poli ie

Peste 150.000 de medicamente interzise şi o instalaţie clandestină, descoperite de poliţişti

Peste 150.000 de medicamente interzise şi o instalaţie clandestină au fost descoperite de poliţişti în urma a 26 de percheziţii desfăşurate vineri în Bucureşti şi în şase judeţe, vizând trei grupări implicate în producţia şi comercializarea de medicamente anabolizante contrafăcute.

ATENTAT în China: Treisprezece persoane au fost ucise

Treisprezece extremişti au fost ucişi de către poliţişti după ce au declanşat o explozie la un imobil aparţinând forţelor de securitate în Xinjiang, o provincie musulmană în nord-vestul Chinei, a anunţat sâmbătă Guvernul regional pe site.

EXCLUSIV: Anchetatorii care au clasat dosarul fiului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în vizorul DNA, pentru abuz

Poliţiştii şi procurorul care au anchetat conflictul dintre fiul lui Valeriu Zgonea şi fiul fostului fotbalist Ion Sburlea au clasat dosarul, dar o instanţă de judecată a infirmat soluţia anchetatorilor şi a dispus continuarea cercetărilor, iar DNA a declanşat verificări faţă de anchetatori.

Interpol a emis o alertă după evadarea a trei detinuţi periculoşi dintr-o închisoare din Canada

Interpol a emis, miercuri, la cererea Canadei, o alertă globală "portocalie", după ce trei prizonieri, "consideraţi extrem de periculoşi", au evadat, pe 7 iunie, la bordul unui elicopter, dintr-un centru de detenţie din Quebec.

Poliţia confirmă că autorii atacului armat de la Las Vegas erau adepţi ai supremaţiei albilor

Cuplul care a ucis trei persoane, între care doi agenţi de poliţie, după care s-a sinucis, duminică, la Las Vegas, întreţinea legături cu mişcarea rasistă a albilor şi asimila forţele de ordine "opresorilor", a anunţat poliţia luni.

Bărbat arestat după ce a condus băut şi a aruncat cu sticle într-o maşină de Poliţie care îl urmărea

Un bărbat din Constanţa a fost arestat după ce, aflat la volanul unui autoturism deşi nu avea permis de conducere şi era băut, a aruncat cu sticle înspre maşina unor poliţişti care îl urmăreau întrucât acesta refuzase să oprească la semnalele agenţilor.

Comisia alegerilor din Radioul Public: Numerotarea buletinelor de vot, necesară pentru securizarea lor

Mariana Milan, preşedintele Comisiei tehnice pentru alegerile din Radioul Public, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că numerotarea buletinelor de vot a fost făcută pentru securizarea şi păstrarea unicităţii acestora, neputându-se face corespondenţa între alegător şi buletinul său de vot.

Poliţia, sesizată în cazul alegerilor organizate vineri în Radioul Public

Un echipaj de poliţie s-a deplasat vineri seară la sediul Radioului Public, ca urmare a primirii unei sesizări privind organizarea alegerilor desfăşurate în instituţie, conform căreia pe spatele buletinelor de vot erau trecute numere, poliţiştii spunând că această problema nu este de competenţa lor.

Raport MAI: 124.614 de arme letale, majoritatea de vânătoare, la persoane fizice autorizate

Un număr de 124.614 de arme letale, majoritatea de vânătoare, erau înregistrate, în martie, la persoane fizice autorizate, 107.511 dintre acestea fiind arme letale pentru vânătoare, 3.673 - arme letale pentru apărare şi pază, iar 9.227 - destinate tirului sportiv, potrivit MAI.

Trei poliţişti au fost ucişi şi alţi doi răniţi în Canada, într-un atac armat

Trei poliţişti au fost ucişi miercuri seara prin împuşcare de către un bărbat înarmat, în vârstă de 24 de ani, iar alţi doi au fost răniţi, la Moncton, principalul oraş din New Brunswick, o provincie în estul Canadei, a anunîat poliţia federală.

Doi bărbaţi suspectaţi de terorism, arestaţi în Marea Britanie

Poliţia britanică interoga miercuri doi bărbaţi arestaţi cu o zi înainte în portul Dover, în sudul Marii Britanii, suspectaţi de infracţiuni legate de terorism, a anunţat Scotland Yard.

Poliţia Sibiu: Nu sunt suspiciuni de omor în cazul decesului omului de afaceri Ilie Vonica

Poliţiştii sibieni au stabilit, în urma cercetărilor preliminare, că nu există suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni cu violenţă în cazul decesului omului de afaceri Ilie Vonica, însă dosarul rămâne deschis până la emiterea certificatului medico-legal în care se va stabili cauza morţii.

Urmărire în SUA, după descoperirea unor explozibili la domiciliul unui bărbat în San Francisco

Poliţia americană a lansat o urmărire după descoperirea unor explozibili la domiciliul unui consultant în vârstă de 42 de ani din San Francisco, în California, a anunţat luni presa locală.

Arestări în Pakistan, după ce o tânără însărcinată a fost ucisă cu pietre de propria familie

Cinci bărbaţi au fost arestaţi pentru uciderea cu pietre a unei tinere însărcinate în Pakistan, printre ei numărându-se şi tatăl victimei, a anunţat vineri poliţia.

Peste 600 de tablouri ce ar fi din patrimoniul României şi al altor ţări UE, găsite la un sătmărean

Peste 600 de tablouri susceptibile a face parte din patrimoniul naţional al României şi al altor state din UE, unele posibil furate, au fost descoperite de poliţiştii din Satu Mare la un bărbat de 47 de ani, 15 dintre picturi fiind în maşina acestuia, iar alte 629, în locuinţă, potrivit Poliţiei.

Poliţia turcă a arestat 20 de persoane în urma unor raiduri în trei cartiere din Istanbul

Poliţa turcă a arestat 20 de persoane, luni, în urma efectuării unor raiduri în trei cartiere din Istanbul, inclusiv în unul care a fost, săptămâna trecută, teatrul unor violenţe, a anunţat presa din Turcia, citată de AFP.

Cezar Preda la ieşirea de la vot: „Poliţia, mână în mână cu infractorii care fraudează alegerile”

Deputatul PDL Cezar Preda a votat, duminică, la Buzău, "pentru viitor, şi nu pentru prezent", el apreciind însă că nu este nicio şansă de schimbare, în condiţiile în care Poliţia ar fi "mână în mână cu cei care vor să fraudeze votul”.

Bătaie în faţa unei secţii de votare din Alexandria. Poliţia a deschis dosar penal

Poliţia Teleorman a deschis dosar penal în urma incident produs, duminică, în apropierea unei secţii de votare din municipiul Alexandria, un bărbat acuzând că a fost bătut de un membru al organizaţiei de tineret a unui partid politic.

Poliţia Cluj, sesizată de PSD în legătură cu o maşină pe care erau lipite afişe electorale ale PMP. Şoferul maşinii va fi amendat

Liderii PSD Cluj au reclamat Poliţiei că o dubiţă pe care erau lipite afişe electorale ale PMP era oprită, duminică dimineaţă, pe o stradă din Cluj-Napoca, iar şoferul acesteia a adresat injurii unui reprezentant al social-democraţilor clujeni.

Peste 60 de poliţişti, mobilizaţi pe traseul Craiova – Bucureşti al primului tren electric românesc

Peste 60 de poliţişti de la transporturi asigură măsurile de ordine pe traseul primului tren electric românesc, cu care a plecat, sâmbătă, din Gara Craiova, premierul Victor Ponta, aceştia fiind prezenţi şi în staţiile Caracal, Roşiorii de Vede şi Bucureşti, unde trenul staţionează.

Mureş: Dosare penale pentru ameninţare şi distrugere, în urma altercaţiei electorale PDL-PNL

Doi tineri implicaţi în altercaţia electorală PDL-PNL de vineri seară, din Târgu Mureş, s-au ales cu dosar penal pentru ameninţare şi distrugere, poliţiştii găsind asupra unuia dintre ei şi arma cu care liberalii susţin că au fost ameninţaţi.

Principalul suspect în cazul tinerei sechestrate în California a fost inculpat pentru răpire şi viol

Isidro Medrano Garcia, principalul suspect în cazul tinerei sechestrate timp de zece ani în California, a fost inculpat joi pentru răpire şi viol.

O tânără a fost sechestrată şi agresată sexual timp de zece ani, în California

O tânără sechestrată şi agresată sexual timp de zece ani a fost găsită în viaţă, iar presupusul ei răpitor a fost arestat, a anunţat miercuri poliţia din California, relatează AFP.

Curtea Supremă a SUA urmează să examineze un nou caz privind un avertizor de integritate

Curtea Supremă a Statelor Unite va stabili în toamnă dacă Guvernul american avea dreptul să concedieze un agent federal din cadrul poliţiei aeriene pentru dezvăluirea unor informaţii sensibile către presă.

Accidentul minier din Turcia: Poliţia a arestat 25 persoane, dintre care trei sunt inculpate pentru omor involuntar. Liderii companiei miniere, printre cei reţinuţi

Poliţia turcă a arestat, duminică, 25 de persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP. Trei persoane au fost inculpate pentru omor involuntar.

Un tânăr din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania, depistat de poliţişti

Un tânăr de 27 de ani din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania a fost depistat de poliţişti şi a rămas fără permis pentru trei luni, informează Poliţia Română.

PMP Sibiu a sesizat Poliţia privind distrugerea afişelor de pe panourile electorale

Reprezentanţii organizaţiei judeţene Sibiu a PMP au sesizat Poliţia Locală, miercuri, reclamând că au fost distruse în mod repetat afişele partidului de pe panourile electorale din mai multe zone din oraş.

MINIVACANŢA DE 1 MAI: Traficul rutier pe Autostrada Soarelui şi DN 1, supravegheat dintr-un elicopter – VIDEO

Traficul pe Autostrada Soarelui şi pe DN 1 este supravegheat dintr-un elicopter, până joi după-amiază nefiind înregistrate evenimente rutiere grave, deşi circulaţia a fost intensă, mii de turişti mergând să petreacă 1 Mai pe litoral şi pe Valea Prahovei.

Ciocniri între poliţie şi manifestanţi la Istanbul

Poliţia turcă a dispersat, joi, cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene sute de manifestanţi care încercau să sfideze interdicţia de a se reuni de 1 Mai în piaţa Taksim din Istanbul, emblematică pentru protestele antiguvernamentale în Turcia.

Peste 700 de poliţişti şi jandarmi, mobilizaţi pe litoral în minivacanţa de 1 Mai

Peste 700 de poliţişti şi jandarmi vor asigura, în perioada 30 aprilie - 5 mai, siguranţa publică în staţiunile de pe litoral, unde se preconizează că vor ajunge peste 30.000 de turişti, iar peste 15 aparate radar vor fi amplasate în aceste zile pe principalele artere din judeţul Constanţa.

Doi poliţişti români, detaşaţi la Nisipurile de Aur de 1 Mai

Doi poliţişti români vor desfăşura, alături de poliţiştii bulgari, activităţi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, în staţiunea Nisipurile de Aur, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor români care au ales să îşi petreacă minivacanţa de 1 Mai pe litoralul bulgăresc.

Arestul la domiciliu, dispus în ultima săptămănă pentru 17 persoane, între care Mihail Vlasov

Măsura arestului la domiciliu a fost dispusă, în ultima săptămână, faţă de 17 persoane, între care preşedintele suspendat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, în timp ce alte 111 se află sub control judiciar.

IGPR: 152 de persoane dispărute sau date în urmărire, depistate în ultima săptămână

Un număr de 152 de persoane semnalate ca fiind dispărute sau date în urmărire la nivel naţional, dintre care 60 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost găsite de poliţişti în ultima săptămână, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

O campanie NYPD pe Twitter se întoarce împotriva sa. Brutalitatea poliţiştilor americani în imagini – FOTO

Poliţia din New York regreta amarnic marţi seara faptul că a le-a cerut newyorkezilor să posteze pe Twitter fotografii în care interacţionează cu poliţişti, obţinând un răspuns masiv care denunţă în imagini brutalitatea forţelor de ordine.

Un şofer a fost prins circulând cu 216 km/h pe autostrada A3

Un bărbat, de 46 de ani, din Bucureşti, a fost depistat, duminică, la prânz, de poliţişti în timp ce conducea cu 216 km/h pe Autostrada Bucureşti - Ploieşti, fiindu-i reţinut permisul pentru 90 de zile şi aplicată o amnedă de 850 de lei, informează Poliţia Română.

Doi hoţi din locuinţe, opriţi cu focuri de armă de poliţişti, sâmbătă seară în Capitală

Doi hoţi din locuinţe, de 42 şi 54 de ani, au fost prinşi sâmbătă seară în Capitală, după ce poliţiştii i-au blocat în trafic şi au tras patru focuri de armă de avertisment pentru a-i opri, informează Poliţia Capitalei.

Aproape 70 de minori dispăruţi, găsiţi de poliţişti în ultima săptămână

Aproape 70 de minori dispăruţi au fost găsiţi de poliţişti în perioada 11 - 17 aprilie, fiind încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori, informează Poliţia Română.

O adolescentă din Timişoara, a dispărut de acasă de joi. Poliţia îi face publice semnalmentele

O adolescentă de 13 ani din Timişoara este căutată după ce a plecat, joi, de acasă şi nu a mai revenit până în prezent, Poliţia făcându-i publice semnalmentele şi solicitând cetăţenilor care pot da informaţii pentru găsirea fetei să sune la 112.

Aproape 60 tone de peşte, confiscate la începutul perioadei de prohibiţie la pescuit

Aproape 60 de tone de peşte şi 29 de ambarcaţiuni au fost ridicate în vederea confiscării de poliţişti, fiind întocmite şi 619 dosare penale şi aplicate amenzi de peste 1,3 milioane de lei, în cadrul controlului declanşat la nivel naţional la începutul perioadei de prohibiţie la pescuit.

Paştele în ţară: Manifestări religioase şi culturale, organizate de Paşti în Bucureşti şi 36 de judeţe

Manifestări religioase, cultural-artistice şi sportive de amploare vor fi organizate de Paşti în 226 de locuri din Bucureşti şi 36 de judeţe, la care vor participa aproximativ 320.000 de persoane, potrivit Poliţiei Române.