polonia

Câinii militarilor polonezi din Afganistan, dotaţi cu veste speciale de răcire

Câinii care participă alături de militarii polonezi la misiuni în Afganistan au fost dotaţi cu veste speciale de răcire, pentru a-i proteja de temperaturile foarte ridicate, care depăşesc adesea 50 de grade Celsius, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Moscova a predat joi Varşoviei noi documente privind accidentul de la Smolensk

Autorităţile ruse au predat joi, Poloniei, noi documente legate de ancheta asupra prăbuşirii aeronavei prezidenţiale poloneze, la 10 aprilie, la Smolensk (vestul Rusiei), în urma căreia nu au existat supravieţuitori, a anunţat Aleksandr Zviaguinţev, un reprezentant al Parchetului, citat de AFP.

Manifestaţie împotriva menţinerii unei cruci în memoria lui Lech Kaczynski în faţa preşedinţiei

Câteva mii de persoane, majoritatea tineri, au manifestat luni, către miezul nopţii, împotriva prezenţei unei cruci instalate în faţa palatului prezidenţial, în memoria fostului preşedinte, Lech Kaczynski.

Inundaţii şi evacuări de-a lungul frontierei germano-poloneze

Oraşul german Goerlitz, situat pe cursul râului Neisse, era parţial inundat duminică dimineaţa, după ce un baraj a cedat, în amonte, în apropiere de Radomierzyce, în Polonia, potrivit autorităţilor locale.

Bronislaw Komorowski a preluat funcţia de preşedinte al Poloniei

Liberalul Bronislaw Komorowski, în vârstă de 58 de ani, a preluat vineri funcţia de preşedinte al Poloniei, după ce a depus jurământul în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Rusia cere Poloniei transcrierile înregistrărilor de la bordul avionului prăbuşit la Smolensk

Moscova cere Varşoviei să-i transmită dovezile obţinute în urma examinării înregistrărilor realizate de cutiile negre, după ce Polonia s-a plâns că Rusia trage de timp în legătură cu transferul unor probe privind accidentul aviatic de la Smolensk, relatează site-ul postului Radio Polonia.

Polonia „aşteaptă explicaţii” de la Moscova privind accidentul de la Smolensk

Polonia "aşteaptă explicaţii" din partea Moscovei cu privire la întârzierile în trimiterea la Varşovia a unor documente de anchetă asupra cauzelor accidentului aeronavei prezidenţiale poloneze, la 10 aprilie, lângă Smolensk (Rusia), a declarat luni premierul polonez, Donald Tusk, citat de AFP.

Rusia întârzie trimiterea documentelor privind ancheta accidentului de la Smolensk

Ancheta privind cauzele prăbuşirii avionului prezidenţial polonez la Smolensk, pe 10 aprilie, stagnează din cauză că Rusia întârzie trimiterea documentelor, informează ziarul polonez Gazeta Wyborcza, citând surse din cadrul investigaţiei.

Aeroportul Smolensk ar fi putut fi anunţat prea târziu despre avionul preşedintelui polonez

Autorităţile de la aeroportul din Smolensk, Rusia, nu aveau, la 8 aprilie, întreaga documentaţie referitoare la avionul cu care urma să sosească acolo, două zile mai târziu, preşedintele polonez Lech Kaczynski, potrivit cotidianului Rzeczpospolita, citat de Radio Polonia, în pagina online.

Polonia va majora temporar TVA la 23%, din 2011

Polonia va majora din 2011 taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu un punct procentual, la 23%, pe o perioadă de trei ani, şi va reduce cheltuielile, dar nu va lua măsuri radicale pentru a ţine sub control finanţele publice, a declarat vineri premierul Donald Tusk, citat de Reuters.

Poloneză, condamnată pentru „lipsă de respect faţă de locul de comemorare” a lui Lech Kaczynski

O tânără din Cracovia a fost condamnată la 180 de ore de muncă în folosul comunităţii, pentru "lipsă de respect faţă de locul de comemorare a fostului preşedinte Lech Kaczynski", relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Procurorii polonezi nu exclud nicio ipoteză în cazul prăbuşirii avionului prezidenţial

Parchetul militar polonez nu exclude nicio ipoteză în ancheta privind prăbuşirea avionului prezidenţial polonez la Smolensk, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Zbigniew Rzepa.

Echipajul aeronavei prezidenţiale poloneze nu era pregătit de zbor, susţine Comisia rusă de anchetă

Echipajul aeronavei prezidenţiale poloneze, care s-a prăbuşit, la 10 aprilie, în apropiere de Smolensk, a fost pregătit în mod necorespunzător pentru zbor, se arată într-un raport al Comisiei ruse de anchetă (MAK), citat de postul Radio Polonia, în pagina electronică.

Autopsia lui Lech Kaczynski: Preşedintele nu avea alcool în sânge în momentul accidentului de la Smolensk

Autopsia efectuată pe cadavrul lui Lech Kaczynski arată că fostul preşedinte al Poloniei nu consumase băuturi alcoolice înaintea accidentului de la Smolensk, produs pe 10 aprilie, informează site-ul Radio Polonia.

Partidul lui Jaroslaw Kaczynski nu exclude o „crimă” la Smolensk

Partidul conservator polonez al lui Jaroslaw Kaczynski a format marţi un grup de lucru parlamentar pentru a elucida cauzele accidentului avionului prezidenţial la Smolensk, în Rusia, fără să excludă ipoteza unei crime sau a unui atac terorist.

Fragmente din cutiile negre ale avionului prăbuşit la Smolensk, descifrate de experţi polonezi

Experţii polonezi au descifrat noi fragmente de conversaţie înregistrate de cutiile negre ale avionului prăbuşit la Smolensk la 10 aprilie, într-un accident soldat cu moartea preşedintelui polonez şi a celorlalte 95 de persoane aflate la bord, relatează Radio Polonia în pagina online.

Rusia prelungeşte cu şase luni ancheta privind prăbuşirea avionului prezidenţial polonez

Rusia a decis prelungirea cu şase luni a anchetei asupra prăbuşirii avionului prezidenţial polonez, a anunţat luni ministrul rus al Justiţiei, Aleksandr Konovalov, la încheierea unei întrevederi cu omologul său polonez, Krzysztof Kwiatkowski, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Mai multe ţări europene, afectate de caniculă şi furtuni violente

Canicula şi furtunile puternice au afectat miercuri şi joi zone întinse din Polonia, Olanda, Germania şi Finlanda, provocând moartea a cel puţin două persoane şi rănirea altor câteva zeci, precum şi suspendarea temporară a traficului feroviar sau aerian.

Înregistrările avionului polonez prăbuşit la Smolensk sugerează că pilotul era supus presiunilor

Stenogramele extrase din înregistrările cutiilor negre ale avionului prezidenţial polonez prăbuşit la Smolensk sugerează că pilotul era supus presiunilor, informează site-ul postului Radio Polonia.

Jaroslaw Kaczynski a refuzat condoleanţele lui Vladimir Putin după moartea lui Lech Kaczynski

Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui polonez Lech Kaczynski, decedat în accidentul de la Smolensk, a refuzat condoleanţele premierului rus Vladimir Putin, mărturiseşte el într-un interviu acordat revistei Gazeta Polska.

Solicitare pentru deshumarea unui deputat polonez decedat în accidentul de la Smolensk

O solicitare pentru deshumarea resturilor umane ale fostului deputat polonez Przemyslaw Gosiewski, decedat în accidentul aviatic de la Smolensk, a fost depusă la Parchetul Militar din Varşovia, informează site-ul postului Radio Polonia.

Cel puţin 25 de răniţi în urma coliziunii dintre două trenuri în nordul Poloniei

Cel puţin 25 de persoane au fost rănite marţi în urma coliziunii dintre două trenuri de pasageri, produsă în apropierea oraşului Slupsk, din nordul Poloniei, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Polonia a plătit ajutoare de peste 2 milioane de euro pentru familiile victimelor de la Smolensk

Guvernul polonez a plătit aproape jumătate din ajutoarele pentru familiile victimelor din accidentul aviatic de la Smolensk, soldat cu moartea preşedintelui Lech Kaczynski şi a altor 95 de persoane, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Jaroslaw Kaczynski va fi audiat în cadrul anchetei privind accidentul de la Smolensk

Jaroslaw Kaczynski ar putea fi audiat în legătură cu accidentul aviatic de la Smolensk, în care fratele său geamăn, preşedintele Lech Kaczynski, şi-a pierdut viaţa, alături de alte 95 de persoane, informează site-ul postului Radio Polonia.

Bronislaw Komorowski obţine 52,63 la sută din voturi la alegerile din Polonia – rezultate parţiale

Liberalul Bronislaw Komorowski l-a învins în alegerile de duminică pe contracandidatul său conservator, Jaroslaw Kaczynski, obţinând 52,63 la sută din voturi la al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, conform rezultatelor anunţate după numărarea a 95 la sută din voturi.

BIO: Bronislaw Komorowski, un radical devenit un om al compromisului

Liberalul Bronislaw Komorowski, în vârstă de 58 de ani, pe care exit-poll-urile îl indică drept câştigător în alegerile prezidenţiale din Polonia, a decis să renunţe la radicalismul anticomunist din tinereţe pentru a-şi crea imaginea unui om al compromisului.

Bronislaw Komorowski câştigă prezidenţialele în Polonia – exit-poll

Liberalul Bronislaw Komorowski a obţinut 53,1 la sută din voturi la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Polonia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat duminică seară.

Polonezii votează în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale

Secţiile de vot din Polonia s-au deschis duminică la ora locală 6.00 (7.00, ora României), pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în care se confruntă liberalul Bronislaw Komorowski şi conservatorul Jaroslaw Kaczynski.

SUA şi Polonia au semnat acordul privind instalarea scutului antirachetă american

Statele Unite şi Polonia au semnat sâmbătă un protocol care confirmă acordul Varşoviei pentru instalarea pe teritoriul polonez a elementelor scutului antirachetă american.

Valoarea daunelor recentelor inundaţii din Polonia se ridică la 120 de milioane de euro

Valoarea pagubelor provocate de recentele inundaţii din zona Varşovia şi din regiunea Mazovia depăşeşte 120 de milioane de euro, informează site-ul postului Radio Polonia.

Obiecte ale preşedintelui Băncii centrale poloneze, mort la Smolensk, ar fi fost furate

Obiectele personale, precum un ceas scump şi o pereche de butoni, ale preşedintelui defunct al Băncii centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek, care a decedat în accidentul aviatic de la 10 aprilie din oraşul rus Smolensk, au dispărut, relatează Radio Polonia în pagina online.

Afganistanul, accidentul de la Smolensk şi etica, subiectele dezbaterii electorale din Polonia

Afganistanul, ancheta asupra catastrofei de la Smolensk şi fecundaţia in vitro au fost subiectele primei confruntări televizate dintre cei doi candidaţi la preşedinţia poloneză, Jaroslaw Kaczynski şi Bronislaw Komorowski, cu o săptămână înaintea celui de-al doilea tur de scrutin.

Bronislaw Komorowski ar câştiga al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia – sondaj

Candidatul liberal Bronislaw Komorowski ar putea câştiga al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în Polonia la 4 iulie cu 53 la sută din voturi în faţa rivalului său, conservatorul Jaroslaw Kaczynski, care ar obţine numai 42 la sută, potrivit unui sondaj citat de AFP.

Declaraţii contradictorii ale unui controlor de trafic aerian pe tema accidentului de la Smolensk

Un controlor de trafic de la aeroportul din Smolensk a oferit două declaraţii contradictorii după prăbuşirea avionului prezidenţial polonez pe 10 aprilie, informează site-ul postului Radio Polonia.

Jaroslaw Kaczynski, acuzat pe propriul site că este „garantul haosului şi distrugerii”

Un mesaj postat pe site-ul de campanie al lui Jaroslaw Kaczynski afirmă că acesta este "garantul haosului şi distrugerii", textul fiind atribuit simpatizanţilor adversarului acestuia în scrutinul prezidenţial, Bronislaw Komorowski, informează site-ul postului Radio Polonia.

O galerie de artă din Polonia, dată în judecată pentru afişarea unei zvastici

Un consilier local din oraşul polonez Poznan a dat în judecată o galerie de artă după afişarea unei zvastici într-un poster pentru anunţarea unei expoziţii, informează site-ul postului Radio Polonia.

Komorowski obţine 41,54 la sută din voturi, Kaczynski 36,46 la sută – rezultate finale

Candidatul liberal Bronislaw Komorowski s-a clasat pe locul întâi în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Polonia, cu 41,54 la sută din voturi, în faţa conservatorului Jaroslaw Kaczynski (36,46 la sută), după numărarea tuturor sufragiilor.

Rezultatele primului tur al prezidenţialelor poloneze lasă deschisă problema victoriei finale

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale în Polonia, care îl plasează în frunte pe liberalul Bronislaw Komorowski în faţa conservatorului Jaroslaw Kaczynski, lasă deschisă problema victoriei finale, comentează, luni, presa poloneză.

Lech Walesa: Revenirea la putere a lui Jaroslaw Kaczynski ar fi o nenorocire pentru Polonia

Lech Walesa, liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, a avertizat luni în legătură cu o posibilă întoarcere la putere în Polonia a lui Jaroslaw Kaczynski, care a trecut duminică de primul tur al alegerilor prezidenţiale anticipate.

Bronislaw Komorowski obţine 41,22 la sută la prezidenţialele din Polonia – rezultate parţiale

Candidatul liberal Bronislaw Komorowski s-a clasat pe locul întâi, cu un uşor avans, în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Polonia, cu 41,22 la sută din voturi, în faţa rivalului său conservator, Jaroslaw Kaczynski, conform rezultatelor parţiale.