paris

Salonul de Carte de la Paris, ediţia 2008, a avut mai puţini vizitatori decât anul trecut

Salonul de Carte de la Paris şi-a închis porţile miercuri, bilanţul indicând o scădere cu 8% a numărului de vizitatori, de la 186.000, anul trecut, la 165.000, potrivit site-ului livreshebdo.fr., care citează Sindicatul naţional al editorilor.

Schimb de injurii între Nicolas Sarkozy şi un vizitator la Salonul agriculturii de la Paris

Vizita efectuată sâmbătă dimineaţă de preşedintele francez Nicolas Sarkozy la Salonul de agricultură de la Paris a fost marcată de un schimb de injurii între şeful statului şi un vizitator, secvenţă înregistrată şi difuzată pe site-ul Le Parisien.fr.

Ronaldo, operat la Paris, va fi indisponibil nouă luni

Atacantul brazilian al echipei AC Milan, Ronaldo, accidentat grav la genunchiul stâng, a fost operat, joi seară, la o clinică din Paris, de profesorul Eric Rolland, şi va avea nevoie de nouă luni de convalescenţă şi reeducare, a anunţat presa italiană.

Nicolas Sarkozy, primit la Cotroceni de Traian Băsescu

Preşedintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy, şi-a început, luni, vizita oficială de câteva ore în România, el fiind primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu.

Paris: Manuscrisul primului „Manifest al suprarealismului”, scos la licitaţie

Manuscrisul primului "Manifest al suprarealismului", al scriitorului francez André Breton, va fi scos la licitaţie pe 20 mai, la Paris, împreună cu alte opere ale acestuia, informează agenţia Lusa, citând casa Sotheby's.

Mai multe mii de ofiţeri de poliţie au manifestat la Paris

Mai multe mii de ofiţeri de poliţie au manifestat la Paris împotriva unei schimbări a statutului lor, care va presupune, în opinia lor noi, constrângeri, în special în materie de program, fără compensaţii.

Parisul, Londra, Berlinul şi Roma cer UE să îşi asume responsabilitatea în privinţa Kosovo

Franţa, Marea Britanie, Germania şi Italia au adresat vineri o scrisoare partenerilor lor din cadrul UE, cerându-le să "îşi asume responsabilitatea" în privinţa Kosovo, după eşecul ultimelor negocieri între sârbi şi albanezii din provincie, au anunţat surse diplomatice europene.

Ion Caramitru şi Johnny Răducanu, în spectacol, la Paris

Ion Caramitru şi Johnny Răducanu vor susţine, pe 11 decembrie, la Teatrul Molière-Maison de la Poésie din Paris, un spectacol de teatru poetic, "Dialoguri şi fantezii în jazz".

Noi confruntări între tineri şi poliţie, într-o suburbie a Parisului

Confruntările dintre tineri şi forţele de ordine au continuat luni, pentru a doua seară consecutiv, într-o suburbie a Parisului, unde 64 de poliţişti au fost răniţi, în cele mai grave violenţe înregistrate de la revoltele din 2005.

Colocviu internaţional dedicat centenarului Mihail Sebastian, la Paris

Un colocviu internaţional dedicat centenarului Mihail Sebastian va fi organizat sâmbătă, la sediul UNESCO din Paris, la eveniment participând scriitori din România, Franţa, Marea Britanie, Israel şi Maroc, precum Paul Bailey, George Banu, Jean-François Pérès şi Andrei Oişteanu.

Jacques Chirac, inculpat pentru deturnare de fonduri – avocat

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost inculpat miercuri de un judecător parizian pentru deturnare de fonduri în perioada în care era primar al Parisului, a anunţat avocatul său Jean Veil.

Mariana Petrescu a lansat o nouă carte, dedicată atmosferei pariziene

Scriitoarea Marina Petrescu a lansat, miercuri, volumul "Rendez-vous la Moulin Rouge", o carte dedicată nu atât Parisului, cât atmosferei pariziene, întrucât, spune autoarea, "Parisul este doar un fundal pentru o anumită stare de spirit".

Franţa: Traficul feroviar, perturbat în Franţa din cauza unei greve

Traficul feroviar era "perturbat" joi pe întreg teritoriul Franţei, din cauza grevei declanşate în semn de protest faţă de reforma regimurilor speciale de pensionare, la cererea a opt sindicate, a anunţat societatea feroviară franceză SNCF, citată de AFP.

Al 13-lea Salon al Ciocolatei debutează la Paris

Brazilia, Mexic şi Venezuela vor fi oaspeţii de onoare al celui de-al 13-lea Salon al Ciocolatei, care se va desfăşura de vineri până luni la Paris şi la care vor participa aproape 150 de producători de ciocolată, informează AFP.

Cineastul Radu Mihăileanu, decorat la Paris

Cineaştii Abderrahmane Sissako şi Radu Mihăileanu au fost promovaţi în grad de ofiţer şi, respectiv, de cavaler al Artelor şi Literelor de ministrul francez al Culturii, Christine Albanel, în cadrul unei ceremonii desfăşurate vineri, la Paris, informează site-ul cotidianului Le Monde, citând AFP.

Tablou de Monet, grav deteriorat de o bandă de tineri

Un tablou al pictorului Claude Monet, "Le pont d'Argenteuil", "a fost străpuns cu pumnul" de un membru al unei bande de tineri care au pătruns prin efracţie în Musée d'Orsay, din Paris, la sfârşitul acestei săptămâni, potrivit Ministerului francez al Culturii, transmite AFP.

Membrii trupei The Police, cavaleri ai Ordinului Artelor şi Literelor

Membrii trupei de rock The Police, britanicii Sting şi Andy Summers şi americanul Stewart Copeland, au devenit cavaleri ai Ordinului Artelor şi Literelor în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Ministerul Culturii din Paris, Franţa, transmite AFP.

Cursa de Paris a ratat de două ori decolarea

Cursa Tarom cu destinaţia Paris programată pentru plecare miercuri, la ora 13:00, de pe aeroportul Henri Coandă Otopeni, a fost amânată, după ce aparatul a încercat de două ori, fără succes, să decoleze.

Picasso nu a fost colaborator al regimului nazist

O serie de scrisori demonstrează că celebrul pictor spaniol, Pablo Picasso, nu a colaborat cu regimul nazist al lui Hitler, suspiciunile unei posibile colaborării fiind declanşate de decizia artistului de a rămâne în Franţa după invazia nazistă, informează The Independent în ediţia online.

Teatrul Odeon joacă la Paris „Ionesco – Cinci piese scurte”

Teatrul Odeon va juca, între 5 şi 7 septembrie, spectacolul "Ionesco - Cinci piese scurte", în regia lui Alexandru Dabija, la Théâtre de la Huchette din Paris, care sărbătoreşte 50 de ani de când prezintă piese de Eugene Ionesco.

Baconschi, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de eliberare din funcţie a consilierului prezidenţial Teodor Baconschi, care urmează să ocupe postul de ambasador al României în Franţa, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Băsescu a semnat numirea lui Baconschi în postul de ambasador la Paris

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind acreditarea lui Teodor Baconschi în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Franceză, informează Administraţia prezidenţială.

Militari din toate statele membre UE vor defila la Paris de Ziua Naţională a Franţei

Detaşamente din toate ţările Uniunii Europene vor participa alături de militarii francezi la defilarea din 14 iulie, cu ocazia Zilei Naţionale, pe Bulevardul Champs-Elysees din Paris, a anunţat, joi, ministrul francez al Apărării, Herve Morin, citat de AFP.

Rezidenţe de creaţie la Institutul Cultural Român din Paris

Profesioniştii români din diferite domenii umaniste pot beneficia de până la două luni de rezidenţă de creaţie la Institutul Cultural Român din Paris, în cadrul unui program realizat de ICR Paris cu sprijinul Ambasadei României în Franţa, informează un comunicat remis MEDIAFAX.