pdl

Oltean: Cei pentru care demagogia este mai importantă decât responsabilitatea sunt liberi să plece

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că acei oameni din PDL pentru care "demagogia este mai importantă decât responsabilitatea" sunt liberi să plece din partid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oltean: Nu voi fi un buldog al PDL, dar voi fi necruţător cu organizaţiile în care nu s-a muncit

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că nu va fi un "buldog al partidului", dar că va fi "necruţător" cu organizaţiile care nu muncesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oprescu: Mă bucur că PDL a acceptat să avem două întrebări la referendum şi schimbarea datei acestuia

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a spus, joi seara că se bucură pentru că şi PDL a acceptat, după consultarea cu celelalte partide din CGMB, să fie simplificat referendumul având pe buletinele de vot numai două întrebări şi să fie schimbată data acestuia.

Băsescu: Probabil în una-două săptămâni PDL va analiza soluţii de relansare a guvernării

Preşedintele Traian Băsescu nu a respins, joi seară, la TVR, posibilitatea unei remanieri guvernamentale, refuzând să indice eventualii miniştri vizaţi pentru schimbare, afirmând că "relansarea guvernării" va fi subiectul unei analize interne a noii conduceri a PDL.

Senatorul Şerban Rădulescu ar putea demisiona din PDL şi să se înscrie în PC

Senatorul PDL Şerban Rădulescu ar putea demisiona, săptămâna viitoare, din partid şi să se înscrie în PC, formaţiune care l-ar putea propune drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, la alegerile locale din 2012, afirmă surse politice.

Calimente: PDL şi-a început campania în Ardeal cu eliminarea studiului în limbile minorităţilor

Deputatul PNL de Arad Mihăiţă Calimente afirmă că PDL şi-a început campania electorală în Ardeal prin eliminarea prevederilor Legii educaţiei privind studiul Geografiei şi Istoriei în limbile minorităţilor naţionale şi că PDL vrea să arate românilor "că nu mai cedează presiunilor UDMR”.

Băsescu: Creşterea TVA, eroare politică susţinută şi de PDL, a întârziat ieşirea din recesiune-2

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar", că creşterea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL", care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni.

Băsescu: Creşterea TVA, eroare politică susţinută şi de PDL, a întârziat ieşirea din recesiune – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar", că creşterea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL", care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni.

Blaga: Nu sunt de acord cu dezbaterile publice «rămâne Boc premier, vine un technocrat»

Senatorul PDL Vasile Blaga afirmă, într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, că nu este de acord cu dezbaterile publice legate de eventuala desemnare a unui premier tehnocrat, menţionând că subiectul trebuie abordat în interiorul partidului.

Şeful PNL Sf. Gheorghe: UDMR ar trebui să se răstească la PDL, care se foloseşte din plin de Uniune

Liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, spune că UDMR ar trebui "să se răstească" mai degrabă la partenerul de coaliţie decât la opoziţie, referitor la proiectul lui Giurgiu, adăugând că PDL "se foloseşte din plin" de Uniune fără a avea "tendinţa" de a oferi drepturi comunităţii maghiare.

Opoziţia a depus la Senat moţiunea simplă „Politica externă este a României şi nu a PDL”

Moţiunea simplă a senatorilor opoziţiei intitulată "Politica externă este a României şi nu a PDL" a fost depusă, miercuri, la preşedintele Senatului, a declarat, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Titus Cărlăţean.

Chiliman: PD aruncă în derizoriu referendumul local pe tema viitoarei organizări a Capitalei

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, susţine că "Partidul Democrat aruncă în derizoriu referendumul local pe tema viitoarei organizări administrative a Capitalei", el criticând astfel amânarea şedinţei CGMB pe tema referendumului.

Deputatul Clement Negruţ a revenit în grupul PDL

Deputatul Clement Negruţ a anunţat, marţi, în plenul Camerei, că a decis să revină în PDL, partid din care demisionase în urmă cu două luni.

BPN al PDL: Flutur coordonează evaluarea numirilor în funcţii publice, Macovei şi Buda fac Cod etic

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 16 mai.)

Voinescu: PDL va nominaliza ministrul Muncii în termenul constituţional

PDL va face nominalizarea ministrului Muncii în termenul constituţional, a declarat, luni seară, vicepreşedintele formaţiunii Sever Voinescu, arătând că există o perioadă de interimat de 45 de zile.

BPN al PDL: Flutur coordonează evaluarea numirilor în funcţii publice, Macovei şi Buda fac Cod etic

PDL va face, în curând, sub coordonarea prim-vicepreşedintelui Gheorghe Flutur, o evaluare a numirilor făcute la propunerea partidului în funcţiile publice, iar Monica Macovei şi Daniel Buda vor elabora un Cod etic al formaţiunii, a declarat, luni, vicepreşedintele PDL Sever Voinescu.

BPN al PDL a stabilit atribuţiile prim-vicepreşedinţilor

BPN al PDL a decis, luni, domeniile de care se vor ocupa prim-vicepreşedinţii partidului, stabilind ca Roberta Anastase să se ocupe de imagine şi comunicare, Gheorghe Flutur de resurse umane, Sorin Frunzăverde de relaţii internaţionale şi Teodor Baconschi de relaţia cu societatea civilă.

Berceanu le-a dat delegaţilor PDL CD-uri la Convenţia partidului. Vezi ce conţin

În discursul susţinut în faţa democrat-liberalilor în prima zi a convenţiei PDL, preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, anunţa că va face publice rezultatele unui raport privind situaţia din partid. Fără a da prea multe detalii despre sondajul distribuit pe CD delegaţilor pedelişti, Berceanu atrăgea atenţia asupra pericolului în care se află PDL în ceea ce priveşte deficitul de imagine.

Boc: Obiectivele PDL – să rămână partid al învingătorilor şi să continue modernizarea ţării

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, la începutul primei şedinte a noului BPN al partidului, că formaţiunea are două obiective majore: să continue modernizarea României şi să rămână pe scena politică în postura de partid al învingătorilor.

Prima şedinţă a noului BPN al PDL a început

Membrii Biroului Permanent Naţional al PDL s-au reunit, luni, în prima şedinţă în noua componenţă decisă de Convenţia Naţională a partidului, pe ordinea de zi aflându-se, oficial, stabilirea atribuţiilor fiecărui membru al BPN.

Preda: Mă simt foarte bine fără funcţie în partid – ce, toată lumea s-a născut cu funcţie?

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că se simte foarte bine fără funcţie în partid, precizând, totodată, că "cei care au valoare" vor fi cei care vor câştiga alegerile în 2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antonescu: Reformiştii din PDL se regăsesc, tăcuţi, în echipa câştigătoare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în urma Convenţiei Naţionale a PDL s-a putut constata cât de serioase erau aşa-numitele grupuri de integritate morală, el arătând că reformiştii se regăsesc acum în echipa care a câştigat conducerea partidului.

PDL şi-a ales secretarii executivi şi secretarii generali adjuncţi, Convenţia s-a încheiat

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 16 mai, ora 02:49.)

COM: O adunare de samurai pentru shogunul B.

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 15 mai.)

FOCUS: Alegerile din PDL – „candidăm împreună, iese cine trebuie”

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 15 mai.)

FOCUS: Discursuri mobilizatoare, previziuni entuziaste şi multe ţinute mov la Convenţia PDL

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 15 mai.)

Editorial Cristian Tudor Popescu: PDL are nevoie de un rege

Când e vorba să aleagă între interesul de partid şi interesul naţional, politicianul român se sacrifică şi alege interesul său personal. Ştim asta de 20 de ani. O strălucită confirmare am avut sâmbătă, la Congresul PDL, unde majoritatea electorilor au votat fiecare pentru sine, şi nici măcar pe termen lung, un vot redus orbeşte la orizontul unui an. Îl votăm pe Boc deoarece e premier şi ne mai pompează bani.

PDL şi-a ales secretarii executivi şi secretarii generali adjuncţi. Vezi care sunt

Ion Ariton, Wiliam Brânză, Cristache Rădulescu, Mihaela Şandru, Alin Popoviciu şi Gheorghe Albu au fost aleşi, la finalul Convenţiei PDL, în cele şase funcţii de secretar executiv al formaţiunii, iar Lucian Bode, Gabriel Berca şi Ştefan Pirpiliu au devenit secretari generali adjuncţi.

REPORTAJ: Discursuri mobilizatoare, previziuni entuziaste şi multe ţinute mov la Convenţia PDL

Democrat-liberalii şi-au ales conducerea pentru următorii ani pe parcursul unui sfârşit de săptămână în care la modă au fost ţinutele de culoare mov, discursurile despre unitatea PDL, previziunile entuziaste privind câştigarea localelor şi parlamentarelor din 2012, dar şi alocuţiunile amuzante.

Delegaţii PDL au încheiat votul pentru secretarii executivi şi secretarii generali adjuncţi

Delegaţii PDL au încheiat, la ora transmiterii acestei ştiri, votul pentru funcţiile de secretar executiv şi funcţiile de secretar general adjunct, desfăşurat simultan cu alegerea membrilor Comisiei de Integritate, Statut şi Litigii şi ai Comisiei Naţionale de Revizie şi Control.

Convenţia Naţională a PDL: Care este noua echipă de conducere a partidului

Convenţia Naţională a PDL a avut loc duminică la Palatul Parlamentului, în cadrul acesteia fiind aleşi prim-vicepreşedinţii, secretarul general, vicepreşedinţii, secretarii generali adjuncţi şi secretarii executivi ai partidului.

Năstase: Geoană pregătea în 2010 acelaşi Congres pe care Boc şi Băsescu l-au pregătit pentru Blaga

Liderul PSD Adrian Năstase a comparat Congresul PSD din 2010 cu evenimentul similar al PDL din acest week-end, afirmând că Mircea Geoană pregătea acelaşi tip de congres cu cel pregătit de Emil Boc şi Traian Băsescu pentru Vasile Blaga.

Delegaţii PDL votează secretarii executivi şi secretarii generali adjuncţi

Delegaţii PDL au început, la ora transmiterii acestei ştiri, votul pentru funcţiile de secretar executiv şi funcţiile de secretar general adjunct, care se va desfăşura simultan cu alegerea membrilor Comisiei de Integritate, Statut şi Litigii şi ai Comisiei Naţionale de Revizie şi Control.

Cine a venit la Convenţia PDL cu un Bentley?

Un Bentley este maşina care, fără îndoială, te scoate din mulţime şi te bagă în istorie. De la James Bond, la Moni Columbeanu, o galerie importantă de personaje renumite şi-au potrivit coafura din fuga sutelor de cai putere ai limuzinei. Pasionaţii ar da mult să-i poată mângâia crupa metalizată, să-i simtă motorul cum toarce sub capotă, ca o leoaică încinsă la soare, să-şi odihnească, leneş, un cot pe spătarul canapelelor de piele parfumată. Cei cu dare de mână ar da mult, pur şi simplu, doar ca să-l aibă.

Alegerile din PDL – „candidăm împreună, iese cine trebuie”

Alegerile din PDL s-au desfăşurat, sâmbătă şi duminică, sub deviza "candidăm împreună, iese cine trebuie" şi a fost un prilej de certuri, negocieri, lacrimi, toate asezonate cu muzică rock şi populară.

COMENTARIU: O adunare de samurai pentru shogunul B.

Răzbătătorul Boc a fost reales la un scor care sfidează chibiţările, la o diferenţă care ar trebui să-l facă pe Vasile Blaga să se retragă un timp sub umbreluţă pentru meditaţie şi pe tânărul Paleologu să facă exerciţii de încredere în steaua lui din poziţia de vicepreşdinte.

Paleologu: Mă bucur că eforturile mele au fost încununate de succes

Theodor Paleologu a declarat, duminică, după ce a obţinut funcţia de vicepreşedinte al PDL, că eforturile sale au fost încununate de succes şi a arătat că pentru el funcţiile nu sunt pe primul loc, ci ideile, propunerile, proiectele.

Udrea, Paleologu, Voinescu, Macovei, Boagiu, Igaş, Florea, Stănişoară, Ştefan – vicepreşedinţi PDL-2

Elena Udrea, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Anca Boagiu, George Scripcaru, Romeo Raicu, Mircea Hava, Traian Igaş, Gheorghe Ştefan, Dorin Florea, Mihai Stănişoară, Monica Macovei, Mihaela Popa, Florin Popescu, Victor Tarhon sunt noii vicepreşedinţi PDL.

Udrea, Paleologu, Voinescu, Macovei, Boagiu, Igaş, Florea, Stănişoară, Ştefan – vicepreşedinţi PDL

Elena Udrea, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Anca Boagiu, George Scripcaru, Romeo Raicu, Mircea Hava, Traian Igaş, Gheorghe Ştefan, Dorin Florea, Mihai Stănişoară, Monica Macovei, Mihaela Popa, Florin Popescu, Victor Tarhon sunt noii vicepreşedinţi PDL.

Gheorghe Ştefan: Nu am avut nicio listă, am votat cum m-a dus capul

Gheorghe Ştefan a negat, duminică, după votul pentru cele 15 posturi de vicepreşedinte al PDL, că printre delegaţii la Consiliul Naţional de Coordonare ar fi circulat o listă a candidaţilor preferaţi de conducerea partidului pentru a ocupa aceste funcţii.