poli ia local

Poliţia Locală, sub lupă. Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţillor: Şerifii primarului să dispară

Poliţia locală trebuie reformată, afirmă vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu: „Salarii disproporţionate faţă de Poliţia Română. Incompetenţă. Schemă de angajaţi supraîncărcată cu activişti de partid. E momentul ca şerifii primarului să dispară”.

Biciclete vechi, recondiţionate, noul mijloc de transport al poliţiei locale

Anunţul privind dotarea poliţiştilor locali cu biciclete a fost făcut vineri, pe Facebook, de primarul Dominic Fritz, care susţine că acestea au fost găsite într-un depozit „uitate şi prăfuite”. „Am descoperit bicicletele achiziţionate în 2014, într-un depozit, uitate şi prăfuite. Le-am reparat, iar acum au ieşit pe străzile oraşului primele patrule velo ale poliţiştilor locali”, […]

Poliţia Locală Tg.Jiu ar putea fi desfiinţată din cauza unei maşini parcate lângă Poarta Sărutului

Primarul Marcel Romanescu este foc şi pară pe şoferul care a oprit maşina pe trotuar, lângă Poarta Sărutului, dar şi pe poliţiştii locali care nu au intervenit. Edilul a publicat fotografia pe Facebook şi a scris un mesaj. „Inadmisibil! Trecând peste lipsa de bun simţ a individului din imagine, observ că cei de la Poliţia […]

Pregătiţi şi nu prea de noile reguli ale transportului public de călători

În Bucureşti, la prima oră staţiile de transport public erau aglomerate moderat de călători. Cu masca mai mult sub barbă, pasagerii încercau să-şi măsoare din priviri distanţa unul faţă de altul. Pasageră: Sunt trasee unde sunt foarte puţine mijloace de transport şi omul este nevoit să se înghesuie.  Femeie: Am preferat să merg cu bicicleta zilele […]

Motivul pentru care USR cere ca Primăria Capitalei să suspende licitaţia pentru motocicletele destinate Poliţiei Locale

USR suspectează că licitaţia Poliţiei Locale din Bucureşti pentru a cumpăra opt motociclete în valoare de 1,2 milioane de lei este "cu dedicaţie". Partidul cere primarului Gabriela Firea să suspende imediat procedura deoarece Poliţia Locală nu are nevoie de motociclete de 31.000 de euro.

Proiect pilot în Prahova: Poliţia Locală, ajutată de 50 de voluntari să-i descopere pe cei care încalcă legea

Poliţia Locală Ploieşti va fi ajutată de 50 de voluntari să-i descopere pe cei care încalcă legea, în cadrul unui program iniţiat de Primăria Ploieşti. La înscriere, voluntarii trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi vor fi selectaţi pe baza unui interviu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Amendă de 1.000 de lei pentru că a înjurat Poliţia Locală pe Facebook. Prima sancţiune a primit-o pentru băutură

Un gălăţean care a înjurat Poliţia Locală pe Facebook după ce a fost prins, alături de alte două persoane, scoţând bidoane de plastic din gunoaie, a fost amendat cu 1.000 de lei. Şi ceilalţi doi participanţi sunt căutaţi.

Adjunctul Poliţiei Locale Slatina a rămas fără permis, după ce a lovit doi pietoni

Adjunctul Poliţiei Locale Slatina, Ilie Scaete, a rămas fără permis şi i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală, după ce, luni, a lovit doi pietoni. Din primele cercetări, pietonii traversau regulamentar o stradă din centrul oraşului Slatina.

Caz revoltător: Un bărbat din Capitală a lovit o femeie până s-a prăbuşit, nervos că a pierdut la pacănele/ Trecătorii, snopiţi în bătaie până la intervenţia poliţiei

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Capitală, a lovit o femeie de 51 de ani până s-a prăbuşit la pământ, nervos pentru că a pierdut la jocurile de noroc. Acesta a lovit şi trecătorii care au intervenit, iar poliţiştii au fost nevoiţi să recurgă la substanţe lacrimogene pentr a-l imobiliza.

Anchetă la Poliţia Locală din Oradea, după ce o poliţistă ar fi ignorat o cerere, în timp ce stătea cu picioarele pe birou

Poliţia Locală Oradea a început o anchetă internă după ce o angajată a fost acuzată că a ignorat o cerere a unui bîrbat în timp ce stătea cu ochii în telefon şi cu picioarele pe birou în timpul programului de lucru. „Uită-te pe listă”, ar fi răspuns poliţista, fără a ridica privirea de pe telefon.

Invitaţie de neuitat de la Poliţia Locală: Şofer de „Wollvagin” parcat neregulamentar, „egzistă plamşe foto” | FOTO

Şoferul unui autoturism marca „Wollvagin” a fost invitat la Poliţia Locală Braşov pentru o parcare neregulamentară. În formularul primit de braşovean, poliţistul local a scris că „egzistă plamşe foto”.

Prima amendă aplicată în Capitală după ce stapânul unui câine l-a abandonat la periferia unui sector. Cum a procedat cel care l-a găsit

Poliţia Animalelor din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti a aplicat prima sancţiune contravenţională unui stăpân de pitbull ca urmare a faptului că l-ar fi abandonat la periferia Sectorului 5. Ulterior stăpânul şi-a motivat gestul prin faptul că nu mai are suficient spaţiu.

Ciucu: Achiziţiile de la Poliţia Locală Bucureşti şi organizarea unui examen pentru o funcţie de director executiv, verificate de DNA / Firea: Nu am ce să ascund şi nu acopăr pe nimeni | FOTO

Consilierul Ciprian Ciucu (PNL) a anunţat, luni, că DNA verifică achiziţiile Poliţiei Locale Bucureşti, dar şi organizarea examenului pentru funcţia de director executiv din Direcţia de Siguranţă şi Ordine Publică. Viceprimarul Aurelian Bădulescu a spus că toate documentele vor fi puse la dispoziţie.

Monitorizarea depozitelor de deşeuri, inclusă în atribuţiile poliţiei locale

Guvernul a decis, în şedinţa de joi, că atribuţiile poliţiei locale în domeniul protecţiei mediului vor include şi monitorizarea depozitelor de deşeuri, în scopul prevenirii declanşării unor incendii cu consecinţe grave pentru viaţa oamenilor, mediu şi bunuri materiale.

PREMIERĂ pentru poliţiştii locali din România. Agenţii din Cluj patrulează cu un Segway VIDEO

Poliţiştii locali din Cluj au primit vineri un vehicul neconvenţional de tip Segway, cu care vor patrula non-stop în Parcul Central.

FOTO Timişorean chemat la Poliţia Locală, după ce a distribuit poze cu maşini ale Poliţiei parcate greşit

Un timişorean a fost invitat la sediul Poliţiei Locale pentru a da explicaţii după ce a distribuit pe Facebook o imagine cu două maşini ale instituţiei parcate pe trotuar astfel încât pietonii nu mai puteau trece, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie fără adăpost, ajutată să nască de poliţiştii locali din Timişoara

O femeie fără locuinţă cazată într-un adăpost pentru oamenii străzii pe timp de iarnă, din Timişoara, a fost ajutată să nască de către poliţiştii locali din Timişoara, ulterior femeia şi fetiţa nou-născută fiind transportate la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii DNA la sediul Poliţiei Locale Ploieşti, în dosarul fostului director al instituţiei

Procurorii DNA Ploieşti fac, marţi după-amiază, percheziţii la sediul Poliţiei Locale Ploieşti, surse judiciare afirmând că descinderile au loc în dosarul în care fostul director al instituţiei Cristinel Toader, care s-a autosuspendat din funcţie, este cercetat pentru mai multe fapte de corupţie.

Conflict între mai mulţi tineri şi doi poliţişti locali, sâmbătă noapte, în centrul Capitalei

Câţiva tineri aflaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică în centrul Capitalei au intrat în conflict cu doi poliţişti locali, care au vrut să îi legitimeze, ei susţinând că unul din agenţi a tras spre ei, în timp ce poliţistul neagă şi spune că a fost agresat de tinerii respectivi.

Poliţist local din Bucureşti care i-ar fi cerut mită unei jurnaliste şi un altul care a agresat un reporter, demişi

Doi poliţişti locali ai Sectorului 2 au fost demişi după ce unul i-ar fi cerut mită unei jurnaliste pentru anularea unei amenzi, celălalt fiind intermediarul, care a bruscat apoi un reporter.

Senat: Personalul din poliţia locală are dreptul la hrană gratuită

Senatorii au adoptat, luni, o iniţiativă legislativă potrivit căreia cadrele din poliţia locală aparţinând autorităţilor administraţiei publice locale ar urma să aibă dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită.

Angajatul Poliţiei Locale Bucureşti reţinut de DNA a fost suspendat din funcţie

Angajatul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă şi luare de mită a fost suspendat din funcţie, iar cazul său va fi judecat de Comisia de Disciplină a PLMB, informează instituţia.

Poliţia Capitalei va monitoriza video permanent zonele marilor biserici şi va dubla efectivele de Înviere

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB) va monitoriza video permanent zonele marilor biserici şi centrul Capitalei, dublându-şi efectivele pentru asigurarea ordinii publice de Înviere.

Zeci de oameni ai străzii au fost ridicaţi de poliţiştii locali din zona Gării de Nord

Zeci de oameni ai străzii au fost ridicaţi de poliţiştii locali ai sectorului 1, joi dimineaţă, din zona Gării de Nord, urmând ca recidiviştii în cerşetorie şi vagabondaj să facă muncă în folosul comunităţii, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Primăriei Sectorului 1.

Prefectul Capitalei cere anchetă pentru purtarea uniformei Poliţiei Locale de angajaţi ai unei firme private

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a solicitat Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti investigaţii cu privire la faptul că angajaţi ai unei societăţi purtau uniforma şi însemnele Poliţiei Locale.

Amenzi de 48.000 de lei, date de Poliţia Locală Timişoara unor firme şi comercianţi

Mai mulţi comercianţi şi firme din Timişoara au fost amendaţi de Poliţia Locală pentru nerespectarea unor decizii ale Consiliului Local, valoarea totală a sancţiunilor fiind de aproape 48.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproape 200 de taxatori ilegali din parcările Capitalei, amendaţi de poliţiştii locali în trei luni

Aproape 200 de taxatori ilegali din parcările Capitalei au fost amendaţi cu peste 20.000 de lei de către poliţiştii locali, în urma unor razii organizate în ultimele trei luni, în special în zonele Gara de Nord, Academiei, Splaiul Independenţei şi Piaţa Alba Iulia.