pompieri

Incendiu într-un bloc din Arad. Pompierii au evacuat 60 de persoane, iar cinci au fost duse la spital

Potrivit ISU Arad, incendiul de duminică seara a avut loc într-o garsonieră de la etajul 2 al unui bloc din Arad. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, două ambulanţe SMURD şi un echipaj medical SAJ. […]

Pregătiri de Rusalii. Peste 4.000 de pompieri organizaţi să intervină zilnic

Peste 4.000 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, zilnic, de Rusalii, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii.

Pompierii din Argeş intervin la un incendiu masiv izbucnit la o hală

Pompierii din Argeş intervin cu şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD la un incendiu masiv izbucnit la o hală din comuna Bradu, jud. Argeş.

Incendiu masiv la un depozit de containere din Bangladesh. Au murit cel puţin 49 de persoane inclusiv 9 pompieri

Un incendiu masiv la un depozit de containere din apropierea unui oraş portuar din sud-estul Bangladeshului a ucis cel puţin 49 de persoane, inclusiv nouă pompieri, şi a rănit peste 100 de persoane, au anunţat duminică oficialii şi presa locală, în timp ce eforturile de stingere a incendiului au continuat şi în a doua zi.

Incendiu puternic de vegetaţie la periferia Atenei. Autorităţile au evacuat populaţia în unele zone

Autorităţile de protecţie civilă au început evacuările de precauţie în unele zone din regiunile Voula şi Glyfada, la aproximativ 20 de kilometri de centrul Atenei, scrie Reuters. „Vânturile sunt foarte intense, avem pagube în câteva case şi câteva maşini, nu există răniţi„, a declarat oficialul pompierilor care a refuzat să fie numit. Peste 100 de […]

Incendiu la spitalul de copii din Iaşi. Au fost evacuaţi 50 de copii şi 150 de adulţi

UPDATE: Au fost evacuaţi 50 de copii şi 150 de adulţi, au anunţat reprezentanţii ISU. Specialiştii fac verificări la instalaţia electrică a unităţii medicale. De asemenea, este investigată varianta potrivit căreia fumul s-a răspândit prin sistemul de ventilaţie. Ştirea iniţială: Incendiul a izbucnit la Spitalul de copii Sf.Maria din Iaşi. Din primele informaţii, se pare că […]

Un miel care a supravieţuit 36 de ore într-o ţeavă de gaz, salvat de pompieri

Un miel care a căzut într-o ţeavă de gaz dezafectată din Bârlad, judeţul Vaslui, unde a supravieţuit 36 de ore, a fost salvat joi de pomperi.

2 morţi şi 50 de răniţi într-un incendiu la un azil pentru bolnavi de Alzheimer de lângă Praga

Două persoane au murit şi peste 50 au fost rănite, dintre care 4 grav, într-un incendiu izbucnit la un azil pentru persoane cu Alzheimer din apropiere de Praga, au anunţat joi serviciile de urgenţă.

Incendiu uriaş într-o zonă comercială din nordul Capitalei

UPDATE: La faţa locului acţionează şase autospeciale, două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Voluntari, o echipă de descarcerare, autoscara şi un echipaj SMURD. Pompierii au localizat incendiul, reuşind să oprească flăcările care se puteau extinde la clădirile învecinate. În zonă se află un mare centru comercial. Pompierii au anunţat […]

Incendiu de proporţii într-o hală din Timişoara. La faţa locului se află zeci de pompieri

Potrivit ISU Timiş, incendiul a fost anunţat la ora 15:35. Flăcările au cuprins o hală în care sunt depozitate scule. Obiectivul se află pe Calea Dorobanţilor din Timişoara. La faţa locului intervin pompierii militari cu nouă autospeciale de stingere, două autospeciale de salvare şi lucru la înălţime şi o autocisternă de 30.000 de litri cu […]

Incendiu puternic într-un bloc din Braşov. Pompierii evacuează locatarii

Pompierii din Braşov intervin vineri după-amiaza pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit într-un bloc.

Un pompier de 47 de ani a murit în timpul unui incendiu pe A1

Pompierii din Bradu, judeţul Argeş, au fost alertaţi cu privire la izbucnirea unui incendiu de vegetaţie pe A1, la kilometrul 113. La un moment dat, în timpul intervenţiei, a fost observat unul dintre pompieri căzut la pământ. „În scurt timp ceilalţi membri ai echipajului au început manevrele de resuscitare, iar două echipaje SMURD de prim […]

Incendiu la crama din Ceptura, judeţul Prahova. Focul a fost pus intenţionat

Incendiul la crama din Ceptura a avut loc sîmbătă noaptea, în jurul orei 23:00. Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere şi o autospecială de prima intervenţie şi comandă. Incendiul s-a manifestat la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. Nu au fost raportate victime şi nici persoane evacuate. […]

Salvarea unei căţeluşe prinse în smoală. Pompierii au intervenit timp de peste 4 ore

Pompierii din Argeş au intervenit timp de peste 4 ore pentru salvarea unei căţeluşe care a rămas prinsă în smoală.

Angajata ISU Bucureşti, condamnată în dosarul Colectiv, dată în urmărire, prinsă în R. Moldova

Angajata ISU Bucureşti Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv la 8 ani şi 8 luni, care a fost dată în urmărire, fiind emis mandat de arestare european, a fost prinsă în Republica Moldova, a anunţat vineri IGPR.

Incendiu puternic la o clădire cu două etaje din Bucureşti

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la o clădire de 2 etaje din centrul istoric al Bucureştiului.

Incendiu puternic la o casă din Bucureşti

Un incendiul puternic a izbucnit joi la o casă cu etaj de pe strada Zinca Golescu din Bucureşti. Există risc de propagare la casele învecinate.

Autoritatea de Supraveghere Financiară autorizează un fond de investiţii dedicat poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a autorizat un fond de investiţii alternative, Nova Protect Fond, care se adresează unor categorii profesionale cu un anumit specific: poliţişti, pompieri şi jandarmi. Investitorii pot subscrie lunar titluri de participare în valoare de minim 25 de lei.

Incendiul din Delta Văcăreşti a fost stins după mai bine de două ore

Incendiul izbucnit în Delta Văcăreşti a fost stins după mai bine de două ore, iar suprafaţa afectată este de circa 15.000 de metri pătraţi.

Incendiu de proporţii în Insula Mică a Brăilei

Un incendiu uriaş a izbucnit vineri în Insula Mică a Brăilei. Primele informaţii arată că flăcările s-au extins pe aproximativ 100 de hectare de teren.

Arad: O biserică din lemn, construită în 1724, a ars într-un incendiu

O biserică monument istoric din localitatea Vidra, judeţul Arad, a ars luni după-amiaza într-un incendiu. Acesta a izbucnit iniţial la vegetaţia uscată şi s-a extins la biserică.

Pompierii au intervenit la Centrala nucleară Zaporijjea/ Joe Biden a vorbit cu Volodimir Zelenski

Echipaje de pompieri au intervenit la Centrala nucleară Zaporijjea (Zaporizhzhia), situată în sud-estul Ucrainei, pentru stingerea unui incendiu produs în urma unor atacuri cu obuze atribuite armatei ruse, iar preşedintele SUA, Joseph Biden, a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Reportaj din Vama Siret: Preoţi, voluntari, plase cu mîncare, jandarmi, pompieri şi mii de refugiaţi debusolaţi, speriaţi şi obosiţi care merg spre undeva. Nici ei nu ştiu spre unde

Sâmbătă, 26 februarie 2022, ajung la Primăria Siret. ”Domnul primar este?”. ”Nu”, îmi răspunde domnul care se afla la intrarea în instituţie. ”Pe la 11.30 era în vamă, a apărut la televizor”. Primarul Adrian Popoiu, pe care-l sunasem de pe drum şi nu răspunsese, sună şi îmi spune că este foarte prins, dar că mă aşteaptă în vamă, dacă tot m-am pornit într-acolo. I-am promis că voi ajunge în câteva minute, că doar de la primărie până la vamă sunt numai 4 kilometri. Însă, de unde să ştiu eu că după 2 kilometri vor apărea blocajele în trafic pe ambele sensuri de circulaţie. După câteva sute de metri, observând că nu mă pot ţine de cuvânt cobor din maşina care mă adusese şi pornesc înspre punctul de întâlnire pe jos, sperând că îl voi întâlni pe primar pe drumul său de întoarcere. Nimic. Ca să nu-l încurc, îl sun pentru a-i spune să nu mă mai aştepte şi să-şi vadă de treburile sale. Apelurile îmi sunt respinse. Îmi trimite un mesaj pe WhatsApp: ”Vin eu”.

Tabăra de refugiaţi de la Siret cu 201 locuri, ridicată în două ore. La amenajarea acesteia lucrează 140 de pompieri

Prima tabără de refugiaţi din judeţul Suceava a fost ridicată în apropierea Vămii Siret, pe jumătate din terenul de fotbal al localităţii. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” Suceava, căpitanul Alin Găleată, susţine că este vorba despre o tabără mobilă, care ”conţine 30 de corturi de cazare a câte 25 de […]

Pompierii din Dolj au intervenit la trei incendii de vegetaţie, dintre care unul pe 100 de hectare

Pompierii din Dolj au intervenit la trei incendii de vegetaţie, dintre care unul, în zona comunei Braloştiţa, se manifesta pe 100 de hectare, anunţă ISU Dolj.

Incendiu la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Timişoara. Copiii au fost evacuaţi

Pompierii timişeni au fost anunţaţi vineri noaptea despre producerea unui incendiu la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” din Timişoara. La faţa locului au fost mobilizate şapte autospeciale de stingere cu apă si spumă, două autoscări mecanice şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au constatat că incendiul se manifestă la instalaţia electrică dintr-o toaletă aflată […]

Pompierii din Dâmboviţa intervin pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit la chiliile Mănăstirii Nucet

Un incendiul puternic a izbucnit, luni noaptea, la acoperişul chiliilor Mănăstirii Nucet, din judeţul Dâmboviţa. Nu sunt anunţate victime. Potrivit ISU Dâmboviţa, pompierii intervin pentru stingerea incendiului izbucnit la acoperişul chiliilor din cadrul Mănăstirii Nucet. Nu sunt înregistrate victime. „Intervenţia rapidă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor paraclisul mănăstirii construit din lemn. Acesta se […]

Explozie în centrul Atenei. A urmat un incendiu şi mai multe clădiri au fost distruse

O persoană a fost rănită şi mai multe clădiri au fost grav avariate după ce o explozie în centrul Atenei a dus la un incendiu miercuri dimineaţă, au declarat oficiali şi martori.

Incendiu de proporţii în Covasna: 19 persoane evacuate din 8 case

19 persoane, între care 3 copii, au fost evacuate duminică din opt locuinţe lipite, după un incendiu în localitatea Comandău, judeţul Covasna.

Incendiu la Spitalul Municipal Timişoara. Au intevenit 5 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenţie la înălţime şi 22 de pompieri

Pompierii din Timiş au intervenit vineri după ce pe un hol al Spitalului Municipal din Timişoara a fost simţit miros de fum.

COMENTARIU Marius Oprea / Biserica şi pompierii – singurele speranţe, în dezastrul vieţii noatre din prag de sărbători

Au fost date publicităţii rezultatele unui sondaj CURS, făcut în pragul acestor sărbtori de iarnă ale anului 2021, cel mai cenuşiu din cîţi am trăit. Sondajul confirmă tendinţa consolidării încrederii românilor în Biserică. Armata şi-a conservat poziţia, dar nu mai e pe primul loc în preferinţe: românii au mai mare încredere în preoţi, decît în generali. Ce înseamnă asta? Între altele, avînd în vedere scăderea încrederii într-o evoluţie în bine a vieţii noastre (pentru că 79% dintre respondenţi sînt de părere că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită), înseamnă că singura nădejdie ne-a mai rămas în Dumnezeu.

Incendiu devastator în Japonia. Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa

Departamentul local de pompieri din Osaka a declarat că 27 de persoane se află în stare gravă şi că o persoană este rănită, potrivit AP. Mai târziu, 19 persoane au fost declarate decedate şi alte trei au fost resuscitate, a informat presa locală. Incendiul a avut loc într-o clădire cu opt etaje. Incendiul ar fi […]

Pompierii au intervenit în peste 30 de localităţi din 11 judeţe. Cu ce s-au confruntat

Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore la inundaţii care au afectat case, curţi şi drumuri din 33 de localităţi din 11 judeţe, a anunţat luni dimineaţa Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Urmările ploilor abundente: mai multe gospodării inundate şi râul ieşit din matcă, în Dâmboviţa FOTO

Echipaje de pompieri au acţionat în Târgovişte pe strada Zorilor, în comuna Cojasca, sat Iazu, în comuna I.L. Caragiale şi în comuna Bărbuleţu, din Dâmboviţa pentru evacuarea apei din trei curţi şi un beci, inundate. Tot ca urmare a precipitaţiilor abundente, râul Dâmboviţa a iesit din matcă în localitatea Gheboieni şi a inundat un teren […]

O româncă şi familia ei au murit într-un incendiu în Barcelona

Patru persoane, inclusiv un bebeluş şi un băieţel de trei ani, au fost ucise într-un incendiu într-o clădire abandonată din centrul Barcelonei.

Încă un incendiu la spital. Peste 40 de pacienţi de la Psihiatrie Gătaia au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, într-un salon la parterul unui pavilion aparţinând Spitalului de Psihiatrie Gătaia. La nivelul judeţului Timiş, începând cu ora 07:20, a fost activat planul roşu de intervenţie. La incendiu au mers 48 de pompieri cu mai multe autospeciale. Când au ajuns pompierii, incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, […]

Incendiu de proporţii la o fabrică. Zeci de pompieri se luptă cu flăcările

Incendiul a fost localizat în limitele găsite şi se lucrează pentru lichidare şi decopertarea acoperişului. Potrivit pompierilor, suprafaţa afectată este de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. Întreaga zonă este acoperită de fum. În sprijinul pompierilor s-au deplasat autospeciale de stingere de la ISU Argeş şi ISU Vâlcea. De asemenea, la faţa locului a fost trimisă […]

Incendiu în Dâmboviţa, la marginea unei păduri. Pompierii au intervenit prompt

O suprafaţă de circa 5.000 de metri pătraţi a fost afectată de incendiu.

Noapte tragică într-un oraş din SUA. Cel puţin 8 oameni au murit iar 23 au fost răniţi într-o busculadă la Astroworld VIDEO

Şeful pompierilor din Houston, Samuel Peña, a confirmat cifrele privind numărul victimelor la o conferinţă de presă organizată sâmbătă dimineaţa devreme, scrie Reuters. Peña a declarat că, vineri, în jurul orei 21.00, mulţimea care se adunase pentru un spectacol al rapperului Travis Scott a început să se împingă spre partea din faţă a scenei, provocând […]

Alertă de incendiu la Spitalul Judeţean din Timişoara. Zeci de pompieri se află la faţa locului

O alarmă de incendiu a fost lansată sâmbătă, la Spitalul Judeţean din Timişoara. O persoană a sunat la 112 şi a anunţat că în interior se simte miros de plastic ars. Zeci de pompieri au ajuns la faţa locului şi încearcă să afle de unde provine mirosul.