parlament

Netanyahu, susţinut de parlament în privinţa creării unui stat palestinian

Parlamentul israelian susţine demersul premierului Netanyahu de a se opune faţă de crearea ”unilaterală”, la presiuni internaţionale, a unui stat palestinian.

Fermierii greci au protestat pentru a doua zi cu tractoare în faţa parlamentului

Fermierii greci au claxonat miercuri de pe tractoare în faţa parlamentului, după ce şi-au petrecut noaptea în centrul Atenei, protestul lor faţă de creşterea costurilor de producţie şi a preţului carburanţilor prelungindu-se pentru a doua zi.

Viktor Orban a anunţat când ar putea Ungaria să ratificie aderarea Suediei la NATO

Parlamentul Ungariei va fi pregătit să ratifice aderarea Suediei la NATO atunci când se va reuni pentru sesiunea de primăvară, care începe la sfârşitul acestei luni, a declarat sâmbătă premierul Viktor Orbán.

Adrian Sârbu: Niciun ales sau numit pe funcţie publică în România nu dă un raport anual asupra executării mandatului. Parlamentul nu controlează Executivul şi serviciile, el se subordonează lor. Votul electronic şi uninominal este o premisă pentru exercitarea controlului fiecărui cetăţean asupra puterii politice

Nemo: Prima întrebare. În România, Executivul e reprezentat de două instituţii: instituţia preşedintelui şi instituţia prim-ministrului. Eşti de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, preşedinte/premier, pe care să o votezi direct şi uninominal? A doua întrebare. Ai fost de acord să votezi electronic şi uninominal. Eşti de acord ca fiecare funcţie publică să aibă […]

Grecia este prima ţară ortodoxă care legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Parlamentul Greciei a votat joi seara un proiect de lege istoric care legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi acordă drepturi parentale depline cuplurilor de acelaşi sex.

Adrian Sârbu: Votul direct, uninominal şi electronic va elimina preşedintele-arbitru. Singurul arbitru vei fi tu, votantul!

Nemo: Prima întrebare. În România, Executivul e reprezentat de două instituţii: instituţia preşedintelui şi instituţia prim-ministrului. Eşti de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, preşedinte/premier, pe care să o votezi direct şi uninominal? A doua întrebare. Ai fost de acord să votezi electronic şi uninominal. Eşti de acord ca fiecare funcţie publică să aibă […]

ONG, solicitare către Parlament pentru a interzice publicitatea pentru jocurile de noroc

Organizaţia Salvaţi Copiii susţine adoptarea a două proiecte de lege aflate în procedură parlamentară, care se referă la protecţia copiilor şi tinerilor în faţa dependenţei de jocurile de noroc şi recomandă completări care să întărească măsurile prevăzute.

Un politician aflat în închisoare a câştigat alegerile din Pakistan

Rezultatele finale ale alegerilor naţionale din Pakistan i-au plasat pe primul loc pe independenţii susţinuţi de fostul prim-ministru Imran Khan. Aceştia au obţinut 93 din totalul de 264 de locuri din Parlament, potrivit Reuters. Susţinătorii lui Khan au candidat în calitate de independenţi, deoarece comisia electorală le-a interzis din motive tehnice să participe la alegeri […]

Parlamentul unei ţări insulare a aprobat o lege care permite castrarea violatorilor

Actul normativ a fost aprobat de parlamentari la finalul săptămânii trecute şi acum aşteaptă ratificarea preşedintelui ţării, Andry Rajoelina. Acesta este un susţinător al demersului. Preşedintele şi organizaţiile locale susţin că înăsprirea pedepselor reprezintă singura variantă pentru reducerea numărului de agresiuni sexuale asupra copiilor. În 2023, în Madagascar au fost înregistrate 600 de cazuri de […]

Un parlamentarul danez este logodit cu o tânără de 15 ani. Motivul pentru care nu este arestat

Mike Fonseca, 28 de ani, susţine că el şi tânăra de 15 ani se iubesc, tatăl fetei fiindu-i prieten de familie.

Proiectul de reformă economică al noului preşedinte argentinian, respins de Parlament

Guvernul preşedintelui argentinian Javier Milei încearcă să-şi salveze pachetul amplu de reforme economice. Asta după ce parlamentarii camerei inferioare a Parlamentului au respins marţi mai multe propuneri esenţiale din proiectul de lege. Acestea au fost trimise la comisii pentru o nouă analiză. Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat miercuri pentru Reuters că este […]

Proiectul legii privind mobilizarea în armată, dezbătut în Parlamentul ucrainean

Proiectul de lege de mobilizare a stârnit controverse în Ucraina. Un alt proiect asemănător a fost respins anul trecut de parlamentari. Noul document a fost analizat şi va avea unele modificări. „Aceasta nu este decizia finală. Va avea loc o a doua lectură şi se vor face modificări”, a spus politicianul ucrainean Oleksiy Honcharenko, potrivit […]

Klaus Iohannis are întâlniri miercuri cu Roberta Metsola şi cu europarlamentarii români

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, miercuri, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola. Ulterior, şeful statului va participa la dezbaterea cu tema „This is Europe”, unde va avea o alocuţiune, apoi are programată o întrevedere cu eurodeputaţii români. Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, miercuri, la Strasbourg, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola. Cei doi oficiali au […]

Războiul din Ucraina, ziua 713. Zelenski cere Parlamentului să extindă legea marţială / Noile ţinte ale Rusiei / Alarme aeriene la Kiev

Rusia a lansat ieri un atac asupra oraşului Herson, din sud, ucigând cel puţin patru locuitori şi rănind o altă persoană.

Eurodeputatul Daniel Buda: Green Deal trebuie ajustat. Să nu mai prezumăm că fermierul e un bandit

​Green Deal trebuie adaptat la noile realităţi, spune eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European (AGRI).

Fermierii protestatari au provocat mai multe incendii în faţa Parlamentului European de la Bruxelles

Protestul are loc joi în timp ce în interiorul clădirii se desfăşoară o şedinţă a Consiliului European la care participă toţi liderii ţărilor UE. Pompierii şi poliţiştii au intervenit pentru a dărâma baricadele şi a stinge flăcările. Protestatarii au aruncat cu ouă în sediul Parlamentului şi au afişat mai multe bannere. În paralel, aproximativ 1.000 […]

Ivan, despre breşa de securitate de la Parlament: pe unele dispozitive încă rula Windows 7

Pe unele dispozitive din Camera Deputaţilor încă rula o versiune de Windows 7, de foarte mult timp depăşită, spune ministrul Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan. Acesta precizează că încă nu ştie dacă între documentele copiate de hackeri sunt şi documentele sale.

Ion Cristoiu: Nae Ionescu denunţă transformarea Parlamentului într-un „simplu aparat de înregistrare a iniţiativelor Guvernului”

Tema relaţiei dintre Guvern şi Partid după cucerirea Puterii nu e nouă în istoria României. Nae Ionescu s-a aflat, prin Cuvîntul, în prima linie a bătăliei pentru venirea la guvernare a PNŢ. După strălucita victorie electorală din 1928 a ţărăniştilor (77,76 la sută din voturi, o cifră record pentru perioada interbelică), Nae Ionescu începe să […]

Gorghiu, dezamăgită că legea care prevede 33% locuri pentru femei în Parlament nu e adoptată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, este dezamăgită de faptul că în acest an electoral, în care vor fi toate tipurile de alegeri, legea pe care a iniţiat-o şi care prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor, nu este adoptată.

Comisiile juridice din Senatul României, şedinţă comună cu Parlamentul Moldovei şi Rada Ucrainei

În Maramureş are loc, în perioada 24 - 28 ianaurie, şedinţa comună a Comisiilor juridice şi a Comitetului pentru politică juridică din Senatul României, Parlamentul Republicii Moldova şi Rada Supremă a Ucrainei.

Reducerea la tăcere: Rusia va confisca banii şi bunurile celor ce discreditează armata

Parlamentul rus a adoptat un proiect de lege care permite confiscarea banilor, obiectelor de valoare şi a altor bunuri de la persoanele care răspândesc "informaţii false în mod deliberat" despre război.

Parlamentul Turciei a votat în favoarea aderării Suediei la NATO

Parlamentul Turciei a aprobat aderarea Suediei la NATO, după luni de deliberări. Ungaria rămâne singurul stat membru al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic ce nu a aprobat cererea de aderare a Suediei.

Parlamentul turc dezbate marţi ratificarea aderării Suediei la NATO – surse

Parlamentul turc urmează să dezbată marţi ratificarea aderării Suediei la NATO, au declarat trei surse din parlament, potrivit Reuters.

Rudele ostaticilor israelieni au intrat cu forţa în Parlamentul din Israel

Zeci de rude ale ostaticilor ţinuţi de Hamas în Gaza au intrat cu forţa în clădirea Parlamentului israelian. Luni, ei au întrerupt o şedinţă şi au cerut măsuri urgente pentru eliberarea rudelor lor.

Regele Olandei riscă să piardă jumătate din salariu din cauza unei măsuri fiscale

Regele Olandei ar putea pierde în curând aproape jumătate din salariul său anual, deoarece parlamentul ţării analizează o nouă lege care ar urma să impoziteze veniturile familiei regale.

Simion: Parlamentarii să revină din vacanţă şi să pună pe ordinea de zi şi doleanţele românilor

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat luni, la Constanţa, că solicită convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în cadrul căreia să fie puse pe ordinea de zi proiectele de lege care îi privesc pe transportatori şi agricultori.

Noul rege al Danemarcei a făcut prima vizită în Parlament

Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a mers luni în faţa Parlamentului danez, aceasta fiind prima activitate oficială după încoronare, potrivit Reuters.

Lider al Parlamentului din Turcia: candidatura Suediei la NATO va fi analizată în curând

Parlamentul turc ar putea dezbate în curând candidatura Suediei pentru aderarea la NATO. Preşedintele grupului parlamentar al Partidului AK, aflat la guvernare, a declarat că solicitarea de la Stockholm ar putea fi pusă pe ordinea de zi pentru dezbatere „în săptămânile următoare”, potrivit Sky News. Comisia de afaceri externe a parlamentului turc a aprobat solicitarea […]

Parlamentul din Coreea de Sud a interzis consumul de carne de câine

Parlamentul din Coreea de Sud a aprobat o lege prin care se interzice consumul de carne de câine.

Ion Cristoiu: Despre Taxa pe frică sau promovarea „pătaţilor”

Violenţă pamfletară. Tudor Arghezi atacă şi Biserica, mai precis Sinodul, nu doar înaltele feţe, sînt luate pe rînd în cătarea flintei publicistice: „Iar a venit maiul şi a trecut, iar s-au jucat episcopii de-a parlamentul, iar s-au grămădit arhiereii în Bucureşti. Dacă din aceasta «sesiune» n-au rămas slujnice violate şi gravide sunt aproape sigur că […]

Senatorii şi deputaţii reclamă că parcarea Parlamentului este aglomerată

Camera Deputaţilor a decis că fiecare parlamentar şi fiecare instituţie din administraţia publică centrală să primească în 2024 un singur ecuson pentru accesul în parcarea de la nivelul S1, după ce „mulţi parlamentari au reclamat faptul că sunt foarte multe maşini care nu deservesc parlamentarii”.

Proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, în şedinţa de joi a Camerei Deputaţilor

Deputaţii se reunesc, joi, în şedinţă în format hibrid. Pe ordinea de zi se regăsesc privind autonomia Ţinutului Secuiesc. „Astfel de propuneri legislative izolate nu au ce căuta într-un stat democratic”, a transmis liderul PSD, Marcel Ciolacu. El a cerut respingerea proiectelor.

Şeful băncii centrale din Moldova a fost demis de Parlament după un scandal de fraudă

Parlamentul Republicii Moldova l-a demis pe şeful băncii centrale, Octavian Armaşu, pentru că nu a acţionat în cazul scandalului de fraudă „furtul secolului” din Moldova, în care un miliard de dolari a dispărut din sistemul bancar al ţării în perioada 2014-2015, potrivit Reuters.

Senatorul USR Sebastian Cernic, sesizare după ce ar fi fost agresat de deputatul PSD Daniel Ghiţă

Senatorul USR Sebastian Cernic a depus, miercuri, o sesizare disciplinară împotriva deputatului PSD Daniel Ghiţă, după ce a fost agresat pe holurile Parlamentului. El îi cere lui Marcel Ciolacu „să se delimiteze public de acest tip de comportament şi să îl sancţioneze pe deputatul bătăuş”.

Parlamentul aprobă bugetul de stat pentru anul 2024

Deputaţii şi senatorii au aprobat, miercuri, Legea bugetului de stat pe anul 2024. Decizia a fost luată cu voturi 299 „pentru” şi 82 „împotrivă” şi abţineri. Parlamentarii AUR s-au retras din sală în timpul dezbaterilor.

Victor Negrescu: Am izolat Austria

Prin discuţiile purtate miercuri în Parlamentul olandez şi ridicarea veto-ului impus Bulgariei, am izolat Austria, transmite eurodeputatul PSD Victor Negrescu. „Urmează negocierile finale pentru a seta modul în care putem atinge aderarea la Spaţiul Schengen”, adaugă el.

Amendamentul pentru eliminarea pensiilor speciale ale aleşilor locali, respins de Parlament

Parlamentarii au respins, în plen, miercuri, amendamentul pentru eliminarea pensiilor speciale pentru foştii primari şi foşti preşedinţi de consilii judeţene.

Csoma Botond: Este inimaginabil ce s-a întâmplat în Parlament, era ca într-o crâşmă de mahala

​„Este inimaginabil ce s-a întâmplat în Parlament”, spune la RFI liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, după scandalul de marţi seară, de la şedinţa în care era dezbătut bugetul de stat pe 2024.

Alfred Simonis: Nu am văzut nicio diferenţă între extremiştii de la AUR sau cei de la USR

„Este o seară, încă o seară ruşinoasă pentru Parlamentul României. Poate cea mai ruşinoasă. Poate că în trecut am făcut şi eu greşeli şi am pus si eu Parlamentul într-o lumină proastă, dar parcă niciodată nu s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat astăzi. (…) Dreap dreptul jenant ceea ce s-a întâmplat”, spune Alfred Simonis. El […]

Bugetul Ministerului Muncii a fost aprobat în comisiile din Parlament

Comisiile de specialitate, respectiv Comisia reunită de Muncă şi Comisia reunită de Buget Finanţe au aprobat bugetele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Casei Naţionale de Pensii Publice. Potrivit Ministerului, în anul 2024, bugetul Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale creşte cu 13,3% de la 66,9 miliarde lei la 75,9 miliarde lei, iar cel al […]