parlamentul european

Parlamentul European constată erodarea situaţiei statului de drept în Polonia

Parlamentul European a constatat, joi, că situaţia statului de drept s-a deteriorat în Polonia în ultimii ani, cerând Comisiei Europene şi Consiliului Uniunii Europene să ia măsuri împotriva Guvernului de la Varşovia. Într-o rezoluţie aprobată joi cu 513 voturi pentru, 148 împotrivă şi 33 de abţineri, Parlamentul UE exprimă preocupări privind sistemul legislativ şi electoral […]

Cazul Navalnîi. Parlamentul European solicită sancţiuni împotriva Rusiei: Tentativa de asasinat a făcut parte dintr-un efort sistemic de a-l reduce la tăcere

Parlamentarii europeni au susţinut că otrăvirea lui Navalnîi cu agentul neurotoxic Novociok face parte dintr-un ”efort sistemic” al guvernului preşedintelui Vladimir Putin de a înăbuşi opoziţia, notează Le Figaro.    Lui Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern din Siberia cu destinaţia Moscova, pentru a sprijini candidaţii opoziţiei la alegerile locale. Acum […]

Cristian Buşoi, reacţie după mesajul Ursulei von der Leyen despre depăşirea crizei sanitare din UE: „Mă îndreptăţeşte să cred că bugetul sănătăţii va creşte”

Cristian Buşoi, europarlamentar şi raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE 2021 – 2027, consideră că Ursula von der Leyen a transmis în discursul de miercuri despre starea UE un mesaj clar că bugetul Programului independent de Sănătate al UE, „EU4Health”, va creşte.  „Sănătatea are nevoie de acest nou Program independent, EU4Health, pe […]

2021 ar putea fi ultimul an în care schimbăm ora

Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune să punem capăt schimbării sezoniere a orei.  Acest lucru nu ar modifica dreptul ţărilor UE de a decide cu privire la ora lor standard, conform News European Parliament. Pentru ţările care decid să îţi păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică din […]

Parlamentul UE contestă unele elemente ale bugetului şi cere condiţii dure privind statul de drept

Parlamentul European a salutat acordul privind viitorul buget al Uniunii Europene şi privind Fondul UE de relansare economică, dar avertizează că nu acceptă unele reduceri bugetare şi nici relaxarea condiţiilor privind respectarea normelor statului de drept. „Echipa de negociere a Parlamentului UE privind Cadrul Financiar Multianual şi Resursele Proprii salută faptul că în sfârşit a […]

COMENTARIU Sorina Matei: Kovesi, la 2 ani de la revocare. De la „duşmanii” din România, la alţi „duşmani”

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Nici unii oameni. Şi în fond, de ce să schimbi sau să te schimbi, dacă a ţinut? Dacă ulciorul chiar merge de mai multe ori la apă, why not? Foloseşte-l!   „În dreapta am duşmani, în stânga am duşmani, în spate am duşmani, nu am ce face decât să merg înainte”, […]

JAF la Parlamentul European: „Este un scandal uriaş”

Hoţii au spart zeci de birouri la Parlamentul European, iar cel puţin 50 de europarlamentari au rămas fără laptopuri, tablete şi alte obiecte de valoare, anunţă Politico.eu.

Un român a fost desemnat preşedintele Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din Parlamentul European

Eurodeputatul PPE (PNL) Cristian Buşoi a anunţat pe pagina sa de Facebook că a fost desemnat să conducă primul şi singurul intergrup din Parlamentul European care se ocupă exclusiv de combaterea cancerului.

Tăriceanu, despre cazul Weber: Se impune sesizarea Parlamentului European şi a Comisiei Europene

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, după ce Ludovic Orban a cerut demiterea Avocatului Poporului, Renate Weber, că ”se impune” sesizarea Parlamentului European şi a Comisiei Europene, precum şi a Comisiei de la Veneţia.

Parlamentul European cere măsuri pentru admiterea României în spaţiul Schengen

Membrii Parlamentului European solicită, prin intermediul unei rezoluţii votate ieri, să fie luate toate măsurile astfel încât România, alături de alte state precum Bulgaria şi Croaţia, să fie admise în spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost votată cu 520 de voturi pentru, 86 împotrivă şi 59 de abţineri. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, graniţele trebuie […]

Situaţia muncitorilor sezonieri, dezbătută în PE. Dacian Cioloş: Rezoluţia Parlamentului va trebui să conţină drepturi sociale egale

Parlamentul European va dezbate şi va vota în sesiunea plenară din 17-19 iunie o rezoluţie propusă de Dacian Cioloş, preşedinte PLUS şi Renew Europe, despre situaţia muncitorilor sezonieri din agricultură, dar şi despre situaţia serviciilor sociale sau de turism.

ANALIZĂ: România la bilanţ, trei luni de la primul caz de COVID 19. Cum arată cifrele?

Au trecut trei luni de la primul caz de COVID 19 în România. Pe 26 februarie a fost confirmat un bărbat de 20 de ani din Gorj care intrase în contact cu un italian infectat cu noul coronavirus. În prezent, România are 18.429 de cazuri de COVID 19 dintre care 11.874 de persoane au fost […]

Situaţia angajaţilor sezonieri, analizată de o comisie a Parlamentului European / Muncitorii români din Germania, printre motivele care au declanşat analiza

Comisia pentru Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul Parlamentului European analizează situaţia angajaţilor sezonieri din cadrul Uniunii Europene, pe fondul informaţiilor privind posibile încălcări ale drepturilor unor muncitori, inclusiv români. „Ca urmare a posibilelor informaţii îngrijorătoare despre situaţia precară cu care se confruntă sute de mii de angajaţi transfrontalieri şi sezonieri în UE, eurodeputaţii vor […]

Reguli stricte pentru eurodeputaţi. Dacian Cioloş a venit cu pacheţelul cu mâncare gătită

„Am ajuns în Parlament, e holul central, de obicei aici e plin de lume la ora asta. Sunt trasate şi pe culoar zone separate în care să mergi într-un sens şi în celalalt tocmai pentru a evita apropierea fizică pe cât posibil apropierea fizică. Soneria dă semnalul parlamentarilor că în câteva minute începe sesiunea plenară”, […]

Tastatura lui Cioloş chiar funcţionează. Liderul PLUS îl ironizează pe Dan Barna şi postează un filmuleţ din PE

Cioloş a realizat un material video pentru a le arăta elevilor de la Colegiul Naţional ”Silvania” din Zalău, oraşul său natal, cum decurge o zi de lucru în Parlamentul European. În timp ce camera se apropia să-l filmeze, Cioloş, cu două laptopuri în faţă, îşi ridică privirea şi face amuzat un comentariu cu trimitere la […]

Cioloş anunţă că se vor lua măsuri în Parlamentul European după atacul cibernetic din timpul unei dezbateri online în care hackerii au proiectat imagini de pornografie infantilă

Incident şocant la o conferinţă online, organizată în Franţa  la care a participat şi  Dacian Cioloş. Platforma pe care se ţinea conferinţa a fost atacată de hackeri  care au difuzat în locul evenimentului imagini cu pornografie infantilă. Dacian Cioloş a declarat pentru MEDIAFAX că speră ca acest atac să nu fie unul coordonat. „Vreau să […]

Ziua Europei, 9 mai: Deputaţii români din Parlamentul European intră în dialog live cu cetăţenii

Sâmbătă, de Ziua Europei, deputaţii români din Parlamentul Eeuropean întră în dialog cu cetăţenii, iar principalele teme de discuţie sunt solidaritatea, răspunsul şi viitoarele măsuri ale Uniunii Europene în contextul pandemiei, transmite Comisia Europeană, pe Facebook.

Parlamentul European, adăpost pentru femeile abuzate şi ajunse pe străzi. Cum arată dormitoarele în care au fost cazate

O clădire a Parlamentului European, aflată în centrul oraşului Bruxelles, a devenit adăpost pentru femeile abuzate. 100 de femei fără adăpost, victime ale violenţei domestice, au fost cazate acolo. Situaţia lor a fost agravată de pandemie şi de criza economică, iar autorităţile belgiene încearcă să le ofere o şansă.   RTBF notează că birourile clădirii […]

ANALIZĂ: Epidemia de COVID 19 este în scădere în România. De ce?

Azi România la 62 de zile de la debutul epidemiei cu COVID 19 are 11.339 cazuri confirmate. De la începutul epidemiei rata de îmbolnăviţi din numărul de testaţi a fost de 10%. Adică dacă se făceau 2.500 de teste într-o zi, 250 de oameni erau confirmaţi cu noul coronavirus. Începând cu 21 aprilie această rată […]

Laboratorul din Wuhan, controversata instituţie de la care se presupune că a plecat pandemia de COVID 19. Ce se ascunde în spatele uşilor închise?

Cu siguranţă că şi tu ai auzit de celebrul laborator din Wuhan de la care se presupune că e plecat COVID 19 şi care a pornit pandemia. Tot mai multe voci internaţionale printre care şi preşedintele SUA Donald Trump, acuză China de faptul că virusul SARS-COV 2 provine de la ei dintr-un laborator. Privirile s-au […]

Un nou focar de infecţie în România: 14 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus la un Centru de Îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi din Hunedoara

Un nou focar de infecţie cu COVID 19 a apărut la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Păclişa pentru persoane cu dizabilităţi din Hunedoara. 14 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, iar alte peste 100 de teste sunt în lucru, atât din rândul celor care stau în centru cât şi din rândul personalului. “Nu ştim […]

VIDEO Iohannis dezgheaţă discursul politic: majoritatea parlamentară este lipsită de orice legitimitate, votează populist

  Preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur partidele care au pus condiţii în Parlament pentru prelungirea stării de urgenţă. El spune că majoritatea parlamentară este lipsită de legitimitate şi o acuză de iresponsabilitate, atitudine care periclitează viitorul României. „Nu putem periclita viitorul României pentru că o majoritate parlamentară lipsită de orice legitimitate votează astăzi populist […]

Sediul Parlamentului European de la Strasbourg va fi folosit în lupta cu COVID-19

Solidaritate europeană. Clădirile Parlamentului European de la Strasbourg vor fi transformate în centru de depistare şi consultanţă pentru coronavirus. Anunţul oficialilor europeni vine după ce Franţa a anunţat ieri cel mai mare număr de morţi de la debutul epidemiei, 833 într-o singură zi. Our strength is our solidarity. As @Europarl_EN, we wanted to set a […]

Explorează universul Netflix cu ajutorul codurilor secrete / Lista codurilor, împărţită pe categorii

Dacă de când stai izolat în casă ai senzaţia că ai văzut cam tot ce se putea pe Netflix, s-ar putea să te înşeli. O să te surprindă poate faptul că platfoma are în continuare un întreg univers neexplorat, cu o mulţime se seriale şi filme care merită văzute. Ştii deja că platforma de streaming […]

Parlamentul European a aprobat măsuri sprijin la nivel UE pentru pandemia de COVID-19

Parlamentarii europeni au votat, joi seara, trei propuneri urgente în cadrul unei sesiuni plenare extraordinare, ca măsuri urgente menite să ajute cetăţenii şi întreprinderile să facă faţă crizei produse de pandemia de COVID-19. Măsurile au fost supuse la vot în plen la mai puţin de două săptămâni de la prezentarea lor de către Comisie, transmite […]

Coronavirusul a făcut prima victimă în Parlamentul European

Un colaborator extern al Parlamentului European, un italian în vârstă de 42 de ani, este prima victimă făcută de coronavirus în cadrul instituţiilor europene. „Confirmăm cu regret că unul dintre colaboratorii noştri externi a decedat după ce a contractat coronavirus”, a declarat un purtător de cuvânt al Parlamentului European pentru publicaţia The Brussels Times. Potrivit […]

Europarlamentarii vor munci o zi în loc de patru. Parlamentarii români nu vor să le fie redusă munca

Sesiunea plenară a Parlamentului European va fi redusă de la patru zile la una singură de lucru. Europarlamentarii români au explicat că pe fondul COVID-19 se impun măsuri de prevenţie. „Nu mai este permis accesul în Parlamentul European, sesiunea plenară a fost redusă de la patru zile la o zi şi se dezbat doar temele […]

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, autoizolat la domiciliu, după ce a călătorit în Italia

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat, marţi, că va intra în autoizolare la domiciliu din cauza coronavirusului, după ce a călătorit în Italia. Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că va intra în autoizolare, după ce a călătorit în ţara natală. „Am decis, după ce am fost în […]

Parlamentul European suspendă 130 de evenimente organizate la Bruxelles din cauza Covid-19

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat, luni, că Parlamentul European va suspenda 130 de evenimente programate să aibă loc în următoarele trei săptămâni, ca măsură de precauţie la epidemia cu noul coronavirus Covid-19. „Evaluăm răspândirea Coronavirus zilnic, în strânsă cooperare cu serviciile de sănătate europene, precum şi cu autorităţile naţionale. În urma acestei evaluări, […]

Dan Nica: Şase judeţe devin zone de investiţii prioritare din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă

Liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a anunţat că judeţele Galaţi, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova şi Mureş vor deveni zone de investiţii prioritare din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă, conform analizei preliminare a Comisiei Europene. Potrivit unui comunicat al PSD, transmis duminică, României îi revin 757 de milioane de euro din Fondul pentru Tranziţie […]

Delegaţia USR PLUS în PE cere Comisiei Europene un plan de acţiune împotriva coronavirusului

Delegaţia USR PLUS în Parlamentul European a cerut CE un plan de acţiune integrat împotriva coronaviruslui. Măsurile propuse vizează introducerea de proceduri unitare de dezinfecţie în aeroporturi, dar şi derularea unei campanii care să împiedice instalarea panicii în rândul populaţiei. Propunerile europarlamentarilor USR PLUS vizează şi aplicarea unor proceduri comune de triere a pasagerilor in […]

Parlamentul European critică propunerile privind viitorul buget al UE

Parlamentul European a transmis, miercuri, că se opune propunerilor formulate de Charles Michel, preşedintele Consiliului European, privind bugetul multianual al Uniunii Europene. „În podida primelor contacte demne de salutat pe care le-am avut în ultimele săptămâni cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, propunerile sale privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 sunt mult sub aşteptările Parlamentului European […]

Ciolacu are întâlniri, luni la Bruxelles, cu Serghei Stanişev, Frans Timmermans şi David Sassoli

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu va avea, luni la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni Serghei Stanişev. El se va întâlni şi cu vicepreşedintele executiv al CE Frans Timmermans, precum şi cu preşedintele PE David Sassoli.

Parlamentul European a votat în favoarea proiectului privind încărcătorul unic la nivelul UE

Parlamentul European a votat vineri în favoarea unei moţiuni care cere ca producătorii de telefoane mobile să folosească un conector unic de alimentare. Comisia Europeană a sugerat că intenţionează să introducă noi reguli care ar forţa companiile să adopte un încărcător unic.

VIDEO: Parlamentul European a aprobat Acordul Brexit. Verhofstadt: Acesta nu este un „adio”, ci doar un „la revedere” / Farage: Nu ne vom mai întoarce niciodată

Parlamentul European a votat, miercuri seară, Acordul Brexit. Marea Britanie se va retrage vineri, 31 ianuarie, la miezul nopţii, din Uniunea Europeană.

Tomac acuză autorităţile sârbe că nu respectă drepturile românilor din Serbia: Solicit o investigaţie din partea Comisiei Europene

Liderul PMP Eugen Tomac a afirmat în plenul Parlamentului European că autorităţile sârbe nu respectă drepturile celor românilor aflaţi în Serbia. El subliniază că „un astfel de comportament nu poate fi tolerat„ şi cere Comisiei Europene o investigaţie asupra acestei situaţii.

Tomac, despre conflictul SUA-Iran: UE nu are o politică externă unitară.Voi insista pe subiect în PE

Eugen Tomac a scris, sâmbătă, pe Facebook, că UE nu are o politică externă unitară prin care să se implice "mai energic" în negocierile din Orientul Mijlociu, după asasinarea lui Qassem Soleimani. Europarlamentarul a anunţat că va insista în Parlamentul European pentru ca UE să se implice.

VIDEO. Parlamentul European a adoptat rezoluţia privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română

Parlamentul European a adoptat, joi, proiectul de rezoluţie privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română din 1989.

VIDEO | Comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română, dezbătută în Parlamentul European. Băsescu: Românii au spus „nu” comunismului, cu sacrificiul vieţii

Parlamentul European va dezbate luni, la Strasbourg, de la 18.00, ora României, o rezoluţie pentru comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989, potrivit agendei oficiale a instituţiei. Comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a declarat în Parlamentul European, că Revoluţia română a fost primul pas al ţării noastre către Europa, după decenii de izolare impusă.

Parlamentul european a votat în favoarea noii Comisii Europene. Noul executiv al UE se bucură de susţinere largă | VIDEO

Membrii Parlamentului European au votat miercuri în favoarea noii Comisii Europene formate de preşedintele ales Ursula von der Layen, care urmează să preia funcţia de la 1 decembrie, se arată într-un comunicat al Legislativului UE.