parlamentare

În cine au românii cea mai mare încredere în vremea pandemiei. SONDAJ IRES: Cum stau Arafat, Iohannis şi Orban în procente

IRES a efectuat un sondaj cu privire la încrederea românilor în personalităţile publice în perioada pandemiei.

Parlamentul va vota, joi, învestirea Guvernului Cîţu. Orban răspunde solicitării PSD ca premierul desemnat să propună alţi miniştri

Camera Deputaţilor şi Senatul vor vota, în plen reunit joi, de la ora 16.00, învestirea Guvernului Cîţu, potrivit unei decizii de luni aprobate de conducerea Legislativului, au declarat surse parlamentare, pentru MEDIAFAX. De asemenea, joi, CCR urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Avocatului Poporului privind ordonanţa de urgenţă pe alegerile anticipate. Preşedintele […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Alegeri parlamentare cu candidaţi „selecţionaţi”, în Iran

Oponenţii regimului au o singură armă: neprezentarea la vot.

Scandal între Violeta Alexandru şi Olguţa Vasilescu: Întoxicaţi lumea

Olguţa Vasilescu, fostul ministru PSD al Muncii, i-a cerut, miercuri, Violetei Alexandru să spună dacă Guvernul PNL are de gând să majoreze pensiile cu 40%. Violeta Alexandru i-a reproşat acesteia că „intoxică lumea”.  „Vă rog nu mai creaţi panică, nu mai creaţi panică că se lucrează la nu ştiu ce proiect de lege de modificare, […]

Orban nu poate oferi o dată pentru alegeri: Campaniile pentru locale şi parlamentare ar putea avea loc în paralel

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, întrebat de jurnalişti dacă alegerile locale vor avea loc simultan cu cele parlamentare sau vor avea date diferite, că nu se poate pronunţa asupra unei date pentru alegerile parlamentare. „Deocamdată nu avem să ne pronunţăm decât la o posibilă dată pentru organizarea alegerilor locale. Orice fel de […]

Fianna Fail a câştigat alegerile parlamentare din Irlanda

Partidul Fianna Fail a câştigat alegerile parlamentare desfăşurate sâmbătă în Irlanda, potrivit rezultatelor finale publicate marţi, care arată că formaţiunea a obţinut doar un loc mai mult faţă de partidul republican Sinn Fein, care a înregistrat un scor istoric, informează BBC.

Exit poll: Alegerile parlamentare din Irlanda nu au un câştigător clar

Cele trei partide principale din Irlanda au obţinut procente foarte apropiate în cadrul alegerilor parlamentare desfăşurate sâmbătă în această ţară, arată rezultatele unui exit poll comandat de televiziunea de stat RTE, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Barna: Voi discuta cu Orban săptămâna viitoare despre anticipate şi formarea majorităţii parlamentare

Liderul USR, Dan Barna, a scris joi, pe Facebook, că va discuta cu Ludovic Orban la începutul săptămânii viitoare despre paşii pentru a ajunge la alegeri anticipate şi despre formarea unei majorităţi parlamentare.

Orban: Dacă nu apar repoziţionări din partea unor actori politici, moţiunea nu are şanse să treacă

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seara, că moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR pentru demitrea cabinetului său nu are şanse să treacă, dacă nu intervin repoziţionări a unor "actori politici" care să aibă "consistenţă numerică".

Va fi sau nu Dăncilă pe lista pentru alegerile parlamentare? Răspunsul dat de preşedintele interimar al PSD

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să răspundă, în urma şedinţei CEx de marţi, dacă i-a promis fostului şef al partidului Viorica Dăncilă un post de parlamentar când a demisionat. El a spus că în niciun caz nu preşedintele interimar face listele, ci conducerea aleasă la Congres.

Şansele alegerilor parlamentare anticipate. Cine susţine iniţiativa şi când ar putea avea loc

PNL şi-a propus să accelereze, începând cu luna februarie, procedurile în vederea declanşării alegerilor parlamentare anticipate, pentru ca acestea să aibă loc până în aprilie. Iniţiativa este susţinută de preşedintele Klaus Iohannis şi de o parte dintre parlamentari.

Cioloş, despre o posibilă candidatură la alegerile parlamentare: Nu e deloc exclus

Dacian Cioloş a declarat, întrebat dacă se gândeşte să candideze la alegerile parlamentare, că nu este deloc exclus. Liderul PLUS a precizat că proiectul său politic e orientat spre România şi vrea să contribuie la acesta.

Alegeri parlamentare anticipate, organizate marţi în Israel: Netanyahu speră să poată forma o nouă coaliţie guvernamentală

Cetăţenii din Israel vor vota marţi în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, în urma cărora prim-ministrul Benjamin Netanyahu speră să poată forma o nouă coaliţie guvernamentală.

Alegeri în Grecia. Alexis Tsipras a pierdut/ Jean-Claude Juncker l-a felicitat pe noul premier Kyriakos Mitsotakis pentru „victoria categorică” a partidului său

Partidul Noua Democraţie (centru-dreapta), condus de Kyriakos Mitsotakis, ar urma să obţină majoritatea în cadrul alegerilor parlamentare din Grecia, situându-se în faţa formaţiunii Syriza, condusă de prim-ministrul Alexis Tsipras, relatează BBC.

Alegerile din Republica Moldova | Partidul Socialiştilor, pe primul loc, alianţa ACUM pe doi/ Maia Sandu: Regimul PD-PSRM a vrut să anuleze toate vocile democraţiei

Partidul Socialiştilor (PSRM), formaţiunea preşedintelui prorus Igor Dodon, s-a clasat pe primul loc în urma scrutinului parlamentar din Republica Moldova, fiind urmat de alianţa electorală ACUM şi Partidul Democrat, potrivit rezultatelor preliminare anunţate de Comisia electorală de la Chişinău.

BUGET 2019. Comisiile parlamentare au dat avize favorabile. Programul privind asigurarea cu vitamina D a trecut de comisie/ Bugetul SRI, avizat fără tăierea cerută de Liviu Dragnea/ Scandal pentru bugetul Parchetului General

Comisia de specialitate din Parlament a avizat favorabil bugetele ministerelor şi instituţiilor publice. Programul privind asigurarea cu vitamina D a trecut de comisie, deşi bugetul SRI a fost avizat fără tăierea cerută de Liviu Dragnea. La avizarea bugetului Parchetului General procurorul general Augustin Lazăr a subliniat că banii alocaţi în proiect nu asigură funcţionarea Ministerului Public.

Cambridge Analytica în România, pas cu pas. Noile dezvăluiri ale consultantului britanic care susţine că a fost ofertat pentru a lucra în campania PSD la parlamentare

După ce a ieşit la iveală faptul că scandalul Cambridge Analytica ar putea avea ramificaţii şi în România, compania fiind suspectată de posibile implicări în campania electorală a PSD pentru alegerile parlamentare din 2016, consultatul Rupert Wolfe-Murray, cel care susţine că a fost abordat de companie pentru a fi infiltrat în echipa lui Dragnea, face noi dezvăluiri.

Anatol Şelaru: Băsescu va candida la parlamentarele din Republica Moldova dacă îşi va redobândi cetăţenia

Anatol Şalaru, preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), a declarat că Traian Băsescu intenţionează să candideze la alegerile parlamentare din Republica Moldova în cazul în care va reuşi să-şi recapete cetăţenia moldovenească, informează cotidianul Timpul.

Raluca Turcan despre ultimele alegeri: PNL a fost praf. Mai aveam puţin şi rămâneam cu praful de pe tobă

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, marţi seara, la Ploieşti, unde se desfăşoară alegerile interne ale organizaţiei PNL Prahova, că la alegerile parlamentare „Partidul Naţional Liberal a fost praf”, din cauza lipsei dialogului.

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Cine sunt aleşii care vor ajunge în noul Legislativ

Partidul Social Democrat şi-a consolidat majoritatea după redistribuirea naţională, câştigând în multe judeţe din ţară un număr record de mandate ca urmare a scorului istoric obţinut la alegerile parlamentare.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 Află aici cine va fi parlamentarul din judeţul tău. SIMULARE: Cine va ajunge în noul Parlament

Agenţia MEDIAFAX vă prezintă numele celor care vor ajunge în viitorul legislativ, dar şi câte posturi rămân pentru redistribuire, în principalele judeţe, după ce Biroul Electoral Central a centralizat 70% din voturi.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 – Ora 13.00: Prezenţa la vot la ora 13.00- 16,62%, mai mică cu peste 10 procente faţă de 2014

Biroul Electoral Central anunţă că la ora 13.00 prezenţa la vot este de 16,62%, pe primul loc fiind, la participare, judeţul Teleorman cu 21,05%. Prezenţa la nivel naţional este cu 10 procente sub cea înregistrată la al doilea tur de alegeri prezidenţţiale în 2014, la aceeaşi oră.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Cum au votat românii din Republica Moldova, Marea Britanie, Italia şi Spania

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, până la ora 18.40 au votat în străinătate 87.366 de cetăţeni români, cea mai mare prezenţă la vot în Diaspora fiind înregistrată în Rep. Moldova unde au votat 27.810 de alegători. Aproape 3.000 de oameni şi-au exercitat dreptul în Italia şi peste 1.000 în Spania.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea: Sper ca românii să facă diferenţa între realitate şi vorbe, între manipulare şi adevăr

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, la ieşirea de la urne, că a votat pentru creştere economică, salarii şi pensii mai mari, îmbunătăţirea situaţiei din sănătate şi un guvern competent să pună în aplicare măsurile, susţinând că speră ca românii să facă diferenţa între realitate şi vorbe.

Premierul Dacian Cioloş: Oamenii să meargă la vot. Vor avea legitimitatea să vadă dacă mandatul dat e pus în aplicare

Premierul Dacian Cioloş a votat duminică dimineaţa la o secţie din Zalău, după exercitarea dreptului constituţional declarând că este foarte important ca românii să iasă la vot pentru ca rezultatul să fie unul reprezentativ.

Traian Băsescu nu vrea nicio colaborare cu PSD, dar nu exclude un parteneriat cu PNL

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la Constanţa, că exclude orice colaborare cu PSD-ul după viitoarele alegerile parlamentare şi a avertizat PNL că ar putea să aibă nevoie de partidul pe care în conduce, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Iniţiativa România: Aproape jumătate din candidaţii eligibili – penali, incompatibili, anti-justiţie

Mişcarea civică Iniţiativa România a lansat duminică site-ul www.alegeriparlamentare2016.ro, un ghid al alegătorului, potrivit căruia în rândul celor 746 de candidaţi cu şanse de a intra în Parlament se află 352 de persoane penale, incompatibile, inamici ai statului de drept.

Coaliţia pentru Egalitate de Gen: 19 liste la parlamentare fără femei, cu încălcarea legii electorale

Există 19 liste de candidaturi la nivel de circumscripţie ce nu respectă legea electorală, fiind alcătuite exclusiv din candidaţi de sex masculin, relevă un raport al Coaliţiei pentru Egalitate de Gen.

Candidat PMP Argeş, campanie electorală cu teste de sarcină şi analize medicale – GALERIE FOTO

Candidatul PMP Argeş din localitatea Bradu, Alina Frătică, şi-a început campania electorală împărţind teste de sarcină celor care speră să o voteze, printre beneficiarii cadourilor fiind atât femei, cât şi bărbaţi, majoritatea pensionari, informează corespondentul MEDIAFAX.

Listele candidaţilor la ALEGERILE PARLAMENTARE 2016, judeţ cu judeţ. Harta marilor bătălii electorale

Cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor parlamentare, partidele politice aflate în prag de campanie electorală şi-au definitivat listele pentru scrutinul din 11 decembrie. Pentru toate formaţiunile miza este extrem de mare, întrucât constituirea unei majorităţi va stabili cine formează viitorul Guvern, iar promisiunile electorale au început deja să curgă.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Cercetătorul care caută formula sângelui artificial şi un italian pensionar candidează în Cluj

Cercetătorul Radu Silaghi – Dumitrescu, de la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB), care caută formula sângelui artificial, pensionarul italian născut în Florenţa, Giancarlo Bellini, şi directorul unui SRL, "Gustul Rafinat", candidează, în Cluj, la parlamentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timiş: Alina Gorghiu, prima pe lista PNL pentru Senat/ PSD vrea să dea lovitura cu oameni noi

Cele două mari partide din judeţul Timiş, PSD şi PNL, propun pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie candidaţi care ocupă funcţii de rectori, consilieri locali şi judeţeni sau care au fost prefecţi şi subprefecţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, candidează la parlamentare din partea PRU

Gheorghe Nichita, cercetat pentru luare de mită într-un dosar şi trimis în judecată într-un altul pentru că şi-a spionat amanta cu ajutorul poliţiei locale, s-a înscris, duminică, în Partidul România Unită şi a anunţat că va candida la parlamentare din partea formaţiunii conduse de Bogdan Diaconu.

Alina Gorghiu conduce lista candidaţilor PNL Timiş pentru Senat, în locul lui Vasile Blaga

Alina Gorghiu deschide lista PNL Timiş pentru parlamentare, în locul lui Vasile Blaga, în timp ce Pavel Popescu, tânărul care a adus medici din Norvegia ca să ajute răniţii din Colectiv, ocupă poziţia a treia la Camera Deputaţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unii „penali” dispar de pe listele PSD şi PNL. Şova, Vâlcov de la PSD, dar şi Ioan Oltean de la PNL nu vor mai candida

Organizaţiile judeţene ale PNL şi PSD din Bistriţa au stabilit lista finală a candidaţilor pentru alegerile din 11 decembrie, liberalii păstrând doar un parlamentar din cei patru pe care îi au, în timp ce social-democraţii merg pe mâna actualilor aleşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DECLARAŢIA ZILEI: Alina Gorghiu îşi anunţă demisia dacă PNL nu va face parte din majoritatea care dă premierul, după alegerile din 11 decembrie – VIDEO

Alina Gorghiu, preşedintele PNL, a anunţat, vineri, la Timişoara, că îşi va da demisia din fruntea partidului "dacă PNL nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier al României", transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Cluj, PSD schimbă garda: Pe listele de candidaţi pentru alegeri se regăseşte un singur parlamentar vechi

PSD Cluj şi-a stabilit lista de candidaţi pentru alegerile din 11 decembrie, pe ea figurând un singur actual parlamentar, iar pe locurile eligibile sunt incluşi membri din tânăra generaţie, ceea ce reflectă o schimbare a gărzii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CNA: Campania pentru alegerile parlamentare va fi „pe bani”. Staţiile trebuie să publice tarifele

Candidaţii vor avea timp de antenă contra-cost în cadrul emisiunilor electorale (de promovare) realizate de radiodifuzorii privaţi, iar aceştia trebuie să facă publice tarifele, potrivit unui Proiect de Decizie al CNA care intră în dezbatere publică timp de 15 zile, începând din 21 septembrie.

Traian Băsescu: Dacă va fi în avantajul partidului voi candida. Vom face nişte analize sociologice

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a reiterat, sâmbătă, că va candida la parlamentare dacă este în avantajul partidului, precizând că se vor face analize sociologice pentru a stabili acest lucru.

USR şi Pentru Iaşi, alianţă informală pentru alegerile parlamentare

Liderii Uniunii Salvaţi România şi Pentru Iaşi au anunţat, într-o conferinţă de presă comună organizată la Iaşi marţi, formarea unei alianţe informale în vederea alegerilor parlamentare, urmând ca Pentru Iaşi să identifice şi să propună candidaţii acestei alianţe.