poarta

Situaţie de „râsul-plânsul” în Ilfov: ţeavă de gaz montată pe mijlocul porţii de acces în curte

O ţeavă de gaz a fost montată la intrarea în curtea unui localnic din judeţul Ilfov, chiar pe mijlocul porţii, ceea ce face imposibil accesul altfel decât aproape în genunchi.

Un bărbat care a lovit cu maşina poarta unei instituţii a fost încătuşat deoarece a făcut scandal

Potrivit Poliţiei, joi, la ora 4.00, un jandarm aflat în postul de pază la o instituţie publică din Sectorul 5, a observat un bărbat, care „ar fi efectuat manevra de mers înapoi cu un autoturism şi ar fi lovit poarta de acces”. Jandarmul a încercat să afle cine este bărbatul de la volan, dar acesta […]

VIDEO Incendiu la locomotiva unui tren care transporta cereale. Alimentarea cu apă se face de la un râu aflat la 10 kilometri

UPDATE 08:30 – În prezent, pompierii lucrează la răcirea locomotivei. Potrivit ISU Caraş-Severin, incendiul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30, la un tren de marfă încărcat cu cereale aflat în staţia Poarta, după Teregova. La faţa locului intervin două autospeciale de stingere şi două echipaje de pompieri militari. Conform pompierilor, […]

Din ghinion în ghinion. „Parcare” fără succes, încercată de un şofer în stare avansată de ebrietate. Un jandarm în civil i-a stricat, însă, planurile

Incidentul s-a produs duminică în oraşul Constanţa. O maşină condusă de un bărbat beat a dărâmat poarta unui imobil. Şoferul a încercat să fugă, dar a fost oprit de jandarmul în civil. „Ghinionul lui a fost colegul nostru, plutonier major Tudoroiu Ştefan, aflat în timpul liber, care a intervenit imediat pentru oprirea acestuia. Jandarmul a […]

VIDEO: Un individ a lovit intenţionat cu un vehicul poarta sediului Cancelariei Germaniei

Un individ a lovit intenţionat cu un vehicul, miercuri dimineaţă, poarta sediului Cancelariei Germaniei, în centrul Berlinului, autorităţile suspectând un incident cu motivaţie politică, afirmă surse citate de ediţia în limba germană a agenţiei Reuters şi de publicaţia Bild. Maşina a lovit cu viteză poarta metalică a sediului Cancelariei Germaniei, care a fost avariată. Autorităţile […]

Poarta spre fapte bune. Un student a donat unui spital o cabină pentru dezinfectare făcută din economiile lui

Fă cunoştinţă cu un erou al luptei împotriva coronavirusului! Radu Duţescu, un student în vârstă de 23 de ani de la Craiova, a făcut singur, din economiile lui, o poartă de dezinfecţie pe care a donat-o Spitalului de Urgenţă Craiova. “Aici are un senzor şi când treci prin faţa lui declanşează pentru aproximativ 10 -15 […]

Un copil aflat într-o tabără în Buzău a fost grav rănit după ce o poartă de fotbal a căzut peste el

Un copil de 13 ani din Craiova, aflat într-o tabără din judeţul Buzău, a fost grav rănit, duminică seară, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el, băiatul fiind internat în prezent, în stare gravă, la un spital din Bucureşti.