peniu

Preşedintele Viitorului Constanţa: Rapid, U. Cluj şi CS Severin au minţit FRF şi LPF şi au fost incorecte cu adversarii

Preşedintele clubului Viitorul Constanţa, Paul Peniu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că grupările care nu au primit licenţa, Rapid, Universitatea Cluj şi CS Turnu Severin, au minţit FRF şi LPF şi au fost incorecte cu partenerii de întrecere din Liga I.

Fiul preşedintelui Academiei „Gheorghe Hagi”, rănit grav într-o altercaţie pe stradă

Fiul preşedintelui Academiei "Gheorghe Hagi", Paul Peniu, a fost rănit grav şi transportat la spital, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap în timpul unei altercaţii cu mai mulţi tineri în plină stradă.