petrom

Promovarea actului normativ privind Petrom, obiectiv al consultanţilor Stantchev şi Susak

Consultantul bulgar Stamen Stantchev susţine într-o interceptare telefonică faptul că "Attila Verestoy nu ajută deloc" în legătură cu adoptarea actului normativ privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom, însă se vorbise cu Bogdan Olteanu şi Gheorghe Voicu.

Petrom a majorat preţurile la benzină şi motorină

Petrom a majorat miercuri preţurile de referinţă la benzină şi motorină cu şase bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, a anunţat compania, într-un comunicat.

Romania’s Petrom Hikes Gasoline Pump Prices By RON0.07/Liter

Romania’s dominant oil company Petrom (SNP.RO), owned by Austria’s OMV (OMV.VI), will hike Thursday its gasoline pump prices by 0.07 lei (EUR1=RON4.2939) per liter, keeping the same price for its diesel oil, the company said in a statement.

Patru angajaţi Petrom, prinşi în timp ce furau combustibil

Patru angajaţi ai SC Petrom SA sunt cercetaţi pentru furt, după ce au fost prinşi în timp ce sustrăgeau produs petrolier din incinta unei statii de pompare aparţinând societăţii, informează Jandarmeria Română.

Petrom propune acţionarilor să nu distribuie dividende pe 2008 şi 2009

Conducerea Petrom propune acţionarilor să nu distribuie dividende nici pentru 2008 şi nici pentru 2009 şi intenţionează să continue să atragă finanţări externe, în acest an, pentru obiectivele de dezvoltare, deşi investiţiile vor fi considerabil mai reduse faţă de anul trecut.

Romanian Petrom To Defer Petrobrazi Refinery Upgrade Until ‘12

Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO) will defer until 2012 the completion of Petrobrazi Ploiesti refinery upgrade project, on the current economic turmoil, the company said Wednesday.

Petrom amână modernizarea rafinăriei Petrobrazi Ploieşti

Petrom va amâna până în 2012 finalizarea proiectului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi Ploieşti, din cauza contextului economic actual, şi va continua investiţiile în acest an, la un nivel redus, în principal pe segmentul de foraj şi în dezvoltarea unor zăcăminte.

Romania’s Petrom ’08 Net Pft At RON1B, Dn 43% On Yr

Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO) reported a 1.02 billion lei (EUR1=RON4.2810) net profit in 2008, down 43% compared with the RON1.78 billion profit a year before, according to the company's preliminary results.

Petrom a înregistrat primele pierderi din ultimii patru ani

Profitul Petrom a scăzut în 2008 cu 43%, la 1,022 miliarde lei, după ce în ultimele trei luni a avut pierderi de 1,269 milliarde lei, ca urmare a unor provizioane suplimentare şi a scăderii preţului ţiţeiului, deşi veniturile pe întregul an au avansat cu 49%, la 19,331 miliarde lei.

Petrom a ieftinit motorina

Petrom a ieftinit, luni, motorina, cu şase bani pe litru, şi a menţinut preţul benzinei, a anunţat compania petrolieră.

Petrom recomandă angajaţilor care au câştigat procese împotriva companiei să returneze banii

Petrom recomandă salariaţiilor şi foştilor angajaţi care au câştigat în instanţă anumite sume în urma unor litigii cu compania să returneze banii, iar celor care au procese pe rol să renunţe la acţiunea în justiţie.

Romania’s Petrom, Canada’s Sterling Leased Blocks Overlap Area Disputed At Hague – Ex Agency Head

Romania’s dominant oil company Petrom (SNP.RO) and Canada’s Sterling Resources obtained the lease of some oil perimeters overlapping the surface of continental plateau won by Romania in its Hague trial, Bogdan Gabudeanu, the former head of Romania’s Mineral Resources Agency ANRM, said Friday.

Petrom şi Sterling au concesionat perimetre care se suprapun ariei din disputa cu Ucraina

Companiile Petrom şi Sterling au primit în concesiune perimetre care se suprapun, în parte, suprafaţei de platou continental ce revine României în urma deciziei Curţii de la Haga în disputa româno-ucraineană, potrivit fostului preşedinte al ANRM, Bogdan Găbudeanu.

Petrom majorează din nou preţul benzinei

Petrom va majora vineri, cu cinci bani pe litru, preţul benzinei, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale ale petrolului, a anunţat compania.

Romania’s Petrom Hikes Gas, Diesel Oil Pump Prices By RON0.09/Liter

Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO), owned by Austria’s OMV (OMV.VI), hiked Monday its gasoline and diesel oil pump prices by 0.09 lei (EUR1=RON 4.2775) per liter, due to the international oil price increase, the company said in a statement.

Petrom a scumpit luni benzina şi motorina

Petrom a majorat luni, cu nouă bani pe litru, preţul benzinei şi motorinei, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale ale petrolului, a anunţat compania.

Petrom disponibilizează trei mii de angajaţi

Compania Petrom, membră a grupului austriac OMV, va disponibiliza trei mii de angajaţi la nivelul întregii ţări, începând cu 1 februarie, potrivit datelor furnizate, miercuri, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova.

Romania’s Oil Co Petrom To Cut 3,000 Jobs As of Feb 1

Romania’s dominant oil company Petrom (SNP.RO), majority owned by OMV AG (OMV.VI), will sack 3,000 employees as of February 1, according to the Employment Agency AJOFM in the southern county of Prahova.

Petrom a majorat preţurile carburanţilor

Petrom a majorat, luni, cu nouă bani pe litru preţul benzinei şi cu şase bani pe litru pe cel al motorinei, a anunţat compania petrolieră.

Austria’s OMW Grants Romania’s Petrom EUR500M Loan

Romania’s dominant oil company Petrom (SNP.RO) obtained a revolving-type financing of up to EUR500 million from its main shareholder, Austrian group OMV, the company announced Wednesday in a press release.

Petrom a obţinut o linie de finanţare de 500 milioane euro de la OMV

Petrom a obţinut o linie de finanţare de tip revolving, de până la 500 milioane de euro, de la acţionarul majoritar, grupul austriac OMV, se arată într-un comunicat al companiei petroliere din România remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Romania’s Petrom To Hike Gas, Diesel Oil Pump Prices By RON0.06/Liter

Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO), owned by Austria’s OMV (OMV.VI), will hike Saturday its gasoline and diesel oil pump prices by 0.06 lei (EUR1= RON4.2655) per liter, the company said in a statement.

Petrom majorează sâmbătă preţurile la carburanţi

Petrom va majora sâmbătă cu şase bani pe litru preţurile benzinei şi ale motorinei, a anunţat compania petrolieră.

ME: Petrom a început livrarea de păcură către termocentralele care nu mai au gaze naturale

Compania petrolieră Petrom a început să livreze cantităţi suplimentare de păcură centralelor termoelectrice (CET) care nu mai au gaze naturale, ca urmare a opririi importurilor de gaze naturale din Rusia, a anunţat, luni, Ministerul Economei (ME).

Romania’s Petrom May Cut 4,000 Jobs Besides Annual Layoffs – Sources

Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO), owned by Austria's OMV oil group, might cut approximately 4,000 jobs due to the financial crisis, besides the annual layoffs already stipulated in the restructuring program, sources close to the matter told MEDIAFAX on Friday.

Petrom ar putea disponibiliza încă 4.000 de salariaţi

Petrom ar putea disponibiliza, din cauza situaţiei economice generale, aproximativ 4.000 de salariaţi, număr suplimentar cifrelor prevăzute în programul de restructurare convenit la momentul privatizării, care prevede reducerea anuală a personalului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din companie.

Romania’s Petrom To Deliver In Jan Up To 75,000 Tons Of Fuel Oil To Pwr Plants

Romania’s dominant oil company Petrom (SNP.RO) may deliver around 70,000 to 75,000 tons of fuel oil to thermal power plants by the end of January and a similar quantity in February, the company announced Friday.

Petrom poate livra CET-urilor până la 75.000 tone de păcură în ianuarie

Petrom poate livra către CET-uri aproximativ 70.000-75.000 de tone de păcură până la sfârşitul lunii ianuarie şi aceeaşi cantitate în februarie, compania negociind în prezent cu şapte societăţi, printre care ElectroCentrale Bucureşti şi Constanţa, CET Galaţi, Termoelectrica şi Termoficare Piteşti.

ELCEN ar putea cumpăra de la Petrom până la 300.000 de tone de păcură

Electrocentrale (ELCEN) Bucureşti ar putea încheia în zilele următoare un acord cu compania petrolieră Petrom pentru achiziţia unei cantităţi cuprinse între 150.000 şi 300.000 de tone de păcură în vederea asigurării producţiei de energie şi căldură.

ELCEN negociază cu Petrom achiziţia a 200.000 tone păcură

Electrocentrale (ELCEN) Bucureşti negociază cu compania petrolieră Petrom achiziţia unei cantităţi de 200.000 tone de păcură, pentru care ar putea plăti circa 60 de milioane de dolari, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai filialei Termoelectrica.

Petrom suplimentează cantitatea de gaze naturale furnizată zilnic în România

Petrom suplimentează cantitatea de gaze naturale furnizată consumatorilor din România cu 1,3-1,5 milioane metri cubi de gaze zilnic, a anunţat, marţi, compania, într-un comunicat.

Dâmboviţa: Incendiu la o conductă de transport ţiţei a Petrom

Un incendiu a izbucnit, luni, la o conductă de transport ţiţei aparţinînd Petrom, situată în satul Saru Deal, comuna Valea Mare, judeţul Dâmboviţa, focul fiind stins după o intervenţie de aproximativ o jumătate de oră de către serviciul privat de pompieri al Secţiei Strâmbu al Societăţii Petrom.

Petrom a început procesul de oprire a activităţii combinatului Doljchim

Petrom a început procesul de închidere a tuturor unităţile de producţie consumatoare de gaz natural din combinatului Doljchim, iar în urma acestei măsuri un număr de 600 de salariaţi vor intra în şomaj tehnic până la jumătatea lunii februarie, a anunţat luni compania.

Half Of Romania’s Doljchim Staff To Have No Activity Between Jan 10 – Feb 15

Half of the employees of the chemical plant Doljchim, owned by Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO), will stay at home between January 10 and February 15 as the sale price of its products has dropped on the global market, unionist leader Gheorghe Baiasu said Saturday.

Romania’s Petrom To Cut Gas, Diesel Oil Pump Prices By RON0.06/Liter

Romania’s largest vertically integrated oil company Petrom (SNP.RO), owned by Austria’s OMV (OMV.VI), will cut Wednesday its gasoline and diesel oil pump prices by 0.06 lei (EUR1=RON3.9297) per liter, the company said in a statement.

Petrom reduce preţul benzinei şi motorinei cu şase bani

Petrom va reduce miercuri cu şase bani pe litru preţul de referinţă al benzinei şi motorinei, a anunţat compania petrolieră.

Romania’s Petrom Cuts Gasoline, Diesel Oil Prices

Romania’s largest oil company Petrom SA (SNP.RO) cut Monday gasoline prices by 0.03 lei (EUR1= RON3.9497) per liter and diesel oil prices by RON0.08, the company said in a statement.

Petrom va reduce luni preţurile la benzină şi la motorină

Petrom va reduce luni cu trei bani pe litru preţul de referinţă al benzinei şi cu opt bani pe cel al motorinei, a anunţat compania petrolieră.

Romania’s Petrom Cuts Gasoline, Diesel Oil Prices

Romania’s largest oil company Petrom SA (SNP.RO) cut Monday gasoline prices by 0.05 lei (EUR1=RON3.9151) per liter and diesel oil prices by RON0.06, the company said in a statement.

Petrom a redus luni preţurile la benzină şi la motorină

Petrom a redus, luni, cu 5 bani pe litru preţurile de referinţă la benzină şi cu 6 bani pe litru la motorină, a anunţat compania.