por i

România, promovată în cadrul „Zilei porţilor deschise” la instituţiile europene din Bruxelles | FOTO

România a fost promovată în cadrul „Zilei porţilor deschise” la instituţiile europene din Bruxelles, care a avut loc sâmbătă. Standul ţării noastre a fost conceput sub o formă interactivă, inclusiv prin intermediul unor instalaţii digitale, precum Butterfly Effect.

Aeroportul din Cluj a fost extins cu încă două porţi noi de îmbarcare pentru zboruri internaţionale

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj a inaugurat, marţi, două porţi noi de îmbarcare zboruri internaţionale, care duc la creşterea capacităţii de procesare a terminalului plecări cu 900.000 de pasageri pe an. Investiţia ajunge la 3 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ziua Porţilor Deschise la Ambulanţa Bucureşti, doritorii pot asista la o intervenţie

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) şi Societatea de Salvare organizează, de vineri până luni, Ziua Porţilor Deschise în staţia centrală din Capitală, ocazie cu care cei interesaţi pot participa împreună cu echipajul la o intervenţie.