partid

AfD reinstalează doi politicieni excluşi din cauza simpatiilor naziste

Partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) i-a repus în drepturi pe Maximilian Krah şi Matthias Helferich în grupul parlamentar, după performanţa istorică a partidului de la alegerile generale germane, scrie The Guardian.

Alegerile din Germania ar putea ajunge la Curtea Constituţională. Un important partid anunţă că ar putea contesta rezultatul

Un partid care a ratat pe puţin intrarea în Parlamentul german ar putea contesta rezultatul alegerilor de duminică, din Germania. Este vorba despre partidul de stânga BSW. Formaţiunea populistă a obţinut 4,97%, iar pragul electoral este 5%.

Alegeri federale în Germania. AfD şi-a dublat scorul şi devine o forţă în Bundestag

Membrii formaţiunii politice de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) au sărbătorit la anunţul primelor exit-poll-uri.

Nigel Farage cedează controlul Reform UK către membrii partidului

Nigel Farage a cedat controlul asupra Reform UK pentru a face partidul mai democratic, scrie Reuters.

Extrema stângă creşte spectaculos în Germania înainte de alegeri. Die Linke, cu rădăcini din partidul comunist, este favoritul tinerilor. A explodat pe TikTok şi Instagram

Partidul german de extremă stânga Die Linke - Stânga - înregistrează o creştere semnificativă în sondaje înainte de alegerile de duminică. În sondajele recente, a depăşit din nou pragul de 5% necesar pentru a obţine locuri în Bundestag, iar unele sondaje dau partidul chiar la 8%, în timp ce numărul membrilor săi a crescut la un nivel record.

Miliardarul australian Clive Palmer lansează un partid politic inspirat de Donald Trump

Miliardarul australian Clive Palmer a lansat miercuri un partid politic pe care l-a declarat direct inspirat de preşedintele american Donald Trump, la câteva luni de la alegerile federale naţionale, scrie Reuters.

Alegeri în Germania. Alianţa de centru-dreapta scade în sondaje. Surpriza venită din partea unui partid

Un nou sondaj realizat de YouGov arată că alianţa de centru-dreapta, CDU/CSU, se află în continuare pe primul loc în preferinţele germanilor, însă pierde 2%, ajungând la 27%, scrie Deutsche Welle. Pe de altă parte, surpriza vine de la partidul de extremă stânga Linke, care a înregistrat o creştere de 3% şi a ajuns la […]

Război în USR. Lasconi vrea s-o dea afară din partid pe Clotilde Armand: Încearcă să saboteze campania electorală

Clotilde Armand este acuzată de şefa USR, Elena Lasconi, că „încearcă să saboteze campania electorală”, motiv pentru care a spus că va propune excluderea din partid a fostei şefe de filială de la Sector 1, relatează gandul.ro.

Moşteanu: Sper ca Nicuşor să o susţină pe Elena. Noi o să-l susţinem în continuare, în anii următori

Eu sper ca Nicuşor să o susţină pe Elena şi noi o să-l susţinem în continuare, în anii care urmează, declară, luni seară, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

Bolojan anunţă că se suspendă din calitatea de preşedinte al PNL şi de membru al formaţiunii

Ilie Bolojan a anunţat luni seara că se suspendă din calitatea de preşedinte al PNL şi de membru al formaţiunii. El spune că Cătălin Predoiu ar urma să preia conducerea partidului.

Neacşu: E posibil ca unii membri de partid să aibă ceva reminiscenţe de susţinere a lui Ponta

Este foarte posibil ca unii dintre membrii de partid, probabil că mai nostalgici, să mai aibă ceva reminiscenţe de susţinere a lui Victor Ponta, însă baza partidului merge sigur cu Crin Antonescu, spune, luni, vicepreşedintele PSD Marian Neacşu.

Adrian Cozma, deputat PNL: Crin Antonescu ar putea fi preşedintele PNL

Crin Antonescu ar putea fi preşedintele interimar al Partidului Naţional-Liberal, declară, luni, deputatul PNL, Adrian Cozma. „Eu v-am expus o părere personală. N-avem o decizie pe tema aceasta”, precizează el.

Duminică au loc alegeri parlamentare în Kosovo

Urnele de vot pentru alegerile legislative s-au deschis în Kosovo duminică dimineaţa, cu partidul de stânga al premierului demisionar Albin Kurti ca favorit, scrie agenţia ANSA.

Presa şi ONG-urile din Georgia, în pericol. Partidul de guvernământ anunţă legi drastice

Partidul de guvernământ Visul Georgian a anunţat că va introduce un nou proiect de lege pentru a „defini standardele de obiectivitate şi etică ale mass-media” şi pentru a interzice complet finanţarea străină pentru mass-media, scrie POLITICO. De asemenea, şi ONG-urile vor fi vizate de un alt proiect de lege, care va elimina obligaţiile statului de […]

Partidul premierului Modi a obţinut o victorie crucială în alegerile din capitala Indiei

Partidul prim-ministrului Narendra Modi a obţinut majoritatea şi va forma guvernul în capitala Indiei, Delhi, după 27 de ani, potrivit BBC. Bharatiya Janata (BJP) ar putea obţine 47 de locuri în adunarea legislativă regională formată din 70 de membri. Partidul Aam Aadmi (AAP) urmează având 23 de locuri, potrivit datelor Comisiei Electorale din India (CE). […]

Groenlanda ar putea organiza un referendum privind independenţa teritoriului faţă de Danemarca

Groenlandezii ar putea vota, în curând, în cadrul unui referendum privind independenţa teritoriului faţă de Danemarca, conform planurilor propuse de partidul de guvernământ, Siumut.

Ciolacu despre Ponta: Cine candidează împotriva lui Antonescu va pleca din PSD

Marcel Ciolacu transmite un mesaj despre posibila candidatură a lui Victor Ponta la preşedinţie. Orice membru PSD care va intra în cursă împotriva candidatului oficial al coaliţiei va trebui să părăsească partidul.

Antonescu: Procesul de validare fiind încheiat, trecem la treabă

După ce a primit şi validarea PSD, în completarea susţinerii din partea PNL şi UDMR, Crin Antonescu transmite un mesaj de determinare: „Trecem la treabă”.

Bolojan, întrebat dacă va demisiona dacă Antonescu nu va câştiga preşedinţia: Va fi un decont

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a refuzat să spună dacă demisionează din fruntea partidului în cazul în care Crin Antonescu nu va câştiga cursa pentru prezidenţiale. El a declarat, însă, că „sigur va fi un decont”.

PMP, congres pentru validarea susţinerii candidaturii lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale

Partidul Mişcarea Populară se reuneşte, sâmbătă, într-un Congres Extraordinar, pentru a valida susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale.

PMP face congres pentru a valida susţinerea lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale

Partidul Mişcarea Populară anunţă că sâmbătă, începând cu ora 11.00, la Palatul Parlamentului, va avea loc Congresul Extraordinar al formaţiunii politice. În cadrul evenimentului, delegaţii PMP „vor vota pentru validarea susţinerii candidaturii domnului Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, în calitate de candidat independent la alegerile prezidenţiale din acest an”. La congres va participa şi […]

Mihai Ghigiu (PSD): „Nu există altă variantă decât Crin Antonescu / Vom avea un vot masiv pentru Crin Antonescu”

În cadrul unui congres desfăşurat în format hibrid, a fost finalizată procedura de desemnare a candidatului Partidului Social-Democrat, respectiv Crin Antonescu, pentru funcţia de preşedinte al României, declară, joi seară, deputatul PSD, Mihai Ghigiu.

Angela Merkel a lansat un atac rar la adresa partidul său şi liderul acestuia. Interveţia vine după ce Friedrich Merz s-a bazat pentru prima dată pe voturile extremei drepte pentru a trece o moţiune anti-imigraţie

Fostul cancelar german Angela Merkel l-a mustrat public pe liderul propriului său partid, Friedrich Merz, după ce Uniunea Creştin-Democrată (CDU) s-a bazat pentru prima dată pe voturile extremei drepte pentru a trece o moţiune anti-imigraţie în parlament.

USR: Nu trebuie să lăsăm să se repete scenariul de la alegerile precedente

USR lansează un demers pentru „măsuri concrete ca România să aibă alegeri corecte şi sigure! Nu trebuie să lăsăm să se repete scenariul de la alegerile precedente”, susţin reprezentanţii partidului.

Moţiunea dură anti-migraţie a fost votată în Parlamentul german. Partidul fostului cancelar Merkel a făcut front comun cu extremiştii de la AfD / Olaf Scholz a avertizat că este „o greşeală de neiertat”

Parlamentul german a adoptat la limită o moţiune care îndeamnă la restricţii stricte privind imigraţia şi care a fost extrem de controversată deoarece a fost susţinută de partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland( Alternativa pentru Germania)

Propuneri de modificare a legislaţiei privind azilul în Germania, după crimele din Aschaffenburg

Friedrich Merz, favorit să devină următorul cancelar german, prezintă, miercuri, în parlament propunerile sale de modificare radicală a legislaţiei privind azilul şi imigraţia. Acestea ar putea fi adoptate cu sprijinul partidului Alternative für Deutschland, potrivit The Guardian.

Nicuşor Dan: cu Georgescu preşedinte nu mai contează cine este primarul Bucureştiului

Declaraţia a fost făcută joi seara, în cadrul unei emisiuni televizate la Antena 3 CNN. El a fost întrebat de ce a ales să candideze la alegerile prezidenţiale la puţin timp după obţinerea unui nou mandat la Primăria Capitalei. „Într-o Românie cu Călin Georgescu preşedinte nu mai contează cine este primarul Bucureştiului (…) Cred că […]

Filiala AfD din landul german Saxonia, desemnată drept grupare extremistă de dreapta

Filiala partidului Alternativa pentru Germania (AfD) din landul Saxonia din estul Germaniei poate fi desemnată drept grupare extremistă de dreapta, a decis marţi o curte de apel din Saxonia.

Opoziţia din Turcia se confruntă cu un val de arestări şi anchete

Şeful filialei de tineret a Partidului Republican al Poporului (CHP), principalul partid de opoziţie, a fost reţinut pentru scurt timp pentru o postare de pe reţelele de socializare referitoare la procurorul din Istanbul, a declarat partidul. O anchetă judiciară a fost lansată împotriva primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, pentru că a criticat reţinerea. El era […]

De ce nu va candida Ciolacu? Explicaţia dată de partid

Ştefan Radu Oprea (PSD) comentează decizia preşedintelui PSD Marcel Ciolacu de a nu candida la alegerile prezidenţiale, considerând-o ca fiind „cea mai bună decizie" în contextul actual.

Olaf Scholz îl acuză pe Elon Musk că „pune în pericol” democraţia europeană

Cancelarul german Olaf Scholz îl acuză, vineri, pe miliardarul american Elon Musk, un apropiat al lui Donald Trump, că ameninţă democraţia în Europa prin susţinerea extremei drepte, scrie AFP.

Socialiştii francezi decid să nu susţină moţiunea de cenzură împotriva lui Bayrou

Deşi era de aşteptat ca Bayrou să supravieţuiască votului, datorită semnalelor că formaţiunea de extremă dreapta, Adunarea Naţională (RN), condusă de Marine Le Pen, nu va susţine moţiunea, poziţia Socialiştilor a fost mult aşteptată, relatează Reuters. Premierul a încercat să obţină sprijinul stângii, inclusiv prin promisiunea de a renegocia reforma pensiilor din 2023, contestată de […]

POT a strâns semnăturile necesare iniţierii suspendării lui Klaus Iohannis

Partidul Oamenilor Tineri anunţă joi că a strâns 161 de semnături pentru iniţierea suspendării din funcţie a peşedinte Klaus Iohannis.

Lider al opoziţiei georgiene, „bătut brutal” şi spitalizat

Gakharia, fost prim-ministru al Georgiei şi lider al formaţiunii de opoziţie „Pentru Georgia”, a fost spitalizat marţi seară după ce a fost agresat violent de mai mulţi bărbaţi într-un hotel din Batumi, a declarat purtătoarea de cuvânt a partidului său, Ana Buchukuri.

Anchetă a poliţiei după ce AfD a împărţit pliante în forma unor bilete de avion pentru deportare

Poliţia germană a demarat o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland a distribuit pliante concepute să semene cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranţilor ilegali”, ca parte a unei campanii tot mai provocatoare pentru alegerile generale de luna viitoare.

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni

Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), potrivit unui comunicat oficial. Alegerea a fost făcută în cadrul unui congres organizat de ECR, la Bruxelles.

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în nici un caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor, susţine marţi primarul general al Capitalei Nicuşor Dan.

Extrema dreaptă câştigă teren în Marea Britanie. Un sondaj plasează Reform UK pe locul doi

Partidul militantului pentru Brexit, Nigel Farage, este în prezent al doilea cel mai popular partid politic din Marea Britanie. Reform UK se află la doar un punct procentual în spatele Partidului Laburist, aflat la guvernare, potrivit unui sondaj de opinie publicat marţi, citat de Reuters. Sondajul YouGov este realizat la şase luni după victoria electorală […]

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politica externă

România a înregistrat în ultima perioadă mai multe succese în zona de politică externă şi europeană, iar multe dintre aceste realizări se datorează Partidului Social Democrat, afirmă eurodeputatul Victor Negrescu: „social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă”.

Partidul premierului canadian Justin Trudeau îşi va alege noul lider pe 9 martie

Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat joi noaptea că îşi va alege un nou lider pe 9 martie, înaintea alegerilor din 2025 pentru care sondajele arată că formaţiunea se află într-o poziţie foarte slabă, scrie Reuters.