pib

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, către Comisia Europeană: Să reducem deficitul, astfel încât să nu punem în pericol redresarea economică

Planurile de reforme care să sprijine redresarea economică, împreună cu perspectivele economice ale anului în curs, nevoile de finanţare şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă s-au numărat printre temele de discuţie de miercuri dintre ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, şi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni. „Trebuie să reducem deficitul în aşa fel încât […]

Economiştii din sectorul bancar cred că zona euro este pe cale să intre într-o nouă recesiune. Explicaţia din spatele prognozelor

Economia zonei euro, către care se duce cea mai mare parte din exporturile României, a ratat startul anul acesta şi se îndreaptă spre o nouă recesiune, avertizează unele dintre cele mai mari bănci din lume.

Deficitul bugetar urcă la 8% din PIB după 11 luni ale anului 2020

Execuţia bugetului general consolidat în primele unsprezece luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 84,05 mld lei (8,0% din PIB), de la 7% la finele lunii octombrie, anunţă Ministerul Finanţelor.

6% din PIB, noua promisiune veche pentru Educaţie

Guvern nou, educaţie veche. Viitorii guvernanţi au aceleaşi promisiuni pentru Ministerul Educaţiei, promisiuni de care am tot auzit în ultimii 30 de ani. Vor să dea 6% din PIB până în 2024. În plus, vin şi cu nişte propuneri care au mai fost puse pe masă la Educaţie. Adică, o reformă pentru examenul de Bacalaureat. […]

Analiştii financiari prognozează un euro la 4,99 lei peste 12 luni şi scăderea PIB în 2020 cu 4,4%

În luna noiembrie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 12,5 puncte până la valoarea de 44,5 puncte, (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 12,4 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut, faţă […]

Analiză: SUA este la începutul unui nou ciclu economic

Departamentul Comerţului din SUA (prima economie a lumii, cu o pondere de 24,4% din PIB-ul mondial în 2019) a publicat estimările finale cu privire la evoluţia economiei în trimestrul III şi primele nouă luni din 2020, arată Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroecnomică, Banca Transilvania.

Veşti bune pentru economia Europeană: PIB-ul francez va recupera extrem de mult teren în prima jumătate a anului viitor

A doua economie a continentului va creşte cu 3% în primul trimestru al anului viitor, însă va suferi o contracţie de circa 4% în ultimele trei luni din 2020, reiese dintr-un raport al INSEE. În T2/2021, produsul intern brut (PIB) va înregistra un plus de 2%, ceea ce înseamnă că economia franceză va fi la […]

Analiză: PIB-ul Zonei Euro a crescut cu 12,5% în T3, după ajustările din T1 şi T2

Eurostat a comunicat estimările preliminare cu privire la evoluţia PIB-ului şi componentelor în Zona Euro (principalul partener economic al României) în T3 şi perioada ianuarie-septembrie 2020. Datele indică redinamizarea economiei Zonei Euro trimestrul trecut, evoluţie susţinută de eliminarea graduală a restricţiilor introduse pentru contracararea crizei sanitare şi implementarea unui mix relaxat (fără precedent) de politici […]

Sănătatea ta, în mâinile deputaţilor şi senatorilor. Câţi bani alocă România pentru sistemul sanitar

Ai crede că cei 465 de deputaţi şi sentatori fac doar legi. Ceva abstract. Uite, îţi dau un exemplu. Cei 465 despre care ştii că pleacă acasă lunar cu cel puţin 2.500 de euro şi care de multe ori muncesc mai puţin de patru zile pe săptămână, iau decizii care îţi afectează în mod direct […]

Ministrul Economiei, Florin Cîţu, explică ratingul Standard & Poor’s: „Semnal clar pentru toţi investitorii din lume”

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a explicat, sâmbătă, menţinerea ratingului României de către agenţia de rating Standard & Poor’s: „Semnal clar pentru toţi investitorii din lume: <mergeţi şi investiţi în România>”. Potrivit lui Florin Cîţu, agenţia de rating a apreciat nivelul moderat al datoriei publice. Acest lucru denotă convingerea că guvernul care va fi numit după […]

Economia Chinei a crescut în noiembrie cu cel mai bun ritm din 2010

Conform statisticilor Markit Economics economia Chinei a crescut pentru a şaptea lună consecutiv în noiembrie, cu un ritm în accelerare, spre maximul din martie 2010, evoluţie influenţată de redinamizarea comerţului internaţional şi de mix-ul relaxat de politici economice în implementare.

Franţa a avut o creştere economică de 18,7% în trimestrul al treilea din 2020

Franţa a înregistrat o creştere economică de 18,7% în trimestrul al treilea din 2020, comparativ cu trimestrul precedent, dar valoarea PIB-ului este în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează cotidianul Le Figaro. Institutul Naţional pentru Statistică şi Studii Economice (INSEE) a anunţat vineri că valoarea PIB-ului Franţei a înregistrat o creştere de […]

Agricultura va avea cea mai mare scădere a valorii adăugate în PIB din ultimii cinci ani/ Scădere de aproape 50% la producţia de grâu

Anul trecut, agricultura românească a însemnat 43 de miliarde de lei, având o cotă de 4,1% din PIB-ul ţării, iar în fiecare an în T3 ponderea agriculturii în PIB era mai mare, pentru că atunci se recolta şi se comercializa mare parte din producţia vegetală. Anul acesta însă a fost atipic, din cauza secetei prelungite, […]

Datoria publică a ajuns la finele lunii septembrie la 451 miliarde lei

În decembrie 2019, România avea o datorie publică de 373 miliarde lei, reprezentând 35,3% din PIB, iar în martie 2020, când a început criza sanitară produsă de COVID-19, se situa la 401 miliarde lei, respectiv 37,5% din PIB, scrie Ziarul Financiar. Din suma totală, datoria în lei reprezintă 224 miliarde lei, cea în euro corespunde […]

Bani mai mulţi, dar puţini pentru Sănătate. România alocă 5,6% din PIB pentru Sănătate, ultimul loc din UE

Sănătatea ta costă puţin în ochii guvernanţilor. România alocă 5,6% din PIB, fiind pe ultima poziţie în U.E.  În fiecare an, s-au alocat bani mai mulţi, dar insuficienţi. Spitale noi nu s-au construit şi investiţiile se lasă aşteptate. Marius Ungureanu este doctor şi lector  la Universitatea Babeş-Bolyai. A fost consilier personal al fostului ministru al […]

Comisia Europeană: Economia României se va contracta cu 5,2% în 2020

Economia României se va contracta cu 5,2% în acest an, conform previziunilor economice de toamnă ale Comisiei Europene, publicate joi, care vin cu valori sub cele din primăvară, care anticipau o scădere de 6%. Comisia se aşteaptă la un deficit de 10,3% din PIB. Pentru 2021 economia românească ar urma să înregistreze un avans de […]

PIB-ul zonei euro a crescut cu un ritm trimestrial de 12,7% în T3

PIB-ul zonei euro a crescut cu un ritm trimestrial de 12,7% în T3, după ajustările cu 3,7% în T1 şi 11,8% în T2, determinate de incidenţa pandemiei, cu mult peste estimările pieţei, care indicau un avans cu 9,4%, arată o analiză a Băncii Transilvania, care citează datele Eurostat. În dinamică an/an economia a scăzut pentru […]

Record de creştere economică în SUA în trimestrul al III-lea din 2020

Statele Unite au avut o creştere economică de 33,1% în trimestru al treilea al anului 2020, anunţă Departamentul american al Comerţului, citat de CNBC. Potrivit estimărilor preliminare, în perioada iulie-septembrie, PIB-ul SUA a crescut cu 33,1%. Economiştii estimau o creştere de 32% în trimestrul al treilea. Este vorba de cea mai mare creştere economică a […]

Deficitul bugetar a ajuns la 6,3% din PIB. Economiştii spun că va trebui să creştem taxe şi impozite, ceea ce va accelera criza

Presiune mare pe bugetul statului. Doar în luna septembrie deficitul a crescut cu 1,2%  şi a ajuns la 6,3 % din PIB. Veniturile statului au scăzut cu 0,4%, o revenire spectaculoasă, însă cheltuielile au crescut cu 15%. Florin Cîţu, ministrul finanţelor, spune că nu vor exista creşteri de taxe de anul viitor. Însă, dacă ne […]

Florin Cîţu: Deficitul bugetar a urcat în septembrie la 6,36% din PIB, adică peste 67 de miliarde lei

Deficitul bugetar a urcat în septembrie la 6,36% din PIB, adică 67,27 miliarde lei, din care 37,12 miliarde de lei sunt bani care au rămas la agenţii economici, a declarat marţi ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

The Economist: Economia României face faţă mai bine pandemiei decât alte economii europene

Matthew Sherwood, senior Europe economist, în cadrul diviziei Intelligence a revistei britanice The Economist, a spus în cadrul evenimentului online „Peisajul European în umbra pandemiei. România – transformare, revenire, rezilienţă” că economia României va înregistra o scădere de 5,7% în 2020.

Avertismentul economiştilor: Creşterea pensiilor cu 40% ar duce la creşteri de impozite

O analiză semnată de academicianul Aurel Iancu, de Daniel Dăianu (Preşedinte, Consiliul Fiscal), de Ella Kallai (Ph.D, Sorbonne-Pantheon şi SUNY/New York.), de Valentin Lazea (Economist Şef, BNR) şi de Laurian Lungu (Ph.D, Cardiff Business School) priveşte modul în care Romînia poate avea redresare economică şi consolidare bugetară, în contextul pandemiei şi crizei economice. „Marea provocare […]

China are peste 250 de noi miliardari în 2020

În timp ce economia mondială e devastată de Covid, China face miliardari pe bandă rulantă. Niciodată nu a fost atât de multă bogaţie acolo ca în 2020, arată un clasament anual. Averea bogaţilor din China ajuns la o valoare de 4.000 de miliarde de dolari. Cam jumătate din Produsul Intern Brut al Marii Britanii. Şi […]

Economist Şef BCR: Orice lună de carantină mai taie încă un punct procentual din creşterea PIB

Orice lună de carantină mai taie încă un punct procentual din creşterea PIB, a declarat Ciprian Dascălu - Economist Şef şi Director de Cercetare, Banca Comercială Română, la evenimentul BCR Expert Hub, pe tema “Perspective macroeconomice în condiţii de incertitudine ridicată”.

Şocul resimţit de prima economie europeană este mai grav decât se preconiza iniţial

Principalele institute economice din Germania au revizuit în scădere estimările de anul acesta şi PIB-ul urmează să crească într-un ritm mai slab în 2021

Programul de guvernare PSD pentru alegerile generale. Ciolacu: Peste 80% vizează siguranţa locurilor de muncă DOCUMENT

PSD a lansat săptămâna aceasta programul de guvernare pentru 2021-2024 cu care va merge la alegerile generale din această iarnă. „Un nou Guvern reprezintă o oportunitate pentru economie”, a afirmat liderul PSD, Marcel Ciolacu, care subliniază că 80% din programul de guvernare al PSD vizează siguranţa locurilor de muncă.

Comisia Europeană aprobă depăşirea deficitului bugetar de 3% din PIB şi pentru 2021

Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie al Uniunii Europene anunţă că limita de 3% din PIB a deficitului bugetar va rămâne suspendată şi pentru 2021. Măsura a fost luată pentru a sprijini statele să îşi revină pe parcursul recesiunii cauzate de pandemie.  România a depăşit această limită încă de anul trecut, când a avut un deficit […]

Cîţu: Pachetul de susţinere a economiei va depăşi 7% din PIB până la finalul anului/ 9,8 miliarde lei reprezintă cheltuieli legate direct de COVID-19

Pachetul de susţinere a economiei va depăşi 7% din PIB până la finalul anului, anunţă ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

BERD: Economia României va înregistra o scădere de 5% în 2020

Criza Covid-19 apasă în continuare pe economia noastră: anul acesta ar urma scadă cu 5%. O spune Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) care anticipa, în mai, un declin de 4%. BERD vede însă o speranţă pentru economia ţării anul viitor, când PIB-ul ar urma să crească cu 3%. În mai, prognozele arătau o […]

Previziuni sumbre pentru deficitul bugetar. Economiştii cred că prăpastia dintre venituri şi cheltuieli va fi de 10% din PIB

Deficitul bugetar a crescut la circa 55 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului, fiind de 2,5 ori mai mare decât perioada similară a anului trecut. Cheltuilile statului au crescut în ianuarie-august cu 13%, în timp ce veniturile au scăzut cu 1,4%, ceea ce a adândit deficitul. În prezent, deficitul bugetar reprezintă […]

Orban anunţă că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor şi stimulente pentru profesori: „Nu sunt posibile aceste creşteri de cheltuieli”

„Ne vom bate în plenul Camerelor reunite astfel încât să retrimitem spre comisia de buget-finanţe raportul. Sunt convins că printr-o mobilizare exemplară a celorlalte formaţiuni politice, care au dat dovadă de raţionalitate şi de legătură cu realitatea economică, vom reuşi acest lucru”, a spus Orban. Acesta a arătat că în toată lumea sunt ecouri negative […]

Efectele negative ale măsurilor anti COVID: Noua Zeelandă se confruntă cu cea mai gravă recesiune din ultimele decenii

Măsurile cu care Noua Zeelandă părea să iasă învingătoare în faţa epidemiei de coronavirus îşi dezvăluie acum şi reversul: PIB-ul ţării a scăzut cu 12,2% între aprilie şi iunie, odată cu blocarea şi închiderea frontierelor. Este prima recesiune cu care se confruntă Noua Zeelandă de la criza financiară mondială, dar şi cea mai gravă înregistrată din […]

Marea Britanie recuperează teren: PIB-ul britanic a crescut cu 6,6% în iulie

Produsul intern brut (PIB) al Marii Britanii a înregistrat în iulie o creştere de 6,6% şi a recuperat puţin peste jumătate din producţia pierdută din cauza pandemiei. Ridicarea măsurilor de distanţare socială, redeschiderea pub-urilor şi a restaurantelor au rezultat într-o creştere semnificativă a activităţilor din industria ospitalităţii şi sectorul alimentar, care a înregistrat în iulie […]

Studiu: Focusul pe digitalizare ar putea aduce României 50 miliarde de euro în PIB până în 2030

România are şansa de a-şi creşte competitivitatea economică într-un termen relativ scurt, dacă se va focusa pe accelerarea digitalizării şi convergenţa spre o economie bazată pe tehnologie. Economia digitală ar putea reprezenta, în 2030, cel puţin 20 % din PIB, cu un plus de aproximativ 50 de miliarde de euro la Produsul Intern Brut. Datele […]

Una dintre cele mai bogate ţări de pe glob intră oficial în recesiune: PIB-ul a scăzut cu 8,2%

Economia Elveţiei a scăzut în al doilea trimestru cu 8,2% faţă de primele trei luni ale anului, de vreme ce pandemia de COVID-19 a generat cel mai mare declin din ultimii 40 de ani, potrivit Reuters. După o scădere de 2,5% în T1, Elveţia se confruntă cu cele mai proaste rezultate economice de când au […]

Cheltuielie salariale din sectorul public şi pensiile reprezintă 96% din veniturile fiscale

Cheltuielile cu salariile din sectorul public şi cu pensiile reprezintă, în prezent, 96,3% din veniturile fiscale şi contribuţiile sociale la buget, conform unei analize BCR. La finalul anului trecut, procentul era de 81%.    ,,Veniturile colectare la bugetul de stat au fost puternic afectate pe perioda stării de carantină, primele cinci luni ale acestui an […]

Deficitul bugetar la şapte luni a ajuns la 4,7% din PIB, aproape triplu faţă de perioada anului trecut

România a ajuns la un deficit bugetar de 4,7% din PIB (49,86 miliarde lei), după primele şapte luni ale anului. Aproape triplu faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când deficitul era de doar 1,75% din PIB (18,14 miliarde de lei). Iar în iunie anul acesta, deficitul se situa la 4,17% din PIB (45,17 miliarde lei). […]

Ai carte, dar n-ai parte de salariu mai mare de la 1 septembrie

Nu mai cresc salariile profesorilor de la 1 septembrie. Proiectul de rectificare bugetară spune că era nevoie de 11 miliarde de lei pentru acest pas, adică 1,06% din PIB. Creşterea cu 14% a salariilor este aşteptată de aproximativ 400 de mii de oameni. În România, la momentul actual, creşterea acestor salarii nu ar avea acoperire […]

Românii şi obsesia datoriei externe

România a adăugat 5 miliarde de euro la datoria externă în prima jumătate a anului. Cu toate acestea, datoria noastră este printre cele mai mici din UE şi nu numai. Datoria SUA, de exemplu, a depăşit pragul de 23.000 miliarde de dolari. Asta înseamnă 188.000 dolari pentru fiecare plătitor de taxe american sau 71.000 dolari […]

PIB-ul scade, Guvernul rămâne optimist. Expert: „N-ar trebui să luăm în considerare declaraţiile făcute în context electoral”

Coronavirusul a afectat puternic economia în trimestul doi al anului, arată statisticile oficiale. PIB-ul a scăzut cu 12,3% în al doilea trimestru prin comparaţie cu primele trei luni ale anului. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, economia s-a contractat cu 10,5%. Chiar dacă economia ţării o duce rău, Guvernul pare optimist. Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, […]