pfizer

Vaccinare COVID-19: Unu din doi bucureşteni s-a vaccinat

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că peste 50% dintre bucureşteni s-au vaccinat cu cel puţin o doză şi că aproape jumătate dintre aceştia au deja ambele doze administrate.

Rezultate weekendului de vaccinare de la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională: Peste 23.000 de persoane s-au vaccinat. Situaţia pe vaccinuri

Peste 23.000 de persoane au fost vaccinate în weekend la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti.

Andrei Baciu anunţă o tranşă record de vaccin Pfizer pentru România: peste un milion de doze

Peste un milion de doze vor ajunge în România luni, aceasta fiind cea mai mare tranşă de vaccin pentru România, anunţă Andrei Baciu, vicepreşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV).

ULTIMA ORĂ. Agenţia Europeană a Medicamentului aprobă vaccinul Pfizer pentru copiii de 12 – 15 ani

Vaccinul împotriva coronavirusului produs de BioNTech / Pfizer poate fi utilizat pentru copiii cu vârsta peste 12 ani, potrivit Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA). Fiecare stat poate decide dacă va folosi vaccinul şi de când. Conform coordonatorului strategiei pentru vaccinuri din cadrul EMA, Marco Cavaleri, recomandările sunt aceleaşi ca şi pentru adulţi, respectiv două doze […]

Grupa de vârstă 12-16 ani, aproape gata de vaccinare. Gheorghiţă: „Copiii sunt vectori pentru transmiterea bolii asimptomatice”

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a fost aseară la Marius Tucă Show şi a vorbit despre vaccinarea copiilor între 12 şi 16 ani cu serul de la Pfizer. A fost întrebat cum va convinge părinţii să îşi vaccineze copiii. Iată răspunsul lui. „Sunt două segmente importante. Părinţii care s-au vaccinat şi cred că în […]

Vaccinarea copiilor între 12 şi 16 ani ar putea începe în România în prima săptămână din iunie. Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a declarat joi seara, la Aleph News, că vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 16 ani cu Pfizer ar putea începe în România în prima săptămână din iunie.

William Shakespeare, primul bărbat din lume care a primit vaccinul Covid-19, a murit la vârsta de 81 de ani

William Shakespeare, primul bărbat din lume care a primit unul dintre vaccinurile Covid-19, a murit la vârsta de 81 de ani.

Vaccinare în România. Sub 24.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România 68.820 persoane.

O nouă tranşă de vaccinuri Pfizer ajunge luni în România. Cum vor fi împărţite dozele

Potrivit CNCAV, cele 698.490 de doze sunt livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Dozele vor fi […]

Două doze de vaccin Pfizer sau AstraZeneca, eficiente şi împotriva tulpinii indiene a coronavirusului – STUDIU

Două doze ale vaccinurilor COVID-19 Pfizer şi AstraZeneca sunt aproape la fel de eficiente împotriva tulpinii indiene a coronavirusului ca în cazul variantei dominante din Marea Britanie, potrivit oficialilor britanici din domeniul sănătăţii, transmite Reuters. Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie a afirmat că rezultatele sunt „inovatoare” şi oferă speranţă că începând cu luna următoare pot […]

Acord între Comisia Europeană şi BioNTech-Pfizer. UE va avea asigurate încă 1,8 miliarde de doze pentru perioada 2021 – 2023

Comisia Europeană (CE) a semnat joi un al treilea contract cu societăţile farmaceutice BioNTech şi Pfizer. Prin intermediul lui se rezervă încă 1,8 miliarde de doze de vaccin pentru statele membre ale UE, în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2021 şi 2023.

STUDIU. Vaccinurile Pfizer şi Moderna, eficiente împotriva variantei de coronavirus descoperită în India

Vaccinurile Pfizer şi Moderna anti-Covid ar trebui să rămână extrem de eficiente împotriva a două variante identificate pentru prima dată în India, potrivit noilor cercetări efectuate de oamenii de ştiinţă din SUA.   Studiul de laborator a fost realizat de Şcoala de Medicină NYU Grossman şi NYU Langone Center şi este considerat preliminar, deoarece nu […]

Americanii trimit vaccinuri în toată lumea, după ce le-au crescut stocurile

Biden a decis să exporte încă 20 de milioane de doze de vaccinuri anticoronavirus, după o măsură similară, care permite livrarea a 60 de milioane de doze, potrivit AP. Din Statele Unite vor pleca doze de vaccinuri Moderna, Pfizer/BioNTech, Johnson & Johnson, dar şi AstraZeneca imediat ce produsul va fi aprobat de Administraţia pentru Alimente […]

Este vaccinarea copiilor o necesitate? Răspunsul specialiştilor

Serul de la Pfizer e administrat acum şi copiilor americani de peste 12 ani, cu acordul Administraţiei SUA pentru Alimente şi Medicamente. Părerile oamenilor de ştiinţă sunt însă împărţite. Şi asta pentru că milioane de oameni din ţările mai sărace aşteaptă încă primul vaccin, iar experţii au susţinut, cel puţin până acum, că acest grup […]

Femeile însărcinate transmit anticorpi, dacă sunt vaccinate? Opinia medicului ginecolog Radu Vlădăreanu

Femeile însărcinate au fost excluse din studiile clinice efectuate înaintea lansării vaccinurilor. Cu toate astea, oamenii de ştiinţă strâng dovezi pentru a demonstra că serurile sunt sigure şi eficiente chiar şi în timpul sarcinii. Mai mult, rezultatele preliminare arată că femeile gravide sau care alăptează şi sunt vaccinate, pot transmite anticorpi de protecţie copiilor. Iată […]

Pfizer: a treia doză de vaccin anti-COVID trebuie administrată între 8 si 12 luni de la a doua

Compania Pfizer este primul producător de medicamente care a oferit un termen limită pentru administrarea dozei suplimentare de vaccin anti-COVID.

Pfizer confirmă introducerea dozei trei

Restricţiile se relaxează, iar companiile producătoare de vaccin se pregătesc pentru administrarea celei de-a treia doză de vaccin. Compania Pfizer este cea care a oferit primul deadline în ceea ce priveşte administrarea dozei suplimentare.   CEO-ul Pfizer a confirmat pentru prima dată că a treia doza va fi făcută între 8 si 12 luni de […]

Director Pfizer: Avem motive bune să credem în succesul medicamentului anti-COVID-19

Directorul executiv al Pfizer spune că are „motive foarte bune” să creadă în succesul medicamentului oral experimental pentru tratarea COVID-19 dezvoltat de companie. Albert Bourla a spus luna trecută că speră că medicamentul oral antiviral COVID-19 va fi disponibil până la sfârşitul anului. Conform acestuia, medicamentul antiviral a arătat o activitate puternică împotriva SARS-CoV-2, virusul […]

Vaccinare în România: Peste 110.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Situaţia pe vaccinuri

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 110.314 persoane, dintre care 44.960 cu prima doză, iar 65.354 cu a doua doză. 89.406 persoane au primit serul produs de Pfizer, 7.238 pe cel de la Moderna, 7.758 AstraZeneca, iar 5.912 au primit vaccin Johnson&Johnson. De la începutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate […]

Vaccinare non-stop lângă Bucureşti, într-o localitate din Ilfov

Un maraton de vaccinare ca avea loc la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, în weekendul 14-16 mai 2021, iar programul va fi unul extins cu patru ore, respectiv între orele 8:00-24:00, anunţă un comunicat.

Premieră în Spania. Madridul va testa vaccinul anti-Covid pe copii şi adolescenţi

Spania începe testele clinice pentru vaccinarea copiilor. Un spital din Madrid va verifica eficacitatea şi securitatea vaccinurilor la copiii între 5 şi 12 ani şi la adolescenţi. Medicii spanioli vor selecţiona 150 de minori până la sfârşitul lunii ca să fie imunizaţi cu seruri de la Pfizer şi Janssen. Obiectivul studiului este să se confirme […]

SUA au aprobat vaccinul pentru copiii de peste 12 ani. Cine îl produce şi ce intenţii are România

FDA, administraţia americană a medicamentelor, a autorizat utilizarea vaccinului Pfizer Biontech pentru copiii până la 12 ani.  Până acum, vaccinul putea fi folosit pe tineri de până la 16 ani din Statele Unite. Autorităţile americane vor ca majoritatea copiilor să primească prima doză înainte de a începe taberele de vară şi cursurile din toamnă. Din […]

Pfizer pregăteşte doza 3 a vaccinului cu scopul de a spori imunizarea organismului

În vreme ce medicii spun că oamenii nu au încredere în cei care le vorbesc de vaccinare, compania BioNTech anunţă că serul pe care îl dezvoltă cu cei de la Pfizer nu are nevoie de modificări pentru a rămâne eficient împotriva tulpinilor apărute. Chiar şi aşa, compania se pregăteşte şi pentru situaţia în care vor […]

Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 100.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat luni că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 99.460 de persoane şi au fost raportate 72 de reacţii adverse.

Uniunea Europeană nu va reînnoi contractul cu AstraZeneca, pentru vaccinul anti-COVID. Care este explicaţia

Uniunea Europeană nu reînnoieşte contractul cu AstraZeneca, contract care expiră în luna iunie. Asta după ce ieri, a încheiat cu Pfizer cel mai mare contract de până acum pentru vaccin anti COVID. De ce renunţă UE la serul AstraZeneca? Din cauza întârzierilor de livrare care au provocat încetinirea campaniilor de vaccinare în multe ţări europene. […]

Campania de vaccinare în România. Aproape 104.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România aproape 104.000 de persoane şi au fost raportate 51 de reacţii adverse.

Aproape 700.000 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech ajung luni în România

Noua tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 697.320 de doze, ajunge, luni, în România.Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Totodată, o parte din tranşa aferentă Centrului Regional Timişoara va sosi pe cale terestră.

Anthony Fauci: „Vaccinurile sunt mai bune decât răspunsul pe care îl obţineţi de la infecţia naturală”

Persoanele care au avut Covid-19 şi ulterior au fost vaccinate ar putea avea mai multă protecţie împotriva variantelor extrem de contagioase ale noului coronavirus, a declarat miercuri Anthony Fauci, epidemiologul şef de la Casa Albă, relatează CNBC.   Fauci a citat un studiu publicat la sfârşitul lunii aprilie care a constatat că, după o doză […]

Cel mai mare studiu. Vaccinul Pfizer are o eficienţă de peste 95% împotriva Covid-19. În ce condiţii scade

Vaccinul Pfizer / BioNTech are o eficienţă de peste 95% împotriva Covid-19, dar nivelul scade brusc atunci când o persoană primeşte doar una din cele două doze, potrivit unui studiu realizat în Israel, cel mai mare realizat până acum, notează Le Figaro.   Publicat în revista medicală ”The Lancet,” acest studiu evidenţiază „beneficiile pentru sănătatea […]

Prima ţară din lume care autorizează vaccinul Pfizer pentru copii cu vârste între 12 şi 15 ani

Canada a autorizat vaccinul anti-COVID-19 Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Este prima ţară din lume care autorizează vaccinul pentru copii.

Valeriu Gheorghiţă: „Majoritatea centrelor de vaccinare cu AstraZeneca vor primi vaccin de la Pfizer”

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a anunţat miercuri că majoritatea centrelor de vaccinare cu AstraZeneca vor primi, foarte probabil, de sâmbătă, vaccin de la Pfizer.

Încă un centru de vaccinare drive-thru, în România. Acesta s-a deschis în parcarea unui mare centru comercial

Centrul drive-thru din Oradea utilizează vaccinul Pfizer şi funcţionează în parcarea de la Era Shopping Park, începând de miercuri. Programul este zilnic de luni până duminică, între orele 8:00 – 20:00, iar beneficiarii nu au nevoie de programare. Mai mult chiar, cei care doresc se pot prezenta la centrul drive-thru şi pentru efectuarea rapelului, cu condiţia […]

Pfizer va solicita autorizaţia pentru vaccinul Covid-19 pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11

Pfizer va solicita autorizaţie de urgenţă a vaccinului său anti-Covid pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani în septembrie, informează CNN şi preluat de Le Figaro.   Anunţul vine la două zile după ce autortăţile americane au anunţat că copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani ar putea primi doze […]

Vacinare în România: Peste 85.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Situaţia pe vaccinuri

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat marţi că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 85.604 persoane şi au fost raportate 41 de reacţii adverse.

Studiu britanic: O singură doză de vaccin Pfizer nu protejează împotriva noilor tulpini SARS-CoV-2

O singură doză de vaccin Pfizer nu generează suficienţi anticorpi pentru a lupta împotriva noilor tulpini coronavirus. dacă n-ai trecut deja prin boala COVID-19. Concluzia aparţine unui studiu efectuat de cercetătorii britanici. În cadrul studiului s-au analizat probele de sânge ale unor cadre medicale care fie au trecut prin virus, fie nu. Ei au observat […]

Varianta braziliană a coronavirusului, identificată la un vârstnic din Palermo complet imunizat. Ce vaccin primise

Unitatea de virologie a spitalului Villa Sofia – Cervello din Palermo a anunţat, conform agenţiei ANSA, că a identificat varianta braziliană P.1 la un pacient care primise ambele doze de vaccin. Bărbatul de 83 de ani, imunizat cu Pfizer, a ajuns de urgenţă la spital, la câteva zile după ce primise a doua doză de […]

Pfizer/BioNTech au cerut autorizarea în UE a vaccinului pentru copiii de peste 12 ani

Laboratoarele Pfizer / BioNTech au anunţat, vineri, că au depus la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) o cerere de autorizare  în UE a vaccinului anti-Covid pentru copiii cu vârste de peste 12 ani. Serul ar putea fi omologat în iunie, notează Le Figaro.   Pe baza unui studiu clinic care a arătat „100% eficacitate a […]

O nouă reuşită a lui Ugur Sahin, CEO-ul companiei BioNTech: vaccinul Pfizer, disponibil din iunie pentru vârste cuprinse între 12 şi 15 ani

Compania farmaceutică germană BioNTech a anunţat că vaccinul său anti-COVID, produs în colaborare cu Pfizer, va fi disponibil pentru vârstele 12-15 ani din iunie.

Pfizer cere autorizaţie Uniunii Europene pentru vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani

Pfizer va solicita autorizaţia Uniunii Europene pentru vaccinarea copiilor între 12 şi 15 ani.   Fondatorul BioNTech, Ugur Sahin, a declarat pentru publicaţia germană Der Spiegel că speră să primească în iunie avizul favorabil de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Vaccinul a dovedit că are o eficienţă de 100% la această grupă de vârstă, potrivit […]

COVID-19: Maratonul vaccinării, la Cluj. Perioada alocată imunizării cu serul Pfizer, fără programare

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Prefectura şi Primăria Cluj-Napoca, anunţă că organizează, în perioada 14-17 mai, „Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj!”. Timp de trei zile, non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca cu vârsta de peste 16 ani, dar şi cei din alte localităţi, se vor putea vaccina cu serul […]