poli ie

Cadavrele victimelor de pe insula Utoeya, transferate la morgă în vederea autopsiilor

Cadavrele victimelor atacului armat de pe insula Utoeya, din apropiere de Oslo, au fost transferate la morgă în vederea efectuării autopsiilor, a anunţat duminică poliţia norvegiană.

Poliţia Română: La momentul conflictului din Deta, poliţiştii nu erau la locul incidentului

Poliţia Română precizează, într-un comunicat de presă, că în momentul producerii conflictului din Deta, soldat cu înjunghierea a trei persoane, nu se aflau poliţişti, aceştia erau angrenaţi într-o acţiune în zonă, ei intervenind ulterior pentru aplanarea scandalului şi căutarea suspecţilor.

Fiul unui primar din Timiş, căutat de Poliţie după ce a înjunghiat trei tineri. Martorii susţin că poliţia nu a intervenit

Fiul primarului din localitatea Deta, judeţul Timiş, Bogdan Daniel Roman, este căutat de poliţişti, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a înjunghiat trei tineri cu un cuţit, în urma unui conflict izbucnit pe o terasă din centrul oraşului, victimele fiind transportate la spital.

Cine este autorul celor două atacuri comise vineri la Oslo – VIDEO

Poliţia norvegiană a anunţat sâmbătă că are un suspect, un "fundamentalist creştin", pe care îl consideră responsabil pentru ambele atacuri comise vineri la Oslo, soldate cu cel puţin 91 de morţi, dar nu exclude noi arestări.

Lansator de rachete, descoperit în podul casei unei femei din Bulgaria

Un lansator de rachete de tip Strela 2M a fost descoperit în podul casei unei femei în vârstă de 55 de ani din Bulgaria, în cursul unei acţiuni a poliţiei.

Control pe autostrada A1: Peste 120 de amenzi şi două permise de conducere suspendate

Peste 120 de amenzi au fost date în cinci ore şi două permise au fost suspendate pentru depăşirea cu peste 50 de kilometri la oră a vitezei legale, în urma acţiunii Poliţiei Autostrăzi pe autostrada Bucureşti - Piteşti.

Timiş: Poliţiştii au tras patru focuri de armă pentru a aplana un conflict între două grupuri

Poliţiştii din Timiş au fost nevoiţi să tragă patru focuri de armă, miercuri seară, pentru a aplana un conflict izbucnit între două grupuri de tineri care participau la o serbare câmpenească, în urma incidentului unul dintre agenţi primind îngrijiri medicale, iar un tânăr ajungând la spital.

Bărbatul care l-a atacat pe Rupert Murdoch a fost inculpat

Bărbatul care l-a atacat marţi pe magnatul american Rupert Murdoch, în cursul audierii sale într-o comisie a Parlamentului britanic, a fost inculpat miercuri pentru tulburarea ordinii publice, a anunţat poliţia.

Premierul britanic, în dificultate în urma demisiei directorului Scotland Yard

Demisia, duminică, a şefului Scotland Yard, Sir Paul Stephenson, acuzat în cazul scandalului privind interceptările efectuate în cadrul grupului Murdoch, riscă să-l pună în dificultate pe premierul britanic David Cameron, aprecia luni presa britanică.

Un fost comandant al poliţiei din Budapesta, interogat ca suspect într-o acţiune din 2006 – presă

Fostul comandant al poliţiei din Budapesta Peter Gergenyi a fost interogat ca suspect de Biroul Procuraturii Militare din Debrecen, în legătură cu o acţiune din toamna lui 2006, a declarat avocatul acestuia, Gabor Gulyas, confirmând informaţii publicate de Magyar Hirlap, relatează MTI.

Juriul stabilit pentru cel mai mare proces de corupţie din poliţia britanică a fost înlocuit

Juriul stabilit pentru cel mai mare caz de corupţie din poliţia britanică, în care sunt judecaţi opt poliţişti şi doi civili, a fost schimbat, după ce unul dintre juraţi a arătat că nu mai poate participa din motive personale, anunţă publicaţia britanică TheIndependent.co.uk.

Doctoranzi şi studenţi români, cercetaţi pentru trafic de droguri pe ruta Olanda-România

Patru tineri români, dintre care un doctorand la Geneva, un student la Drept şi o studentă la Academia de Studii Economice, sunt cercetaţi de poliţiştii de la Antidrog şi procurorii DIICOT pentru trafic de droguri pe ruta Olanda-România.

Poliţiştii britanici au vândut detalii despre familia regală tabloidului News of the World

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 11 iulie.)

CNSAS apreciază că şeful şcolii de agenţi de la Slatina a fost colaborator al Securităţii

Colegiul CNSAS a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate că directorul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor de Poliţie "Nicolae Golescu" din Slatina, Cornel Niculaie, a colaborat cu fosta securitate.

Poliţiştii britanici au vândut detalii despre familia regală tabloidului News of the World

Poliţiştii care se ocupă de securitatea familiei regale au cerut bani tabloidului News oh the World pentru a oferi informaţii referitoare în special la regină, potrivit presei de luni.

Două din persoanele ce au ajutat la prinderea bărbatului ce a violat o fetiţă au refuzat recompensa

Poliţia Prahova a acordat jumătate din recompensa de 3.000 de euro promisă pentru prinderea bărbatului care în luna iunie a violat o fetiţă de zece ani din Ploieşti, două persoane care au ajutat la identificarea suspectului primind 6.000 de lei, alte două refuzând banii.

Halle Berry a sunat de două ori la poliţie, în weekend, din cauza unor „musafiri” nepoftiţi

Actriţa americană Halle Berry a telefonat de două ori la poliţie, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce persoane necunoscute i-au încălcat proprietatea.

Timiş: Peste 230 de posturi din structurile MAI au fost restructurate

Peste 230 de posturi din cadrul inspectoratelor judeţene de Poliţie, de Jandarmi şi de Poliţie de Frontieră au fost desfiinţate, sute de cadre urmând să susţină evaluări pentru a se stabili cine va rămâne în funcţie şi cine va fi demis.

Aventurile poliţistului de la ţară: „E unul singur, mamă, peste trei sate”. Reportaj inedit despre oamenii legii din Bărăgan

Ministrul de Interne, Traian Igaş, e ferm în a anunţa disponibilizarea unui "surplus" de cadre de aproximativ 8-10.000 de oameni - poliţişti, jandarmi, pompieri etc -, susţinând că "dacă ne comparăm cu Europa, la noi sunt 100 de poliţişti peste media din UE, aceasta fiind o realitate ce trebuie corectată".

Aproape 90 de persoane urmărite şi 21 de maşini furate au fost găsite în ultima săptămână

Poliţiştii români, în colaborare cu autorităţi străine, au găsit, în ultima săptămână, aproape 90 de persoane ale căror semnalmente au fost introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS) şi 21 de maşini furate sau căutate pentru a fi folosite ca probe în anchete.

Razie a poliţiei în târgul de maşini Vitan din Capitală

Poliţiştii de investigare a fraudelor fac, duminică, o razie la târgul de maşini Vitan din Capitală, fiind vizate evaziunea fiscală, identificarea unor maşini furate şi comercializarea de produse contrafăcute, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Un tânăr dat dispărut când avea opt ani şi-a regăsit familia după 18 ani

Un tânăr dat dispărut de mama sa în 1993, când avea opt ani, şi-a regăsit familia după ce a găsit cazul său pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea "Copii dispăruţi", el declarând poliţiştilor că atunci a fugit de la domiciliu şi că a trăit pe străzi şi în mai multe centre de plasament.

Peste 130 de persoane cercetate în ultima săptămână pentru fraude economice

Poliţiştii au descoperit într-o săptămână 125 de fraude economice, pentru care sunt cercetate peste 130 de persoane, printre acuzaţiile aduse acestora fiind cele de evaziune fiscală, fals în înscrisuri şi înşelăciuni în relaţiile comerciale, potrivit Poliţiei Române.

Razie la un centru comercial din Sectorul 6 al Capitalei

Poliţiştii de investigare a fraudelor fac, sâmbătă, o razie la un centru comercial din Sectorul 6 al Capitalei, pentru a verifica dacă sunt comercializate bunuri contrafăcute.

Nu va mai fi un alt val de disponibilizări în Poliţie, susţine chestorul Liviu Popa

Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul de poliţie Liviu Popa, a declarat, vineri, la Constanţa, că nu va mai fi un alt val de disponibilizări în Poliţie şi că vor fi chiar judeţe "din care nu va pleca nimeni".

În Bistriţa-Năsăud vor fi disponibilizaţi 51 de angajaţi din structurile judeţene ale MAI

Secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor Mihai Capră a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că 51 de angajaţi din structurile judeţene ale MAI din judeţul Bistriţa-Năsăud vor fi disponibilizaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Manualul OSCE privind îmbunătăţirea relaţiei dintre poliţie şi romi a fost lansat vineri în România

Inspectoratul General al Poliţiei Române a lansat, vineri, manualul OSCE privind bunele practici în consolidarea înţelegerii dintre poliţie şi comunitatea romă, pentru a reduce abuzurile şi pentru a asigura respectarea drepturilor acestei minorităţi.

Şeful Poliţiei Capitalei: În Bucureşti nu au fost copii răpiţi pentru prelevare de organe

Şeful Poliţiei Capitalei, Vasile Viorel, a declarat, vineri, că în 2011 nu a fost înregistrată nicio cauză penală privind răpirea unor copii pentru prelevare de organe, iar astfel de informaţii transmise pe internet sau pe reţelele de socializare sunt false.

Un poliţist german care lucra la Bundestag a comis un jaf armat, după care s-a sinucis

Un poliţist din cadrul forţelor de protecţie de la Parlamentul german, Bundestag, a comis un jaf armat într-un birou de poştă situat într-o anexă a Parlamentului, după care s-a sinucis, a anunţat joi Poliţia din Berlin, citată de AFP.

Poliţia egipteană va supraveghea de la distanţă manifestaţia de vineri din piaţa Tahrir

Forţele de ordine egiptene vor supraveghea de la distanţă manifestaţia de amploare programată pentru vineri în piaţa Tahrir din Cairo, însă poliţiştii nu vor intra în zona unde va avea loc demonstraţia, au declarat, joi, surse din serviciile de securitate egiptene, citate de AFP.

Poliţiştii din Harghita au deschis o anchetă în cazul unui bărbat găsit mort în locuinţa sa

Poliţiştii din Harghita au deschis o anchetă în cazul unui bărbat în vârstă de 61 de ani, care a fost găsit, joi, mort, în locuinţa sa din oraşul Bălan, primele cercetări indicând că pe corpul acestuia nu erau urme de violenţă, transmite coespondentul MEDIAFAX.

Crimă misterioasă elucidată după 132 de ani de către Scotland Yard

Un mister vechi de 132 de ani în arhivele criminalităţii britanice a fost rezolvat marţi de poliţie, care a identificat un craniu descoperit recent lângă Londra ca fiind al unei femei asasinate de mai bine de un secol de către servitoarea sa, informează, miercuri, AFP.

Bărbat ridicat de poliţişti întrucât împărţea pliante în care critica activitatea edilului din Iaşi

Preşedintele organizaţiei non-guvernamentale FAPTA din Iaşi, Sorin Bălănescu, a fost ridicat, miercuri, de poliţişti, întrucât împărţea pliante în care critica activitatea primarului din municipiu, Gheorghe Nichita, incidentul având loc într-un cartier ieşean, unde edilul urma să ţină audienţe.

O femeie din Târgovişte a fost jefuită de 90.000 de lei, bani pe care tocmai îi scosese de la bancă

O femeie au fost atacată miercuri de un bărbat care i-a furat o geantă cu 90.000 de lei, bani pe care îi scosese de la o bancă din Târgovişte, apoi agresorul a fost urmărit cu maşina de serviciu de un poliţist aflat în zonă, în cele din urmă banii fiind recuperaţi, dar atacatorul reuşind să fugă.

Cazul morţilor suspecte din cartierul Primăverii: Care sunt ipotezele anchetatorilor

În cazul celor două femei găsite moarte în casă, în cartierul Primăverii, nu există urme de efracţie la uşă sau la ferestre, nici urme de răvăşire a apartamentului, anchetatorii luând în calcul trei ipoteze în legătură cu circumstanţele decesului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Teleorman: Tânăr eliberat recent din penitenciar, arestat după ce a furat dintr-o locuinţă

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Teleorman, eliberat în urmă cu o săptămână din penitenciar, unde executase o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru furt, a fost arestat preventiv miercuri, după ce a sustras bani şi bunuri dintr-o locuinţă, prejudiciul fiind de 1.350 de lei.

Poliţiştii patrulează pe strada din Ploieşti unde locuiesc parinţii bărbatului arestat pentru viol

Conducerea Poliţiei Prahova a decis ca poliţişti să patruleze neîntrerupt pe strada din Ploieşti, unde locuiesc părinţii bărbatului arestat pentru că a violat o fetiţă de zece ani şi a agresat alte două, măsura fiind luată pentru a preveni eventuale reacţii violente la adresa familiei agresorului.

Craiova: Poliţiştii au folosit armamentul din dotare pentru a prinde trei hoţi, între care doi copii

Poliţiştii din Craiova au fost nevoiţi să folosească, miercuri dimineaţă, armamentul din dotare pentru a prinde trei persoane, între care doi copii în vârstă de 12 şi 13 ani, care încercau să spargă un magazin din cartierul Craioviţa Nouă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grupare de hoţi din locuinţe şi societăţi din Găeşti, anihilată

Poliţişti din oraşul Găeşti au identificat o grupare specializată în furturi din locuinţe şi societăţi comerciale din judeţul Dâmboviţa, la percheziţiile care au avut loc, marţi, la locuinţele suspecţilor fiind găsite laptop-uri, telefoane mobile, aparatură electrică şi electrocasnică.

Percheziţii privind destructurarea unei grupări acuzate de evaziune fiscală cu produse din carne

Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au făcut, marţi, 27 de percheziţii la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare acuzată de evaziune fiscală cu produse din carne, care acţiona în trei judeţe.