patriarhie

Pelerinaj de Florii, în Bucureşti

Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor vor organiza sâmbătă Pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov.

Patriarhia Română îndeamnă toţi preoţii şi credincioşii să vină în sprijinul Ucrainei

Patriarhia Română face apel la toţi clericii şi mirenii să se mobilizeze în această perioadă critică şi să se implice în acte caritabile de donaţie, care să aducă un sprijin real şi o mângâiere „celor striviţi acum de teamă, neputinţă şi suferinţă” din cauza războiului din Ucraina.

USR Constanţa cere Patriarhiei sancţionarea poziţiilor pro-ruse exprimate de arhiepiscopul Teodosie

USR Constanţa cere Patriarhiei Române sancţionarea publică a poziţiilor pro-ruse exprimate de arhiepiscopul Teodosie, arată o postare pe Facebook.

Patriarhia Română, despre slujbele în biserică: Hrană spirituală, precum magazinele alimentare şi farmaciile

Potrivit Basilica.ro, Patriarhia a cerut joi autorităţilor să nu introducă obligativitatea certificatului pentru participarea la slujbe, la fel cum a făcut-o şi în 12 noiembrie, când a cerut acelaşi lucru Camerei Deputaţilor. „Aşa cum acest certificat nu este solicitat pentru accesul cetăţenilor în magazinele alimentare, farmacii, spitale, deoarece acestea răspund unor nevoi esenţiale ale cetăţenilor, […]

Educaţia sexuală, privită cu reticenţă în România. În alte ţări din Uniunea Europeană, materia este obligatorie de ani buni

Controversele pe tema educaţiei sexuale în şcoli continuă Intoducerea educaţiei sexuale în şcoli ca disciplină obligatorie a fost susţinută de ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, care a subliniat necesitatea acesteia. Ministrul Educaţiei a menţionat că doar 4% din numărul total de elevi urmează cursul de educaţie pentru sănătate.   CITEŞTE AICI: Educaţie sexuală. Unde şi cum va […]

Educaţia sexuală. Patriarhia pledează „ferm” pentru disocierea programelor şcolare de orice tip de ideologie, precum „ideologia de gen”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susţine că „educaţia sexuală” a devenit obiectul unor mari presiuni pentru introducerea ei într-o programă şcolară, ignorându-se voinţa părinţilor şi drepturile lor constituţionale de a decide asupra educaţiei propriilor copii.

Cultele şi vaccinul. Vasile Bănescu: ”M-am cutremurat când unii, declaraţi zgomotos antivaccinişti, din rândul clerului, au comparat vaccinul cu Sfânta Împărtăşanie”

”A te vaccina e un act de elementar de bun simţ dacă te-ai informat”, spune Vasile Bănescu. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei vorbeşte despre o greşeală din campanie, dar şi despre o afirmaţie care l-a „cutremurat”. Preotul catolic Francisc Doboş adaugă că s-a vaccinat şi dă exemplul Sfântului Scaun.

Fără restricţii în noaptea de Înviere. Florin Cîţu: ”Respectarea celor 3 reguli: mască, distanţare socială şi dezinfectant”

”Românii vor trebui să respecte în noaptea de Înviere cele trei reguli: mască, distanţare socială şi dezinfectant”, spune premierul Florin Cîţu, care precizează că a primit şi de la Patriarhia Română un set de recomandări.

Patriarhia, despre slujbele de Paşte: ”Voluntari cu ecusoane vor supraveghea respectarea regulilor”

Cancelaria Sfântului Sinod a aprobat îndrumările privind slujbele care vor fi săvârşite în perioada dintre sâmbăta Floriilor şi sărbătoarea Izvorului Tămăduirii,în condiţiile stării de alertă. Respectarea regulilor de protecţie va fi asigurată de voluntari, iar Sfânta Lumină va veni de la Ierusalim.

Postul Paştelui 2021. Mesajul Patriarhiei: Postim nu doar abţinându-ne de la anumite alimente, ci şi de la devorarea celorlalţi

Postul nu înseamnă doar abţinere de la anumite alimente, ci şi de la „devorarea celorlalţi prin bârfă”, iar decizive în perioada postului sunt bândeţea şi faptele bune, transmite Patriarhia despre perioada Postului Paştelui, care a început din 15 martie.

Reacţia Patriarhiei în cazul bebeluşului mort după botez: Există şi posibilitatea turnării apei pe creştet

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, scufundarea copilului în apă se face pentru două, trei secunde, dar există şi varianta turnării apei pe creştetul bebeluşului. „Taina Botezului, conform canoanelor apostolice, se oficiază în Bisericile Ortodoxe de către preot sau episcop prin întreită <afundare> în numele Sfintei Treimi. Această afundare durează două/trei secunde şi presupune protejarea strictă […]

Patriarhia se pregăteşte pentru ziua Unirii Principatelor Române. Pe 24 ianuarie se vor oficia slujbe de mulţumire în toate bisericile

Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment esenţial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei şi ca Domnitor al Ţării Româneşti într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul […]

Patriarhia, anunţ despre manifestările de Bobotează. Reguli pentru desfăşurarea evenimentelor religioase

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfăşura în contextul precauţiilor impuse de respectarea regulilor sanitare, anunţă Patriarhia Română.

BOR: Marţi vor avea loc slujbe de pomenire în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române, pentru eroii Revoluţiei

Slujbe de pomenire şi oficierea Sfintei Liturghii vor avea loc, marţi, în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române, pentru eroii Revoluţiei, au anunţat, luni, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhia Română cere autorităţilor să permită „în mod excepţional” Pelerinajul de Sf. Andrei

Patriarhia Română cere autorităţilor ca, în mod excepţional, să permită, pe 30 noiembrie, pelerinajul la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea tuturor regulilor sanitare.

Partidul lui Ponta, Pro România, prins de Patriarhie cu „calendarul bisericesc” eronat

​​Patriarhia a reacţionat după ce Pro România a distribuit pe post de materiale electorale calendare ortodoxe şi atrage atenţia că acestea conţin greşeli, omisiuni şi înscrieri eronate, inclusiv în ce priveşte sfinţii şi sărbătorile religioase.

26 şi 27 octombrie: Sfântul Dimitrie din Salonic şi sfântul Dimitrie cel Nou. Cine au fost cei doi

Mâine are loc Sărbătoarea Sfântului Dumitru din Salonic. Românii îl cinstesc în mod deosebit iar sărbătoarea este urmată de cea ea Sfântului Dumitru cel Nou, 27 octombrie, ocrotitorul Bucureştiului, ocazie cu care sunt scoase la Patriarhie moaştele celui din urmă. Românii, dar mai ales bucureştenii, îi serbează pe cei doi în două zile consecutive astfel […]

Moaştele Sfântului Dimitrie au fost aşezate în baldachinul de lângă Catedrala Patriarhală

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie a început duminică dimineaţa, când sfintele moaşte ale Sfântului Dimitrie au fost scoase în procesiune şi aşezate spre închinare credincioşilor în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale, anunţă basilica.ro, agenţia de ştiri a Patriarhiei Române. Procesiunea a fost condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Pelerinii se pot închina […]

Patriarhia: Care sunt condiţiile în care bucureştenii pot participa la pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, se va oficia în perioada 25-27 octombrie, dar în condiţii extrem de stricte, cauzate de pandemia Covid-19 din România. Astfel, participarea la pelerinaj se va desfăşura anul acesta în condiţii de maximă precauţie, ordine şi protecţie, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de […]

Pelerinajul de Sf. Dimitrie, anulat. Reacţia Bisericii ortodoxe, după ce premierul ceruse înţelegere: Excesiv dispreţ faţă de realitate

„Aroganţa, autarhismul decizional şi solipsismul moral nu au onorat şi nu vor onora niciodată pe nimeni”, susţine Patriarhia Română, după anularea pelerinajului de Sfântul Dimitrie din Capitală.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva, afectat de restricţii. Reacţia Bisericii faţă de măsurile impuse în ultimul moment

Măsurile sprijinite pe raţiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ şi bunăvoinţă, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăţi, la contrarierea şi tulburarea oamenilor credincioşi care compun majoritatea societăţii româneşti, arată Patriarhia Română.

Patriarhia Română, reacţie după apariţia unor panouri controversate în Capitală: „Personaje groteşti care îşi afirmă ţanţoş bi-orientarea sexuală”

Patriarhia Română reacţionează după ce în capitală au apărut mai multe panouri publicitare controversate, parte a unei campanii de conştientizare a discriminării de gen.

Spovedanie, doar la distanţă. Enoriaşii îşi vor mărturisi păcatele la minimum 2 metri depărtare de preot

Noile îndrumări bisericeşti se aplică începând de miercuri în toate lăcaşurile de cult. În timpul spovedaniei, preoţii şi credincioşii vor sta la distanţă de 2 metri şi vor purta măşti de protecţie, anunţă Patriarhia Ortodoxă Română.   Potrivit Patriarhiei, slujbele vor fi ţinute în interiorul bisericii cu păstrarea distanţării sociale, astfel încât fiecărui credincios să […]

Preoţii vor putea ţine din nou slujbe în biserică. Ce a comunicat Patriarhia

Patriarhia Română a reacţionat după anunţul premierului privind redeschiderea bisericilor şi a transmis că a primit „cu bucurie decizia intens aşteptată”. „Este esenţial să recuperăm constant, dar cu discernământ, deplina normalitate a vieţii noastre sociale”, arată Patriarhia.   Reprezentanţii Patriarhiei Române au transmis, marţi, după anunţul premierului Ludovic Orban privind redeschiderea bisericilor, că „a primit […]

Se-aud clopotele şedinţelor de Guvern, dar nu şi ale bisericilor. Când spun autorităţile că vor putea fi ţinute din nou slujbe în interior

Patriarhia Română vrea revenirea la slujbele în incinta lăcaşurilor de cult. Nimeni nu dă, însă, un răspuns clar.  Se-aud clopotele şedinţelor de Guvern, dar nicio decizie în acest sens. Orban şi Tătaru au săvârşit unul dintre păcatele mari ale guvernării, lipsa comunicării. Uite, două declaraţii din aceeaşi zi: premierul spune că Executivul are în plan […]

Cu ce sumă de bani a sprijinit Patriarhia Română lupta împotriva Covid-19. De unde provin banii?

În cele două luni în care România s-a aflat în starea de urgenţă, Biserica a oferit ajutoare în valoare totală de peste 4,3 milioane euro (20.896.872 lei) către persoanele vulnerabile şi către instituţiile medicale afectate de pandemie. Suma a fost comunicată într-un raport al Sectorului Social-Filantropic al Administraţiei Patriarhale.

BOR se distanţează de „Învierea 2.0”. Patriarhia: „Este asumată integral doar de ierarh. Adevărata slujbă a fost oficiată”

Biseria Ortodoxă Română transmite, prin intermediul purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, că slujba de Înviere pe care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, o va oficia este "integral asumată doar de ierarh".

20.000 euro de la Patriarhie pentru spitalele sucevene. Ce se va achiziţiona cu banii

Patriarhia Română donează circa 20.000 de euro pentru achiziţia de echipamente medicale destinate spitalelor din judeţul Suceava, anunţă, marţi, un comunicat al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Cu această sumă vor fi achiziţionate mai multe aparate medicale, printre care un electrocardiograf, două aparate Holter EKG, trei aparate de monitorizare a funcţiilor vitale şi trei injectomate. Aceste […]

Set de reguli anunţat de BOR: Vârstnicii sunt rugaţi să nu vină la slujbele publice. Spovedania se va face la 2 metri faţă de preot

Patriarhia a transmis, joi seara, înainte de intrarea în vigoare a stării de alertă, regulile privind accesul credincioşilor în biserici, în cimitire şi participarea acestora la slujbe. Vârstnicii sunt rugaţi să nu vină la slujbele publice, iar spovedania se va face păstrând distanţa de doi metri.

Bisericile se pregătesc să revină la oficierea slujbelor cu participarea credincioşilor. Ce reguli trebuie să respecte preoţii şi credincioşii

Bisericile se pregătesc să revină după 15 mai la oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioşilor. Personalul lăcaşelor de cult are obligaţia să poarte măşti şi să-ţi pună la dipoziţie dezinfectant. „În biserică va trebui să intri doar cu mască. Accesul va fi limitat cu respectarea unei suprafeţe de opt metri pătraţi pentru o fiecare persoană. […]

Reacţia BOR, referitor la încadrarea în mod obligatoriu a orelor de educaţie sexuală: Sunt un atentat asupra inocenţei copiilor

Încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, „împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă”, arată Patriarhia Română, într-un comunicat de presă transmis luni Agenţiei MEDIAFAX. Patriarhia Română a transmis, luni, un comunicat de presă după ce Legea nr. 45/3 aprilie 2020 […]

Câţi bani anunţă Patriarhia că a donat în Săptămâna Mare pentru persoanele afectate de pandemie

Patriarhia Română notează într-un comunicat că acţiunile caritabile purtate de slujitorii bisericii au dus la strângerea a 2.799.600 lei.

Ce le cere BOR credincioşilor, prin intermediul televiziunii Patriarhiei, după interzicerea accesului public la slujbele de Paşte

Patriarhia Română le transmite credincioşilor, prin intermediul postului său de televiziune, Trinitas TV, să cânte "Hristos a înviat" în noaptea de Înviere de la balcon sau din curtea casei.

Gândurile lui Cristoiu. Mesajul lui Iohannis, o fumigenă aruncată în spaţiul public pentru a trece în plan secund cumplita umilire din partea premierului

Jurnalistul şi publicitul Ion Cristoiu a declarat că mesajul de miercuri al preşedintelui Iohannis este o diversiune menită să acopere umilinţa de a nu fi putut să-l dea jos pe ministrul de Interne, Marcel Vela, în urma scandalului Lumina de Paşti, o dovadă fiind absenţa din discursul preşedintelui a oricărei trimiteri la noul acord încheiat dintre Patriarhie şi MAI.

Gândurile lui Cristoiu. Despre scandalul Luminii de Paşti: Această afacere a făcut pulbere Biserica Ortodoxă. Păstrarea lui Vela înseamnă un dezastru

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că în scandalul Luminii de Paşte, izbucnit miercuri în urma încheierii unui acord între Patriarhie şi Ministerul de Interne privind distribuirea Luminii Sfinte, principalul vinovat este Biserica, în timp ce ministrul Marcel Vela ar trebui să demisioneze.

Istoricul Marius Oprea: Sparanghelul stinge lumina de la Ierusalim

De Florii, mulţi creştini ortodocşi au avut bucuria să găsească la uşă, aşezate cu discreţie, ca de o mînă nevăzută, crenguţe de salcie. Cel puţin asta s-a întîmplat în zona în care locuiesc, în sectorul 2 al Bucureştilor, dar am auzit de multe asemenea locuri în care s-a petrecut minunea. Tăcută, o armată de voluntari […]

Legătura dintre Marcel Vela şi Biserica Ortodoxă: Şi-a sfinţit biroul de la MAI, a vrut să fie stareţ şi a primit distincţie de la Patriarhie

Marcel Vela a fost aspru criticat în spaţiul public după ce a anunţat protocolul MAI-Biserica Ortodoxă care le permite poliţiştilor să ofere Lumină în noaptea de Înviere. Chiar şi Klaus Iohannis l-a băgat în şedinţă azi, unde îi cere să revină asupra protocolului deoarece nu respectă ordonanţele militare şi mesajul „staţi acasă”. Marcel Vela este […]

Patriarhia: BOR a investit aproape 10 milioane de lei pentru combatarea efectelor provocate de COVID-19

De la jumătatea lunii martie şi până la 10 aprilie, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a investit aproape 10 milioane de lei în măsuri de sprijin pentru a combate efectele pandemiei de COVID-19, potrivit Patriarhiei Române, citată de basilica.ro.

Patriarhia Română: Clopotele bisericilor ortodoxe din toată ţara vor suna la unison, la ora 12!

De Buna Vestire, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute la ora 12.00. Credincioşii sunt îndemnaţi să se roage împreună, în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat Patriarhia Română.    „Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din […]

Patriarhia îndeamnă credincioşii să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune

Credincioşii care nu pot participa fizic la slujbe sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Biblia, candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit, conform Patriarhiei.