pl ngere

Ridzi cere procurorilor anchetarea membrilor Comisiei de anchetă în cazul său

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a făcut plângere penală la Parchetul instanţei supreme faţă de membrii Comisiei de anchetă privind organizarea "Zilei Tineretului", pe care îi acuză de abuz în serviciu şi încercare de a determina mărturia mincinoasă.

Aura Vasile: Fac plângere împotriva Camerei şi a celui ce împiedică venirea angajaţilor MT la comisie

Deputatul PSD Aura Vasile a declarat, joi, că va face plângere penală împotriva Camerei Deputaţilor în legătură cu interceptarea ilegală a unei discuţii din Comisia parlamentară de anchetă Udrea şi o alta împotriva "celui care a impiedicat prezenţa salariaţilor MT la audierile din comisie.

Jean-Paul Belmondo şi fosta lui soţie, ameninţaţi cu moartea

Actorul francez Jean-Paul Belmondo şi fosta lui soţie, Natty Tardivel, au depus plângere la poliţie după ce au primit scrisori anonime în care atât ei, cât şi fiica lor în vârstă de şase ani erau ameninţaţi cu moartea, a anunţat, vineri, presa franceză.

Miron Cozma, reclamat la Poliţie de o şoferiţă

O şoferiţă din Târgu Jiu l-a reclamat, joi seară, la Poliţie, pe Miron Cozma, susţinând că acesta i-ar fi făcut semne obscene din maşina sa, însă fostul lider al minerilor din Valea Jiului respingând categoric acuzaţiile.

Consulul României la Budapesta: Steaua nu a depus nicio plângere la noi

Consulul României la Budapesta, Albert Robu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că nu a primit nicio plângere din partea FC Steaua referitoare la incidentul cu ameninţarea cu bombă, petrecut noaptea trecută.

Adrian Mititelu, cercetat de poliţişti după ce a fost implicat într-un scandal

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, cercetat de poliţişti, după ce a fost implicat într-un scandal cu mai mulţi tineri, a declarat că a reacţionat astfel deoarece a fost înjurat, ameninţat şi nu a fost lăsat să intre în curtea locuinţei sale.

Becali vrea ca Vosganian să fie cercetat penal – VIDEO

Gigi Becali cere instanţei supreme începerea urmăririi penale a fostului ministru de Finanţe din timpul guvernării PNL, Varujan Vosganian, pentru că a semnat actul prin care acest minister s-a constituit parte civilă în dosarul în care finanţatorul este urmărit penal pentru schimburi de terenuri.

Sebastian Bodu ar putea fi cercetat pentru abuz în serviciu

Europarlamentarul Sebastian Bodu ar putea fi urmărit penal, după ce o instanţă bucureşteană a admis o plângere făcută de liderul de sindicat al ANAF, Paul Coman, care îl acuză pe Bodu de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, decizia putând fi atacată la o instanţă superioară.

Membrii grupului "Noii Golani" au depus o plângere la Ambasada Republicii Moldova

Aproximativ 15 membri ai grupului "Noii Golani" au depus, sâmbătă, o plângere la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti prin care solicită explicaţii privind interzicerea accesului unor români în Republica Moldova şi cer respectarea drepturilor românilor în această ţară.

Dosarul în care AVMR cere infirmarea NUP pentru Iliescu, amânat

Procesul în care Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) cere infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a lui Ion liescu în dosarul Mineriadei a fost amânat, vineri, la instanţa supremă, din motive procedurale, printre care şi citarea greşită a fostului preşedinte.

Pedrazzini va depune o plângere împotriva lui Yeşilova pentru calomnie

Antrenorul secund al echipei Steaua, Massimo Pedrazzini, va depune o plângere la poliţie împotriva fostului preparator fizic al echipei "roş-albastre", Yuksel Yeşilova, pentru calomnie, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX avocatul clubului din Bulevardul Ghencea, Cătălin Ciubotă.

SUA: Elefanţii ar putea fi scoşi din spectacolele de circ

Justiţia federală americană a început, miercuri, să examineze o propunere de scoatere a elefanţilor din circurile Ringling Bros, Barnum şi Bailey, acuzate de maltratarea animalelor.

CE a trimis aviz motivat atât cu privire la Electrica Moldova, cât şi la Electrica Oltenia

CE a anunţat, vineri că a decis, în 29 ianuarie, să trimită o scrisoare oficială de informare autorităţilor române, pe motiv că drepturile speciale ale autorităţilor publice la Electrica Moldova şi Electrica Oltenia constituie restricţii nejustificate la libera circulaţie a capitalului.

Fotografii cu copii din orfelinate, imaginea României pe site-ul Bibliotecii digitale europene

România este reprezentată în Biblioteca digitală europeană de fotografii din 1990 cu copii orfani sau bolnavi de SIDA, acestea fiind imaginile care domină pe prima pagină cu rezultate ale căutării după termenul "Romania", în timp ce alte state sunt reprezentate de obiecte din patrimoniul naţional.

Procesul jurnalistului care a aruncat cu pantofii înspre Bush a fost amânat

Procesul jurnalistului irakian care a aruncat cu pantofii în preşedintele american în exerciţiu, George W Bush, a fost amânat pentru o dată nespecificată, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Curţii Penale centrale din Irak.

Jurnalistul care şi-a aruncat pantofii spre Bush depune plângere împotriva agenţilor de securitate

Jurnalistul irakian care şi-a aruncat pantofii spre preşedintele american în exerciţiu, George W. Bush, a depus plângere duminică împotriva agenţilor de securitate ai premierului irakian, pe care îi acuză că l-au bătut după ce a fost arestat.

Geantă inscripţionată cu imaginea nud a Carlei Bruni

Un avocat al Carlei Bruni-Sarkozy a depus o plângere împotriva firmei de îmbrăcăminte Pardon, din insula Reunion, care a scos pe piaţă o geantă pe care este imprimată o fotografie cu nudul soţiei preşedintelui francez, informează Le Parisien.

Bryan Adams, hărţuit de o mamă şi fiul ei, posibil români

Starul rock Bryan Adams a depus o plângere la poliţia din Londra împotriva a două persoane - mamă şi fiu -, care îl hărţuiesc de mai multe săptămâni, presa britanică indicând faptul că cei doi sunt din România, informează thesun.co.uk.

Ploieşti: Tineri din echipa de campanie a PNL au reclamat Poliţiei că au fost bătuţi pe stradă

Doi tineri din echipa de campanie a PNL Ploieşti care distribuiau materiale electorale în cutiile poştale au fost bătuţi, joi noaptea, de un grup de persoane înarmate cu arme albe şi spray-uri paralizante, în acest sens fiind depuse plângeri la Poliţie, susţine candidatul PNL Bogdan Nica.

BEM a respins plângerea Alianţei PSD+PC împotriva PDL

BEM a respins, joi seara, plângerea Alianţei PSD+PC împotriva PDL, în care era reclamată "vandalizarea" materialelor PSD, pe care apărea sloganul distorsionat al democrat-liberalilor "PSD: Noi cu voi. PDL: Ei cu ei", şi pe care PDL a lipit banderole cu mesajul "PSD: Furăm tot!".

PSD a făcut plângere la Poliţie împotriva PDL în cazul incidentelor din Parcul Moghioroş

PSD a făcut plângere la Secţia 25 de Poliţie împotriva PDL şi a unui poliţist comunitar în urma incidentelor de sâmbătă din Parcul Moghioroş, din timpul unor manifestări electorale.

BEM a decis să trimită Poliţiei plângerea lui Bogdan Olteanu

Biroul Electoral Municipal a decis, în şedinţa de luni, să trimită Poliţiei plângerea depusă de liderul PNL Bogdan Olteanu cu privire la distribuirea de cărţi poştale electorale false şi "calomniatoare la adresa sa", în sectorul 1 al Capitalei.

Donciu, urmărit penal în continuare de DNA

Consilierul ministerial Radu Donciu va fi în continuare urmărit penal de procurorii anticorupţie, instanţa supremă respingând plângerea acestuia faţă de ordonanţa prin care şefii DNA au infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale în dosarul de corupţie disjuns din cel al privatizărilor strategice.

Iancu a venit la DNA pentru a depune documente legate de plângerea formulată împotriva FRF

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Timişoara, Marian Iancu, s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a depune un set de de înscrisuri care urmează să fie conexate la plângerea penală împotriva Federaţiei Române de Fotbal şi a italianului Claudio Zambon.

Sindicaliştii din educaţie depun, luni, plângere împotriva lui Tăriceanu, Vosganian şi Adomniţei

Sindicaliştii din educaţie vor depune, luni, în instanţă, o acţiune împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, şi ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, privind declaraţiile făcute de aceştia despre majorarea salariilor bugetarilor.

Poliţistul Cioacă, acuzat de furt

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov va analiza plângerea penală formulată de avocatul Elodiei Ghinescu împotriva poliţistului Cristian Cioacă pentru "furt între soţi", după ce toate bunurile Elodiei Ghinescu ar fi dispărut atât din locuinţa soţilor, cât şi din cabinetul de avocatură.

Un ONG cere anchetarea penală a lui Dan Voiculescu, pentru fals în declaraţii

Asociaţia "Adevăr şi Dreptate" cere anchetarea penală a lui Dan Voiculescu, vinovat în opinia organizaţiei de fals în declaraţiile oficiale referitoare la colaborarea cu Securitatea, contrazise de stenograma audierii sale de la CNSAS, ataşată dosarului de la instanţă.

Procurorii ruşi vor să interzică difuzarea serialului South Park (Galerie Video)

Procurorii ruşi vor să interzică difuzarea serialului american de desene animate South Park în urma plângerilor privind caracterul "extremist" al producţiei, a declarat o purtătoare de cuvânt al unui Parchet regional.

Ministrul Predoiu, reclamat la Parchetul instanţei supreme de un acţionar al BIR

Un acţionar al Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) a formulat o plângere împotriva ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, acuzându-l de conflic de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, trafic de influenţă, înşelăciune.

Christian Bale, arestat după ce mama şi sora sa l-au acuzat de acte de violenţă (Video)

Actorul britanic Christian Bale, starul din "Cavalerul negru", care a fost lansat în premieră europeană luni, la Londra, a fost arestat, marţi, de poliţia britanică, fiind suspectat că le-ar fi agresat pe mama şi sora sa.

Plângerea penală împotriva lui Băsescu propusă de Mazăre, aprobată de PSD

Consiliul Naţional al PSD a adoptat, vineri, în unanimitate, solicitarea primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, privind semnarea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Traian Băsescu, vizând modul în care a retrocedat clădirea Ciclop.

PSD Vrancea a sesizat Poliţia că Ludovic Orban continuă campania electorală

PSD Vrancea a depus o plângere la Poliţie împotriva lui Ludovic Orban, pe care îl acuză că a continuat propaganda electorală după încheierea campaniei electorale în comunele Jariştea, Fitioneşti, Soveja.

Manchester United a depus plângere la FIFA împotriva Real Madrid

Manchester United a depus o "plângere oficială" la FIFA referitoare la atitudinea clubului Real Madrid în privinţa jucătorului Cristiano Ronaldo pe care clubul spaniol vrea să-l transfere, a anunţat, luni, gruparea engleză.

Membrii BEC îşi declină competenţa în cazul plângerii împotriva lui Flutur

Membrii BEC şi-au declinat, joi, competenţa în ceea ce priveşte soluţionarea unei sesizări făcute de Organizaţia Judeţeană PSD Suceava prin care candidatul PD-L la funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, era acuzat că ar fi dat mită electorală.

Codrin Ştefănescu a depus plângere penală împotriva lui Videanu

Candidatul PC la Primăria Capitalei, Codrin Ştefănescu, Marius Marinescu şi Vlad Hogea au depus, marţi, la Parchetul ICCJ, plângere penală împotriva lui Adriean Videanu, pe care îl acuză de abuz în serviciu în privinţa deciziilor luate pentru desfiinţarea cortului electoral al PC din Parcul Bordei.

Sarkozy depune plângere în cazul unor tricouri imprimate cu numele său

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a depus plângere într-un caz privind imprimarea unor tricouri cu numele său, urmat de sloganul "toleranţă zero", a declarat sâmbătă o sursă judiciară din Albertville, în zona central-estică a Franţei.

Procesul în care Nati Meir este acuzat de înşelăciune, reluat la începutul lunii iunie

Procesul în care Nati Meir este judecat pentru evaziune fiscală, fals intelectual şi înşelăciune în privinţa încheierii unor contracte de muncă pentru Israel va fi reluat în 3 iunie, când se vor lua în discuţie obiecţiunile avocaţilor acestuia faţă de expertiza efectuată în cursul urmăririi penale.

Ieşean bătut pentru că a vrut să dea drumul la căldură în bloc

Un bărbat din municipiul Iaşi afirmă că a fost bătut de către mai mulţi vecini pe motiv că a vrut să dea drumul la căldură în bloc, în conflict intervenind şi poliţiştii, iar victima, care a obţinut un certificat medico-legal, susţine că îi va da în judecată pe locatarii care l-ar fi lovit.

Cei doi jurnalişti care l-au fotografiat pe Vadim Tudor au depus plângere împotriva acestuia

Cei doi jurnalişti de la un cotidian central care l-au fotografiat pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, săptămâna trecută, în timp ce lua masa la un restaurant au depus plângere la Secţia 17 de Poliţie împotriva acestuia şi a însoţitorilor lui, pentru distrugere, tâlhărie şi lipsire de libertate.

Acţiunea de promovare a imaginii României în străinătate, verificată de DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie face verificări cu privire la acţiunea de promovare a imaginii României în străinătate, investigaţiile fiind în fază de acte premergătoare începerii urmăririi penale şi nicio persoană nu este pusă sub acuzare, a comunicat, luni, pentru MEDIAFAX, DNA.