politica

COMENTARIU Marius Oprea / România, ţara cu preşedinte francez pentru o zi

Fără îndoială, faptul că Iohannis a participat la întîlnirea cu Zelenski, alături de liderii europeni Macron, Scholz şi Draghi reprezintă un atu imens pentru România. N-a fost de ici, de colo. Am observat însă o anomalie, pe parcursul urmat de preşedintele Emmanuel Macron, spre Kiev: cînd a poposit în România, la baza de la Mihail Kogălniceanu, preşedintele nostru nu era în ţară. Atribuţiile sale n-au fost preluate de preşedintele Senatului, cum ar fi fost normal, ci de premierul Ciucă, trezit că salută la sosire un alt preşedinte decît pe al ţării sale.

The Guardian: La fel ca Napoleon la Waterloo în 1815, Donald Trump îşi plănuieşte răzbunarea şi întoarcerea la Casa Albă în 2024

Este tare neliniştit să se întoarcă la Casa Albă. "Trump în 2024 va fi ca Napoleon în anul 1815", avertizează un fost consilier al preşedintelui George Bush senior.

Ion Cristoiu: Ionel Brătianu: Valoarea unei domnii, ba chiar şi a unei preşedinţii, se judecă după Proiectul de ţară

1. Caragiale e convins că oamenii nu sînt egali. Ca inteligenţă, ca talent, ca înzestrare. În anii proletcultişti se afirma că oricine poate să scrie un roman precum Balzac sau Tolstoi, cu singura condiţie de a avea o viziune revoluţionară. Cînd am scris despre neghiobia campaniei duse de Scînteia din anii stalinişti pentru promovarea Talentelor […]

Ion Cristoiu, despre legile securităţii: Scurgerea către presă a făcut parte dintr-o operaţiune politică. Tot ce se întâmplă acum este pregătirea pentru alegerile prezidenţiale

Drafturile legilor securităţii nu s-au scurs întâmplător în presă, ci fac parte dintr-o operaţiune politică care are ca scop crearea unui nou culoar pentru USR prin diabolizarea regimului Iohannis şi etichetarea acestuia drept unul dictatorial, antidemocratic, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, afirmă publicistul Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: E o pornire ciudată la marii noştri ziarişti din trecut nevoia de a fi puternici nu doar prin scris, dar şi prin influenţarea directă a politicienilor

În 1929, William Martin, directorul gazetei, „Journal de Genève”, publică la Paris, la Editions des Horizons de France, o carte despre Primul Război Mondial, botezată Les Hommes d’État pendant la guerre. Nimic suprinzător în denigrarea lui Ionel Brătianu, căruia i se consacră un capitol. Pentru că la Conferinţa de la Paris nu şi-a plecat şira […]

Dragoş Pîslaru: La USR e bullying intern. Peste 2.000 de oameni s-au înscris deja în REPER

Stilul de a face politică nu trebuie să fie stilul de a da cu barda sau a încerca să ridici vocea, pentru a-i acoperi pe ceilalţi în mod strident, declară eurodeputatul Dragoş Pîslaru, demisionar din USR şi cofondator al partidului REPER, alături de Dacian Cioloş şi alţi trei europarlamentari.

Liderul opoziţiei consideră că votul în favoarea lui Boris Johnson este ignorarea cetăţenilor

Votul deputaţilor conservatori în favoarea premierului Boris Johnson reprezintă o ignorare a publicului britanic, a acuzat, luni seară, Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, aflat în opoziţie.

Premierul Boris Johnson a obţinut încrederea Partidului Conservator şi rămâne în funcţie

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a obţinut votul de încredere al Partidului Conservator şi va rămâne în funcţie, anunţă Comitetul 1922 din cadrul formaţiunii politice.

Deputat: Moţiunea contra lui Boris Johnson se referă la politicile generale, nu doar la petreceri

Moţiunea de cenzură care îl va viza luni seară pe premierul britanic, Boris Johnson, nu se referă doar la petrecerile din pandemie, ci şi la efectele Brexit şi la politicile generale ale Guvernului, afirmă un politician conservator.

Boris Johnson se pregăteşte de moţiune de cenzură, pe fondul erodării susţinerii în propriul partid

Premierul Boris Johnson a început să se pregătească pentru eforturile de respingere a moţiunii de cenzură, care probabil va fi depusă peste câteva zile, afirmă surse guvernamentale de la Londra, citate de cotidianul The Guardian.

Războiul din Ucraina, ziua 102. Rusia a început să folosescă portul cucerit din Mariupol / Forţele ruseşti aruncă în aer podurile de peste râul Doneţ pentru a împiedica Ucraina să aducă întăriri militare şi să livreze ajutoare civililor din oraşul Severodoneţk / Explozii la Kiev, bombe în Donbass / NATO îşi începe exerciţiile în Marea Baltică

UPDATE 23:45  Pe 5 iunie, militarii ucraineni au ucis 43 de ocupanţi în estul ţării. UPDATE 23:30  Ostilităţile au afectat 77 de aşezări şi au distrus 2.701 elemente de infrastructură, dintre care aproximativ 700 au fost restaurate. În ultimele două săptămâni, cel mai mare număr de persoane strămutate în regiunea Zaporizhzhya a venit din regiunea […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dacian Cioloş, REPER-ul zero al politicii româneşti

”Boierii mazili” în evul mediu românesc erau cei care-şi pierdeau funcţia. Întorşi la moşie, aşteptau fie schimbarea lui Vodă, fie îmbunarea acestuia în ceea ce-i privea. Cioloş e un ”mazil de lux”, care nu-şi acceptă soarta: el vrea să fie însuşi Vodă. De obicei, acestora, odată ce li se devoalau intenţiile, fie li se tăia nasul, fie - mai rău - capul. Puţini au reuşit, şi pentru scurtă vreme, să uzurpe ce nu era al lor. Dar Cioloş n-are habar de istorie. El e un fost agronom horticultor, ajuns politician.

Efectele războiului din Ucraina: Danemarca pare pregătită să se alăture politicii de apărare a UE

Danemarca pare pregătită să se alăture politicii de apărare a UE, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat miercuri, la finalul unui referendum pe această temă.

Ucraina simplifică procedurile de adopţie a copiilor prin introducerea unui portal digital

O nouă „procedură simplificată" de adopţie a copiilor ucraineni a fost introdusă miercuri, potrivit Ministerului ucrainean al Politicii Sociale şi Ministerului pentru Transformare Digitală.

Premierul Boris Johnson riscă să fie vizat foarte curând de o moţiune de cenzură

Premierul Boris Johnson are "probleme reale" şi riscă să fie vizat foarte curând de o moţiune de cenzură, afirmă William Hague, fost lider al Partidului Conservator, pe fondul criticilor referitoare la petrecerile organizate în birouri guvernamentale prin încălcarea regulilor antiepidemice.

Mario Draghi: Uniunea Europeană are nevoie de un sistem fiscal centralizat: Necesităţile bugetare sunt mari şi nu pot fi acoperite doar din contribuţiile statelor membre

Uniunea Europeană are nevoie de un sistem fiscal centralizat, în contextul în care necesităţile bugetare sunt mari şi nu pot fi acoperite doar din contribuţiile statelor membre, afirmă premierul Italiei, Mario Draghi, la finalul reuniunii speciale a Consiliului European.

Politica Chinei de interzicere a călătoriilor, un semnal sumbru pentru chinezi şi economia mondială

Au trecut mai bine de doi ani de când ţările au început să-şi închidă graniţele pentru vizitatori pentru a opri răspândirea Covid. Acum, China, care se confruntă cu cea mai accelerată răspândire a virusului, încearcă o nouă tactică: călătoriile „nenecesare“ ale cetăţenilor chinezi peste graniţe vor fi de asemenea restricţionate, pentru ca locuitorii să nu […]

Ion Cristoiu: O întrebare pentru presa mondială de azi: Se poate minţi în numele Binelui?!

De la sindrofia PNL ţinută în Aula Bibliotecii Universitare, Cora Muntean mi-a adus trei cărţi, toate scrise de istoricul clujean Ion Novăcescu. Manifestarea a fost organizată şi condusă de Rareş Bogdan. Prezenţa celor trei cărţi semnate de Ion Novăcescu va fi avînd legătură cu apartenenţa celor doi la Grupul de la Cluj. Una dintre cărţi […]

Biden a vizitat scena atacului din Texas şi vrea măsuri pentru evitarea incidentelor armate

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a vizitat, duminică după-amiază, şcoala din orăşelul Uvalde, în statul Texas, unde a avut loc incidentul armat soldat cu 21 de morţi, liderul de la Casa Albă afirmând că va lua măsuri pentru evitarea atacurilor cu arme de foc.

Boris Johnson, supus unor noi presiuni să demisioneze din cauza petrecerilor din pandemie

Un deputat din cadrul Partidului Conservator a depus, vineri, o cerere de moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boris Johnson, iar altul a demisionat din cadrul Ministerului britanic de Interne, în contextul amplificării presiunilor din cauza petrecerilor organizate în pandemie.

Ion Cristoiu: Cum era fentată Moscova de regimul Ceauşescu în chestiunea Mareşalului Antonescu

1. M-am apucat de Actul de acuzare în Procesul Antonescu, citit în şedinţa publică a Tribunalului Poporului luni, 6 mai 1946. Curios lucru! Deşi m-am ocupat mult de Mareşal, de 23 august 1944, de Procesul Lotului Antonescu, n-am citit pînă acum Actul de acuzare. De fiecare dată cînd a venit vorba de Proces, am sărit […]

Angajaţii lui Boris Johnson s-au îmbătat, s-au certat şi s-au încăierat

S-au publicat alte rapoarte incendiare de la petrecerile secrete organizate pe durata crizei pandemice de premierul Marii Britanii şi personalul de pe Downing Street.

Preşedintele Kazahstanului visează la un mega-proiect- Eurasia Mare

Putin şi Tokayev încă visează la crearea Uniunii Eurasiatice, deşi regimurile lor autocratice sunt în prăpastie.

Donald Trump îndeamnă la Război Civil!

În ultimii ani, riscul declanşării unui nou război civil american a crescut din cauza fragmentării societăţii americane şi a conflictelor dintre conservatorii din statele republicane şi progresiştii din statele democrate. Pandemia şi inflaţia rezultată ca urmare a războiului ruso-ucrainean îi aduc pe americani şi mai aproape de scenariul de coşmar, de altfel propagat de un fost preşedinte controversat.

Boris Johnson asumă responsabilitatea pentru petrecerile din pandemie şi vrea depăşirea scandalului

Premierul britanic, Boris Johnson, a afirmat miercuri după-amiază că îşi asumă responsabilitatea şi regretă foarte mult încălcările regulilor la petrecerile organizate în birouri guvernamentale, insistând însă că trebuie depăşit acest scandal.

Johnson susţine că este „îngrozit” de concluziile privind petrecerile, dar nu vrea să demisioneze

Premierul britanic, Boris Johnson, s-a declarat "îngrozit" de evenimentele petrecute la petreceri organizate în timpul pandemiei în birouri guvernamentale, dar, în pofida presiunilor, nu pare să aibă intenţia de a demisiona.

Ion Cristoiu: Ca şi politicienii de azi, personajele lui Caragiale din mahala sînt obsedate de imaginea lor publică

Mai toate personajele lui Caragiale sînt obsedate de ceea ce ele numesc onoare. Jupîn Dumitrache e în stare să facă moarte de om dacă îi trece cuiva prin cap s-o bîrfească pe nevastă-sa. Miţa Baston pune la cale un atac cu ceea ce crede ea a fi vitriol împotriva amantului care o traduce şi, prin […]

George Soros, discurs dur la adresa Angelei Merkel. Miliardarul o laudă în schimb pe Ursula von der Leyen

George Soros a aruncat vina pentru dependenţa Europei de gazul rusesc direct pe "înţelegerile speciale" ale fostului cancelar german Angela Merkel cu Moscova.

Iohannis: PNL este vectorul dezvoltării României. Timpul luptelor politice interne a trecut

PNL este vectorul dezvoltării României, a spus preşedintele Klaus Iohannis la ceremonia de aniversare a 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal: „Timpul luptelor politice interne a trecut. PNL a făcut toate schimbările care să ofere sansa unui succes electoral în 2024”.

COMENTARIU Sorin Avram: Marcel Ciolacu se crede preşedintele PSG, nu al PSD

Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu se plimbă prin ţară într-o maşină electrică decapotabilă şi aruncă cu promisiuni în stânga şi în dreapta. Primul mai mult în dreapta, iar al doilea mai mult în stânga, pentru că trebuie respectată orientarea politică, nu-i aşa?

Ion Cristoiu: Certurile se petrec în familie. În Famiglia care e întreaga noastră clasă politică

Cum primii ani ai Guvernării Ionel Brătianu stau sub semnul unei salve de Comploturi (comuniste, fasciste), toate date-n gît ulterior ca născociri diversioniste, Liviu Rebreanu iscăleşte în Oficiosul Partidului Naţional Român, România, de joi, 13 noiembrie 1924, comentariul de pagina întîi – Comploturi. Teza marelui scriitor, aici publicist, e că invocarea Complotului ţine de armele […]

Planul lui Biden de a pune capăt politicii de expulzare a migranţilor din SUA a fost blocat de un judecător districtual

Un judecător american a blocat planurile administraţiei Biden de a ridica politica care permite expulzarea rapidă a migranţilor aflaţi la graniţa cu Mexic în baza codului sanitar legat de răspândirea Covid. Politica, cunoscută sub numele de Titlul 42, a fost introdusă de Donald Trump în 2020 şi urmează să expire pe 23 mai, dacă nu […]

Trump va fi reales în 2024? Popularitatea preşedintelui Joe Biden a atins cel mai scăzut nivel de la începerea mandatului

Rata de popularitate a preşedintelui Statelor Unite, Joseph Biden, a atins cel mai scăzut nivel de la începerea mandatului, pesimismul faţă de politicile sale accentuându-se inclusiv în rândul membrilor Partidului Democrat, informează agenţia The Associated Press.

Jean-Luc Mélenchon critică noul Guvern al Franţei şi este convins că va fi schimbat peste o lună

Jean-Luc Mélenchon, liderul mişcării Franţa Nesupusă (stânga, opoziţie), a criticat, vineri seară, noua echipă guvernamentală propusă de premierul Elisabeth Borne, exprimând convingerea că acest Cabinet va rămâne în funcţie doar o lună, până la scrutinul legislativ.

Guvernul lui Macron, condus de o femeie prim-ministru

A fost alcătuit guvernul condus de premierul Élisabeth Borne.

Deputatul USR Iulian Bulai: “Situaţia votului juriului care a reprezentat România la Eurovision este inadmisibilă şi inexplicabilă”

Deputatul USR Iulian Bulai îl invită pe Dan Turturică, preşedintele-director general al televiziunii publice, pentru o dezbatere în cadrul Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor pe tema incidentului de la Eurovision, unde rezultatul votului dat de juriul românesc a fost modificat.

Indicele ROBOR la trei luni creşte la 5,62%. Printre factori sunt inflaţia, politica monetară a BNR şi politica fiscală

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat joi la 5,62%, de la 5,57% miercuri.

Macron susţine integrarea europeană a Republicii Moldova şi explică ideea comunităţii politice europene

Franţa susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, a afirmat joi preşedintele Emmanuel Macron, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său moldovean, Maia Sandu, liderul de la Paris explicând că noua "comunitate politică europeană" ar fi un cadru complementar al Uniunii Europene.

COMENTARIU Marius Oprea / Sărăcie şi fudulie la Bucureşti, politică şi strategie la Budapesta

Atît am auzit că avem gaze, că avem şi alte resurse, ”noi nu depindem de ruşi”, încît s-ar părea că România e cea mai bogată ţară din Europa. În realitate, sîntem săraci şi fuduli, şi pe măsură ce politicienii noştri se laudă mai tare, pierdem din ce în ce mai mult.

„Anunţ guvernamental onest” – un canal australian de pe You Tube care face satiră politică de stânga, învinuieşte guvernul liberal australian şi corporaţiile pentru schimbările climatice

UPDATE 22 mai– Echipa The Juice Media a postat pe Twitter un film în care a arătat cum membrii acesteia au sărbătorit cu fast rezultatele alegerilor de ieri, aflând că infamul Scott Morrison nu va mai fi premierul Australiei, şi a mulţumit alegătorilor care au votat pentru schimbare.  În comentariu, TJM s-a adresat şi premierului […]