politica

COMENTARIU | Sorin Avram: Oare să-l credem pe domnul preşedinte?

”Resping categoric orice demers de numire în funcţii publice a unor persoane care nu întrunesc condiţiile cerute de lege şi nu au experienţă în domeniul în care sunt propuse”. Foarte bine le spuneţi, domnule preşedinte!   ”Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcţionare a statului este apanajul unei mentalităţi învechite şi reprezintă totodată un […]

Iohannis, niciun discurs fără PeSeDe. Atitudinea preşedintelui nu este nouă în spaţiul politic românesc

Ai urmărit ping-pongul Iohannis – PSD? Sunt sigură că eşti la curent cu declaraţiile preşedintelui Iohannis, care sunt pline de aprecieri la adresa PSD. Susţinătorii social-democraţilor s-ar putea simţi insultaţi. Până unde îşi permite un preşedinte să ajungă cu declaraţiile politice? Îţi răspunde analistul politic, Bogdan Teodorescu. Bogdan Teodorescu – analist politic: Cu regret trebuie […]

Schimbări în cabinetul lui Boris Johnson. Premierul britanic a numit un nou consilier principal

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, l-a numit, joi, pe Dan Rosenfield în funcţia de şef de cabinet, informează agenţia Reuters şi postul BBC News. „Premierul l-a numit pe Dan Rosenfield în funcţia de şef de cabinet. Dan Rosenfield va începe activitatea pe 7 decembrie”, a comunicat Downing Street. Dan Rosenfield a lucrat anterior la Ministerul […]

Marcel Ciolacu la Marius Tucă Show: „Priorităţile PSD sunt deschiderea şcolilor şi deschiderea pieţelor”

Invitaţi de colecţie în emisiunea lui Marius Tucă, la „Marius Tucă Show”, Aleph News, miercuri seara. Invitatul primei ore a fost Marcel Ciolacu, preşedinte PSD şi candidat la un fotoliu de parlamentar de Buzău, Monaliza Cristea – directorul Direcţiei Prevenirea şi Combaterea Violenţei domestice din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse intre Femei şi […]

Joseph Biden va începe să primească acces la rapoarte clasificate de săptămâna viitoare

Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, va începe să primească de săptămâna viitoare rapoartele zilnice ale serviciilor de informaţii, anunţă echipa de tranziţie, conform publicaţiei The Hill. Informarea, un sumar scris al rapoartelor serviciilor secrete primit zilnic de preşedintele SUA, îi va fi trimisă lui Joseph Biden începând de luni, a declarat Jen Psaki, purtătorul de […]

Dan Barna: Serviciile ar trebui să colecteze informaţii, nu să le utilizeze în mod direct

Suntem în campanie electorală. Şi suntem în plină pandemie. Azi, la Marius Tucă Show am vorbit despre liberalism cu preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, şi credinţă cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române şi cu expertul OSCE în libertatea religioasă Cătălin Raiu. Între timp a vorbit din nou preşedintele Iohannis despre PSD, […]

Joe Biden şi-a prezentat primii membri ai Administraţiei şi a evocat rolul SUA pe plan mondial

Preşedintele-ales, Joseph Biden, şi-a prezentat marţi primii membri ai viitoarei Administraţii de la Washington, subliniind că Statele Unite sunt pregătite să revină la colaborarea cu aliaţii pentru un rol de conducere pe plan mondial. „Astăzi, sunt pregătit să anunţ nominalizările şi personalul esenţial pentru politica externă şi pentru funcţiile în domeniul securităţii naţionale. Este o […]

Joe Biden va anunţa marţi primii membri ai Administraţiei SUA / Anthony Blinken va fi secretar de Stat

Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, urmează să anunţe, marţi, primele persoane nominalizate pentru funcţii în viitoarea Administraţie de la Washington, pentru funcţia de secretar de Stat urmând să fie propus Anthony Blinken, conform NBC News. Anthony Blinken, în vârstă de 58 de ani, a fost adjunct al consilierului prezidenţial pentru Securitate Naţională în perioada 2013-2015, […]

COMENTARIU Marius Oprea: Victimele politicii lui Iohannis nu vor fi pesediştii, ci liberalii. Pînă una-alta, sîntem noi

În România primează interesul politic. Nu e o noutate, ci mai degrabă un truism – se întîmplă de multă vreme încoace, de pe vremea fanarioţilor. Şi nici măcar nu e ceva rău, este mai degrabă ceva benign. Devine rău cînd interesul politic contravine interesului general al societăţii. Aşa a fost, de pildă, după cel de-al […]

Nancy Pelosi a fost desemnată pentru a fi în continuare preşedinte al Camerei Reprezentanţilor

Nancy Pelosi a fost desemnată, miercuri, de Partidul Democrat din Statele Unite pentru a fi în continuare preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, informează site-ul Politico.com. Votul pentru validarea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor este programat în ianuarie, iar Nancy Pelosi va fi singurul candidat. Nancy Pelosi, în vârstă de 80 de ani, va avea nevoie de majoritate simplă […]

Alegeri parlamentare 2020. Sloganuri de criză, în vremuri de pandemie. Cu ce s-au afişat partidele în pre-campanie

Specialiştii spun că, în acest an, sloganurile electorale sunt vagi, demagogice şi cu o retorică fără fundament. Liberalii promit că vor dezvolta România. PSD te asigură că vei primi mai mulţi bani pentru alocaţii şi pensii, în timp ce PMP a rămas fidel sloganului folosit şi în 2016, „Mişcăm România”. Analiştii politici spun că nu […]

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Fără dinozauri în politică. Andronescu, Meleşcanu şi Eugen Nicolicea părăsesc scena

Ştii unde se duc dinozaurii politici cand dispar?   Răspunsul este adesea: pe unde pot sau pe unde sunt primiţi. La alegerile de pe 6 decembrie au dispărut nume cu greutate din Parlament. Pierde ceva România? Trageţi voi concluzia. Parlamentar de profesie, Eugen Nicolicea a dispărut de pe listele PSD. A stat, până acum, 28 de […]

Joseph Biden avertizează că amânarea tranziţiei poate afecta grav gestionarea pandemiei: „Ar putea muri mai mulţi oameni”

Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, a avertizat, luni seară, că amânarea tranziţiei puterii riscă să afecteze grav viitoarele acţiuni de contracarare a epidemiei de coronavirus. „Ar putea muri mai mulţi oameni dacă nu ne coordonăm”, a declarat Joseph Biden, potrivit agenţiei Associated Press şi publicaţiei The Wall Street Journal, într-o conferinţă de presă organizată în […]

Alegeri parlamentare România. Votul uninominal a devenit istorie la scurt timp: S-a născut greu şi a murit repede

În România postdecembristă, după îndelungi dezbateri şi un referendum ratat, clasa politică a adoptat în 2008 votul uninominal, prin care “vedetă” devenea candidatul şi nu partidul. Nu a fost folosit decât la alegerile parlamentare din 2008 şi 2012, în 2016 revenindu-se la votul pe listă de partid. Discuţiile pe tema introducerii votului uninominal au început […]

Echipa lui Joseph Biden cere confirmarea oficială a victoriei. Consilier: Donald Trump se apropie de „realitate”

Echipa preşedintelui-ales al SUA, Joseph Biden, aşteaptă ca Administraţia pentru Servicii Generale să confirme oficial victoria în scrutinul prezidenţial şi consideră că preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, începe să recunoască „realitatea”. „Mesajele lui Donald Trump sunt o nouă confirmare a realităţii că Joe Biden a câştigat scrutinul. A câştigat pentru că a obţinut […]

Ion Cristoiu: După cum era de aşteptat, Gabriel Oprea nu se lasă!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că fostul vicepremier şi lider al UNPR Gabriel Oprea nu se lasă intimidat de sistem şi candidează ca independent la Camera Deputaţilor din partea Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, arătând astfel că vrea neapărat să revină în prim-planul politicii. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Joi, 22 octombrie 2020. Presa […]

Donald Trump a salutat simpatizanţii care protestează în Washington faţă de rezultatul scrutinului prezidenţial

Mii de simpatizanţi ai preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, s-au adunat sâmbătă în centrul oraşului Washington pentru a protesta faţă de rezultatul scrutinului prezidenţial, iar liderul de la Casa Albă a salutat demonstranţii şi a denunţat din nou presupuse fraude electorale. Protestul a avut loc în Piaţa Libertăţii din Washington, în apropierea Casei […]

Mai mulţi senatori republicani cred că Joseph Biden trebuie să primească acces la date clasificate

Mai mulţi senatori republicani din Statele Unite cred că preşedintele-ales, Joseph Biden, ar trebui să primească acces la rapoartele clasificate, în contextul în care Administraţia Donald Trump, care nu recunoaşte înfrângerea în scrutinul prezidenţial, nu permite acest lucru. „Cred că ar trebui să primească acces”, a declarat, potrivit site-ului Axios.com, senatorul republican Lindsey Graham, preşedintele […]

Donald Trump critică abordarea Fox News în scrutinul prezidenţial şi ar vrea să lanseze un post concurent

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a criticat dur, joi, postul de televiziune Fox News, acuzându-l că anul acesta a avut o atitudine diferită faţă de scrutinul prezidenţial din 2016 şi, potrivit unor surse de la Washington, vrea să creeze un grup mediatic concurent. „Audienţa zilnică a Fox News s-a prăbuşit complet. Iar în […]

Donald Trump, prima participare la un eveniment public după eşecul din scrutinul prezidenţial

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a participat, miercuri, la o ceremonie comemorativă cu ocazia Zilei Veteranilor, în prima apariţie publică după înfrângerea în scrutinul prezidenţial, informează publicaţia The Hill. Donald Trump a participat la depunerea de coroane de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut, în Cimitirul Naţional Arlington, situat în statul Virginia. Donald Trump […]

Joseph Biden a iniţiat tranziţia şi consideră „jenant” refuzul lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea

Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, a declarat marţi seară că a iniţiat procedurile tranziţiei de putere, catalogând drept „jenant” refuzul preşedintelui în funcţie, Donald Trump, de a-şi recunoaşte înfrângerea electorală. „Am început deja tranziţia, este în curs”, a declarat Joseph Biden într-o conferinţă de presă organizată în orăşelul Wilmington, situat în statul Delaware. Întrebat despre […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Demnitarilor israelieni le cresc salariile cu până la 6.200 de shekeli, în pragul celui de-al treilea lockdown

“Israelul e pe drumul spre al treilea lockdown” titra ieri cu litere de-o şchioapă, pe prima pagină, cotidianul Yedioth Ahronoth. Probabil că noua carantină va fi instaurată de Hanuka. Specialiştii demisionează pe capete de la Finanţe şi Sănătate, motivând că nu-şi pot face meseria dintr-un motiv evident pentru toată lumea: politicul manipulează coronacriza.     În […]

Politică în cuplu. O româncă stabilită în SUA este susţinătoarea lui Biden, în timp ce soţul încă speră ca Trump să câştige alegerile

Alegerile din SUA sunt văzute diferit de Simona, o româncă stabilită de 20 de ani în Las Vegas, şi de soţul ei, Mark, un american a cărui afacere este afectată de criza COVID-19. Simona se bucură alături de alte peste 75 de milioane de americani de victoria lui Joe Biden chiar dacă, deocamdată, în SUA […]

Ion Cristoiu: Tot ceea ce se întîmplă acum în America e o dovadă de forţă şi nu de slăbiciune a democraţiei

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că America nu se face de râs în lume pentru scandalul poselectoral generat de acuzele lui Donald Trump privind fraudarea alegerilor, ci este chiar dovada că SUA sunt o democraţie în care gunoiul e scos la vedere şi nu băgat sub preş ca într-o dictatură. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: […]

Ion Cristoiu spune că Trump e ca un chirurg care a scos totul

Joe Biden este anunţat ca viitorul preşedinte al Statelor Unite, chiar dacă echipa de campanie a lui Trump, în frunte cu preşedintele actual, încă nu recunoaşte oficial victoria candidatului democrat. Însă nu va fi deloc uşor pentru Biden să preia ce-a lăsat în urmă administraţia Trump. Ion Cristoiu spune că Trump s-a apucat de foarte […]

Canada îşi propune să aducă peste 1,2 milioane de imigranţi în următorii trei ani

Vorbind reporterilor din Ottawa, ministrul Imigraţiei, Marco Mendicino, a declarat că guvernul federal îşi propune să accepte 401.000 de noi rezidenţi permanenţi în 2021, alţi 411.000 în 2022 şi apoi 421.000 în 2023, relatează Al Jazeela. Canada are nevoie de mai mulţi lucrători, a spus el, „iar imigraţia este calea de a ajunge acolo”. „Înainte […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Vinovaţii moral

Pe 4 noiembrie se împlinesc 25 de ani de la asasinarea premierului Yitzhak Rabin, iar presa israeliană publică mărturii tulburătoare: mărturii din timpul anchetării extremistului evreu care a mânuit pistolul semiautomat, mărturii ale familiei, mărturii ale colaboratorilor apropiaţi, mărturii ale dr. Barbash (cel care a refuzat postul de strateg anticovid) pe atunci directorul spitalului Ichilov […]

Mesajul lui Joe Biden pentru protestatarii antirasism

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, a lansat miercuri un apel la încetarea violenţelor la protestele antirasism, în contextul tensiunilor din Philadelphia. „Nu există nicio scuză pentru furturile din magazine sau pentru violenţe”, a declarat Joseph Biden, citat de agenţia de presă Reuters. Biden consideră „legitime” şi „rezonabile” protestele izbucnite după […]

Un studiu recent arată că femeile politicieni sunt mai receptive decât bărbaţii când cetăţenii le solicită sprijinul

Femeile politicieni sunt mai receptive decât bărbaţii atunci când li se solicită sprijinul în probleme de ordin medical şi economic, dezvăluie un studiu recent despre legătura dintre gen şi responsivitatea în actul guvernării, informează site-ul de ştiri Women’s Agenda. Realizatorii studiului, profesorii de ştiinţe politice Zoila Ponce de Leon de la Washington and Lee University […]

Donald Trump justifică relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord

Preşedintele SUA, Donald Trump, a justificat relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, subliniind că în acest mod a evitat un posibil război nuclear. „Am o relaţie foarte bună cu el. Avem un alt tip de relaţie, o relaţie foarte bună. Şi nu este război”, a declarat Donald Trump […]

Donald Trump şi Joseph Biden s-au acuzat că au primit fonduri din surse suspecte

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi adversarul său democrat, Joseph Biden, s-au acuzat reciproc, în cadrul dezbaterii electorale, că au primit fonduri din surse suspecte, în special din China şi Rusia. „Eu nu am primit niciodată bani din Rusia. Eu nu primesc bani din Rusia. Nimeni nu a avut o abordare mai dură faţă de Rusia […]

Confruntarea finală Trump – Biden, înainte de alegerile din SUA. Candidaţii la Casa Albă s-au contrazis puternic pe tema pandemiei şi s-au acuzat că au primit fonduri suspecte

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi adversarul său democrat, Joseph Biden, s-au contrazis puternic, la începutul dezbaterii electorale, pe tema modului în care a fost gestionată pandemia de coronavirus. Donald Trump a justificat acţiunile Administraţiei sale, argumentând că nu vrea blocarea economiei şi atribuind vina Chinei pentru apariţia pandemiei. „Este vina Chinei. Nu au oprit răspândirea […]

Studiu Cambridge: Tinerii îşi pierd încrederea în democraţie, la nivel mondial

Încrederea şi gradul de satisfacţie în democraţie se confruntă cu cel mai puternic declin în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, în aproape toate regiunile lumii, conform unui studiu realizat de Centrul pentru Viitorul Democraţiei al Universităţii Cambridge. Studiul se bazează pe opiniile a aproape cinci milioane de persoane din […]

COMENTARIU Marius Oprea | Politica, între traseism şi rovignetă

Consolidarea puterii a intrat în linie dreaptă, cu mult înainte de depunerea listelor pentru alegeri, de parcă liberalii le-au şi cîştigat deja.

Bogdan Aurescu, consultări politice la Washington cu secretarul de stat Mike Pompeo. SUA au planuri de creştere a prezenţa militară în România

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut consultări politice cu secretarul de stat al SUA Mike Pompeo, ocazie cu care a salutat intenţia SUA de a-şi creşte efectivele militare pe teritoriul României.

Popularitatea lui Emmanuel Macron este stabilă, dar cea a premierului Jean Castex este în scădere

Popularitatea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, este stabilă, la nivelul de 38%, în timp ce a premierului Jean Castex este în scădere, conform unui sondaj de opinie realizat de Institutul Ifop pentru publicaţia Journal du Dimanche. Potrivit sondajului, Emmanuel Macron se menţine la nivelul de 38% al opiniilor pozitive, în timp ce opiniile negative sunt la […]

Vasile Neacşa: Bătălia pentru Anglia, Actul 3 – Brexitul (Partea a II-a)

Dar cel mai important acord, care este în curs de negociere, de departe mult mai avansat şi echitabil pentru Anglia, este cel cu SUA (22). În eventualitatea în care Anglia ar semna un astfel de acord înainte de alegerile din SUA pierderile ei economice ar deveni suportabile şi previzibile, ar reduce simţitor presiunea socială asupra […]

Ion Cristoiu: A doua viaţă a lui Agamiţă Dandanache

Publicistul Ion Cristoiu remarcă, în plină efervescenţă a partidelor pentru întocmirea listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, că Scrisoarea pierdută a lui Caragiale e mai actuală ca oricând, ceea ce arată că, deşi a trecut un secol de atunci, noi, românii, nu ne-am schimbat deloc. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: “Cea […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Cu USReul la psihiatru

„Fără personalităţi şi voci critice în posturi publice!” – se pare că este noua filosofie (sau nu?!) a celui mai nou partid din politica românească: USRPLUS. Acest partid reprezenta o speranţă a unui altfel de politică, aia civilă, care lipsea din galantarul politicianismului „old school”. Se spera de la el ca exigenţele morale clamate să […]

Marius Oprea | Zădărnicia combaterii coronavirusului

L-am urmărit cu atenţie marţi seara pe preşedintele Iohannis.