petrom

OMV Petrom reacţionează în cazul tranzacţiei cu Uniper: Având în vedere magnitudinea proiectului, este uzual ca producătorii să securizeze în avans vânzarea unei părţi din volumele care urmează să fie produse. Nu comentăm detalii comerciale. Respectăm reglementările din România

OMV Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, operatorul proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, spune că vânzarea în avans a unei părţi din producţia de gaze este o practică uzuală în proiectele de producţie de o astfel de amploare. Reacţie vine ca urmare a ştirii difuzată de Reuters privind semnarea unui contract cu compania germană Uniper.

Revenire de zile mari la Bursa de Valori: de la minus 3% la ora 11:00, indicele principal BET are acum plus 2%. Acţiunile Băncii Transilvania, plus 4%. Petrom creşte cu 1,2%, MedLife cu 4%

Roller-coaster cu acţiunile româneşti din cauza îngrijorărilor şi incertitudinilor venite de pe scena politică: de la o deschidere puternică pe roşu, minus 3% la un moment dat în prima oră a şedinţei de miercuri, indicele principal BET se apreciază acum cu 2%, potrivit datelor bvb.ro. De ce? “Cred că anunţul premierului Ciolacu care afirmă că azi vor încheia  un […]

Fără surprize majore de la alegerile parlamentare, investitorii revin la sentimente mai optimiste

Fără surprize majore de la alegerile parlamentare, investitorii revin la sentimente mai optimiste: Bursa de la Bucureşti creşte cu 2% în primele minute. Acţiunile Băncii Transilvania se apreciază cu 4%, TTS şi Sphera 2%, Petrom 1,5%, notează Ziarul Financiar.

Clotilde Armand, primar al sectorului 1, are investiţii de 523.000 de euro în titluri de stat, 21.000 de euro în acţiuni Petrom, câte 12.000 de euro în Banca Transilvania şi Nuclearelectrica şi 7.000 de euro la Romgaz

Clotilde Armand, primarul sectorului 1 al Capitalei din 2020 în 2024, avea la jumătatea acestui an deţineri în titluri de stat în valoare de 379.000 de euro şi 679.000 de lei.

Reacţia OMV Petrom la decizia Consiliului Concurenţei din Republica Moldova de a amenda şase retaileri locali de carburanţi pentru practici anticoncurenţiale

Săptămâna trecută, autorităţile antitrust din Moldova au anunţat că au amendat şase retaileri locali de carburanţi cu o sumă totală de 481,4 milioane de lei (25 milioane de euro) pentru încheierea unui acord anticompetitiv. O anchetă lansată în 2021 a găsit că Lukoil Moldova, Bemol Retail, Datario, Petrom Moldova, Rompetrol Moldova şi Tirex Petrol au […]

Bursă. Indicele BET creşte cu 0,8%. Petrom, lider de lichiditate

Indicele bursier BET, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, s-a apreciat cu 0,8% în şedinţa din 18 iunie, notează Ziarul Financiar.

Ziarul Financiar: Petrom vrea să distribuie dividende speciale de 0,03 lei pe acţiune, adică 1,9 miliarde de lei

OMV Petrom (simbol bursier SNP) convoacă acţionarii pe 25 iulie pentru a aprobra printre altele distribuirea unui dividend special de 0,03 lei brut, adică circa 1,9 mld. lei, se arată într-un raport publicat marţi seară la Bursa de Valori Bucureşti, notează www.zf.ro.

OMV Petrom cumpără proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice

OMV Petrom a finalizat achiziţia Renovatio Asset, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare. Radu Căprău: Petrom devine cel mai mare jucător în domeniul mobilităţii electrice din România.

OMV Petrom raportează pentru T1/2024 un profit net de 1,4 mld. lei şi afaceri de 8,5 mld. lei

OMV Petrom a raportat pentru primul trimestru din 2024 un profit net de 1,4 mld. lei, în scădere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi afaceri de 8,5 mld. lei, mai mici cu 10%, potrivit raportului publicat marţi dimineaţă la Bursa de Valori, anunţă Ziarul Financiar.

OMV Petrom aprobă alocarea de dividende de 2,6 mld. lei din profitul net de anul trecut

OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, a informat piaţa de capital că adunarea generală ordinară a acţionarilor societăţii a decis miercuri distribuirea unui dividend brut de 0,0414 lei pe acţiune din profitul net înregistrat anul trecut, scrie Ziarul Financiar.

Şedinţă cu aprecieri pe toţi indicii, miercuri, la BVB

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti s-au apreciat miercuri, benchmark-ul BET înregistrând un avans de 0,5% la 16.948 de puncte. La un moment dat, BET era pe plus cu peste 1%, arată datele bvb.ro, citate de Ziarul Financiar.

ZF: Bursa de la Bucureşti sparge un nou record istoric prin prisma BET

Bursa de la Bucureşti sparge un nou record istoric prin prisma BET, pe tranzacţii de 102 mil. lei. Petrom a asigurat un sfert din rulaj, anunţă Ziarul Financiar.

ANPC: Amenzi de peste 340.000 de lei pentru staţiile OMV Petrom

Aproape 200 de staţii de carburanţi din reţeaua OMV Petrom au fost controlate de ANPC în toată ţara, în două zile. S-au dat amenzi de peste 340.000 de lei, precum şi avertismente, şi s-au oprit de la comercializare mai multe produse.

Mutare majoră. OMV Petrom va achiziţiona integral Renovatio proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România

OMV Petrom va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti. În plus OMV Petrom va achiziţiona integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România

Care sunt cele mai mari trei investiţii ale fondurilor de pensii Pilon II la Bursa de Valori

Cele şapte fonduri au 9,5% din capitalul social al Hidroelectrica, 13,5% din Petrom şi 25,8% din Banca Transilvania, scrie Ziarul Financiar.

Marea Neagră descătuşează Petrom. Compania atinge maximul istoric la Bursa de Valori Bucureşti

Marea Neagră descătuşează Petrom. Compania atinge maximul istoric la Bursa de Valori Bucureşti cu o capitalizare de 32,5 mld. lei şi doboară un record în picioare de 17 ani. Performanţa, în ziua în care a fost anunţat preţul listării Hidroelectrica.

CEO OMV Petrom, despre Neptun Deep: Deschidem un nou capitol, esenţial pentru sectorul energetic al României / Producţia estimată este de aproximativ de 30 de ori mai mare decât cererea anuală

Deschidem un nou capitol, esenţial pentru sectorul energetic al României, anunţând decizia finală de investiţii pentru proiectul Neptun Deep, spune joi Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Petrom şi Romgaz anunţă oficial decizia de a dezvolta Neptun Deep

Petrom şi Romgaz anunţă oficial decizia de a dezvolta Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. Prima producţie de gaze este planificată pentru 2027, după investiţii de până la 4 mld. euro.

Cât ar putea valora cea mai mare descoperire de ţiţei din ultimele decenii a OMV Petrom

OMV Petrom a anunţat că a descoperit noi resurse de ţiţei şi gaze naturale în regiunile Oltenia şi Muntenia din sudul României. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producţia realizată de Petrom în anul 2022.

OMV Petrom obţine o finanţare prin PNRR pentru producţia de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom, cea mai mare companie din România şi principala companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea unui contract de finantare prin PNRR pentru constructia unei capacitati de productie a hidrogenului prin electroliza apei in cadrul rafinariei Petrobrazi.

Petrom anunţă că plăteşte taxa de solidaritate: Estimăm o contribuţie de solidaritate de 1,5 miliarde de lei

Petrom (SNP) a anunţat luni seara la Bursa de Valori Bucureşti că va plăti taxa pe solidaritate în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, informează Ziarul Financiar.

Marea Neagră, mai bogată în gaze decât se credea. Documentul prezentat investitorilor de OMV Petrom dezvăluie acest lucru

Potrivit unui document prezentat investitorilor de la bursă, OMV Petrom, cea mai mare companie din România, estimează că va putea recupera din perimetrul Neptun Deep circa 50 de miliarde de metri cubi de gaze, acestea reprezentând doar partea companiei. OMV Petrom deţine în acest moment 50% din acţiuni, dar este operatorul investiţiei, cealaltă parte fiind […]

Vânzările OMV Petrom au scăzut cu 20% în primul trimestru al anului 2023, iar profitul net cu 15%

OMV Petrom a terminat primele trei luni din an cu vânzări de 9,47 miliarde de lei, cu 20% mai mici faţă de cele din perioada similară a anului trecut, arată raportul financiar al grupului. Profitul net a ajuns la 1,48 de miliarde de lei, în scădere cu 15%, faţă de primele trei luni din 2022.

Christina Verchere, CEO-ul Petrom, a avut un salariu de bază de 415.300 de euro în anul 2022

Christina Verchere, CEO-ul Petrom, a avut un salariu de bază de 415.300 de euro în anul 2022, adică 35.000 de euro lunar, iar în 2022 bonusurile şi acordarea de acţiuni au adăugat circa 1 mil. euro, aşadar un pachet salarial brut de 1,5 mil. euro, arată Ziarul Financiar.

Confuzie cu taxa de solidaritate Petrom

Confuzie cu taxa de solidaritate Petrom: statul încearcă orice manevră de a lua 1 miliard de euro, Petrom se apără cu toate armele. Investitorii de la Bursă sunt în ceaţă. Fiscul susţine că a descoperit erori de calcul la o taxă.

Petrom convoacă acţionarii pentru a da dividende cu un randament de 7,8% din profitul record

OMV Petrom vrea să distribuie un dividend brut de 0,0375 lei pe acţiune, adică o sumă de aproximativ 2,3 miliarde de lei din profitul net record de 10,3 miliarde de lei înregistrat în 2022, potrivit propunerii publicate joi la BVB prin convocatorul AGA.

Decizia luată de Petrom în legătură cu mandatul de CEO al Christinei Verchere

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis pe 23 februarie 2023 să prelungească mandatul de director general al Christinei Verchere cu patru ani, până la 16 aprilie 2027, potrivit unui comunicat de presă.

Petrom raportează un profit record de 10,3 miliarde de lei în 2022

Petrom raportează un profit-record de 10,3 miliarde de lei în 2022, de trei ori mai mare ca anul precedent, şi afaceri de 61 miliarde de lei, plus 136%.

Norvegienii cu bani mulţi şi-au triplat expunerea la Petrom

Norvegienii care ţin frâiele celui mai mare fond suveran din lume şi-au triplat expunerea la Petrom în anul în care a început războiul din Ucraina, dar au ieşit de la Electrica şi au înjumătăţit participaţiile la BRD şi la Banca Transilvania.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ce-am avut şi am pierdut: Petrom-ul. Cu o valoare estimată de 7 miliarde de dolari, a fost vîndut la o zecime din preţ către austrieci

În pragul privatizării sale, Petrom era o firmă în extindere. ”Societatea derula operaţiuni de explorare, exploatare şi extindere a reţelei de distribuţie a produselor petroliere în Ungaria, Republica Moldova, Kazahstan şi India (estimate la peste 200 milioane dolari SUA) şi era singurul operator al celor două licenţe de explorare a blocului Neptun din Marea Neagră. Societatea naţională dispunea de perimetre petroliere preluate în concesiune în Kazahstan, India, Quatar şi Libia, ale căror rezerve erau estimate la 15,5 milioane tone ţiţei (producţia de ţiţei depăşind 200.000 tone)”. Dintr-o societate cu capital de stat şi statut de ”multinaţională” în construcţie, de Petrom s-a ales praful şi a ajuns peste noapte o anexă a companiei austriece OMV, care a exploatat din 2005 încoace petrolul românesc cum a vrut ea.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Vremea în care SRI-ul băga sub preş privatizarea Petrom: ”ar fi dezirabil ca informarea noastră să nu fie utilizată în spaţiul public”

Puţini îşi mai aduc aminte că, pe fondul unui scandal politic intern cu iz naţionalist, în 2006 s-a format o ”Comisie de investigare a privatizării Petrom”. Formată din şapte senatori, ea a fost condusă de Marius Marinescu, de la PRM. A fost un prim ”balon de săpun”, pe tema privatizării societăţii naţionale a petrolului românesc. […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Un asasinat economic, prin care am fost daţi pe mîna ruşilor: OMV-Petrom e ”Sovrompetrol”-ul renăscut

Modul în care petrolul românesc a ajuns pe mîinile austriecilor are o istorie complicată şi încîlcită. Cu contracte secrete, cu clauze adăugate ulterior. Cu prevederi care n-au fost respectate niciodată, decît dacă au adus beneficii părţii austriece. Cu obligaţii eludate sau neîncasate de către statul român, deşi prevăzute în contract. De fapt, un contract călcat în picioare de semnatarul austricac, culmea, sub protecţia anonimatului. Un anonimat asigurat de cei care ar trebui să apere ce a mai rămas din resursele noastre naturale: gaz şi petrol. Privatizarea Petrom e cel mai bun exemplu al jafului naţional, care s-a făcut în România. Cu efecte clare, evidente, vizibile în buzunarele noastre. Imaginaţi-vă cum ar fi fost cu Petrom în posesia exclusivă a statului român şi cu posibilitatea de a ne exploata şi prelucra, noi pentru noi, petrolul şi gazele naturale ale României.

OMV Petrom şi Romgaz au depus declaraţia de comercialitate pentru perimetrul Neptun Deep

OMV Petrom şi Romgaz au depus declaraţia de comercialitate pentru perimetrul Neptun Deep la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, au precizat surse din piaţă, citate de Ziarul Financiar.

ZF: Fondul Proprietatea vrea să vândă fulger deţinerea de 3% la OMV Petrom

Franklin Templeton International, administratorul Fondului Proprietatea (simbol bursier FP), a anunţat la bursa locală demararea unei oferte de plasament privat accelerat privind întreaga sa deţinere la OMV Petrom (SNP), singurul producător local de petrol şi gaze, informează Ziarul Financiar.

Prima Scoică: un proiect marca Siguranţă Auto Copii realizat cu sprijinul Petrom

Prima Scoică: un proiect marca Siguranţă Auto Copii realizat cu sprijinul Petrom

Fundaţia Siguranţă Auto Copii cu sprijinul Petrom lansează programul Prima Scoică

Fundaţia Siguranţă Auto Copii cu sprijinul Petrom lansează programul Prima Scoică

Scăderi abrupte la început de toamnă la bursă: acţiunile Petrom şi Romgaz pierd câte 3%

Primele două ore de tranzacţionare ale şedinţei de joi de la Bursa de la Bucureşti sunt caracterizate de o volatilitate ridicată, fiind prezenţi mai mulţi vânzători decât cumpărători.

OMV Petrom: Din martie, nu mai importăm petrol şi motorină din Rusia, dar alternativele costă / Independenţa faţă de aurul negru rusesc va veni cu factura de rigoare

OMV Petrom, cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală, dă asigurări că deja a luat toate măsurile necesare pentru a se proteja de interdicţia privind petrolul şi produsele petroliere ruseşti care va intra în vigoare în decembrie anul acesta, scrie ZF.

Producţia de gaze naturale a OMV Petrom a scăzut cu 11% în primul semestru

OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, a terminat primul semestru al anului cu o producţie de gaze naturale de 1,7 miliarde de metri cubi, cu 11% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, potrivit calculelor ZF făcute pe baza raportărilor companiei. În bugetul pentru 2022 compania şi-a programat […]

OMV Petrom va începe producţia de combustibil sustenabil pentru aviaţie la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom va produce combustibil sustenabil pentru aviaţie la rafinăria Petrobrazi prin co-procesarea uleiului de rapiţă produs pe piaţa locală.