pnl

Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău cer demisia lui Ludovic Orban. Cine se află pe lista reformiştilor şi ar putea prelua şefia PNL

Şeful PNL Ludovic Orban este atacat în interiorul partidului. Rareş Bogdan, Robert Sighiartău şi alţi membri ai aripii progresiste din partid i-au declarat război şefului PNL şi îi cer public demisia. Primele declaraţiile au fost făcute aseară, în emsiunea Interviurile lui Cristoiu.   „Cred că Ludovic Orban va fi un excelent preşedinte de Camera Deputaţilor […]

COMENTARIU Marius Oprea: Useriştii la bal, peneliştii la spital

Este posibil ca, în lupta sa pentru postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban să fi făcut o mare greşeală. Aceeaşi cu cea făcută de către Călin Popescu Tăriceanu, în negocierea pentru postul de preşedinte al Senatului. Să-şi fi amanetat viitorul politic, pentru o funcţie. Un astfel de post nu implică numai susţinerea propriului […]

Ion Cristoiu: În PNL s-a declanşat războiul civil între Nordişti şi Sudişti

Publicistul Ion Cristoiu analizează interviul pe care i l-a acordat duminică prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan la Aleph News şi nu exclude ca atacul virulent lansat de acesta împotriva lui Ludovic Orban să fie minimalizat de liderul partidului şi să evite o confruntare cu gruparea reformistă, totul depinzând însă de intervenţia preşedintelui Iohannis, care ar putea […]

Rareş Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu: Clar, astăzi există două tabere în PNL. Noi, reformiştii, vrem să alegem un candidat la preşedinţia partidului

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, recunoaşte public că în PNL există două grupări, cea reformistă, din care face parte, având ca scop înlăturarea lui Ludovic Orban de la conducerea partidului la congresul din acest an. “Clar, astăzi există două tabere create. Există reformiştii, grupaţi  în jurul lui Emil Boc, Ilie Bolojan, Rareş Bogdan, Robert Sighiartău, […]

Rareş Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu: Ce s-a întâmplat în culise, înaintea puciului din PNL

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, spune că lista de ministere obţinute de PNL în urma negocierilor cu USRPLUS şi UDMR a fost negociată doar de Ludovic Orban şi impusă partidului, fără niciun fel de consultări şi explicaţii, ceea ce a dus la aşa zisul puci din partid, din 18 decembrie, anul trecut.

Interviurile lui Cristoiu. Rareş Bogdan, despre dictatura lui Orban în PNL: „Şi-a închipuit că e câinele, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte”

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan afirmă că liderul partidului, Ludovic Orban, conduce în mod dictatorial PNL, impunând decizii şi ignorându-i pe ceilalţi liberali din conducerea partidului.

Rareş Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu: Dacă medicul rănit la Piatra Neamţ nu era trimis în Belgia, PNL era pulverizat, făceam sub 20%

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, face o analiză a eşecului partidului la alegerile parlamentare de anul trecut şi arată care sunt cauzele clasării liberalilor pe locul 2.

Rareş Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu: PNL a venit cu o listă proastă pe diaspora, fără credibilitate

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, afirmă că liberalii au contribuit la victoria AUR la alegerile parlamentantare din 6 decembrie, promovând candidaţi fără credibilitate în diaspora şi imitând USRPLUS, în loc să-şi promoveze propriul discurs.

EXCLUSIV/ Rareş Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 17 ianuarie, Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte PNL, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cum se explică eşecul PNL la alegerile parlamentare din 6 decembrie? Ar fi trebuit Ludovic Orban să renunţe la şefia PNL după scrutin? De ce a cedat PNL la negocierile cu USRPLUS şi UDMR pentru formarea noului […]

Ion Cristoiu: Dacă nu dă în clocot, PNL riscă să moară încetul cu încetul

Publicistul Ion Cristoiu atrage atenţia că de la alegerile parlamentare pînă acum, PNL s-a complăcut într-o băltire călduţă şi nimeni, nici măcar Ludovic Orban, nu a plătit pentru eşecul din 6 decembrie, ceea ce dă ocazia grupării reformiste, reprezentată de Rareş Bogdan, să înceapă ofensiva de schimbare a  stării de lucruri din partid, semnalul fiind […]

Ion Cristoiu: Cine nu se va vaccina va fi un paria în Europa, un cetăţean de mâna a doua

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că autorităţile trebuie să se concentreze pe organizarea campaniei de vaccinare al cărei succes depinde de uşurinţa cu care oamenii ajung la centrele de vaccinare şi timpul petrecut acolo. Ion Cristoiu consideră un semnal prost faptul că medicii nu vor să se vacineze, generând neîncredere în rândul oamenilor care au reticenţe […]

Ion Cristoiu: Slavă Domnului! Resetarea României se amână cu cel puţin cu un an!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că proiectul faraonic de resetare a României anunţat repetat de preşedintele Iohannis anul trecut se amână din cauza pandemiei, urmând să înceapă după încheierea vaccinării care, în cel mai fericit caz, va avea loc la sfârşitul acestui an. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „2020 n-a fost doar Anul Pandemiei. A […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Barbutocraţia României

România este o republică anti-meritocratică în care statul construieşte cele mai urâte clădiri şi pune în funcţii cei mai puţin pregătiţi oameni. Unii numesc asta “kakistocraţie”. Există şi o carte cu acelaşi nume, scrisă de disidentul anticomunist, Dorin Tudoran, şi descrie un dialectic dictat al prostiei. Partidele parlamentare practică contraselecţia la toate nivelurile administraţiei. Pentru […]

Coaliţia de guvernare şi-a împărţit prefecturile. Care sunt ponderile care revin fiecărui partid aflat la conducere

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că se lucrează la „o reglementare” prin care prefecţii să nu mai fie înalţi funcţionari publici. „Conform Constituţiei, prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ. În 2006, când eram în negocierile de aderare, existau nişte bile negre în capitolul administraţie şi atunci s-a decis ca prefectul să fie echivalat funcţiei […]

Ion Cristoiu: Miniştrii USRPLUS denunţă greaua moştenire lăsată de miniştrii PNL. Care PNL e partener de Guvernare cu USRPLUS

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că Guvernul Cîţu are trei capete, iar unul dintre ele, întruchipat de miniştrii USRPLUS, muşcă zdravăn pe cel  întruchipat de miniştrii PNL şi se întreabă cum ar putea guverna împreună cele două partide dacă unul dintre ele reclamă din start că celălalt a guvernat până acum catastrofal. Redăm integral editorialul publicat […]

Ion Cristoiu: Cum i-a scos la tablă Klaus Iohannis pe miniştrii USRPLUS, deşi aceştia nu-i sunt elevi

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prin convocarea miniştrilor USRPLUS la Cotroceni, joi, 7 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a vrut să  demonstreze românilor că nu numai PNL, dar şi USRPLUS e Partidul Meu, continuând obiceiul anticonstituţional din guvernarea Orban de a-i chema pe demnitarii liberali la Preşedinţie pentru a le da indicaţii, lăuda sau muştrului. Redăm […]

Ion Cristoiu: Personalitatea numărul 1 a anului 2020: Renate Weber, Avocatul Poporului

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că Avocatul Poporului, Renate Weber, în contextul pandemiei şi al limitării libertăţilor individuale, poate fi considerată o adevărată eroină deoarece şi-a asumat riscul de a-şi îndeplini atribuţiile din fişa postului, mai ales cînd îndeplinirea acestor atribuţii au intrat în conflict cu tendinţele dictatoriale ale Puterii. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: […]

Ion Cristoiu: 2020. Învinşi şi învingători în Pandemie. Azi: AUR a produs una dintre cele mai mari surprize postdecembriste

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că surpriza absolută a alegerilor parlamentare din 6 decembrie – intrarea AUR în Parlament- a fost generată de pandemie, care, pe fondul restricţiilor şi a atitudinii ciocoieşti a regimului Iohannis, i-a determinat pe mulţi dintre români să-şi exprime mânia la vot şi nu printr-o revoltă spontană. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Ciolacu: În prima săptămână de guvernare, noua putere a dat deja cinci ţepe uriaşe românilor

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că în prima săptămână de guvernare „noua putere a dat deja cinci ţepe uriaşe românilor” şi că, după alegeri, „tot ce era promisiune a devenit agresiune”.

Ion Cristoiu: 2020. Învinşi şi învingători în Pandemie. Azi: Învingător e Marcel Ciolacu. Nu neapărat şi PSD

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că obţinerea unui scor de 30% la alegerile parlamentare din 6 decembrie este un succes al lui Marcel Ciolacu, în urma măsurilor de reformare a partidului, dar mai ales în condiţiile excepţionale ale anului 2020, condiţii care s-ar putea să nu se mai repete şi în 2024, când vom vedea dacă […]

Ion Cristoiu: 2020. Învinşi şi învingători în Pandemie. Azi: PNL, USRPLUS, PMP şi Pro România n-au reuşit să scoată PSD din joc

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că alegerile parlamentare din 6 decembrie au fost gândite de PNL şi de Klaus Iohannis ca un moment de scoatere din joc a PSD, dar acest moment s-a transformat într-un mare eşec pentru deoarece social-democraţii, fără să fi făcut o alianţă cu alte partide, au obţinut 30%, situându-se pe primul loc. […]

Ion Cristoiu: 2020. Învinşi şi învingători în Pandemie. Azi: Klaus Iohannis n-a luat în calcul Ploaia de la Waterloo

Publicistul Ion Cristoiu face o retrospectivă a acestui an pe care îl numeşte Anul Pandemiei, o criză sanitară care a influenţat crucial toate domeniile vieţii umane, inclusiv viaţa politică din România, marele perdant fiind preşedintele Iohannis care a creat o victorie pe care nu o obţinut-o, ignorând “ploaia de la Waterloo”. Redăm integral editorialul publicat […]

Ion Cristoiu: Şi dacă PNL a cedat dinadins USRPLUS ministerele grele, pentru a scăpa de erodarea la Guvernare, fatală în condiţiile dublei Crize – Sanitare şi Economice?!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că la împărţirea portofoliilor la negocierile pentru formarea noului Guvern, USRPLUS a primit cele mai grele ministere, care, din cauza lipsei experienţei de guvernare, vor face ca alianţa să îşi rupă gâtul, iar PNL să rămână în afara eroziunii date de Guvernarea în vremuri de Pandemie. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Ion Cristoiu: Tudor Arghezi, despre cum pleacă miniştrii fostului Guvern pentru a lăsa locul celor din noul Guvern

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că între schimbarea de guvern din 4 ianuarie 1914, descrisă de Tudor Arghezi, şi cea din 23 decembrie 2020 nu există mari deosebiri, astfel că atmosfera plecării unui ministru şi venirii altuia e aceeaşi şi după 106 ani. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Miercuri, 23 decembrie 2020, a avut loc […]

Orban le-a răspuns contestatarilor din partid: PNL nu mai e singur la guvernare

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus colegilor din partid care l-au contestat pentru că a pierdut multe ministere că liberalii nu mai sunt singuri la guvernare şi importantă a fost realizarea coaliţiei care să dea un guvern stabil.

Lista oficială a miniştrilor PNL din Guvernul Florin Cîţu

Premierul desemnat Florin Cîţu a anunţat, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL, cine sunt miniştrii care vor face parte din Executiv. Aceştia sunt: Alexandru Nazare la Ministerul de Finanţe Raluca Turcan la Ministerul Muncii Adrian Oros la Ministerul Agriculturii Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educaţiei Lucian Bode la Ministerul de Interne Nicolae Ciucă la Ministerul […]

Cine este şi ce avere are Florin Cîţu, premierul desemnat să formeze noul guvern

Florin Cîţu, desemnat pentru funcţia de premier, este actualul ministru al Finanţelor Publice şi senator liberal. El a mai fost desemnat o dată pentru a forma Executivul, însă a renunţat cu câteva minute înainte de şedinţa în care Parlamentul trebuia să îi dea votul de învestitură.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Cele trei guverne ale lui Kaiser Klaus

Pe pitoreştile plaiuri unde Dreapta se piteşte la Stânga şi viceversa, trebuie să fii foarte atent ce-ţi doreşti. O păţeşte acum şi până şi Kaiser Klaus: şi-a dorit un guvern al său şi primeşte trei. Executivul tricefal (PNL, USRPLUS şi UDMR) seamănă cu mitologica Himeră: un cap de leu, un cap de capră şi un […]

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîţu premier

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că lucrurile s-au „cristalizat” şi o coaliţie formată din PNL, USR PLUS şi UDMR a fost formalizată şi a dovedit deja majoritatea în Parlamentul României. „Cu ocazia consultărilor, liderii formaţiunilor care formează coaliţia de centru dreapta s-au prezentat împreună şi au propus un candidat pentru poziţia de prim-ministru. Aşadar, luând […]

Florin Cîţu: De mâine seară pornim la drum

Florin Cîţu, propus de PNL, USR PLUS şi UDMR pentru a forma viitorul guvern, precizează că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, la consultările de la Cotroceni, că este gata să-şi asume guvernarea: „De mâine seară (miercuri - n.r.) pornim la drum”.

Glume şi voie bună la Cotroceni. Iohannis: Felicitări pentru formalizarea coaliţiei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe liderii coaliţiei care au mers la Palatul Cotroceni pentru a-l propune pe Florin Cîţu premier. „Felicitări pentru formalizarea coaliţiei. Felicitări pentru viteza cu care aţi reuşit să promovaţi demersurile în Parlament. Recunosc că este prima dată când văd un Parlament constituit şi cu conducerile alese într-o zi şi un […]

Surse: PNL, USR PLUS şi UDMR merg împreună la consultările de la Cotroceni

Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR vor merge împtreună la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, au precizat pentru MEDIAFAX unor surse politice.

Ion Cristoiu: Răsturnare de situaţie: PNL e Partidul lui Orban, iar USRPLUS, Partidul Meu, al lui Klaus Iohannis!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, după ce preşedintele Iohannis a intervenit şi a oprit puciul împotriva lui Ludovic Orban din PNL, USRPLUS a devenit Partidul Meu, şeful statului crezând astfel că va reseta România mult mai bine decât cu ajutorul liberalilor. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „S-a încheiat acordul de guvernare între PNL, USRPLUS […]

Klaus Iohannis a invitat partidele politice, marţi, la Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări. Programul complet

Preşedintele Klaus Iohannis reia consultările cu partidele politice parlamentare în vederea desemnării premierului, astfel că le-a invitat la Palatul Cotroceni, marţi, începând cu ora 15.00.

Noua coaliţie de guvernare a luat fiinţă oficial. Ce conţine acordul de colaborare, semnat de liderii PNL, USR PLUS şi UDMR

PNL, USR PLUS şi UDMR au semnat, luni, acordul de guvernare pentru următorii 4 ani. Cei care şi-au pus semnătura pe acest document sunt Ludovic Orban – preşedinte PNL, Dan Barna şi Dacian Cioloş – copreşedinţi USR PLUS, Kelemen Hunor – preşedinte UDRM şi Florin Cîţu – premier susţinut de coaliţie.   Preşedintele PNL, Ludovic […]

Lider PNL Cluj, despre negocieri: Asistăm la Ciolaniadă greţoasă. Au confiscat partidul pe persoană fizică

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe, critică dur, pe Facebook, PNL: „Asistăm la Ciolaniadă greţoasă, în partid, între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică”: „Au confiscat partidul pe persoană fizică. Trag un semnal de alarmă: atenţie că rămâneţi fără partid”.

Mihai Tudose: Sindromul Dragnea face victime

„Se împlinesc 2 săptămâni de când PSD a câştigat alegerile. Învinşii se bat şi acum pe funcţii, în timp ce pandemia şi sărăcia fac ravagii în România reală”, scrie Mihai Tudose. În opinia liderului social-democrat, marele câştigător din „ciocnirea inteligenţelor liberalo-pluseriste” e UDMR. „Iar strategul de geniu Ludovic Orban încă se zbate pentru cea mai […]

Ion Cristoiu, despre eşecul puciului din PNL: Numai Iohannis putea să-l convingă pe Rareş Bogdan s-o întoarcă aşa, ca la Ploieşti

Publicistul Ion Cristoiu consideră neobişnuit şi chiar o premieră puciul pus la cale sîmbătă de liberali împotriva preşedintelui partidului Ludovic Orban în timpul negocierilor cu USRPLUS şi UDMR pentru formarea viitorului Guvern. “Absolut neobişnuit şi o premieră a fost faptul că un partid care a câştigat totuşi alegerile şi rămâne la guvernare ca primul partid […]

Ion Cristoiu: Un puci care a eşuat înainte de a începe

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în urma puciului din PNL, prin care liberalii nemulţumiţi de rezultatul negocierilor cu USRPLUS  privind împărţirea ministerelor din viitorul Guvern, au vrut să-l conteste pe Ludovic Orban, acesta nu ar trebui să se culce pe o ureche deoarece s-ar putea ca alte puciuri, ghidate de Klaus Iohannis, să aibă succes.  […]

Ludovic Orban, despre tensiunile apărute în PNL după negocieri: „Niciodată nu pot fi toţi mulţumiţi”

Orban a spus că „a fost o informaţie”, dar Biroul Politic Naţional al PNL nu a fost convocat, aşa cum s-a afirmat în spaţiul public. „Biroul Politic Naţional nu a fost convocat. A fost o informaţie… Prioritatea noastră este aceea de a finaliza programul de guvernare, de a finaliza toate negocierile necesare, pentru a putea […]