planorama

Noul administrator al Planorama: Soluţia pentru salvarea proiectului,recuperarea TVA de 1,5 mil euro

Judecătorul sindic a decis schimbarea administratorul judiciar al Planorama, firma Conexpert, în locul acesteia fiind desemnată societatea Tanasă şi Asociații, care potrivit asociaţiei cumpărătorilor din ansamblu a găsit şi o soluție de salvare a complexului, respectiv recuperarea TVA de la stat.

Cumpărătorii Planorama cer sprijin autorităţilor pentru a se muta în locuinţele achitate de doi ani

Cumpărătorii din ansamblul Planorama, în insolvenţă, cer implicarea autorităţilor pentru a se putea muta în apartamentele pe care unii le-au achitat integral şi schimbarea administratorului judiciar, care susţine că mai este nevoie de doar 200.000 de euro ca primii locatari să se mute în complex.

Planorama a intrat în insolvenţă

Compania israeliană Euro Habitat, care dezvoltă de aproape cinci ani ansamblul rezidenţial Planorama din Bucureşti, format din 1.100 de apartamente, a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii iunie, fapt ce complică şi mai mult situaţia celor aproape 600 de clienţi care îşi aşteaptă de aproape trei ani locuinţele achitate în unele cazuri integral, informează Ziarul Financiar.

Predarea locuinţelor în Planorama începe în mai-iulie

Firma BSR, care asigură managementul Planorama, susţine că va începe procesul de predare a apartamentelor din complex în perioada mai-iulie şi că a reuşit să convingă 80% dintre cumpărătorii de locuinţe să renunţe la penalităţile datorate de dezvoltator pentru întârzierea finalizării proiectului.

Vezi aici cum s-au revoltat 300 de proprietari Planorama împotriva dezvoltatorilor

Vreo 300 de oameni în total s-au adunat marţi, la ora 16.30, într-una din luxoasele săli ale hotelului Intercontinental pentru a-i asculta pe dezvoltatorii proiectului Planorama, ansamblu rezidenţial în care finalizarea apartamentelor a fost întârziată mai bine de doi ani, informează Ziarul Financiar.