poluare

Rezervorul din Ungaria prezenta scurgeri de noroi roşu încă din iunie

Rezervorul în care era stocat noroi roşu toxic şi care a cedat luni în vestul Ungariei, provocând o catastrofă ecologică, prezenta scurgeri de mai multe luni, susţine organizaţia neguvernamentală ecologistă Fondul mondial pentru protecţia naturii (WWF) sâmbătă, într-un comunicat citat de AFP.

Premierul ungar consideră probabilă o a doua deversare de noroi roşu

O a doua inundaţie cu noroi roşu toxic, după cea care a provocat catastrofa ecologică din 4 octombrie în Ungaria, este "probabilă", a apreciat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban.

Satul ungar Kolontar, evacuat de teama unei noi inundaţii cu noroi roşu. Rezervorul uzinei de alumină are o nouă fisură în dig

Autorităţile ungare au ordonat evacuarea completă a satului Kolontar de teama unei a doua inundaţii cu noroi roşu toxic şi se pregătesc să adopte aceleaşi măsuri şi în cazul orăşelului vecin, Devecser, a declarat şeful serviciilor de combatere a dezastrelor, Tibor Dobson.

Ambasadorul Ungariei: România a primit toate informaţiile; nu e o catastrofă ecologică, ci umană

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că accidentul din Ungaria nu reprezintă o catastrofă ecologică, ci o imensă catastrofă socială şi umană, el mulţumind autorităţilor române pentru solidaritatea cu poporul ungar.

Borbely: Nu există pericol de contaminare a Dunării când unda de viitură din Ungaria ajunge în ţară

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, afirmă că din informaţiile primite de la specialiştii ungari rezultă că nu există un pericol de contaminare a apelor Dunării când va ajunge în România unda de viitură din Ungaria, cel mai devreme luni la prânz, dar autorităţile române sunt pregătite să intervină.

Expert: Fluxul toxic rezultat după accidentul din Ungaria, fără efecte asupra ecosistemului Dunării

Fluxul toxic provocat de accidentul industrial în Ungaria "nu va avea probabil efect asupra ecosistemului Dunării, începând din oraşul Komarom", a apreciat joi Emil Janak, directorul companiei de administrare a apelor ce operează în această parte a ţării.

Primii peşti morţi în Dunăre, în urma deversării de reziduuri chimice în Ungaria

Fluxul toxic provocat de un accident industrial în Ungaria a început să afecteze ecosistemul cursului principal al Dunării, unde mai mulţi peşti morţi au fost observaţi, a declarat joi şeful regional al serviciilor de luptă împotriva catastrofelor, Tibor Dobson.

Apele Române: Unda de poluare a ajuns deja în Dunăre

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) informează, joi după-amiază, că unda de poluare a trecut de râul Raba şi a ajuns în fluviul Dunărea, la ora 14.30, deşi în urmă cu o oră, instituţia preciza că acest lucru se va întâmpla abia vineri.

Viktor Orban: Ungaria nu are nevoie de fonduri din străinătate pentru combaterea poluării

Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat, joi, că ţara sa nu are nevoie de fonduri din străinătate, ci de estimări ale experţilor pentru a combate consecinţele poluării cu noroi toxic.

Reziduurile din Ungaria ar putea ajunge sâmbătă în România, la Baziaş

Autorităţile din Mehedinţi s-au reunit, joi, într-o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a stabili măsurile care trebuie luate în cazul poluării din Ungaria, acestea afirmând că reziduurile toxice ar putea ajunge sâmbătă în Dunăre, la intrarea în ţară la Baziaş.

Unda de poluare din Ungaria a ajuns în Dunăre! Autorităţile române nu ştiu încă exact substanţa care a poluat apele Ungariei şi nici cantitatea ei – VIDEO

Autorităţile de la Bucureşti nu au reuşit să afle, la trei zile după accidentul ecologic din Ungaria, care este exact substanţa care a poluat apele şi care este cantitatea de poluant scursă după ruperea barajului, astfel că singura măsură ce poate fi luată este continuarea măsurătorilor.

Autorităţile ungare dau asigurări că apele Dunării nu vor fi contaminate cu noroi roşu toxic

Contaminarea generată de deversarea de noroi toxic în vestul Ungariei nu va atinge Dunărea, a dat asigurări un oficial din cadrul companiei privind apele din acest sector, Emil Jenak, miercuri seară.

Ploile accelerează răspândirea noroiului roşu deversat în Ungaria, favorizând poluarea Dunării – VIDEO

Ploile abundente favorizează răspândirea "rapidă şi pe suprafeţe mari" a noroiului roşu deversat în vestul Ungariei, a declarat directorul programului privind Dunărea al World Wildlife Fund, adăugând că acesta va ajunge "aproape inevitabil" în Dunăre, relatează Wall Street Journal.

Tristeţe şi disperare în Ungaria, în urma deversării de noroi roşu – VIDEO, GALERIE FOTO

Scene de tristeţe şi disperare, maşini tamponate, vegetaţie distrusă şi străzi goale, cu case "revopsite" în roşu, sunt urmările deversării de noroi roşu, foarte toxic, din Ungaria.

Kevin Costner critică operaţiunile de curăţare a Golfului Mexic iniţiate de BP

Actorul Kevin Costner, care a pus la punct un sistem de depoluare a apei, a denunţat, miercuri, în faţa Congresului american, organizarea defectuoasă a operaţiunilor de curăţare a Golfului Mexic, iniţiate de grupul BP, după mareea neagră care a afectat această regiune.

Reducere cu 2 ani a vârstei de pensionare pentru locuitorii din Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna

Deputaţii au aprobat un amendament la legea pensiilor potrivit căruia persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna sau pe o rază de opt kilometri în jurul acestor localităţi beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.

Brad Pitt ar lua în considerare pedeapsa cu moartea pentru cei care au poluat Golful Mexic

Actorul american Brad Pitt a lansat un atac dur la adresa consorţiului britanic British Petroleum (BP), declarând că este dispus să îşi revizuiască părerea despre pedeapsa cu moartea în cazul autorilor ce se fac vinovaţi de poluarea cu petrol a Golfului Mexic, informează dailymail.co.uk.

Nivel de radiaţii crescut pe o plajă din sudul Bulgariei, din cauza unei mine de uraniu

Nivelul de radiaţii de pe o plajă din sudul Bulgariei este de două ori mai mare decât normalul pentru această zonă, a declarat, marţi, Agenţia guvernamentală de mediu, poluarea fiind probabil provocată de deşeurile radioactive de la o mină de uraniu din apropiere, relatează site-ul Novinite.com.

Obama: Întârzierile la plata despăgubirilor în Golful Mexic sunt inacceptabile

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat, sâmbătă, că întârzierile în achitarea indemnizaţiilor pentru victimele poluării din Golful Mexic sunt "inacceptabile" şi i-a asigurat pe locuitorii din zonă că nu vor fi abandonaţi de autorităţi.

British Petroleum va începe joi cimentarea puţului de petrol din Golful Mexic

Operaţiunea de cimentare a puţului de ţiţei care a produs cea mai importantă maree neagră din istoria Statelor Unite urmează să înceapă joi, în Golful Mexic, a anunţat grupul petrolier britanic British Petroleum (BP), după ce a primit miercuri aprobarea autorităţilor americane.

Aproximativ 75 la sută din petrolul scurs în Golful Mexic a fost eliminat

Aproximativ 75 la sută din petrolul scurs în Golful Mexic după scufundarea platformei Deepwater Horizon a fost deja eliminat, anunţă un oficial din cadrul administraţiei americane.

Poluare cu petrol în Marea Neagră, în largul României şi Bulgariei

Mai multe pete de petrol au fost depistate în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei şi României, potrivit imaginilor surprinse de satelit, relatează site-ul Novinite.com.

British Petroleum a reuşit să sigileze puţul de petrol din Golful Mexic

Operaţiunea "Static Kill", destinată colmatării definitive a puţului de petrol care a produs mareea neagră din Golful Mexic, şi-a atins "obiectivul urmărit", a anunţat miecuri grupul petrolier britanic British Petroleum (BP).

Circa 780 de milioane de litri de petrol s-au scurs în Golful Mexic

Aproximativ 4,9 milioane de barili de petrol (780 de milioane de litri) s-au scurs din puţul avariat aflat la originea mareei negre din Golful Mexic, dintre care au fost recuperaţi 800.000 de barili (127 de milioane de litri), au anunţat, luni, autorităţile americane.

Directorul British Petroleum, Tony Hayward, va demisiona la 1 octombrie

Directorul general al grupului petrolier britanic British Petroleum (BP), Tony Hayward, foarte criticat în SUA pentru felul cum a gestionat mareea neagră din Golful Mexic, va părăsi această funcţie la 1 octombrie şi va fi înlocuit de americanul Bob Dudley, a anunţat marţi compania.

Compania BP, acuzată că încearcă să „cumpere” tăcerea mediilor academice în cazul Golfului Mexic

Preşedintele Asociaţiei Americane a Profesorilor acuză compania BP că încearcă să "cumpere" cei mai buni oameni de ştiinţă şi academicieni pentru a-şi asigura apărarea în dosarul poluării din Golful Mexic, informează BBC News online.

Zeci de pinguini acoperiţi de petrol, eşuaţi pe coastele Uruguayului – FOTO

Zeci de pinguini acoperiţi de petrol au eşuat pe coastele statului Uruguay în ultimele săptămâni, probabil din cauza unor deversări de carburant în larg, au anunţat ONG-uri ecologiste locale, care apreciază că alţi aproximativ o sută au murit înainte de a putea fi salvaţi.

Poluarea din Golful Mexic ar putea duce la pierderea a 100.000 de locuri de muncă

Poluarea provocată de scufundarea platformei Deepwater Horizon, exploatată de grupul British Petroleum, ar putea determina pierderea a 100.000 de locuri de muncă în zona Golfului Mexic, conform unui studiu al agenţiei de rating Moody's.

Poluare cu ţiţei în Marea Galbenă, în urma exploziei unei conducte

Cel puţin 1.500 de tone de ţiţei s-au deversat în Marea Galbenă, în urma exploziei unei conducte petroliere, iar autorităţile chineze au declanşat o operaţiune de urgenţă pentru recuperarea petrolului.

Autorităţile americane solicită BP informaţii privind o nouă scurgere depistată în Golful Mexic

Guvernul american a cerut companiei British Petroleum informaţii privind o scurgere detectată în apropierea puţului de petrol care a provocat poluarea din Golful Mexic.

British Petroleum a hotărât să prelungească testele din Golful Mexic

Grupul petrolier British Petroleum (BP) a anunţat sâmbătă că va prelungi perioada de testare a puţului, după ce a oprit scurgerea de ţiţei care a provocat cea mai gravă maree neagră din istoria Statelor Unite, în Golful Mexic, potrivit unui purtător de cuvânt.

British Petroleum: Rezultatele testului asupra puţurilor din Golful Mexic sunt „încurajatoare” – VIDEO

Compania BP s-a declarat, vineri, "încurajată" de rezultatele obţinute până în prezent în cadrul unui test crucial asupra puţurilor de petrol din Golful Mexic, prin care urmăreşte să stabilească dacă scurgerile de ţiţei pot fi oprite, a anunţat un reprezentant al grupului britanic.

British Petroleum a amânat testarea noului dispozitiv de stopare a mareei negre

Testarea dispozitivului cu ajutorul căruia British Petroleum (BP) doreşte să pună capăt mareei negre din Golful Mexic, prevăzută marţi, a fost amânată cel puţin până miercuri, au anunţat oficiali americani implicaţi în gestionarea acestei catastrofe.

British Petroleum instalează un nou dispozitiv pentru a capta tot petrolul care se devarsă în Golful Mexic – VIDEO

Compania BP a instalat luni peste scurgerea de petrol din Golful Mexic un nou dispozitiv care ar putea să permită, în zilele următoare, colectarea tuturor celor câteva milioane de litri de ţiţei care se devarsă zilnic în ocean de aproape trei luni.

Statele Unite aprobă amplasarea unor noi dispozitive de recuperare a petrolului în Golful Mexic

Administraţia americană a aprobat amplasarea, începând de sâmbătă, a unui nou dispozitiv care ar putea stopa complet scurgerea de petrol din Golful Mexic.

Poluarea din Golful Mexic ar putea afecta plajele din Miami şi arhipelagul Keys

Regiunile turistice din Florida, inclusiv arhipelagul Keys sau plajele din Miami, riscă să fie afectate de poluarea din Golful Mexic, potrivit unui studiu al Agenţiei americane pentru oceane şi atmosferă NOAA.

Doi fraţi din Florida vând ca suvenir apă poluată cu petrol din Golful Mexic – VIDEO

Doi fraţi din Florida, Jeffrey şi David Shiffman, încearcă să susţină eforturile de curăţare a petei de petrol din Golful Mexic îmbuteliind şi vânzând "apă poluată cu petrol", relatează NBC, în pagina electronică.

Furtuna Alex afectează operaţiunile de recuperare a petrolului din Golful Mexic

Furtuna tropicală Alex, care a devenit uragan marţi seară, primul din acest sezon în Atlantic, a forţat grupul BP să îşi reducă operaţiunile de recuperare a petrolului din Golful Mexic, unde Statele Unite se vor folosi de oferta a 12 ţări pentru a lupta împotriva mareei negre.

300.000 de români pun deoparte cel puţin 100 € pentru o bicicletă

Bicicletele câştigă tot mai mult teren în ultima perioadă, iar jucătorii din acest business se aşteaptă la creşteri ale vânzărilor de cel puţin 20% în acest an, ceea ce ar duce piaţa la 300.000 de unităţi în 2010, potrivit calculelor ZF.

Pata de petrol din Golful Mexic a ajuns pe plajele statului Mississippi

Petrolul a ajuns în cantitate mare pe plajele statului Mississippi din sudul Statelor Unite, care au fost până prezent ferite de mareea de neagră din largul coastelor americane, au anunţat duminică autorităţile locale.