căpătat în discuţia publică denumirea de "războaiele liturgice" ale Bisericii.

COMENTARIU Lelia Munteanu: „Pacientul e întotdeauna mai important decât boala sa”

Astăzi a fost publicat mesajul Papei Francisc, redactat pentru Ziua Mondială a Bolnavilor (11 februarie), zi instituită în urmă cu treizeci de ani de Ioan Paul al II-lea (sanctificat în aprilie 2014).    Sunt cuvintele unui om care ştie şi simte:   „Când o persoană experiază fragilitatea şi suferinţa în propriul trup, din cauza bolii, […]