politic

ANALIZĂ: Sistemul politic disfuncţional din Republica Moldova ar putea fi un cadou pentru Moscova

Sistemul politic din Republica Moldova, unde a fost învestit un Guvern proeuropean minoritar cu susţinerea comunştilor, pare tot mai disfuncţional, iar marele câştigător în această situaţie ar putea fi Rusia, comentează RFE/RL în pagina electronică.

Mahmoud Ahmadinejad şi-a anunţat revenirea pe scena politică

Fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad şi-a anunţat duminică revenirea pe scena politică, lansând un site oficial, cu un an înainte de alegerile legislative din Iran.

Iurie Leancă, propus de PLDM pentru postul de premier al Republicii Moldova

Premierul în exerciţiu Iurie Leancă va fi candidatul Partidului Liberal-Democrat (PLDM) pentru conducerea noului guvern al Republicii Moldova, a anunţat liderul formaţiunii, Vlad Filat, citat de presa de la Chişinău.

Candidatul democrat la Casa Albă va fi învestit în cursă la sfârşitul lui iulie 2016

Convenţia pentru învestirea viitorului candidat democrat în alegerile prezidenţiale americane va avea loc după cea a republicanilor, în săptămâna lui 25 iulie 2016, a anunţat vineri un oficial al Partidului Democrat.

PCRM ar putea vota un guvern minoritar proeuropean în Moldova în anumite condiţii

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova ar putea vota, în funcţie de premierul desemnat, în favoarea unui guvern minoritar format de Partidul Democrat şi de Partidul Liberal Democrat, afirmă surse din cadrul formaţiunii, citate de Unimedia.

Andrian Candu, ales preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova

Andrian Candu a fost ales, vineri, preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, informează Jurnal de Chişinău.

Cinci ani de închisoare pentru un fost vicepreşedinte iranian

Mohammad Reza Rahimi, primul vicepreşedinte al fostului preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad, a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi la plata unei amenzi, a anunţat, miercuri, agenţia oficială Irna.

Preşedintele Yemenului şi miliţiile şiite au încheiat un acord de ieşire din criză

Preşedintele yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi şi membrii miliţiilor şiite care au ocupat palatul prezidenţial din Sanaa au încheiat, miercuri seara, un acord de ieşire din criză, după mai multe zile de violenţe în capitala Yemenului, a anunţat agenţia oficială Saba.

Cincisprezece mii de persoane au manifestat împotriva „islamizării”, la Leipzig

Mişcarea germană antiislam Pegida, nevoită să-şi anuleze mitingul prevăzut luni la Dresda (est), din cauza unei ameninţări cu un atentat, a adunat doar 15.000 de manifestanţi miercuri seara la Leipzig, cu mult mai puţin decât estimările iniţiale, cifrate între 40.000 şi 60.000.

Obama promite victoria împotriva organizaţiei Stat Islamic şi se declară solidar cu victimele terorismului. Preşedintele SUA denunţă resurgenţa antisemitismului şi „stereotipurile” faţă de musulmani

Statele Unite şi aliaţii săi vor învinge organizaţia Stat Islamic (SI), dar lupta va dura mult timp, va declara marţi seara preşedintele american Barack Obama, potrivit unor fragmente din discursul său despre Starea Naţiunii făcute publice de Casa Albă.

Luptele din capitala Yemenului au forţat numeroase ambasade să-şi închidă uşile

Numeroase ambasade şi-au închis uşile la Sanaa, capitala Yemenului, unde tensiunea rămânea ridicată, marţi, a doua zi de la confruntările sângeroase care au avut loc între membrii unei puternice miliţii şiite şi garda prezidenţială, potrivit unor surse occidentale.

ANALIZĂ: Cutremure politice iminente în Europa în 2015

Cutremurele politice pot fi iminente în Europa în 2015, pe fondul ascensiunii partidelor şi mişcărilor populiste şi al intensificării protestelor populaţiei, potrivit unei cercetări realizate de Economist Intelligence Unit (EIU).

Reşedinţa din Sanaa a premierului yemenit Khaled Bahah, încercuită de miliţiile şiite

Membri ai miliţiilor şiite din Yemen au încercuit, luni seara, reşedinţa din Sanaa a premierului yemenit Khaled Bahah, la câteva ore după ce coloana sa oficială a fost vizată de tiruri, a anunţat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Guvernului, relatează AFP.

Armata libiană a anunţat iniţierea unui armistiţiu unilateral

Armata libiană a anunţat duminică încetarea focului în Libia, o decizie luată pentru a susţine negocierile de la Geneva, lansate în vederea încheierii conflictului care afectează această ţară încă de la înlăturarea de la putere a lui Muammar Kadhafi, relatează AFP.

O publicaţie din Iran, interzisă după ce a preluat sloganul „Je suis Charlie”

Justiţia iraniană a ordonat interzicerea cotidianului reformator Mardom-e Emrouz, care a preluat sloganul "Je suis Charlie", a anunţat sâmbătă agenţia de presă Irna.

Un fost guvernator republican, condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie

Fostul guvernator al statului american Virginia, Bob McDonnell, nu demult în ascensiune în Partidul Republican, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a acceptat cadouri de lux şi mită în valoare de 121.000 de dolari din partea directorului unei companii locale, relatează AFP.

Controversă în Franţa după participarea unor tineri din cadrul UMP la o petrecere de Anul Nou a Frontului Naţional

Participarea unor tineri din cadrul partidului fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy la petrecerea de Anul Nou, la Paris, alături de tineri din cadrul partidului de extrema dreaptă Frontul Naţional a generat o polemică în Franţa, unde extrema dreaptă câştigă popularitate.

Benjamin Netanyahu a câştigat scrutinul intern în Likud, rămânând preşedinte al partidului

Premierul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netanyahu, a fost confirmat în funcţia de preşedinte al formaţiunii Likud (de dreapta), în urma scrutinului intern organizat în perspectiva alegerilor anticipate programate în martie, informează site-ul israelian Ynetnews.

RETROSPECTIVA politică a lui 2014: Anul în care românii şi-au ales un nou preşedinte şi au dat un semnal clasei politice

Cel mai important eveniment politic al lui 2014 a fost scrutinul prezidenţial din luna noiembrie, câştigat de reprezentantul susţinut de PNL şi PDL, Klaus Iohannis, cel care, la o diferenţă de peste un milion de voturi, l-a surclasat pe Victor Ponta, susţinut de PSD, UNPR şi PC.

Recep Tayyip Erdogan: Presa din Turcia este cea mai liberă din lume

Presa din Turcia este cea mai liberă din lume, a afirmat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, respingând acuzaţiile potrivit cărora libertatea presei ar fi încălcată sub regimul său.

Leo Tindemans, fost premier al Belgiei şi european convins, a decedat la vârsta de 92 de ani

Leo Tindemans, care a fost premier al Belgiei în perioada 1974-1979 şi preşedinte al Partidului Popular European timp de aproape un deceniu, a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat conducerea partidului din care făcea parte, CD&V.

Opoziţia de stânga spaniolă îi cere infantei Cristina să renunţe la drepturile dinastice

Mai mulţi membri ai opoziţiei de stânga spaniole i-au cerut marţi infantei Cristina, sora regelui Felipe al VI-lea, să renunţe la drepturile dinastice din cauza trimiterii ei, luni, în faţa justiţiei pentru infracţiuni de natură fiscală.

Şeful grupării jihadiste Jund al-Khalifa, ucis de armata algeriană

Armata algeriană a anunţat că şeful grupării jihadiste Jund al-Khalifa, care l-a decapitat în septembrie pe turistul francez Hervé Gourdel, a fost ucis în cursul noopţii de luni spre marţi, relatează AFP.

Parlamentul Greciei a eşuat din nou în alegerea preşedintelui ţării

Parlamentul Greciei a eşuat a doua oară în încercarea de a alege preşedintele ţării, o situaţie care poate conduce la alegeri parlamentare anticipate.

Barack Obama va susţine discursul despre Starea Naţiunii la 20 ianuarie

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, l-a invitat pe Barack Obama să susţină marţi, 20 ianuarie, discursul anual despre Starea Naţiunii, cu ocazia căruia preşedintele american îşi va prezenta agenda pe anul 2015.

Iohannis: Politica în secolul 21 înseamnă o mai mare apropiere de oameni

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la întâlnirea cu organizaţia de femei a noului PNL, că politica în secolul 21 înseamnă o mai mare apropiere de oameni, aşa cum înseamnă şi organizaţii care să funcţioneze mai direct şi care să vină în întâmpinarea alegătorilor.

Parlamentul Greciei nu a reuşit alegerea preşedintelui ţării

Parlamentul Greciei a eşuat, miercuri seară, să adune cele 200 de voturi pentru alegerea lui Stavros Dimas în funcţia de preşedinte al ţării.

Premierul italian Matteo Renzi a anunţat noi măsuri de combatere a corupţiei

Şeful Guvernului italian, Matteo Renzi, a anunţat vineri seară noi măsuri pentru a lupta împotriva corupţiei, după dezvăluirea existenţei unei vaste reţele mafiote la Roma implicând oameni politici de toate culorile.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a lăudat la Barcelona meritele unităţii

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a lăudat joi în Catalonia meritele unităţii, cu ocazia primului său discurs susţinut în regiune de la organizarea votului simbolic pe tema independenţei.

Document DECLASIFICAT: CIA, sceptică în privinţa unei legături între Saddam Hussein şi autorii atacurilor din 11 septembrie

CIA a declasificat, joi, o scrisoare în care actualul director al acestei agenţii americane de informaţii, John Brennan, explică faptul că spionii americani erau foarte sceptici în privinţa unuia dintre motivele avansate de administraţia George W. Bush pentru a invada Irakul în 2003.

Un fost oficial de rang înalt chinez, condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie

Un fost oficial al puternicei agenţii chineze de planificare a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă pentru că a luat mită în valoare de 4,5 milioane de euro, o afacere dezvăluită de fosta sa amantă.

ONU şi apărători ai drepturilor omului cer anchete judiciare în cazul practicilor CIA

ONU şi militanţi pentru apărarea drepturilor omului au cerut, marţi, anchete judiciare împotriva unor oficiali americani după publicarea unui raport privind tehnicile de tortură ale CIA, o eventualitate considerată puţin probabilă de Departamentul Justiţiei.

Noi dezvăluiri în cadrul scandalului LuxLeaks vizând 35 de companii, între care Skype şi Walt Disney

Mai multe publicaţii internaţionale au făcut marţi seara noi dezvăluiri în cadrul scandalului LuxLeaks privind sistemul masiv de optimizare fiscală implementat în Luxemburg, care riscă să dea o nouă lovitură preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Barack Obama, în rol de umorist la un talk-show – VIDEO

"Acest tip este atât de arogant, sunt sigur că vorbeşte despre el la persoana a treia", a spus preşedintele american Barack Obama despre el însuşi, zâmbind, în faţa camerei, luni seara, la celebrul talk-show satiric al umoristului Stephen Colbert.

Parlamentul Israelului a fost dizolvat

Deputaţii israelieni au votat, luni, în favoarea dizolvării Parlamentului, deschizând astfel calea organizării de alegeri legislative anticipate la 17 martie, relatează AFP.

Parlamentul de la Atena va organiza pe 17 decembrie votul pentru desemnarea preşedintelui Greciei

Guvernul grec a decis organizarea în avans, pe 17 decembrie, a primului tur al votului în Parlament pentru desemnarea succesorului preşedintelui ţării, Karolos Papoulias, un scrutin care riscă să conducă la convocarea de alegeri legislative anticipate.

Isa Mustafa, desemnat premier al unui guvern de uniune naţională în Kosovo

Principalele două partide din Kosovo au semnat luni un acord de coabitare, liderul opoziţiei, Isa Mustafa, fiind desemnat prim-ministru, la capătul unei crize politice care durează de şase luni, relatează AFP.

Iranul va crea un sistem de identificare a tuturor utilizatorilor de Internet

Iranul este pe cale de a crea un sistem de identificare a tuturor utilizatorilor iranieni de Internet în momentul conectării la reţea, a declarat ministrul Telecomunicaţiilor, Mahmoud Vaezi, potrivit agenţiei Isna.

UPDATE: Barack Obama a mers la spital pentru a fi supus unor analize din cauza unor dureri în gât

(Adaugă detalii şi declaraţii ale medicului personal al lui Barack Obama)

Barack Obama, la spital pentru a fi supus unor analize din cauza unor dureri în gât

Preşedintele american Barack Obama a mers sâmbătă la spital pentru a fi supus unor analize din cauza unor dureri în gât, care nu prezentau însă caracter urgent, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.