pdl

Moţiunea PDL privind termoficarea nu a întrunit cvorumul

Camera Deputaţilor nu a reuşit, luni, să dea votul la moţiunea PDL privind termoficarea, deoarece nu s-a întrunit cvorumul de 163 de deputaţi, preşedintele de şedinţă Bogdan Olteanu anunţând că procedura de vot va fi reluată marţi dimineaţă.

Niculescu Duvăz (PSD): Noi nu vom participa la vot, lăsăm tânăra alianţă PDL-PRM să voteze

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, luni, de la tribuna Camerei Deputaţilor, că PSD nu va participa la votul pentru moţiunea simplă a PDL pe tema crizei asigurării încălzirii populaţiei în sezonul de iarnă, menţionând că PSD lasă "tânăra alianţă PDL-PRM" să voteze.

PDL, dispus la o moţiune de cenzură, prin comasarea moţiunilor pe educaţie ale partidelor

Liderul PDL, Emil Boc, a anunţat, luni, că democrat-liberalii vor introduce, marţi, o moţiune simplă pe educaţie, pe care, însă, sunt dispuşi să o transforme în moţiune de cenzură, prin comasarea moţiunilor pe educaţie ale tuturor partidelor.

Guvern: Banii pentru încălzire au fost suplimentaţi, moţiunea PDL nu se mai justifică

Guvernul precizează că a decis în şedinţa din 3 septembrie alocarea a încă 200 de milioane de lei autorităţilor locale pentru compensarea preţurilor de achiziţie a combustibililor necesari funcţionării centralelor termice şi că, în acest caz, moţiunea PDL privind termoficarea nu se mai justifică.

Mărieş: PSD a făcut ofertă de alianţă, dar Partidul Verde era interesat de PDL sau PNL

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 Doru Mărieş susţine că Ion Iliescu ar fi transmis Partidului Verde o propunere de alianţă cu PSD, dar că Verzii au fost interesaţi de o alianţă cu PDL sau PNL, iar cele două partide doreau o colaborare cu toate cele patru formaţiuni ecologiste.

Nicolai: Moţiunea anunţată de CV Tudor, un proiect al Alianţei PDL-PRM pe care îl aşteptam

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că demersul liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, de a invita "adevăratele" partide din opoziţie să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului liberal este un proiect al Alianţei PDL-PRM, pe care PNL îl aştepta.

Nicolai: PDL a făcut un prim gest de independenţă faţă de preşedintele Băsescu

Senatorul Norica Nicolai, vicepreşedinte al PNL, a declarat, sâmbătă, că dacă preşedintele Traian Băsescu nu ar avea nicio legătură cu înţelegerea dintre PDL şi PRM pentru postul de vicepreşedinte al Senatului, acesta ar fi primul gest de independenţă al democrat-liberalilor faţă de şeful statului.

Orban: Mai mulţi membri ai PDL dau semnale că vor să intre în PNL

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că în PDL sunt nemulţumiri şi probleme tot mai mari din cauza modului în care este condus partidul, iar membri ai PDL lansează tot mai des semnale că vor să intre în PNL, însă liberalii "nu reciclează produse politice expirate”.

Boc acuză PSD, PNL şi PRM că au un plan de blocare a votului uninominal

Preşedintele PDL, Emil Boc, a acuzat, vineri, PNL, PSD şi PRM că au pregătit un plan "în doi timpi" de blocare a legii votului uninominal, legat de trasarea colegiilor şi de un proiect al PRM de aplicare a uninominalului până în 2012.

PDL se va adresa Curţii Constituţionale în cazul numirii procurorilor şefi de către CSM

Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PDL va ataca la Curtea Constituţională modificările la procedura de numire a procurorilor şefi, dacă aceasta va trece de Senat conform deciziei Comisiei juridice.

Oltean: Desemnarea lui Vadim Tudor ca vicepreşedinte al Senatului a fost o greşeală

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că, în opinia sa, faptul că PDL i-a cedat lui Corneliu Vadim Tudor funcţia de vicepreşedinte al Senatului a fost o "greşeală", adăugând că formaţiunea sa nu are nici cea mai mică intenţie să colaboreze cu PRM.

Mitrea: După alegeri, orice alianţă e posibilă, dar o alianţă cu PNL este mult mai probabilă

Coordonatorul campaniei PSD Miron Mitrea a declarat, joi, la Şcoala de vară a TSD Vrancea, că, după alegerile din 30 noiembrie, orice alianţă este posibilă, dar o alianţă a PSD cu PNL este "mult mai probabilă".

Boureanu: Întreaga Organizaţie a PC Argeş a trecut la PDL

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că întreaga organizaţie a PC Argeş, în frunte cu preşedintele acesteia, Cătălin Teodorescu, a părăsit formaţiunea şi s-a înscris în PDL, în urma încercării de recuperare de către conservatori a unor lideri locali din PRM.

Boc neagă că PDL ar fi cedat PRM postul de vicepreşedinte al Senatului după o întâlnire cu Băsescu

Preşedintele PDL, Emil Boc, a catalogat, joi, drept "diversiuni şi minciuni ordinare" afirmaţiile potrivit cărora decizia de cedare de către PDL către PRM a postului de vicepreşedinte al Senatului ar fi fost luată în urma unei întâlniri între conducerea PDL şi preşedintele Traian Băsescu.

Preda: PDL trebuie să îşi ceară scuze preşedintelui Băsescu

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, că democrat-liberalii trebuie să îşi ceară scuze preşedintelui Traian Băsescu pentru că nu au gestionat corect problema de imagine a înţelegerii cu PRM.

Deputaţii PDL au depus o moţiune simplă pe tema „crizei serviciului public de termoficare”

Deputaţii PDL au depus, miercuri, moţiunea simplă "Populaţia României va rămâne fără căldură la iarnă. Criza serviciului public de termoficare".

Preda: Avramescu îşi va schimba poziţia după ce va fi informat despre procedurile parlamentare

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, că este "ferm convins" că actualul şef al Cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu, îşi va schimba poziţia şi va candida din partea PDL la alegerile din toamnă, după ce va fi informat despre procedurile parlamentare.

Cătălin Avramescu spune că demisionează din PDL

Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cătălin Avramescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu va candida din partea PDL la alegerile parlamentare şi că demisionează din acest partid.

Boc: Nu am avut, nu avem şi nu vom avea un protocol, o înţelegere sau o alianţă politică cu PRM

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, din nou, la Şcoala de vară a Organizaţiei de femei a partidului, că formaţiunea pe care o conduce nu are şi nu va avea vreo înţelegere cu Partidul România Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu precizează că nu s-a implicat în împărţirea funcţiilor din Senat

Preşedintele Traian Băsescu precizează că nu au existat niciun fel de contacte între el şi vreun lider politic sau vreun partid politic, inclusiv PDL, pe tema funcţiilor din Senat şi face apel la partide să nu îl implice în "campania electorală prematură".

Olteanu: PDL e dispus să facă o alianţă chiar şi cu PRM, pentru a NU rămâne izolat pe scena politică

Coodonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că democrat-liberalii dau semne de disperare politică, fiind dispuşi să facă o Alianţă chiar şi cu PRM pentru a nu fi izolaţi pe scena politică, după acocierea cu PNG în Bucureşti.

PDL anunţă cinci moţiuni simple

PDL va iniţia cinci moţiuni simple, referitoare la subvenţia pentru energia termică, educaţie, infrastructură, sănătate şi absorbţia fondurilor comunitare, prima dintre acestea, pe tema subvenţiilor la căldură, urmând a fi iniţiată joi, dacă Guvernul nu plăteşte sumele restante.

Boc îl înlocuieşte pe Blaga în funcţia de şef al campaniei electorale a PDL

Preşedintele PDL, Emil Boc, va fi şeful campaniei electorale a partidului pentru alegerile parlamentare, înlocuindu-l pe Vasile Blaga, care va fi coordonatorul neoficial al campaniei, el însuşi având calitatea candidat la Senat şi gestionându-şi fondurile proprii.

Videanu: Nu confirm, nici nu infirm candidatura la funcţia de premier

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că nu confirmă, dar nici nu infirmă o eventuală candidatură în partid pentru funcţia de premier al PDL.

Blaga: Funcţia de premier nu e ţelul vieţii mele

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Costineşti, că funcţia de premier nu reprezintă ţelul vieţii sale, că nu este important numele celui care conduce echipa guvernamentală, dar că partidul trebuie să fie unit în jurul acestei echipe.

Boc: Prin propunerea noului şef DNA, interesele de gaşcă Tăriceanu-Patriciu au ajuns deasupra ţării

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, duminică, la Costineşti, că, prin propunerea noului şef al DNA, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a dovedit că "interesele de gaşcă" Tăriceanu-Patriciu s-au situat deasupra intereselor ţării, de a avea o justiţie independentă de politic.

Tăriceanu i-a calificat pe democrat-liberali drept „proşti” şi „o adunătură de conjunctură”

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, i-a atacat, sâmbătă, la Costineşti, pe democrat-liberali, pe care i-a calificat ca fiind "proşti" atunci când au spus că majorarea pensiilor este o prostie, dar şi ca fiind "o adunătură" de conjunctură, care va avea o existenţă efemeră.

COM: A plouat cu premieri la sfârşit de vară

Sunt trei şi toţi au spus în aceeaşi zi, în stilurile caracteristice, că vor fie să rămână, fie să-şi mute domiciliul la Palatul Victoria, în biroul prim-ministrului.

Stolojan îşi anunţă candidatura pentru funcţia de prim-ministru

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a anunţat, vineri, la Costineşti, că îşi va depune candidatura în partid pentru a fi desemnat premier din partea formaţiunii democrat-liberale.

Iorgulescu: Nu discutăm cu PDL dacă Stolojan e propus premier

Liberalul Adrian Iorgulescu a declarat, joi, la Costineşti, că PNL nu va negocia niciodată cu "trădătorul" Stolojan, dacă acesta va fi propunerea PDL pentru funcţia de premier, dar a menţionat că se poate discuta cu PDL în cazul unui premier ca Adriean Videanu sau Vasile Blaga.

Stolojan îi aminteşte lui Iorgulescu că datorită lui este astăzi ministru

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan i-a transmis, joi, liberalului Adrian Iorgulescu că datorită lui este astăzi ministru, iar partidul său la guvernare şi a arătat că "nu trebuie să te aştepţi niciodată la nimic din partea unor foşti colegi care uită cum au ajuns acolo unde sunt".

Videanu: Majorarea pensiilor, anulată de inflaţie şi creşterea preţurilor

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, la Şcoala de vară a OTPDL, că persoanele cu pensii mici nu au avut de câştigat nimic în puterea de cumpărare, pentru că majorarea pensiilor a fost "acoperită" de inflaţie şi de creşterea preţurilor.

Videanu: PNL şi PSD acreditează ideea că vor face guvernul, dar PDL e mai aproape de preşedinte

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, la Şcoala de vară a OTPDL, că PNL şi PSD încearcă să acrediteze ideea că vor face guvernul, ceea ce, însă, nu se va întâmpla, pentru că preşedintele României, Traian Băsescu, este mai apropiat de PDL decât faţă de orice alt partid.

Boc: Cazurile Muscă şi Dragomir, închise în PDL

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că, în interiorul partidului, cazurile Mona Muscă şi Dumitru Dragomir sunt închise şi că membrii BPN nu au mai discutat despre cei doi.

PDL ameninţă cu moţiunea simplă

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a anunţat, luni, că, dacă Guvernul nu acordă administraţiilor locale sumele restante pentru energia termică, democrat-liberalii ar putea depune o moţiune simplă în care vor solicita achitarea, în termen de 10-14 zile, a acestor bani.

Membrii PDL Constanţa: Numirea lui Banias la şefia filialei, mai „proastă” decât soluţia Popescu

Numirea lui Mircea Banias la conducerea filialei judeţene PDL Constanţa a fost "o soluţie şi mai proastă decât Ion Popescu", consideră un grup de membrii ai organizaţiei municipale PDL Constanţa, într-o scrisoare deschisă, transmisă, sâmbătă, liderilor partidului.

Boc: Nu voi demisiona din nicio funcţie în care sunt în momentul de faţă

Liderul PDL, primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, vineri, răspunzând la o întrebare privind o eventuală înlocuire a sa la conducerea partidului cu Theodor Stolojan, care ar urma să fie desemnat pentru funcţia de premier, că nu va demisiona din niciuna din funcţiile deţinute.

Theodor Stolojan, desemnat premier din partea PDL – surse

Theodor Stolojan va fi, cel mai probabil, desemnat de PDL pentru funcţia de premier, el urmând a avea rolul de "portdrapel" al partidului în campania electorală, motiv pentru care nu va candida într-un colegiu uninominal, ci se va implica la nivel naţional în promovarea candidaţilor PDL.

Păreri împărţite, în PDL, faţă de candidatura Monei Muscă

Politicienii democrat-liberali au exprimat opinii diferite faţă de susţinerea Monei Muscă de către PDL pentru obţinerea unui mandat în alegerile parlamentare.

Geoană: Candidatura Monei Muscă – triumful moralităţii şi principialităţii clamate de PDL

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a apreciat, miercuri, că o candidatură a Monei Muscă din partea PDL arată că acest partid este "nesincer, oportunist" şi a capturat tema luptei împotriva comunismului şi a Securităţii de o manieră foarte oportunistă.