perchezi ii

PERCHEZIŢII în 26 de judeţe, la o grupare specializată în evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la 6 milioane de euro

Un număr de 166 de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unei societăţi de asigurări, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la şase milioane de euro.

FRAUDE LA BACALAUREAT: Un profesor din Drobeta Turnu Severin suspectat că ar fi luat mită la bacalaureat a fost reţinut

Un profesor din Drobeta Turnu Severin suspectat că ar fi luat mită la bacalaureat, de la domiciliul căruia au fost ridicaţi 15.000 de lei şi 2.500 de euro, a fost reţinut, luni noapte, iar alţi trei profesori, între care şi fiica acestuia, sunt cercetaţi în libertate, pentru fapte de corupţie.

Drobeta Tr.Severin: Percheziţii la locuinţa unui profesor care ar fi luat mită pentru bacalaureat. Patru persoane au fost duse la audieri

Locuinţa unui profesor din Drobeta Turnu Severin a fost percheziţionată luni dimineaţă, existând suspiciunea că acesta ar fi luat mită de la mai mulţi elevi pentru a-i ajuta să promoveze examenul de bacalaureat, anchetatorii găsind 15.000 de lei şi 2.500 de euro. Profesorul şi alţi trei oameni au fost duşi la audieri, luni seară, la Parchetul Tribunalului Mehedinţi.

Percheziţii în Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov, la persoane suspectate de evaziune de 500.000 de euro

Poliţiştii fac, joi, şapte percheziţii în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov, la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală de peste 500.000 de euro.

Percheziţii la firme din Mehedinţi, Timiş, Alba, Hunedoara, într-un caz de evaziune de 700.000 euro

Poliţiştii fac, joi, percheziţii la sediile a 12 firme din Mehedinţi, Timiş, Alba şi Hunedoara şi la locuinţele a 11 administratori suspectaţi că ar fi înregistrat tranzacţii financiare fictive de peste trei milioane de euro, prejudicul produs prin evaziune fiscală fiind de peste 7000 de euro.

PERCHEZIŢII la persoane care au profesat fără drept ca avocat. Sunt vizaţi Pompiliu Bota şi membri ai baroului acestuia

Poliţişti fac, vineri dimineaţă, 33 de percheziţii în Capitală şi în judeţele Suceava şi Botoşani, fiind vizate 20 de persoane suspectate de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, înşelăciune şi exercitarea fără drept a profesiei de avocat. Percheziţiile vizează membri ai baroului paralel fondat de Pompiliu Bota, până în prezent două persoane fiind duse la audieri la Parchetul Judecătoriei Suceava.

Percheziţii în Timiş la o grupare specializată în fraude bancare. Printre suspecţi este fiul minor al unui poliţist

Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţă, în judeţul Timiş, la membrii unei grupări specializate în fraude bancare, care ar fi obţinut credite folosind documente falsificate, printre suspecţi aflându-se angajaţi ai unor bănci, fiul de 17 ani al unui poliţist, precum şi o juristă.

Călăraşi: 15 persoane, audiate de Poliţie după un conflict cu răngi, furci şi bâte

Un număr de 15 persoane sunt audiate, miercuri dimineaţă, la sediul IPJ Călăraşi, într-un dosar de ultraj contra bunelor moravuri deschis după un conflict cu răngi, furci, bâte şi spray-uri lacrimogene, petrecut la un botez, în comuna Borcea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţia Română.

Grupare de traficanţi de persoane, destructurată după 18 percheziţii făcute în România şi Franţa

O grupare de traficanţi de persoane din Satu Mare, care exploata sexual tinere pe teritoriul Franţei, a fost destructurată, marţi, de poliţişti şi procurorii DIICOT, la capătul a 18 percheziţii organizate, simultan, în cele două ţări, informează Poliţia Română.

Maramureş: 13 percheziţii la locuinţele şi sediile unor suspecţi de evaziune fiscală de 3,5 milioane lei

Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor Maramureş desfăşoară, miercuri, 13 percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi la sediile unor firme administrate de acestea, prejudiciul în acest caz fiind de 3,5 milioane de lei.

Patronul unei publicaţii din Dâmboviţa, suspectat că a şantajat primari. El a fost adus la IGPR pentru audieri

Patronul portalului de ştiri Dâmboviţa News, Bogdan Simion, suspectat că a şantajat mai mulţi primari din Dâmboviţa, cărora le-ar fi cerut să încheie contracte de publicitate pentru a nu publica articole compromiţătoare despre ei, a fost ridicat de anchetatori şi este adus la IGPR pentru audieri.

Percheziţii în Capitală, la persoane suspectate de evaziune fiscală de peste 750.000 de euro

Poliţiştii fac, marţi, cinci percheziţii în Capitală, fiind vizate şase persoane suspectate de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de materiale de construcţii, prejudiciul fiind estimat la peste 750.000 de euro.

Percheziţii la Penitenciarul Galaţi şi în Brăila, la persoane suspectate de înşelăciuni prin telefon. Gruparea ar fi fost coordonată de deţinuţi

Poliţiştii fac, joi, cinci percheziţii în municipiul Brăila şi două în Penitenciarul Galaţi, fiind vizată o grupare de înşelăciuni prin telefon care ar fi fost coordonată de doi deţinuţi.

DOSARUL grupării specializate în infracţiuni cu violenţă condusă de Sorin Udrea: Alte patru persoane au fost arestate

Patru persoane care ar avea legături cu gruparea specializată în infracţiuni cu violenţă condusă de Sorin Udrea, arestat în urmă cu o săptămână, au fost reţinute, miercuri după-amiază, în urma percheziţiilor care au avut loc în judeţele Caraş-Severin şi Timiş.

PERCHEZIŢII în Timiş şi Caraş-Severin în cazul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă conduse de Sorin Udrea

Opt percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, fiind vizate mai multe persoane care ar avea legături cu gruparea specializată în infracţiuni cu violenţă condusă de Sorin Udrea, arestat în urmă cu o săptămână.

PERCHEZIŢII în Argeş la persoane suspectate de tăieri ilegale de arbori. Prejudiciul, 1 milion de lei

Zeci de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Argeş, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate că au tăiat ilegal arbori şi au comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate tranzacţiile, prejudiciul fiind estimat la un milion de lei.

Cine este Alin Simota, omul de afaceri care finanţează echipa de fotbal Jiul Petroşani

Anchetatorii au descins, marţi dimineaţă, la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, unde fac percheziţii în biroul finanţatorului echipei de fotbal, Alin Simota, în prezenţa acestuia.

Percheziţii la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, în biroul omului de afaceri Alin Simota. DIICOT: Simota, liderul unei grupări care şantaja oameni de afaceri din Hunedoara

Anchetatorii au descins, marţi dimineaţă, la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, unde au făcut percheziţii în biroul finanţatorului echipei de fotbal, Alin Simota, în prezenţa acestuia. Consilierul local din Petroşani Alin Simota era liderul unei grupări care şantaja oameni de afaceri din Hunedoara, la cererea lui fiind executate acte de violenţă şi răpiri ale unor persoane, pentru ca acestea să divulge adresele datornicilor de la care avea de recuperat bani, potrivit DIICOT.

Percheziţii în Oradea, la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări

Poliţiştii fac, marţi, 26 de percheziţii în Oradea, la locuinţele a 19 persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, prejudiciul fiind estimat la 300.000 de lei.

Percheziţii în Capitală, într-un dosar de evaziune: Este vizată o firmă de pază administrată de fiul lui Sorin Ovidiu Bălan

Poliţiştii fac, miercuri, cinci percheziţii domiciliare şi 25 de verificări la obiective monitorizate de o firmă de pază al cărei administrator este suspectat că a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, prejudiciul produs prin evaziune fiscală fiind de peste trei milioane de lei.

Falşi inspectori ANPC care au cerut bani de la firme pentru presupuse nereguli, duşi la audieri

Procurorii şi poliţiştii bucureşteni au făcut, marţi, 29 de percheziţii la locuinţele unor persoane care s-ar fi dat drept inspectori la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi au controlat mai multe firme, cerând bani sau produse pentru presupuse nereguli pe care le-ar fi găsit.

Percheziţii în Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi, la persoane suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciul fiind estimat la peste 350.000 de lei

Poliţiştii fac, luni, zece percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi, la locuinţele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la peste 350.000 de lei.

Capul femeii violate, ucise şi tranşate de Florin Mînzăraru a fost găsit în râul Argeş

Capul uman găsit, vineri, în albia râului Argeş este al femeii violate, ucise şi tranşate de către Florin Mînzăraru, spun surse din Poliţie. Capul a fost găsit lângă podul de la Ioneşti, aproape de perimetrele unde au fost identificate mâna şi piciorul stâng ale Iulianei Neblea, de 36 de ani, din comuna Valea Mare, judeţul Dâmboviţa.

Cazul femeii ucise şi tranşate în Argeş: Bărbatul suspectat a fost adus la Topoloveni pentru percheziţii

Bărbatul care a recunoscut că a violat, ucis şi tranşat-o pe femeia al cărei cadavru a fost găsit fără cap şi membre în râul Argeş, a fost adus vineri, sub escortă, la Topoloveni, pentru percheziţii la apartamentul său.

Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, într-un caz de trafic de persoane

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut, marţi, 18 percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi, la un azil şi la locuinţele unor persoane suspectate că au trimis mai multe tinere, printre care şi minore, în Austria, unde le-au obligat să se prostitueze, 15 persoane fiind duse la audieri.

Patru persoane suspectate că au jefuit un poştaş, audiate în urma unor percheziţii

Patru persoane suspectate că în 23 mai, pe o stradă din municipiul Turda, au jefuit un poştaş şi au fugit cu geanta cu banii pe care urma să îi distribuie au fost ridicaţi şi duşi la audieri, marţi, în urma unor percheziţii la locuinţele acestora din Turda şi comuna Mihai Viteazu, din judeţul Cluj.

Percheziţii în Bucureşti şi 14 judeţe la persoane suspectate de evaziune fiscală de 9,8 milioane de euro

Un număr de 167 de percheziţii au loc, luni dimineaţă, în Bucureşti şi în 14 judeţe, fiind vizată o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, 110 persoane urmând să fie duse la audieri.

Percheziţii la o primărie din Argeş, într-un caz de fraudă electorală la alegerile locale. Nouă suspecţi, printre care şi primarul localităţii

Anchetatorii au descins, miercuri dimineaţă, la sediul primăriei din localitatea argeşeană Bradu, existând suspiciuni de fraudă electorală la alegerile locale din iunie 2012.

Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la contrabandişti de ţigări

Poliţiştii fac, miercuri, 38 de percheziţii în Bucureşti, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, la locuinţele a 25 de persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, la depozitele şi spaţiile comerciale care ar fi folosite de acestea pentru a depozita ţigările aduse ilegal din Republica Moldova şi Ucraina.

Percheziţii în Timiş, la administratorul şi contabilul unei firme suspectaţi de evaziune fiscală. Prejudiciul, peste 650.000 de lei

Poliţiştii fac, marţi, percheziţii la sediul unei firme din judeţul Timiş şi la locuinţele administratorului şi contabilului societăţii suspectaţi de evaziune fiscală, spălare de bani, fals şi uz de fals, prejudiciul produs bugetului de stat fiind estimat la peste 650.000 de lei.

Percheziţii în municipiul Buzău, la administratori de firme suspectaţi de evaziune fiscală

Poliţiştii fac, vineri dimineaţă, cinci percheziţii în municipiul Buzău, la locuinţele administratorilor a două firme suspectaţi de evaziune fiscală prin neînregistrarea veniturilor obţinute din achiziţii intracomunitare de legume şi fructe, informează Poliţia Română.

Evaziune fiscală de 10 milioane de lei. Percheziţii în Capitală şi 5 judeţe

Un număr de 27 de percheziţii au loc, joi, la locuinţele a 15 persoane şi la firme din Bucureşti, Buzău, Prahova, Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu, fiind vizată o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, care a produs un prejudiciu de 10 milioane de lei prin tranzacţii cu fier vechi.

Percheziţii la un centru medical din Capitală, într-un dosar privind decontări ilegale de analize. Prejudiciul este de 200.000 de euro

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la centrul medical privat Eurosanity din sectorul 1, fiind vizaţi membrii unei grupări specializate în decontări ilegale de servicii medicale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie. *Cinci medici, doi directori şi alţi doi angajaţi* ai centrului medical privat Eurosanity din Capitală au fost ridicaţi şi duşi la audieri.

Percheziţii la o grupare ce înşela firme de asigurări prin înscenarea de accidente cu maşini de lux. Un poliţist, suspectat că ar fi sprijinit gruparea

Un număr de 19 percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, la domiciliile membrilor unei grupări specializate în înşelăciuni în dauna unor firme de asigurări, prin înscenarea de accidente cu autoturisme de lux, informează Poliţia Română.

Percheziţii la membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică, suspectaţi de cămătărie şi şantaj

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, 40 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică, suspectaţi de cămătărie şi şantaj după ce au dat sute de mii de euro unor persoane care practicau jocuri de noroc la cazinouri, dobânzile depăşind sumele împrumutate.

Percheziţii la persoane suspectate de cămătărie şi şantaj care acţionau în judeţul Hunedoara

Procurorii DIICOT fac, joi, şapte percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări suspectate de cămătărie, şantaj şi înşelăciune, după ce ar fi acordat împrumuturi unor persoane din mediul de afaceri din judeţul Hunedoara, pentru care ar fi perceput dobândi lunare între 10 şi 20 la sută.

PERCHEZIŢII în Olt la persoane suspectate de trafic de persoane şi de minori

Procurorii DIICOT fac, miercuri, 25 de percheziţii în judeţul Olt, la locuinţele unor persoane suspectate că au dus în Anglia şi Italia peste 200 de persoane, printre care şi minori, pe care le-au obligat să se prostitueze sau să cerşească, obţinând din exploatarea acestora peste 500.000 de euro.

Percheziţii în judeţul Călăraşi: 12 persoane, suspectate că au obligat mai multe tinere să se prostitueze

Un număr de 12 persoane din comuna Ciocăneşti - judeţul Călăraşi, suspectate de trafic de persoane după ce ar fi racolat mai multe tinere pe care le-ar fi obligat să se prostitueze în Italia, au fost ridicate şi duse la audieri în urma unor percheziţii făcute miercuri dimineaţă, informează IGPR.

Suporteri ai echipelor Steaua şi Rapid, ridicaţi în urma unor percheziţii. Sunt acuzaţi de încăierare şi ultraj după meciul din 14 aprilie

Treisprezece suporteri ai echipelor Steaua şi Rapid au fost ridicaţi, marţi, în urma unor percheziţii, fiind acuzaţi de încăierare şi ultraj, după ce s-ar fi bătut la finalul meciului din 14 aprilie, de pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.

General audiat într-un caz de furturi de maşini de lux, fiind suspectat de favorizarea infractorului

Generalul în rezervă Francisc Radici şi alte peste 20 de persoane vor fi audiaţi, luni, în urma unor percheziţii care au loc în Bucureşti şi cinci judeţe, la o grupare suspectată de furturi de maşini ai cărei membri sunt apropiaţi ai lui Sandu Geamănu, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.