perchezi ii

44 de persoane audiate pentru braconaj şi sute de plase de pescuit confiscate, în judeţul Bacău – FOTO

44 de persoane au fost duse la audieri şi sute de plase de pescuit monifilament, în lungime de aproape 24.000 de metri, au fost confiscate de poliţişti în urma a 37 de percheziţii ce au avut loc, marţi, în mai multe comune din judeţul Bacău, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Procurorii DNA au ridicat documente de la sediul PSD Ploieşti

Procurorii DNA au ridicat, vineri seara, documente de la sediul PSD Ploieşti, iar surse apropiate anchetei susţin că inclusiv adeziunile lui Sebastian Ghiţă şi ale deputatului Andrei Sava au fost ridicate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Weiner Ron, unul dintre israelienii acuzaţi că au încercat intimidarea Codruţei Kovesi, dus la IGPR

Weiner Ron, unul dintre israelienii acuzaţi că au încercat intimidarea Codruţei Kovesi, a ajuns, vineri, la sediul IGPR pentru a participa la percheziţiile informatice făcute de criminalişti, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

20 de persoane reţinute în urma descinderilor la Depoul de Locomotive Timişoara

Douăzeci de persoane au fost reţinute până joi seara în cazul furtului de motorină din Depoul de Locomotive Timişoara, alte 24 de persoane fiind în continuare audiate, printre acestea numărându-se şi cei din conducerea unităţii, dar şi liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timişoara.

Panama Papers: Sediul firmei de avocatură panameze Mossack Fonseca a fost percheziţionat

Procurorii pentru combaterea crimei organizate au efectuat, marţi, raiduri la birourile firmei Mossack Fonseca, în căutarea dovezilor privind desfăşurarea unor activităţi de spălare de bani şi de finanţare a terorismului, în urma unei scurgeri de informaţii care a generat scandalul Dosarele Panama.

Caraş-Severin: Percheziţii DIICOT la persoane care ar fi devalizat complexul Băile Herculane

Procurorii DIICOT Caraş-Severin efectuează miercuri 16 percheziţii domiciliare într-un dosar care vizează 22 de suspecţi, printre care se află şi fostul deputat PSD Iosif Armaş, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC HERCULES SA Băile Herculane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii la finul lui Toni Greblă şi la un fost angajat SPP, într-un dosar de evaziune – surse

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti face joi 23 de percheziţii în mai multe judeţe, printre cei vizaţi fiind Ion Bârcină, finul fostului judecător CCR, Toni Greblă, şi un fost angajat al SPP, prejudiciul fiind estimat la trei milioane de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Prahova: Percheziţii la persoane bănuite de furturi petroliere

Poliţiştii de ordine publică efectuează două percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi sustras produse petroliere; în acest caz vor fi puse în executare trei mandate de aducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Audieri în cazul deţinuţilor care au evadat din arestul Secţiei 19 de Poliţie. 10 persoane, suspectate că i-au ajutat pe cei doi

Poliţiştii audiază 10 persoane, dintre care trei au fost aduse cu mandat, în cazul celor doi bărbaţi care au evadat din Secţia 19 Poliţie, a transmis într-un comunicat, vineri, Poliţia Capitalei.

Operaţiunea „Cuib de Viespi”: O reţea care a comis înşelăciuni de şapte milioane de euro, anihilată

Un grup infracţional organizat româno – danez, care a produs un prejudiciu de şapte milioane de euro, a fost anihilat în urma unei operaţiuni a DIICOT şi a Serviciului de combatere a crimei organizate Arad împreună cu anchetatorii din Danemarca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii DIICOT fac percheziţii la sediile Carpatica Asig

Procurorii DIICOT fac miercuri 13 percheziţii la Sibiu şi Bucureşti la sediile Carpatica Asig într-un dosar de delapidare şi spălare de bani, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Peste 100 de poliţişti fac 35 de percheziţii la persoane din Timiş bănuite de contrabandă cu ţigări

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice din Timiş fac joi 35 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete, la acţiune participând 130 de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii DIICOT fac percheziţii la locuinţa liderului sindical Liviu Luca

Procurorii DIICOT Ploieşti fac percheziţii la locuinţa sindicalistului Liviu Luca în legătură cu un dosar de spălare de bani şi delapidare,au spus, luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Percheziţii în cinci judeţe la persoane bănuite de evaziune fiscală: Şapte reţinuţi

Şapte persoane au fost reţinute, miercuri, pentru evaziune fiscală, în urma celor douăzeci de percheziţii care au avut loc în judeţele Alba, Cluj, Mureş, Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul a fost estimat la 2,5 milioane de lei.

Primarul din Sfântu Gheorghe spune că percheziţia vizează un contract încheiat cu BERD

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că procurorii anticorupţie au descins, miercuri dimineaţă, la locuinţa sa, spunând că în acest caz este vorba despre un denunţ al Curţii de Conturi legat de un contract încheiat între municipalitate şi BERD, privind lucrări de infrastructură.

Percheziţii DNA la Primăria Sfântu Gheorghe, vizat primarul oraşului-surse. Preşedintele Judecătoriei, reţinut pentru 24 de ore

Procurorii DNA desfăşoară percheziţii la Primăria Sfântu Gheorghe, miercuri dimineaţa, vizat de anchetă fiind primarul oraşului, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Elena Poiană, preşedinte al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a fost reţinută pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de luare de mită şi va fi prezentată, miercuri, instanţei cu propunere de arestare preventivă, anunţă procurorii DNA.

Percheziţii DNA în Covasna, Braşov şi Iaşi, inclusiv la Judecătoria Sfântu Gheorghe – surse

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia fac, marţi, patru percheziţii în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una la o instituţie publică, surse judiciare declarând că este vorba despre Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Percheziţii DIICOT la casa de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii. Casa de avocatură: Investigaţia nu vizează firma sau avocaţii săi, ci un client

Procurorii DIICOT au percheziţionat, joi, o casa de avocatură, pentru a ridica înscrisuri într-un dosar care vizează prejudicierea unor firme care făceau comerţ cu produse farmaceutice.

Constanţa: Zeci de percheziţii la persoane bănuite de falsificare de diplome, şase reţinuţi

Poliţiştii de la transporturi din Constanţa au efectuat, miercuri, peste 20 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi acordat diplome false, în schimbul unor sume între 600 şi 900 de lei. Şase dintre suspecţi, între care unul de 82 de ani, au fost reţinuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii DNA la Poliţia Sinaia, într-un dosar de trafic de influenţă. Adjunctul şefului Poliţiei, pus sub control judiciar

Procurorii DNA Ploieşti fac, miercuri dimineaţă, percheziţii la sediul Poliţiei din staţiunea Sinaia, într-un dosar de trafic de influenţă în care sunt vizaţi şefii acestei instituţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii la firme de construcţii suspectate de spălare de bani şi evaziune de 10 milioane euro

Poliţiştii fac marţi 14 percheziţii în cinci judeţe, la firme de construcţii şi la persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care au produs un prejudiciu de peste 10 milioane de euro.

Peste 1.100 de kilograme de droguri, confiscate de poliţişti anul trecut

Poliţiştii au confiscat, anul trecut, peste 1.100 de kilograme de droguri, au ridicat peste 12 milioane de lei şi 7,9 milioane de euro şi au făcut aproape 5.000 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări infracţionale de criminalitate organizată, informează IGPR.

Prahova: 12 tone de articole pirotehnice, ridicate în urma mai multor percheziţii – VIDEO

Poliţiştii au ridicat 12 tone de articole pirotehnice, în urma mai multor percheziţii făcute, joi, în judeţul Prahova, la locuinţe şi la sediul unei firme, iar şapte persoane au fost duse la audieri, din cercetări reieşind că produsele ar fi fost comercializate unor persoane fizice neautorizate.

Sute de monede antice şi medievale şi piese romane, descoperite în urma unor percheziţii

Sute de monede antice şi medievale, piese romane şi medievale, dar şi două detectoare de metal fără autorizaţie au fost descoperite de către poliţişti în urma unor percheziţii domiciliare în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Suceava, Constanţa, Sălaj şi în municipiul Bucureşti.

Bucureşti: 100 de permise auto, obţinute ilegal, cu 300 euro, din care instructorii opreau 100 euro

Procurorii Parchetului Capitalei au date că aproximativ o sută de permise de conducere ar fi fost obţinute ilegal, în schimbul unor sume care erau date înainte de proba traseului şi porneau de la 300 de euro, din care 100 de euro opreau instructorii auto, potrivit unor surse judicare.

PERCHEZIŢII la instructori auto, într-un dosar privind permise obţinute fraudulos. Printre suspecţi sunt şi agenţi de la Direcţia Permise de Conducere

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti fac 17 percheziţii, marţi, într-un dosar privind obţinerea frauduloasă de permise auto, printre suspecţi fiind instructori auto şi agenţi de la Direcţia Permise de Conducere.

Percheziţii în Bucureşti şi 27 de judeţe, într-un dosar de evaziune. Prejudiciul estimat: 6 milioane de lei

Poliţiştii bucureşteni fac 205 percheziţii în Capitală şi 27 de judeţe, la firme care vând articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi la 75 de persoane urmărite penal pentru evaziune fiscală de aproximativ şase milioane de lei.

PERCHEZIŢII DNA la Poliţia din Vaslui, IPJ şi la Direcţia Poliţiei Rutiere din IGPR

Procurorii DNA Iaşi fac percheziţii, joi dimineaţă, la sediile Poliţiei municipiului Vaslui şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, precum şi la Direcţia Poliţiei Rutiere din Poliţia Română, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise între 2013-2015.

Percheziţii la Remus Truică şi la sediile unor firme, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri

Procurorii DNA fac nouă percheziţii, miercuri, în Bucureşti şi Ilfov, la casa omului de afaceri Remus Truică, la locuinţele altor persoane şi la sediile unor firme, într-un dosar în care se fac cercetări privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Ilfov, potrivit unor surse judiciare.

Primarul din Reşiţa, Mihai Stepănescu, suspectat de fapte de corupţie, a fost reţinut

Primarul din Reşiţa, Mihai Stepănescu, ridicat de către procurori în urma percheziţiilor la sediul instituţiei şi audiat la DNA Timişoara, a fost reţinut, joi seară, pentru fapte de corupţie, urmând ca vineri să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

DOSARUL transferurilor: Judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, care ar fi luat mită 220.000 de euro pentru o soluţie de achitare în acest dosar, a fost reţinută

Judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, care ar fi primit mită 220.000 de euro, în perioada 2009 - 2012, pentru a-i achita pe cei opt oameni de fotbal inculpaţi şi ulterior condamnaţi în dosarul Transferurilor, a fost reţinută de procurorii DNA.

Percheziţii DNA la Transelectrica şi la firma Smart, filială a companiei care asigură mentenanţa

Procurorii DNA fac 16 percheziţii, joi, în Bucureşti şi Craiova, la Transelectrica şi la societatea Smart, filială a companiei care asigură mentenanţa reţelei electrice de transport, fiind vizate fapte de corupţie.

Percheziţii la Administraţia Cimitirelor şi ALPAB, într-un dosar de evaziune şi spălare de bani

Poliţiştii fac percheziţii, joi, în Bucureşti şi patru judeţe, la Administraţia Cimitirelor, la Administaţia Lacuri, Parcuri şi Agrement şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de evaziune şi spălare de bani, prejudiciul produs fiind de aproximativ 25 de milioane de lei.

Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Iaşi şi la o televiziune locală, într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene. Mai multe documente au fost ridicate

Procurorii DNA Iaşi au făcut percheziţii, miercuri, la Bucureşti şi Iaşi, la Consiliul Judeţean, la asociaţia EuroNEST din Iaşi, la firme şi locuinţele unor persoane, într-un dosar vizând fraudarea de fonduri europene, legat de sistemul de management al deşeurilor şi achiziţia de autospeciale pentru ISU.

Teleorman: Percheziţii DNA la Serviciul Poliţie Rutieră, Serviciul Permise şi la o unitate de parchet

Procurorii DNA fac percheziţii, miercuri, în judeţul Teleorman, la Serviciul Poliţie Rutieră, Serviciul Permise Auto şi Înmatriculări şi la o unitate de parchet, într-un dosar în care printre cei vizaţi sunt şeful de la Rutieră şi un procuror, potrivit unor surse judiciare.

ATENTATELE de la Paris: 128 de percheziţii, desfăşurate în Franţa în ancheta privind atacurile teroriste

O sută douăzeci şi opt de percheziţii în legătură cu atentatele de la Paris au fost desfăşurate noaptea trecută, a anunţat marţi ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, fără a oferi detalii privind locurile sau persoanele vizate de aceste acţiuni, informează site-ul agenţiei Reuters.

Percheziţii în Bucureşti şi 11 judeţe, la firme de reciclare a deşeurilor de ambalaje

Anchetatorii fac 59 de percheziţii, marţi, în Bucureşti şi 11 judeţe, la firme de reciclare a deşeurilor de ambalaje, suspectate de evaziune şi fals, prin care ar fi produs un prejudiciu de 54 milioane de euro, surse judiciare precizând că printre societăţile vizate este şi Eco-Rom Ambalaje.

Percheziţii în Argeş, într-un dosar ce vizează tăieri ilegale de arbori. Prejudiciul estimat este de 4 milioane euro

Procurorii din Argeş fac, marţi, şase percheziţii la sedii de firme şi locuinţe, într-un dosar ce vizează infracţiuni de tăieri ilegale de arbori, evaziune fiscală şi abuz în serviciu, cu un prejudiciu estimat la 4 milioane de euro, printre suspecţi numărându-se şi angajaţi ai unor ocoale silvice.

Percheziţii la ANAF şi la Consiliul Judeţean Satu Mare, într-un dosar privind fapte de corupţie

Procurorii DNA fac percheziţii, marţi, la sediul ANAF şi cel al Consiliului Judeţean Satu Mare, la mai multe firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie legate de atribuirea unor contracte de achiziţii publice, potrivit unor surse judiciare.

Şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, Adrian Bărăscu, şi două angajate, reţinuţi

Şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, un comisar şef şi un psiholog din cadrul aceleiaşi structuri au fost reţinuţi, luni seară, de procurorii DNA, fiind acuzaţi că au deturnat fonduri destinate martorilor din programul de protecţie.