pnl

Cîţu, aroganţă la adresa lui Orban. „A ales un mod foarte urât de a ieşi din politică”

Premierul Florin Cîţu îl atacă dur, joi seara, pe preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi spune că acesta „a ales un mod foarte urât de a ieşi din politică”. Cîţu spune că a convins 36 de filiale să îl voteze pe el preşedinte, ultima înscrisă pe listă fiind PNL Arad, filială condusă de Gheorghe Falcă.

Orban şi-a depus candidatura pentru un nou mandat ca şef al PNL: „Partidul respinge toate curentele neo-marxist-progresiste, care în ultima vreme îşi fac loc, pe nevăzutelea, în minţile unor români”

Ludovic Orban şi-a depus candidatura pentru un nou mandat pentru funcţia de preşedinte PNL: „Eu reprezint o certitudine pentru PNL. Aproape toţi membrii mă cunosc, ştiu cine sunt, ştiu ce am făcut pentru PNL de-a lungul celor peste 30 de ani de carieră”.

Orban şi-a anunţat viziunea sa pentru partid: PNL trebuie să rămână un partid naţional, cu specific tradiţional şi religios creştin

PNL este şi trebuie să rămână un partid naţional, cu specific tradiţional, religios creştin, multicultural, multietnic şi, în acelaşi timp, un partid liberal, se arată în moţiunea cu care Ludovic Orban îşi propune să câştige un nou mandat de preşedinte al formaţiunii.

COMENTARIU Marius Oprea. Soarta PNL-ului e din ce în ce mai vizibilă: cu un picior în mocirlă şi cu celălalt în groapă

Al treilea dosar ”american” al lui Cîţu pluteşte în aer, iar despre Orban apar ştiri că s-ar fi îmbătat la o şedinţă de guvern. Liberalii află, în pragul alegerilor, toate păcatele viitorului lor lider. Dar şi alegătorii. Rezultatul se vede în sondaje, unde liberalii scad cu un procent pe lună. Războiul pentru şefia partidului se duce pînă ce nu va mai rămîne piatră peste piatră din edificiul liberal.

Orban îşi va depune, mâine, candidatura pentru încă un mandat la şefia PNL

„Moţiunea, prin care candidez la un nou mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, o voi înregistra mâine după-amiază (joi – n.r.), la sediul PNL. După 4 ani de muncă neîntreruptă la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, am conştiinţa împăcată şi sentimentul datoriei împlinite faţă de cei care mi-au acordat încrederea lor la ultimul Congres. Am […]

Cine este noul ministru al Finanţelor. Dan Vîlceanu şi-a început cariera politică la PSD

Dan Vîlceanu, propus de premierul Florin Cîţu pentru funcţia de ministru al Finanţelor, a absolvit Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu în 1997, iar ulterior a obţinut o diplomă de economist, în 2003, după ce a absolvit Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest Timişoara. În 2005, a absolvit un master […]

Cîţu a primit derogare de la statut pentru a candida la preşedinţia partidului

Biroul Politic Naţional al PNL a votat în şedinţa de azi o derogare de la prevederile statutare, prin care i se permite premierului Florin Cîţu să candideze la preşedinţia partidului, deşi acesta nu are încă cinci ani vechime în partid.

Biroul Permanent Naţional PNL, convocat de susţinătorii lui Cîţu. Rareş Bogdan: „Îl vom valida pe Dan Vîlceanu ca ministru de Finanţe” / „Orban a ezitat”

Şedinţa BPN PNL va fi miercuri, la ora 10.30, a anunţat marţi seara europarlamentarul liberal Rareş Bogdan. Acesta a explicat de ce şedinţa nu a fost convocată de preşedintele Ludovic Orban şi a anunţat că Dan Vîlceanu va fi agreat în forul de conducere al PNL pentru poziţia de ministru de Finanţe în Guvernul Cîţu […]

Florin Cîţu, despre convocarea BPN: „Nu a fost doar un SMS, a fost şi o discuţie telefonică şi o discuţie faţă în faţă”

Florin Cîţu a spus că preşedintele Ludovic Orban a fost informat despre şedinţa Biroului Permanent Naţional în cadrul căreia va fi nominalizat viitorul ministru de Finanţe. „Vă asigur că toate procedurile au fost respectate, nu a fost doar un SMS, a fost şi o discuţie telefonică şi o discuţie faţă în faţă…. Mâine vom demonstra […]

Război total în PNL. Rareş Bogdan: „Orban ştia că trebuie să convoace BPN-ul. Nu a facut-o el, am facut-o noi”

Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a anunţat că Dan Vîlceanu va fi propunerea PNL pentru poziţia de ministru de Finanţe, deşi acesta nu este agreat de preşedintele partidului Ludovic Orban.

Cîţu, mesaj pentru contestatari. „Când alţii aleg să discrediteze, să distrugă, eu aleg să construiesc”

Premierul Florin Cîţu îl critică pe liderul PNL, Ludovic Orban, şi spune că, indiferent de comentariile unora în spaţiul public, el şi-a făcut bine treaba. „Atunci când alţii aleg să discrediteze, să distrugă, să minimalizeze, eu aleg să construiesc”.

Se ascut săbiile în PNL înainte de congres. Susţinătorii lui Cîţu, acuze la Orban: „E de nepermis să-l atace pe Preşedintele României”

Susţinătorii lui Florin Cîţu în cursa pentru preşedinţia PNL au lansat, marţi, un „apel la responsabilitate şi decenţă”, în care îl acuză pe Ludovic Orban de comportament lipsit de fair-play politic. De asemenea, ei afirmă că susţin nominalizarea lui Dan Vîlceanu pentru Ministerul de Finanţe.

Noi acuze în cadrul PNL. Turcan: E dezonorant pentru preşedintele PNL să susţină campania de linşaj public a premierului

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, susţinătoare a lui Florin Cîţu în competiţia internă, spune că este dezonorant pentru preşedintele PNL să susţină campania de linşaj public a premierului, referindu-se la declaraţiile lui Ludovic Orban, despre dosarele lui Florin Cîţu.

Ludovic Orban, despre dosarul lui Cîţu din SUA: „Nu mi-a spus nici în discuţii personale, nici în proceduri legale”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seara, că nu a fost informat de Florin Cîţu despre problemele cu dosarele din SUA, nici în discuţii personale, nici în cadrul procedurilor legale.

Ludovic Orban, reacţie la dezvăluirile Mediafax: „Cîţu să-şi ceară scuze faţă de români şi faţă de mine”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îi cere premierului Florin Cîţu să ofere scuze românilor pentru că nu le-a spus despre incidentul din SUA. Cîţu trebuie să-mi prezinte scuze şi mie pentru că a ascuns acest episod întunecat, a mai spus Orban.

Ion Cristoiu: Prin reacţia sa la Dezvăluirea despre trecutul lui Florin Cîţu, Ludovic Orban a sporit suspiciunea că el e a plasat-o în presă

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că explicaţiile oferite de liderul PNL, Ludovic Orban, privind originea dezvăluirii conform căreia premierul Florin Cîţu a făcut închisoare acum 20 de ani în America pentru că a fost prins băut la volan, nu înlătură suspiciunile că el a plasat-o în presă, ci, din contră, le întăreşte. Redăm integral editorialul publicat […]

Deputatul USR Bulai acuză că PNL „vrea să spargă 10 miliarde de euro în bucăţi, fix ca PSD”

Deputatul USR Iulian Bulai acuză PNL că „vrea să spargă 10 miliarde de euro în mii de bucăţi” pentru a câştiga simpatie în campania internă, fără miza unui mare proiect de ţară.

Ion Cristoiu: Dezvăluirea împotriva lui Florin Cîţu îl loveşte pe Ludovic Orban!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că dezvăluirea conform căreia acum 20 de ani premierul a făcut închisoare în America, deoarece a fost prins băut la volan, i se atribuie lui Ludovic Orban pentru a da un motiv organizaţiilor care îl susţin să-şi schimbe opţiunea în favoarea lui Florin Cîţu. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Tărăboiul […]

COMENTARIU Marius Oprea. Cîţu a intrat dintr-o beţie într-alta: cea a puterii

Există oameni pentru care toate-s bune şi frumoase, iar propriul trecut e imaculat, chiar dacă scheletele se înghesuie prin dulapuri. De vină, în genere, pentru faptele odioase din trecut au fost ”timpurile”, ordinele primite, elanurile tinereţii – niciodată propria persoană. E şi cazul lui Cîţu, care a dormit liniştit – pînă ce i s-a descoperit secretul.

Cioloş: Decizia privind rectificarea nu o ia PNL. Probabil domnul Orban plusează

„Guvernul acesta e al coaliţiei, nu al unui singur partid. (…) Ministerul Sănătăţii e un minister cheie. Avem acolo nişte angajamente şi eu sunt convins că vom găsi soluţii, pentru că dacă nu vom găsi soluţii nu avem cum să adoptăm propunerea de rectificare. (…) Probabil domnul Orban plusează. Nu ştiu cu ce scopuri şi […]

Cîţu ezită în faţa „provocării” lansate de Orban, în cazul în care va pierde alegerile din PNL. „Ce legitimitate mai are un premier dacă partidul nu-l mai vrea?”

„Eu sunt aici în cursa pentru preşedintele Partidului Naţional Liberal. Despre acest lucru discutăm. Celălalt obiectiv al meu este să avem o guvernare cât mai bună, pentru că această guvernare este pentru români”, spune, marţi, Florin Cîţu. El a fost întrebat de declaraţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care a anunţat că demisionează dacă pierde alegerile […]

Florin Cîţu a anunţat trei noi preşedinţi de filiale care îl susţin în cursa pentru şefia PNL

Florin Cîţu a anunţat pe Facebook trei noi preşedinţi de filiale PNL aleşi sâmbătă şi care îl vor susţine în cursa pentru conducerea partidului.

Mircea Hava, detronat de la şefia PNL Alba. Şedinţă întinsă pe două zile

Alegerile pentru şefia PNL Alba au avut doi candidaţi. În premieră, Mircea Hava, acum eroparlamentar, a avut contracandidat, fostul prim-vicepreşedinte Ion Dumitrel. Noul preşedinte este preşedintele Consiliului Judeţean (CJ). Şedinţă a început vineri seara, la ora 18,00, iar rezultatul s-a aflat sâmbătă, la ora 1.00 am, atunci când în sală se mai aflau doar câţiva […]

Raluca Turcan a fost realeasă la conducerea filialei PNL Sibiu

Raluca Turcan a fost realeasă vineri preşedinta Organizaţiei Judeţene PNL Sibiu cu 231 voturi, contracandidatul său, Constantin Şovăială, obţinând 82 de voturi. „Prietenii liberali sibieni mi-au dovedit astăzi, prin vot, încrederea lor. Vă mulţumesc tuturor! Şi mulţumesc fiecăruia în parte! Mă onorează ce însemn pentru voi şi îmi dă putere ce sunt DOAR împreună cu […]

Orban: Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce

„Aş fi vrut să vin aici să o susţin pe Raluca Turcan. Din păcate, Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce”, a spus Ludovic Orban. Conform acestuia, Raluca Turcan a făcut parte din „echipa câştigătoare”: „Raluca Turcan a făcut parte din echipa câştigătoare a PNL şi […]

Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre ultimele acuzaţii lansate de Ludovic Orban în bătălia pentru şefia PNL şi reacţiile generate de acestea, neînţelegerile din coaliţie pe tema rectificării bugetare, precum şi schimbarea de strategie a preşedintelui Iohannis în comunicarea publică. Nu vor lipsi rubricile Scurt pe doi, […]

Schimbare la 180 de grade a liderului PNL Galaţi. George Stângă anunţă că îl susţine pe Cîţu, după ce în luna mai spunea că este alături de Orban

„La Congresul din 25 septembrie îl voi susţine pe Florin Cîţu, cel alături de care am făcut echipă în Senatul României timp de 4 ani”, transmite liderul PNL Galaţi, George Stângă, după ce, în luna mai, el anunţa că îl susţine pe Ludovic Orban la preşedinţia partidului.

Lupta pentru şefia PNL se acutizează. Virgil Guran: „Există această temere că se implică şi anumite organisme care nu au ce căuta în această competiţie politică”

Virgil Guran îl susţine pe Ludovic Orban la Congresul PNL din 25 septembrie. Liderul senatorilor liberali, preşedinte al PNL Dâmboviţa, spune într-un interviu la RFI că preşedinţii de filiale se tem că s-ar putea să se inventeze anumite probleme pentru unii dintre ei. „Există de regulă în România, din păcate, a existat un obicei să […]

Ion Cristoiu: Ludovic Orban ştie că DNA îi pregăteşte ceva?!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că discursul lui Ludovic Orban de la conferinţa pentru alegerile din PNL Vrancea denunţă, în premieră, implicarea instituţiilor statului în bătălia pentru şefia partidului, arătând că şi  liderului liberal i-a venit rândul la maşinăria de tocat lideri politici a Sistemului. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Duminică, 2 august 2021, la […]

Orban, neîncrezător în premier. „Mulţi dintre cei care clamează susţinerea lui Cîţu nu au încredere că poate conduce partidul”

„Trebuie să ştiţi că nu m-am aşteptat ca Florin Cîţu să candideze la preşedinţia PNL. Dimpotrivă, toate discuţiile pe care le-am avut cu el nu puteau să mă conducă la această concluzie. De asemenea, nu m-am aşteptat ca oameni care au fost în echipa de conducere a PNL şi au încercat să pună cununa cu […]

COMENTARIU Sorin Avram: Daţi-i mai repede PNL-ul lui Cîţu!

Guvernul României a fost confiscat de Florin Cîţu, acesta fiind pur şi simplu Guvernul Cîţu. De capul lui, şi numai al lui, primul ministru l-a pus în funcţia de secretar de stat la Externe pe Andrei Novac. Ce îl recomandă pe acesta? Familia. Andrei Novac este ginerele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, care în timpul şedinţei de alegeri din cadrul PNL Constanţa a avut grijă să transmită câteva săgeţi în direcţia încă preşedintelui PNL, Ludovic Orban.

PSD, după scandalul de la PNL Timişoara: Voi sunteţi urmaşii Brătienilor? Nişte circari şi marţafoi

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu atacă dur Partidul Naţional Liberal, după scandalul care a izbucnit la alegerile pentru şefia PNL Timişoara.

Mesajul preşedintelui PNL Timiş, după scandalul cu îmbrânceli şi înjurături. Alin Nica îl atenţionează pe Orban: „Persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal”

După scandalul care s-a lăsat cu bătaie, de la alegerile de la PNL Timişoara, dintre susţinătorii lui Ludovic Orban şi cei ai lui Florin Cîţu, preşedintele PNL Timiş îi atrage atenţia liderului PNL să fie mai atent cu cine se asociază. „Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăuşilor Orban – Ambruş – Chira în […]

Ion Cristoiu: Spectacolul vorbelor mari prin care oportuniştii din PNL îşi justifică rostogolirea în barca lui Florin Cîţu

Un nou oportunist Echipa cîştigătoare, cum pompos îşi spune Gruparea Florin Cîţu, beneficiază de un nou membru: Iulian Dumitrescu, preşedintele organizaţiei judeţene Prahova a PNL. Ca şi alţi săritori în barca lui Florin Cîţu, ţinută straşnic de Klaus Iohannis, să nu se răstoarne cînd un nou ins se rostogoleşte în ea, Iulian Dumitrescu şi-a anunţat […]

Ciolacu: „Este exclus ca PSD să voteze un guvern minoritar PNL. În privinţa USR n-am luat o decizie”

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat miercuri seara că social-democraţii nu vor susţine un guvern minoritar PNL. „În privinţa unui guvern minoritar USR n-am luat încă o decizie”, a spus Ciolacu.

Câţi bani au primit de la stat partidele în primul semestru. Situaţia completă

În primul semestru al acestui an au fost virate în conturile partidelor sume în valoare de 91.069.012,34 lei, reprezentând subvenţii de la bugetul de stat, anunţă AEP. PSD a primit 35,44 milioane de lei, PNL 30,04 milioane lei, iar PMP 1,854 milioane de lei. Uniunea Salvaţi România a încasat din subvenţia de stat 11,52 milioane […]

Orban se teme de un amestec extern. „În decizie trebuie să conteze doar membrii PNL şi nicio altă entitate din exterior”

În decizia alegerii preşedintelui PNL trebuie să conteze doar voinţa membrilor de partid, nu cea a unei „entităţi din exteriorul” formaţiunii, spune Ludovic Orban: „Luarea deciziei nu trebuie să fie apanajul a 20-30-50 de oameni”.

Ion Cristoiu, despre demisia consilierei lui Cîţu: Plecarea ei nu rezolvă în niciun caz infracţiunea de abuz în serviciu

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că demisia Mioarei Costin, consiliera de stat a premierului Cîţu, este o jignire adusă opiniei publice deoarece aceasta trebuia demisă şi apoi sesizat Parchetul pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Ion Cristoiu spune că demisia Mioarei Costin, după ce un document transmis de aceasta liderilor PNL arăta folosirea resurselor guvernamentale în […]

Clotilde Armand atacă PNL şi PSD în problema gunoaielor din Sectorul 1

Reprezentanţii PNL şi PSD au refuzat să participe la şedinţa de vineri a Consiliului Local. Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare se afla un singur proiect de hotărâre de consiliu local: mandatarea Primarului Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti în vederea promovării unei acţiuni având ca obiect rezilierea Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor […]

Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre ultimele mişcări de trupe în bătălia pentru şefia PNL, de la imaginea unui Ludovic Orban, singuratic pe un şir de scaune, la demisia consilierei premierului Florin Cîţu, acuzată că a folosit resurse publice în interes de partid, şi confruntările din culise […]