paris 2024

Ghinion la tragerea la sorţi pentru românce în turneul de tenis de la Paris 2024

Irina Begu (136 WTA) o va întâlni, conform tragerii la sorţi, pe lidera mondială, poloneza Iga Swiatek, cu care a mai jucat o singură dată, când a pierdut în turul 3 la Wimbledon, în 2021. Ana Bogdan (96 ATP) o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini, numărul 5 mondial, recent finalistă la Roland Garros şi […]

Posibilă confruntare Nadal – Djokovic în turul doi la Paris 2024

Novak Djokovic, cap de serie numărul unu, l-ar putea înfrunta pe Rafael Nadal, de 14 ori campion la Roland Garros, într-un meci cap de afiş din turul doi al probei de simplu masculin de la Jocurile Olimpice, după ce joi a fost efectuată tragerea la sorţi la Roland Garros.

Olimpiada n-a început oficial, dar un prim record mondial a fost bătut la Paris

Mădălina Amăistroaie a terminat joi pe locul 47 în faza de clasificare a probei de recurve la tir cu arcul, de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, ocazie cu care sportiva coreană Lim Sihyeon a bătut recordul mondial de puncte, deţinut din 2019 de compatrioata Kang Chaeyoung.

Au început Jocurile Olimpice – Fotbalul şi rugbyul dau startul înainte de ceremonia de deschidere

Acţiunea sportivă de la Jocurile Olimpice de la Paris a început miercuri cu două meciuri de fotbal, cu două zile înainte ca mii de sportivi şi artişti să ia parte la o ceremonie de deschidere ambiţioasă în inima capitalei franceze.

Primul test pentru securitatea Paris 2024 – debutul naţionalei olimpice de fotbal a Israelului

Jocurile de vară din 2024 de la Paris au loc pe fondul unor preocupări pronunţate în materie de securitate şi al unor tensiuni geopolitice sporite, inclusiv în legătură cu războiul Israelului din Gaza. Concurenţii israelieni vor fi escortaţi de unităţi tactice de elită la şi de la evenimente şi vor beneficia de protecţie 24 de […]

Rusia acuză Franţa de paranoia pentru refuzul de a acredita unii jurnalişti ruşi la Jocurile Olimpice

Rusia a declarat miercuri că refuzul Franţei de a acredita unii jurnalişti ruşi pentru a acoperi Jocurile Olimpice de la Paris din motive de securitate a fost un semn de paranoia, relatează Reuters.

Sinner şi-a amânat deplasarea la Paris din cauza unor probleme de sănătate

Tânărul de 22 de ani este mare favorit în ambele turnee, după cel mai bun sezon al carierei în circuitul ATP. Sinner şi-a îndeplinit visul de a deveni campion de Grand Slam la Australian Open din acest an şi a devenit primul italian care a urcat pe locul 1 mondial. După prima sa semifinală la […]

Sportivii olimpici vor fi serviţi la Paris cu mâncăruri create de bucătari cu stele Michelin

Un restaurant cu 3.500 de locuri a fost construit de la zero pentru a servi mâncăruri din toate colţurile lumii, 1.200 din cele 40.000 de mese zilnice vor fi mâncăruri cu stele Michelin. Există, de asemenea, şase zone „grab and go”, unde sportivii pot găsi gustări şi o brutărie care va coace 800 de baghete […]

Team România – Primele antrenamente la înot, polo şi gimnastică a sportivilor români la Paris

Înotul, polo-ul şi echipa feminină de gimnastică a României a făcut marţi primele antrenamente în arenele de competiţie sau în sălile de pregătire, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Arthur Fils devine cap de serie la Paris 2024 după retragerea lui Hubert Hurkacz

La o zi după victoria sa în turneul de la Hamburg, francezul Arthur Fils (20 de ani) a aflat luni că va fi cap de serie la JO 2024, în urma retragerii polonezului Hubert Hurkacz.

Team România a efectuat primele antrenamente la Paris 2024

Sportivii români au efectuat luni primele antrenamente de pregătire la Paris, în vederea Jocurilor Olimpice, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Tot ce trebuie să ştii despre unica ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024

Evenimentul foarte aşteptat va avea loc pe 26 iulie, marcând începutul Jocurilor Olimpice, care se vor desfăşura până pe 11 august. Iată tot ce trebuie să ştiţi despre ceremonia de deschidere. Când va avea loc ceremonia? Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 este programată pentru vineri, 26 iulie. Festivităţile vor începe la ora […]

Comitetul olimpic olandez îi interzice violatorului condamnat să interacţioneze cu mass-media

Steven van de Velde, un jucător de volei pe plajă care a fost condamnat în 2016 pentru violarea unei fete de 12 ani, va fi izolat de coechipierii săi la Jocurile Olimpice de la Paris şi i se va interzice să vorbească cu presa, informează Inside the Games.

Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocuri

„Sunteţi motivaţi pentru aceste Jocuri?” a întrebat preşedintele Macron în sala de recepţie a clădirii principale a delegaţiei franceze din satul sportivilor. Însoţit de ministrul sportului Amélie Oudéa-Castéra, Tony Estanguet, preşedintele Paris 2024 şi David Lappartient, şeful CNOSF, el a pozat pentru fotografia şi selfie-ul, de acum tradiţionale, alături de triplul campion olimpic la canoe. […]

Fotbalistele australiene au ajuns la Paris fără bagaje şi echipament medical

Conform oficialillor echipei, aceasta va trebui acum să înlocuiască pe plan local o parte din echipamentul reţinut, înainte ca bagajele să fie expediate în Franţa. „Sunt încă în Spania şi lucrăm cu Football Australia pentru a rezolva această problemă”, a declarat Meares la o conferinţă de presă, citată de Reuters. ”Ele sunt încă în măsură […]

Componenţii Team România de la 10 sporturi au plecat duminică la Paris

Aceştia s-au adunat înainte de plecare în Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă. Alexandru Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, George Boroi, secretarul general al COSR, au fost printre ei, alături de ei, încurajându-i înainte de plecare. Mihai Covaliu a spus […]

O gimnastă japoneză trimisă acasă de la Jocurile Olimpice pentru că a fumat

Adolescenta – căpitan al echipei feminine de gimnastică artistică a ţării sale – s-a întors în Japonia în acea noapte, după ce ancheta a concluzionat că a încălcat regulile Asociaţiei de Gimnastică din Japonia. Fumatul este o încălcare a codului de conduită al asociaţiei. „Odată cu confirmarea ei şi după discuţii între toate părţile, s-a […]

Paris 2024 elimină de la Jocurile Olimpice 3.500 de persoane potenţial periculoase

Aproximativ 770.000 de controale administrative au condus la excluderea de la Jocurile Olimpice şi Paralimpice a 3.512 persoane care ar putea reprezenta o ameninţare la adresa securităţii evenimentului, a anunţat Gérald Darmanin sâmbătă, pe reţeaua socială X.

Ucraina trimite 140 de sportivi la Jocurile Olimpice, un minim istoric

Datele au ieşit la iveală în timpul unei conferinţe de presă a lui Vadym Gutzeit, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic al Ucrainei. Un număr cu 15 sportivi în plus a fost până acum cel mai mic pentru o delegaţie ucraineană, la Jocurile de la Tokyo 2020. „Până în prezent, am încheiat procesul de selecţie cu 124 […]

INSEE: Jocurile de la Paris vor stimula creşterea economică a Franţei în 2024

Creşterea trimestrială în al treilea trimestru va accelera la 0,5%, de la 0,3% în perioada precedentă de trei luni, a declarat INSEE, citată de Reuters. Jocurile Olimpice – care vor avea loc în lunile iulie şi august – vor contribui cu 0,3 puncte procentuale datorită vânzării de bilete şi drepturi TV şi a creşterii turismului, […]

Echipa olimpică a Japoniei a plecat la Paris

Aceasta reprezintă cea mai mare echipă pe care a avut-o vreodată pentru o ediţie a jocurilor ce au avut loc în străinătate. Jocurile de la Tokyo s-au desfăşurat în cadrul unor măsuri stricte împotriva coronavirusului, spectatorilor fiindu-le interzis accesul în majoritatea locurilor de desfăşurare, iar sărbătorile publice au fost anulate. La Jocurile Olimpice de acum […]

Luptătorii ruşi refuză invitaţia de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris

Luptătorii ruşi care au primit permisiunea de a participa la Jocurile Olimpice din această vară au respins invitaţia, a declarat sâmbătă Federaţia Rusă de Lupte.

Paris 2024: A fost dezvăluită ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice

La 11 august, Stade de France va deveni o imensă sală de concerte pentru Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. Directorul artistic Thomas Jolly va superviza un spectacol cu peste o sută de artişti, inclusiv acrobaţi, dansatori şi artişti de circ. Acest spectacol va include o coloană sonoră originală, noi piese muzicale şi apariţii ale […]

Paris 2024: Sena a fost sigură pentru înot timp de mai multe zile la rând la sfârşitul lunii iunie

În buletinul săptămânal, Primăria Parisului şi prefectura regiunii Île-de-France au anunţat joi, cu trei săptămâni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, că Sena a fost disponibilă pentru înot în mai multe zile consecutive la sfârşitul lunii iunie, relatează L’Equipe.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat purtătorii de drapel la Paris 2024

„Au coborât din Bucovina pentru a cucerii lumea şi pentru a transmite oamenilor pe care i-au întâlnit că taina muncii şi respectul pentru neam şi ţară sunt lecţiile sfinte pe care le-au primit de la părinţi.”, scrie pagina oficială a COSR. „Poartă cu mândrie straie populare şi au România în inimă. Au cunoscut succesul pentru […]

Săritoarea în înălţime Daniela Stanciu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Săritoarea în înălţime Daniela Stanciu (CSA Steaua, antrenor Oana Pantelimon) va fi prezentă pentru a doua oară la o ediţie a Jocurilor Olimpice, după cea de la Tokyo, calificarea sa fiind confirmată de Federaţia Internaţională de Atletism. anunţă Agenţia Naţională pentru Sport. Daniela s-a calificat pe criteriul clasamentului mondial, adăugându-se celorlalţi 12 atleţi care obţinuseră […]

Team România are 105 sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice Paris 2024

Trei jucătoare de tenis vor concura în proba de simplu pentru Team România la Jocurile Olimpice de la Paris, acestea fiind Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu, a anunţat joi Comitetul Olimpic Sportiv Român.

Delegaţia României pentru Paris 2024 a egalat-o numeric pe cea de la ediţia anterioară

În cea de-a doua zi a Naţionalelor rezervate seniorilor, competiţie desfăşurată la Cluj-Napoca, cei doi atleţi au reuşit să completeze, prin locul obţinut în clasamentul mondial al probelor lor, lotul atletic al României pentru Jocurile Olimpice. Rareş Toader (CS Dinamo, antrenor Nicoleta Grasu – greutate 20,88 m) şi Florentina Iuşco (CSM Deva, antrenor Nicolae Alexe […]

Un milion de bilete pentru Jocurile Paralimpice au fost vândute pentru Paris 2024

Comitetul de organizare Paris 2024 a atins pragul simbolic de alocare sau vânzare a unui milion de bilete pentru Jocurile Paralimpice care vor avea loc în capitala Franţei în perioada 28 august - 8 septembrie, informează insidethegames.

Team România 95 – încă o sportivă din România calificată la Paris 2024

Team România are de marţi 95 sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Pentru a doua oară consecutiv, Mădălina Amăistroaie va reprezenta Team Romania în competiţiile de tir cu arcul de la Jocurile Olimpice Paris 2024.

Team Romania 93 – încă un sportiv român calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024

Luptele româneşti au acum 5 sportivi calificaţi: Andreea Ana, Kriszta Incze, Cătălina Axente, Alin Alexuc şi Răzvan Arnăut. Răzvan Arnăut devine astfel al 93-lea sportiv şi al cincilea luptător român care ne va reprezenta la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma deciziei Comitetului Internaţional Olimpic, care a declarat neeligibili mai mulţi luptători care reprezintă […]

Terorismul islamist este principala preocupare de securitate înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Terorismul islamist este principala preocupare în materie de securitate înaintea viitoarelor Jocuri Olimpice de la Paris, a declarat vineri şeful poliţiei din capitala franceză, Laurent Nunez, citat de Reuters.

România are 92 de sportivi calificaţi la Paris 2024

Federaţia Internaţională de Tenis de Masă a omologat clasamentul la nivel mondial, astfel că Eduard Ionescu, ocupantul locului 72, a devenit al 92-lea membru al delegaţiei olimpice tricolore, fiind prezent în premieră la o ediţie a Jocurilor Olimpice, anunţă Agenţia Naţională pentru Sport. Totodată, urmare a aceleiaşi omologări, Ovidiu Ionescu, nr. 45 mondial, va concura […]

Alcaraz şi Nadal vor fi parteneri la dublu la Jocurile Olimpice de la Paris

Spaniolii Carlos Alcaraz şi Rafael Nadal vor face echipă pentru a fi parteneri în proba de dublu masculin la Jocurile Olimpice de luna viitoare de la Paris.

România are acum 90 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice Paris 2024

Ciclistul Ede Molnar a devenit de vineri al 90-lea membru al Echipei Olimpice Team Romania pentru Jocurile Olimpice de la Paris după ce Uniunea Internaţională de Ciclism a acordat un loc cotă României, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului

Legiunea Străină Franceză, renumita unitate militară de elită, va colabora cu poliţia şi cu armata pentru a asigura securitatea Jocurilor Olimpice, alăturându-se unei forţe de peste 20.000 de oameni pentru protecţia Parisului.

A început acţiunea „Joia biletelor” pentru Paris 2024

Cu mai puţin de două luni până la ceremonia de deschidere, noi bilete pentru Jocurile Olimpice vor fi puse în vânzare în fiecare joi, la ora 10:00 CEST, în cadrul operaţiunii "Ticketing Thursdays" de pe site-ul oficial de ticketing Paris 2024 - tickets.paris2024.org.

Amnesty International protestează împotriva Paris 2024 din cauza supravegherii AI

Amnesty International a organizat o înmormântare simbolică în semn de protest faţă de aprobarea de către parlamentul francez a utilizării sistemelor de camere de supraveghere cu inteligenţă artificială în timpul Jocurilor Olimpice, care vor începe în ultima săptămână din iulie.

Parisul se pregăteşte pentru o creştere a infracţionalităţii la Jocurile Olimpice

Procurorul parizian Laure Beccuau a declarat pentru Franceinfo că autorităţile se pregătesc pentru o creştere a criminalităţii în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde fluxul de turişti va creşte semnificativ.

Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024

Felix Duchampt a reuşit să se califice la Paris 2024 în baza punctelor acumulate în ierarhia mondială individuală. El a concurat şi la JO Tokyo 2020. Anul acesta, Felix Duchampt a făcut turul lumii pentru a aduna puncte, relatează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. În februarie a fost pe primul loc în Mexic şi pe […]