poli ist

Comisarul-şef de la Poliţia Timiş prins când primea mită 4.000 de euro, arestat preventiv

Comisarul-şef de la Poliţia Judeţeană Timiş prins în flagrant în timp ce primea mită 4.000 de euro pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar a fost arestat preventiv, sâmbătă.

Poliţist de la Transporturi Feroviare Braşov, bătut de un călător într-un tren

Un poliţist de la Transporturi Feroviare Braşov a fost bătut de un călător, în timp ce făcea un control într-un tren, agresorul fiind arestat preventiv pentru ultraj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă a Poliţiei Bacău, după ce un agent a ameninţat că se sinucide în sediul Poliţiei Moineşti

Poliţia Judeţeană Bacău a declanşat o anchetă în cazul unui agent de la Ordine Publică, după ce acesta s-a blocat într-unul din birourile Poliţiei Moineşti, ameninţând că se sinucide cu pistolul din dotare, pe motiv că nu ar fi apreciat la valoarea sa şi că ar fi marginalizat.

O poliţistă în stare de ebrietate a intrat cu maşina într-un chioşc, rănind-o pe vânzătoare – FOTO

O poliţistă de la Serviciul Economic al IPJ Vrancea, aflată sub influenţa alcoolului, a intrat, vineri dimineaţă, cu o maşină de teren în care se mai aflau doi poliţişti, într-un chioşc din Focşani, distrugându-l în totalitate şi rănind-o pe vânzătoare, imediat după accident poliţista părăsind zona.

Tânărul care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist de la Rutieră a fost arestat

Tânărul care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist de la Rutieră, într-o intersecţie din Sectorul 6, a fost arestat preventiv, vineri, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Poliţist de la rutieră, lovit cu maşina în Capitală de un şofer băut şi care conducea fără permis. Şoferul, cercetat pentru tentativă de omor, a fost reţinut

Un poliţist care dirija circulaţia într-o intersecţie din Sectorul 6 al Capitalei a fost lovit cu maşina de un tânăr care conducea băut şi fără a avea permis de conducere, agentul fiind transportat la spital, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.

Arad: Poliţist rănit într-un accident, preluat de o unitate SMURD care s-a răsturnat – FOTO

Un poliţist de la postul din Nădlac, rănit vineri seară într-un accident rutier, maşina sa izbindu-se de un tir pe DN7, a fost implicat într-un al doilea incident, când unitatea SMURD care l-a preluat s-a răsturnat în şant, fără ca victima să fie rănită suplimentar sau echipajul să fie rănit.

REPORTAJ – Un inginer devenit poliţist face, de 15 ani, portretele robot ale celor mai căutaţi infractori: ”Când l-am văzut pe primul, am răsuflat uşurat: era exact aşa cum îl desenasem” – FOTO

Un inginer clujean şi-a lăsat meseria pentru a deveni poliţist, iar în timp s-a specializat în portrete robot. Acum şef al Serviciului criminalistic din Poliţia Cluj, comisarul-şef Alexandru Cânpean a realizat, în 15 ani, peste 1.500 de portrete robot ale celor mai căutaţi infractori.

Poliţistul francez care a împuşcat mortal un român a fost plasat în arest preventiv

Poliţistul francez care a împuşcat mortal marţi seara un român agresiv, la Montgeron, a fost plasat în arest preventiv pentru "focuri de armă şi răni care au provocat moartea fără a avea această intenţie", a informat Parchetul francez.

Ialomiţa: Poliţist găsit în stare gravă, împuşcat în cap, în maşina de serviciu

Un poliţist de la Poliţia Transporturi Ialomiţa a fost transportat în stare gravă, duminică, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a fost găsit împuşcat în cap în maşina de serviciu, reprezentanţii Poliţiei Judeţene afirmând că este vorba, cel mai probabil, despre o tentativă de suicid.

Femeia care a înjunghiat o poliţistă în autobuzul 104 din Bucureşti, arestată

Femeia care a înjunghiat, marţi, o poliţistă în autobuzul 104 din Capitală a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2, potrivit unor surse din Poliţie.

Poliţistă înjunghiată în autobuzul 104 din Capitală

O poliţistă a fost internată de urgenţă, marţi, după ce a fost înjunghiată în umăr de o femeie, în autobuzul 104 din Capitală, potrivit unor surse din Poliţie. Conform surselor citate, poliţista, în vârstă de 24 de ani, care lucrează la Secţia 8, se afla în timpul liber, în autobuzul 104, unde a văzut o femeie care agita un briceag.

Agent de la Poliţia Rutieră din Dâmboviţa rănit grav într-un accident rutier, mort la spital

Un agent de la Poliţia Rutieră din Dâmboviţa a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un spital din Bucureşti, unde fusese internat în comă după ce a fost rănit într-un accident rutier produs în 20 iunie, când un autoturism a lovit motocicleta pe care circula poliţistul.

Şeful postului de poliţie din Poarta Albă, reţinut după ce a fost prins în flagrant primind mită

Şeful postului de poliţie din comuna constănţeană Poarta Albă a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant, marţi, în urma unui denunţ, în timp ce primea 2.700 de lei de la un bărbat pentru a-l ajuta să obţină o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru furt.

Un deţinut a sunat la Secţia 4 Poliţie din Capitală încercând să înşele prin metoda „Accidentul”

Un tânăr de 23 de ani, încarcerat într-un penitenciar din provincie, a sunat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Secţia 4 a Poliţiei Capitalei şi i-a spus ofiţerului de serviciu că fiul său a cauzat un accident, dându-se drept procuror şi solicitând 20.000 de lei pentru a-l ajuta.

Vaslui: Un poliţist s-a împuşcat în cap cu arma din dotare

Poliţistul din comuna vasluiană Duda Epureni care s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, sâmbătă, la locuinţa soacrei sale, a decedat, manevrele de resuscitare făcute de echipajul medical al ambulanţei ajunse la locul intervenţiei fiind fără rezultat.

Brăila: Poliţist acuzat că a luat 1.000 de euro de la o persoană cercetată pentru furtul unei maşini

Un poliţist de la Investigaţii Criminale din Poliţia Brăila este cercetat, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a luat 1.000 de euro de la o persoană cercetată pentru furtul unei maşini, căreia i-a spus că va interveni pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acesteia.

Vaslui: Poliţistul care şi-a împuşcat în gât, accidental, un coleg, cercetat pentru tentativă de omor

Poliţistul din Vaslui care şi-a împuşcat în gât, accidental, un coleg cu pistolul din dotare va fi cercetat pentru tentativă de omor, a anunţat, vineri, procurorul de caz, anchetatorii solicitând efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice pentru a stabili în ce condiţii a avut loc incidentul.

Poliţist împuşcat accidental în gât de un coleg, la Vaslui

Un poliţist în vârstă de 23 de ani a fost găsit împuşcat în gât, joi seară, în faţa unui post de poliţie din judeţul Vaslui, fiind transportat cu o ambulanţă SMURD la un spital din Iaşi. Poliţistul a fost împuşcat accidental de un coleg de serviciu, ancheta în acest caz fiind preluată de către procurorii de la Parchetul Tribunalului Vaslui.

Comisar şef de la Poliţia Staţiunii Covasna, judecat pentru luare de mită

Comisarul şef Nicolae Stănescu, ofiţer de Poliţie judiciară la Poliţia Staţiunii Covasna, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce ar fi primit 600 de lei de la o persoană cercetată pentru infracţiuni la legislaţia rutieră, căreia îi promisese că nu va fi sancţionată, informează DNA.

Poliţist rutier, accidentat de un taximetrist care avea permisul suspendat, în Capitală

Un poliţist de la Rutieră a fost rănit uşor, luni seară, în Bucureşti, de maşina unui taximetrist care circula ilegal, având permisul suspendat, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.

Un poliţist care dirija circulaţia în centrul Capitalei, lovit de o maşină condusă de procurorul Gheorghe Stan

Un agent care dirija circulaţia în Piaţa Naţiunile Unite a fost transportat la spital, miercuri, după ce a fost lovit de o maşină, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău. La volanul auutovehiculului se afla inspectorul şef adjunct de la Inspecţia Judiciară din cadrul CSM, procurorul Gheorghe Stan.

Dosarul poliţistului cu permis auto fals, preluat de Parchetul instanţei supreme

Dosarul poliţistului de la Rutieră prins cu permis auto fals a fost preluat de PICCJ de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, din primele verificări reieşind că Augustin Căpîlnaş a condus fără carnet maşini de serviciu, în perioada februarie 2012 - septembrie 2013.

APADOR: Poliţistul ce a dat filmarea cu şeful Poliţiei Piatra Neamţ, suspus presiunilor. IPJ Neamţ neagă

APADOR-CH reclamă presiuni asupra poliţistului ce ar fi făcut publică înregistrarea cu fostul şef al Poliţiei Piatra Neamţ lovind o minoră, în timp ce şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ spune că nu a fost identificat cel care a difuzat imaginile şi neagă că s-ar face presiuni.

ACCIDENT mortal provocat de un poliţist de frontieră care era urmărit de agenţii rutieri

Un subcomisar al Poliţiei de Frontieră Timiş, care era urmărit de poliţişti rutieri întrucât conducea cu viteză şi nu a oprit la semnalele lor, a intrat cu autoturismul pe contrasens, lovind o altă maşină, iar în urma impactului şoferul maşinii lovite a murit, o pasageră şi subcomisarul fiind răniţi.

Un poliţist a decedat în timpul unei intervenţii împotriva unor manifestanţi în Turcia

Un poliţist turc în vârstă de 30 de ani, mobilizat împotriva unor manifestaţii antiguvernamentale organizate după moartea unui adolescent, a murit miercuri seară în oraşul Tunceli (est), în urma unei crize cardiace, potrivit presei locale.

O femeie s-a aruncat de pe Podul Colentina. Ea a murit după câteva ore de manevre de resuscitare

O femeie de 40 de ani s-a aruncat de pe Podul Colentina din Capitală, sâmbătă dimineaţă, fiind scoasă din apa îngheţată de un poliţist şi transportată în stop cardio-respirator la Spitalul Floreasca, după ce un echipaj SMURD a încercat să o resusciteze la faţa locului.

Brăila: Poliţistul care şi-a împuşcat un coleg la o partidă de vânătoare, cercetat în libertate

Poliţistul de la Biroul Arme şi Explozivi al Poliţiei Judeţene Brăila care sâmbătă şi-a împuşcat accidental un coleg, în timpul unei partide de vânătoare, este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă, procurorii stabilind, în urma audierilor, că a fost vorba despre un accident.

Poliţist împuşcat mortal de către un coleg, la o vânătoare de mistreţi. Participanţii la acţiune, audiaţi

Un poliţist în vârstă de 43 de ani, din Brăila, a fost împuşcat mortal, sâmbătă, de către un alt agent, în timpul unei partide de vânătoare autorizate, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, Jenel Şogor, precizând că a fost vorba despre un accident. Parchetul Tribunalului Brăila a început audierea persoanelor care au participat la partida de vânătoare.

Sibiu: Poliţistul acuzat că a împuşcat mortal un bărbat în luna august, trimis în judecată

Un poliţist din localitatea Micăsasa, judeţul Sibiu, care era cercetat după ce, în luna august, a tras trei focuri de armă asupra unui bărbat din satul Ţapu, acesta murind ulterior, a fost trimis în judecată, joi, pentru omor calificat, fiind judecat în libertate.

Sucevean reţinut după ce a îmbrâncit şi jignit un poliţist care urma să-l audieze

Un sucevean a fost reţinut, pentru ultraj, după ce a îmbrâncit şi jignit un poliţist care urma să-l audieze într-un dosar penal în care bărbatul formulase o plângere împotriva soţiei sale.

Poliţist, la ICCJ: L-am găsit pe Năstase încătuşat şi cu sânge la gât, era cooperant şi lucid

Unul dintre poliţiştii care au mers acasă la Adrian Năstase, după ce acesta a fost condamnat, a declarat, vineri, la instanţa supremă, că a aflat de la fiul acestuia că s-a împuşcat şi că l-a găsit în cameră, stând pe o canapea, încătuşat "şi cu ceva sânge la gât", fiind cooperant şi lucid.

Poliţiştii din Neamţ au depistat un bărbat ce transporta ilegal 2,5 kilograme de bijuterii

Poliţiştii din Neamţ au depistat un bărbat care transporta aproximativ 2,5 kilograme de bijuterii susceptibile a fi din aur, pentru care nu avea documente legale de provenienţă, din primele cercetări reieşind că acestea ar fi fost duse la solicitarea administratorului unei case de amanet.

Poliţist cercetat după ce l-ar fi bătut pe primarul unei comune din Constanţa

Un poliţist este cercetat de procurori după ce l-ar fi bătut, pe stradă, pe primarul comunei constănţene Ghindăreşti, edilul susţinând că este a doua oară când este agresat de către poliţist şi că nu ştie din ce motiv.

Un agent şef de la Brigada Rutieră a Capitalei, reţinut după a fost prins luând mită 8.000 de euro

Un agent şef de la Brigada Rutieră a Capitalei - Biroul Accidente Uşoare Sector 1, a fost reţinut, după ce a fost prins luând mită 8.000 de euro de la o persoană cercetată penal, căreia i-a spus că va interveni la un procuror pentru a dispune o soluţie favorabilă acesteia.

Fost ofiţer al poliţiei economice, acuzat de DNA că a înşelat Volksbank cu milioane de euro

Un fost ofiţer al Serviciului de Investigarea Fraudelor Sector 1 din Poliţia Capitalei a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi înşelat Volksbank cu peste 1,5 milioane de euro şi 2,2 milioane de franci elveţieni, la contractarea unor credite, potrivit unor surse judiciare.

Un poliţist clujean cere premierului şi preşedintelui să fie eutanasiat de Ziua Naţională

Poliţistul clujean Sever Legian cere într-un memoriu adresat premierului Victor Ponta şi preşedintelui Traian Băsescu, în care acuză Poliţia Judeţeană Cluj de abuzuri în ultimii patru ani, să fie eutanasiat în centrul Clujului de Ziua Naţională.

Şeful Biroului Urmăriri din Poliţia Constanţa, reţinut după ce a încercat să dea mită unui procuror

Şeful Biroului Urmăriri de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Judeţene Constanţa, comisar-şef Ionel Cazacu, a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a încercat să ofere mită 1.000 de euro unui procuror pentru o soluţie favorabilă într-un dosar în care era cercetată o altă persoană.

Poliţist din Piteşti, arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de lei mită

Un poliţist din Piteşti a fost arestat preventiv, joi, pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de lei de la denunţător pentru a nu întocmi actele de constatare a unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţist din Constanţa, accidentat de un şofer care circula cu 100 km/h şi nu a oprit la semnalul său

Un poliţist din Constanţa a fost accidentat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un şofer care circula cu peste 100 de kilometri la oră în oraş şi nu a oprit la semnalul agentului.