petard

Incident de Revelion: unui gorjean i-a explodat petarda-n faţă şi a ajuns la spital!

Un gorjean a ajuns la spital, în noaptea dintre ani, după ce a băgat o petardă într-o ţeavă, ca să-i amplifice sonorul, şi i-a explodat în faţă.

Dolj: Două persoane, una minoră, care au manevrat petarde, rănite

Un bărbat de 37 de ani și un copil de 15 ani, din comuna Călărași, județul Dolj, au ajuns la spital, joi seara, după ce au manevrat petarde și acestea au explodat.

Poliţia îi caută pe cei care au mutilat câinele din Satu Mare cu o petardă. Prima ipoteză a anchetatorilor

Poliţiştii sătmăreni au stabilit faptul că petarda cu care a fost mutilat câinele din Satu Mare nu a explodat în gura animalului, ci în apropiere sa, fiind făcute cercetări pentru a-i găsi pe cei care au aruncat petarda, cel mai probabil nişte copii.

Problemele cauzate de petarde de Revelion: au izbucnit 28 de incendii, iar 82 de persoane au fost rănite

Un număr de 82 de persoane au fost rănite, în ţară, de Revelion, în urma folosirii materialelor pirotehnice. De asemenea, s-au produs 28 de incendii, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Federaţia nord-irlandeză: Petarda care a rănit un fotograf a fost aruncată de români

Federaţia Nord-irlandeză de Fotbal şi asociaţiile de suporteri din Belfast susţin că petarda care a rănit un fotoreporter la meciul Irlanda de Nord - România a fost aruncată din zona fanilor români, iar ancheta UEFA este împotriva FRF în acest caz, nu împotriva IFA, informează The Belfast Telegraph.

Un vagon de călători a luat foc de la o petardă

CFR Călători informează că, miercuri, un vagon de călători, garat în triajul Craiova, a luat foc de la o petardă aruncată de nişte persoane, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Suporter rapidist, predat jandarmilor chiar de către propria galerie

Unul dintre suporterii giuleşteni prezenţi, miercuri, la Constanţa, la partida Rapid-Unirea Urziceni, din sferturile de finală ale Cupei României, a fost predat jandarmilor chiar de către membrii galeriei, după ce a aruncat cu petarde spre ceilalţi spectatori.