pensii

Legea privind majorarea pensiilor pentru grupele I-II de muncă, constituţională

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea Guvernului privind neconstituţionalitatea adoptării legii privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă, judecătorii constituţionali apreciind că sunt constituţionale modificările aduse Legii 19/2000.

Băsescu şi Tăriceanu au discutat despre salariile din regii şi pensiile mici

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au avut o întâlnire, luni după-amiază, la Palatul Cotroceni, în care au discutat despre situaţia salarizării în agenţii şi regii, a pensiilor mici şi situaţia salarizării profesorilor.

ANI verifică veniturile directorului AAC şi ale preşedintelui ANRE

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică veniturile şefului Autorităţii Aeronautice Civile, Florea Geică, care ar avea o pensie de peste 30.000 de lei, dar şi cazul preşedintelui ANRE, Gergely Olosz, care ar fi scris în declaraţia de avere că venitul său este confidenţial.

PDL va iniţia o lege de anulare a pensiilor parlamentarilor

Liderul PDL, Emil Boc, a anunţat, luni, că democrat-liberalii vor iniţia o propunere legislativă de anulare a pensiilor parlamentarilor, el anunţând, totodată, că senatorii şi deputaţii PDL care au votat pentru mărirea pensiilor parlamentarilor nu au ştiut despre ce era vorba.

Boc solicită stoparea demersului de mărire a pensiilor parlamentarilor

Preşedintele PDL, Emil Boc, s-a arătat contrariat de propunerea de mărire a pensiilor parlamentarilor şi susţine că nici reprezentanţii democrat-liberali care au fost de acord cu acest lucru nu sunt scuzabili, iar gestul lor va fi analizat într-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al partidului.

Geoană: Măsura majorării salariilor şi pensiilor demnitarilor trebuie îngheţată până după alegeri

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că măsura majorării salariilor şi pensiilor pentru demnitari trebuie îngheţată, urmând ca viitorul Legislativ să trateze în ansamblu problema sistemului de pensii.

Norica Nicolai: Nu e vorba de o majorare a pensiilor, ci o adaptare a normelor metodologice

Vicepreşedintele Senatului Norica Nicolai a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Birourile Permanente reunite nu au votat o majorare a pensiilor parlamentarilor, ci au adaptat normele metodologice pentru calculul pensiei parlamentarilor, în raport cu modificarea Legii Statutului magistraţilor.

Olteanu: Nu am fost la şedinţa BP reunite în care s-a votat majorarea pensiilor parlamentarilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu a participat la şedinţa Birourilor Permanente reunite, din 24 septembrie, în care s-a adoptat o hotărâre privind majorarea pensiilor parlamentarilor, menţionând că ar fi votat contra dacă ar fi fost prezent.

Evenimentul Zilei: Pensii mai mari pentru parlamentari, aprobate în Birourile Permanente

O majorare a pensiilor parlamentarilor, care poate ajunge până la 2.000 de lei, a fost aprobată, într-o şedinţă a conducerii celor două Camere din 24 septembrie, printr-o hotărâre care a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, scrie Evenimentul Zilei, în ediţia de vineri.

Câmpeanu: Legea pensiilor adoptată de Parlament creează discriminări

Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, referindu-se la contestarea de către Guvern, la CCR, a Legii pensiilor, că exista deja o OUG pe această temă care îşi produce efectele de la 1 octombrie, iar legea adoptată în Parlament nu respectă procedura şi creează discriminări.

Pensionarii militari din MApN şi MIRA vor putea primi pensiile în conturile BCR

Pensionarii militari care au activat în Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) îşi vor putea primi pensiile în conturile deschise la Banca Comercială Română (BCR), a anunţat, miercuri, instituţia de credit.

Păcuraru a predat atribuţiile ministeriale succesorului său

Noul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, a început documentarea pentru prima şedinţă de Guvern, după ce, luni dimineaţă, a avut o întâlnire cu Paul Păcuraru pentru preluarea atribuţiilor ministeriale.

Câmpeanu: Pentru cele două luni de mandat la Ministerul Muncii nu există priorităţi, ci necesităţi

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri, că pentru cele două luni de mandat în instituţia pe care o conduce nu există priorităţi, ci necesităţi, care se referă la majorarea pensiilor, recalcularea grupelor de muncă sau la înfiinţarea Agenţiei de Plăţi pentru Asistenţă Socială.

Guvernul a decis ca pensiile să fie majorate de la 1 octombrie

Guvernul a decis, joi, majorarea valorii punctului de pensie cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei la 697,5 lei, începând cu 1 octombrie 2008, cu o lună mai devreme faţă de termenul stabilit iniţial, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Guvernul aprobă, joi, ordonanţa de majorare a pensiilor de la 1 octombrie

Guvernul intenţionează să decidă, în şedinţa de joi, prin ordonanţa de urgenţă, majorarea valorii punctului de pensie cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei la 697,5 lei, începând cu 1 octombrie 2008, cu o lună mai devreme faţă de termenul stabilit iniţial.

Păcuraru: Majorarea pensiilor din octombrie presupune un transfer de la buget de 1.370 milioane lei

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că majorarea punctului de pensie de la 1 octombrie presupune un transfer de la bugetul de stat în valoare de 1.370 milioane de lei, aceşti bani fiind prevăzuţi încă din 2007, de când s-a votat bugetul.

Guvernul a acceptat majorarea pensiilor de la 1 octombrie

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că Guvernul a acceptat propunerea PSD privind devansarea majorării pensiilor pentru data de 1 octombrie, motiv pentru care social-democraţii renunţă la intenţia de a depune o moţiune de cenzură.

Pensionarii pot încasa pensiile la Libra Bank

Libra Bank şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) au semnat o convenţie privind virarea pensiilor în conturi curente sau pe carduri bancare care vor fi create pentru pensionarii solicitanţi.

PSD dă termen Guvernului până la 22 septembrie privind pensiile, ameninţând cu moţiune de cenzură

Vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, joi, că social-democraţii vor introduce o moţiune de cenzură dacă până în data de 22 septembrie Guvernul nu va modifica actul normativ pentru devansarea majorării pensiilor de la 1 octombrie.

Geoană: PSD va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu majorează pensiile la 1 octombrie

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după şedinţa departamentelor partidului, că social-democraţii vor iniţia o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va majora pensiile începând cu data de 1 octombrie.

Videanu: Majorarea pensiilor, anulată de inflaţie şi creşterea preţurilor

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, la Şcoala de vară a OTPDL, că persoanele cu pensii mici nu au avut de câştigat nimic în puterea de cumpărare, pentru că majorarea pensiilor a fost "acoperită" de inflaţie şi de creşterea preţurilor.

Păcuraru: Majorarea punctului de pensie ar însemna afectarea altor domenii

Ministrul Muncii Paul Păcuraru a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că majorarea valorii punctului de pensie cu 20 la sută de la 1 octombrie, aşa cum solicită PSD, ar însemna transferuri suplimentare de la bugetul de stat şi afectarea altor domenii, cum ar fi sănătatea, educaţia şi infrastructura.

PSD vrea majorarea valorii punctului de pensie, mai repede cu o lună

Vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, joi, că în condiţiile în care Guvernul nu va accepta să majoreze punctul de pensie cu 20% de la 1 octombrie, PSD va utiliza toate mijloacele posibile, inclusiv depunerea unei moţiuni de cenzură, pentru a "forţa" acest lucru.

Guvernul a decis majorarea valorii punctului de pensie

Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, ca valoarea punctului de pensie să fie majorată începând cu 1 noiembrie 2008, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Valoarea punctului de pensie va ajunge, la 1 noiembrie, la 697,5 lei

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că Guvernul este în fază avansată de majorare în avans a pensiilor, începând cu 1 noiembrie a.c, dată la care valoarea punctului de pensie va ajunge la 697,5 lei.

PC solicită Guvernului să majoreze punctul de pensie de la 1 septembrie

PC solicită Guvernului să devanseze majorarea punctului de pensie până la 1 septembrie şi să renunţe la "promisiunea electorală" ca acest lucru să aibă loc la 1 noiembrie, a declarat, marţi, vicepreşedintele PC Ioan Ţundrea.

Pensionarii cer majorarea pensiilor de la 1 septembrie

Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR) solicită Guvernului să aprobe devansarea majorării punctului de pensie cu 20 la sută de la 1 septembrie, şi nu 1 noiembrie, cum a propus ministrul Muncii, Paul Păcuraru.

Păcuraru: La 1 noiembrie pensiile vor creşte cu 20%

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că pensiile vor fi majorate în avans, de la 1 noiembrie, cu 20 la sută, astfel încât valoarea punctului de pensie să reprezinte 45 la sută din salariul mediu brut pe economie.

Păcuraru: Pensiile vor fi majorate la 1 noiembrie

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că pensiile vor fi majorate la 1 noiembrie, excedentul bugetului de pensii permiţând creşterea acestora cu două luni înainte de termenul stabilit.

Păcuraru: Pensiile ar putea fi majorate în avans

Excedentul bugetului de pensii de la sfârşitul primului semestru al acestui an este luat în calcul pentru a rezolva problema grupelor de muncă şi pentru majorarea în avans a pensiilor, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru.

Proiect de lege privind reducerea pensiilor foştilor securişti şi activişti

Marius Oprea, consilier al primului-ministru, a anunţat, marţi, că a fost elaborat un proiect de lege care prevede reducerea pensiilor foştilor securişti şi activişti, în legătură cu care există o hotărâre definitivă în Justiţie.

Geoană: Ar fi bani de pensii dacă Videanu nu ar fura, iar Tăriceanu şi Băsescu nu ar avea avioane noi

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Brăila, că majorarea pensiilor ar fi posibilă de la 1 iunie, dacă parte din buget nu ar merge către modernizarea flotei aviatice a premierului şi preşedintelui, iar dacă primarul Capitalei, Adriean Videanu, nu ar fura bani montând borduri.

Vosganian: E posibil ca majorarea pensiilor prevăzută pentru ianuarie 2009 să fie devansată

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că există posibilitatea ca majorarea pensiilor prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2009 să fie devansată, în funcţie de resursele bugetare.

Vosganian: Majorarea pensiilor, după ianuarie 2009, nu va fi sustenabilă

Pensiile din România vor ajunge, după majorarea din ianuarie 2009, la un nivel atât de înalt, încât orice majorare, în afara indexărilor din corelarea cu salariul mediu, nu va mai fi sustenabilă din punct de vedere bugetar, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Vosganian: Garantarea randamentului minim la fondurile de pensii private ar fi o forţare

Garantarea randamentului minim pentru fondurile private de pensii obligatorii ar reprezenta o forţare şi o reglementare excesivă, în lipsa indentificării riscurilor reale, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, la seminarul "Mediafax Talks about Private Pensions".

Conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions pune în discuţie pensiile obligatorii şi facultative

Bucureşti, 3 martie 2008 - Funcţionarea sistemului de pensii private obligatorii după etapa de aderare iniţială şi creşterea pieţei pensiilor facultative vor fi discutate la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions, ce va avea loc marţi, 11 martie, la Hotel Intercontinental din Bucureşti.

Păcuraru: Există bani pentru majorarea pensiilor

Ministrul Muncii Paul Păcuraru a declarat, joi, pentru RFI România, că banii pentru majorarea pensiilor există, în ciuda comentariilor unor analişti economici şi oameni politici, precizând că bugetul de asigurări sociale din care se plătesc acestea este în excedent.

Gândul: Păcuraru pune bir pe primele de sărbători

Primele de Crăciun sau de Paşte, cadourile de Ziua Copilului, abonamentele de tefefon sau pe mijloacele de transport în comun primite de la serviciu vor fi impozitate din această lună. Decizia a fost luată de Ministerul Muncii şi a fost publicată în Monitorul Oficial.

Pensiile foştilor militari din Ministerul de Interne, SRI şi SIE vor fi majorate

Pensiile foştilor militari din structurile Ministerului Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe, ieşiţi la pensie până la 1 aprilie 2001, vor fi recalculate şi majorate, prin încadrarea activităţii acestora la categoria condiţiilor de muncă deosebite.

Vosganian: Bugetul de asigurări sociale va fi echilibrat şi va permite plata pensiilor până în 2017

Datele analizate în proiecţia bugetară pentru următorii 12 ani indică un buget de asigurări sociale echilibrat sau cu un uşor deficit până în 2017, care va asigura plata pensiilor, precum şi un excedent la finalul acestui interval, a afirmat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.