pnl

Barroso:Referendumul în ziua euroalegerilor, problemă internă a României

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a declarat, răspunzând unei întrebări a PNL, că posibilitatea organizării unui referendum în ziua alegerilor pentru PE reprezintă „o problemă internă a României” şi a precizat că nu poate comenta acest aspect.

Tăriceanu: Nu există nicio negociere între PNL şi PSD

Partidul Naţional Liberal nu poate accepta negocieri cu Partidul Social-Democrat pentru constituirea unei coaliţii politice sau a unui nou Guvern, o astfel de variantă nefiind agreată nici de către electoratul liberal, a declarat, miercuri, liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Paleologu nu a discutat cu PNL despre prezenţa sa pe lista pentru PE

Ambasadorul Toader Paleologu, al cărui nume este vehiculat pentru un loc pe listele PNL pentru PE, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu a discutat cu conducerea partidului "pe tema implicării personale", ci doar despre modul în care ar trebui să se desfăşoare campania pentru euroalegeri.

Tăriceanu şi Voiculescu au discutat despre proiectele PC

Liderii PNL şi PC, Călin Popescu Tăriceanu şi Dan Voiculescu, s-au întâlnit, miercuri, pentru a discuta pe tema susţinerii proiectelor conservatorilor referitoare la pensionari, la profitul reinvestit şi la reducerea TVA pentru alimentele de bază.

Olteanu: Nu are cum să existe o discuţie PSD-PNL privind un parteneriat la guvernare

Preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, a declarat că nu a existat şi nici nu are cum să existe o discuţie între PSD şi PNL privind un parteneriat la guvernare pentru că în PNL nu există niciun mandat în acest sens, iar decizia luată în unanimitate e de a nu face un astfel de parteneriat.

Hrebenciuc a propus un parteneriat pe şase ani PSD-PNL

Liderul deputaţilor PSD,Viorel Hrebenciuc, a propus, marţi, la şedinţa grupurilor reunite ale social-democraţilor din Cameră şi din Senat, un parteneriat pe şase ani la guvernare între PSD şi PNL, au declarat surse din partid.

Stoica: PLD nu vrea să guverneze alături de PSD sau PNL

Preşedintele CRN al PLD, Valeriu Stoica, a declarat, marţi, că, în cazul "puţin probabil" în care moţiunea va fi adoptată de Parlament, PLD nu va participa la nici o formulă de guvernare de stânga, cu PSD sau cu PNL, care în formula de conducere actuală a devenit un partid de centru-stânga.

Tăriceanu: Atenţia PNL nu ar trebuie să se îndrepte către funcţia de preşedinte

Liderul liberal, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că PNL va participa la alegerile prezidenţiale, însă a susţinut că "atenţia PNL nu ar trebui să se îndrepte către această funcţie".

Geoană: Boc este un fel de Toma necredenciosul

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a infirmat, vineri, declaraţiile liderului PD, Emil Boc, potrivit căruia PSD ar urmări, prin negocieri cu PNL, să ocupe ministerele deţinute în trecut de democraţi.

Bogdan Olteanu: M-am întâlnit cu Viorel Hrebenciuc, dar nu am negociat nimic cu PSD

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, la Neptun, că a avut o întâlnire cu liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, însă discuţia nu a reprezentat o negociere cu PSD cu privire la moţiunea de cenzură.

Iorgulescu le-a ironizat pe femeile democrate de la Şcoala de Vară de la Costineşti

Vicepreşedintele PNL Adrian Iorgulescu le-a ironizat, în faţa tinerilor liberali, pe femeile democrate prezente la Şcoala de Vară de la Costineşti, afirmând despre ele că "au învăţat să strângă timpul într-o scoică" şi "s-au îmbogăţit privindu-l pe Traian Băsescu în toată splendoarea sa".

Meleşcanu despre PSD: Ori intră-n rahat, ori se fac de rahat

Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a declarat, joi, că în cazul moţiunii de cenzură pe care au anunţat-o, social-democraţii au două variante - „ori intră-n rahat, ori se fac de rahat", susţinând că sunt şanse mai mari ca această moţiune să nu treacă.

Motreanu a ameninţat că renunţă la funcţia de şef de campanie pentru euroalegeri – surse

Secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu, a ameninţat, în şedinţa de luni a BPC, că renunţă la calitatea de şef al campaniei liberalilor pentru alegerile europarlamentare, acuzând lipsa de implicare a liderilor liberali în această campanie, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Un bătrân a fost bruscat de doi SPP-işti în faţa sediului PNL (VIDEO)

Un bătrân care pretindea că e păgubit de Dacia a fost bruscat, luni, în faţa sediului PNL, de doi SPP-işti de la filaj, antemergători la maşina premierului Călin Popescu Tăriceanu, bătrânul fiind târât pe trotuarul umed de cei doi indivizi, după care şeful Executivului a venit şi l-a invitat în sediu.

Turcan: Nadia Comăneci „nu poate fi confiscată” de un partid politic

Deputatul PLD Raluca Turcan a declarat, vineri, la Sibiu, că Nadia Comăneci este un simbol naţional şi "nu poate fi confiscată de un partid politic, doar în încercarea disperată a acestui partid de a obţine cât mai multe voturi”.

Deputat PNL: Geoană are de ales între trei variante de a se face de râs

Preşedintele PNL Sălaj, deputatul Cătălin Micula, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, în opinia sa, liderul PSD Mircea Geoană are de ales între trei variante de a se face de râs, referindu-se la moţiunea pregătită de social-democraţi.

Nadia Comăneci, vizată de PNL pentru staff-ul de susţinere a listei de la euroalegeri

Liberalii vor să formeze un staff de susţinere a listei PNL pentru alegerile europarlamentare alcătuit din personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti, Nadia Comăneci fiind una dintre acestea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, şeful campaniei PNL pentru euroalegeri, Dan Motreanu.

Geoană: Declaraţiile PD şi PNL privind necolaborarea cu PSD – fariseism politic

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a arătat că declaraţiile liderilor PNL şi PD privind o necolaborare guvernamentală cu social-democraţii constituie o probă de "fariseism politic".

PNL, UDMR, PRM şi PC vor euroalegeri pe 25 noiembrie, PSD pe 9 decembrie (VIDEO)

Data de organizare a euroalegerilor va fi anunţată de Guvern în maxim o săptămână, propunerile partidelor parlamentare fiind ca acest scrutin să aibă loc la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

PNL vrea alegeri pentru PE la finele lunii noiembrie sau la începutul lui decembrie

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că liberalii optează pentru organizarea alegerilor pentru PE la finele lunii noiembrie sau cel târziu la începutul lui decembrie, menţionând că PD, prin refuzul de a participa la consultările de la Guvern, refuză să participe la viaţa politică.

Tăriceanu: Nu luăm în calcul o guvernare alături de PSD

Liderul liberal, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al PNL, că formaţiunea pe care o conduce nu ia în calcul o guvernare alături de PSD, subliniind că PNL va trece în opoziţie dacă o moţiune de cenzură va fi votată de Parlament.

Stoica: E o glumă că mi-aş dori funcţia de preşedinte al PLD şi efectul nu poate fi decât unul comic

Preşedintele CRN al PLD, Valeriu Stoica, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că “este o glumă" că şi-ar dori funcţia de preşedinte PLD, iar cei care fac astfel de speculaţii, “ori au un simţ al umorului foarte dezvoltat, ori o capacitate limitată de a înţelege lucrurile”.

Stolojan: Afirmaţiile lui Haşotti sunt „fabulaţii de vară”

Preşedintele PLD Theodor Stolojan a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile liderului PNL Puiu Haşotti, potrivit cărora Valeriu Stoica vrea să preia conducerea PLD, “sunt nişte prostii”, şi a refuzat să comenteze astfel de “fabulaţii de vară”.

Flutur: Declaraţiile lui Haşotti reprezintă fabulaţii de caniculă

Preşedintele executiv al PLD Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile liberalului Puiu Haşotti, privind intenţia lui Valeriu Stoica de a prelua conducerea în PLD, pot fi catalogate drept “fabulaţii de caniculă, şi a arătat că nu va "muşca" din "nada întinsă de liberali”.

Boureanu (PLD): “Câinele moare de drum lung şi Haşotti de grija altora! ”

Vicepreşedintele PLD Cristian Boureanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile lui Puiu Haşotti, potrivit cărora Valeriu Stoica vrea să preia conducerea PLD, intrând în conflict cu Gheorghe Flutur şi cu el, pot fi comentate astfel: “Câinele moare de drum lung şi Haşotti de grija altora".

Haşotti:Stoica vrea să preia puterea în PLD, iar Boureanu şi Flutur „s-au prins”

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat, sâmbătă, că preşedintele CRN al PLD Valeriu Stoica vrea să preia puterea în formaţiunea liberal-democrată şi că acesta ar fi motivul unui conflict între Stoica, pe de o parte şi Cristian Boureanu şi Gheorghe Flutur, pe de altă parte.

Patru sute de membri ai PLD Constanţa au trecut la PNL

Liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a declarat, sâmbătă, că 400 membri ai PLD Constanţa, din totalul de 550, se vor alătura PNL.

Remeş: Nu vorbesc alambicat, aşa e mintea mea de ardelean

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a explicat că nu l-a admonestat pe ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, atunci când i-a spus că nu reuşeşte să se facă înţeles, şi că doar a glumit cu el, în timp ce Remeş a spus că el nu vorbeşte alambicat, dar că aşa este mintea sa de ardelean.

Vosganian: O eventuală moţiune de cenzură a PSD ar ajuta doar preşedintelui Băsescu

Introducerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului de către PSD nu ar avea fundament în realităţile economice şi ar fi benefică doar preşedintelui Traian Băsescu, aflat pe o pantă descendentă, a declarat, joi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian (PNL).

Boc: PSD şi PNL se şantajează reciproc

Liderul PD, Emil Boc, susţine că PSD şi PNL se şantajează reciproc, social-democraţii amenintând cu moţiunea de cenzură, iar liberalii cu amânarea majorării pensiilor şi precizează că nicio formaţiune politică şi niciun guvern nu poate refuza aplicarea şi respectarea legii pensiilor.

Voiculescu: PD şi PSD colaborează pentru căderea Guvernului Tăriceanu

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a acuzat, miercuri, PD şi PSD că pun la cale o colaborare care are ca scop căderea Guvernului Tăriceanu.

PLD va vota orice moţiune de cenzură

PLD va vota pentru orice moţiune de cenzură, dacă se va introduce, dar va fi împotriva oricărui guvern constituit în baza unei asocieri între PSD şi PNL.

Puiu Haşotti: PNL nu va intra în nicio formulă de guvernare, dacă Guvernul Tăriceanu cade

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că PSD “are tot dreptul de a iniţia o moţiune de cenzură”, însă în cazul în care Guvernul Tăriceanu va cădea, PNL nu va intra în nici o formulă de guvernare.

PSD – 25% din opţiunile de vot, potrivit unui sondaj intern

Sondajul intern al PSD, elaborat de firma de consultanţă Penn, Schoen & Berland Associates, a relevat faptul că, în acest moment, formaţiunea social-democrată ar deţine 24% în opţiunile de vot ale electoratului, în timp de PD ar deţine 37%, iar PNL doar 10%.

Boc: Tăriceanu îşi cumpără cu bani publici liniştea în PNL şi susţinerea PSD (VIDEO)

Liderul PD, Emil Boc, a declarat, luni, că premierul Călin Popescu Tăriceanu îşi cumpără cu bani publici liniştea în PNL şi susţinerea din partea PSD, alocând pe criterii politice fonduri guvernamentale pentru învăţământul preuniversitar, în detrimentul localităţilor administrate de primarii PD.

Boc: PD şi PNL stabilesc ultimele detalii pentru ocuparea locurilor vacante în Parlament

Liderul democrat, Emil Boc, a declarat, luni, că echipele de negociatori ale PD şi PNL stabilesc „ultimele detalii” pentru ocuparea mandatelor vacante de parlamentar din partea Alianţei, această construcţie fiind „moartă” din punct de vedere politic.

Meleşcanu: PNL nu va ceda niciun fotoliu de parlamentar în favoarea PD

Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a declarat că partidul din care face parte nu are de gând să cedeze în favoarea PD niciun fotoliu de parlamentar din cele vacantate şi care revin Alianţei DA.

Boc: Tăriceanu îşi cumpără menţinerea la putere cu bani publici

Preşedintele PD, Emil Boc, îl acuză pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că îşi cumpără menţinerea în funcţie cu bani publici, prin cumpărarea administraţiilor PSD, UDMR şi PNL, aprobând finanţarea exclusivă a acestora pentru şcoli sau alte lucrări de canalizare, conform unei HG.

PNL Alba cere PD să-şi asume responsabilitatea faţă de proiectul Roşia Montană

PNL Alba a cerut, vineri, PD, să-şi asume responsabilitatea faţă de proiectul minier de la Roşia Montană din Munţii Apuseni, pentru care democraţii şi-au arătat susţinerea în decursul timpului.

Tabără acuză PNL de absenţa unei strategii în agricultură

Deputatul PD Valeriu Tabără a declarat că politica agricolă a României a fost făcută, din 2004, de către liberali, absenţa unei strategii în agricultură fiind cauzată de PNL, care, prin reprezentanţii săi, a fost responsabil de acest domeniu.